Proverbele 1:1-33
1 Proverbele+ lui Solomon,+ fiul lui David,+ regele lui Israel,+
2 pentru ca omul să dobândească înțelepciune+ și să primească disciplinare,+ să înțeleagă cuvintele priceperii,+
3 să primească disciplinarea+ care dă perspicacitate,+ dreptate,+ judecată sănătoasă+ și onestitate,+
4 astfel încât cel fără experiență să devină prevăzător,+ iar tânărul să capete cunoștință+ și capacitate de gândire.+
5 Înțeleptul va asculta și va dobândi și mai multă învățătură,+ iar omul cu pricepere va primi o îndrumare înțeleaptă,+
6 ca să înțeleagă un proverb și o vorbire cu tâlc,+ cuvintele înțelepților+ și enigmele lor.+
7 Teama de Iehova este începutul cunoștinței,+ dar cei nebuni disprețuiesc înțelepciunea și disciplinarea.+
8 Fiul meu, ascultă disciplinarea tatălui tău+ și nu părăsi legea mamei tale.+
9 Căci ele sunt o cunună frumoasă pe capul tău+ și un colier de mare preț la gâtul tău.+
10 Fiul meu, dacă niște păcătoși încearcă să te amăgească, să nu cedezi.+
11 Dacă zic: „Vino cu noi! Să stăm la pândă ca să vărsăm sânge.+ Să ne ascundem ca să-i atacăm fără motiv pe cei nevinovați.+
12 Să-i înghițim de vii,+ ca Șeolul,+ da, întregi, ca pe cei ce se coboară în groapă.+
13 Să găsim tot felul de lucruri prețioase, lucruri de valoare,+ și să ne umplem casele cu pradă.+
14 Aruncă-ți sorții cu ai noștri și întovărășește-te cu noi. O singură pungă să fie pentru toți“,+ —
15 fiul meu, să nu mergi cu ei pe drum.+ Ține-ți piciorul departe de calea lor.+
16 Fiindcă picioarele lor aleargă la rău+ și se grăbesc să verse sânge.+
17 Căci degeaba se întinde plasa sub ochii tuturor păsărilor.+
18 De aceea, ei stau la pândă ca să le verse sângele,+ se ascund ca să le atace sufletul.+
19 Așa sunt cărările tuturor celor ce obțin un câștig necinstit.+ Acesta ia sufletul stăpânilor lui.+
20 Adevărata înțelepciune+ strigă tare pe stradă.+ Ea își înalță glasul în piețele publice.+
21 Strigă la capătul străzilor zgomotoase.+ Își rostește cuvintele la intrările porților orașului:+
22 „Până când vă va plăcea să fiți fără experiență, oameni fără experiență?+ Până când vă va plăcea batjocura, batjocoritorilor?+ Până când veți urî cunoștința, oameni fără minte?+
23 Întoarceți-vă și dați atenție mustrării mele!+ Atunci voi face ca spiritul meu să se reverse peste voi+ și vă voi face cunoscute cuvintele mele.+
24 Fiindcă strig, dar nu vreți să ascultați,+ îmi întind mâna, dar nimeni nu-mi dă atenție,+
25 îmi nesocotiți sfatul+ și nu-mi acceptați mustrarea,+
26 de aceea, și eu voi râde de nenorocirea voastră,+ îmi voi bate joc când lucrul de care vă temeți va veni,+
27 când lucrul de care vă temeți va veni ca o furtună și nenorocirea va sosi ca o vijelie,+ când vor veni peste voi necazuri și timpuri grele.+
28 Atunci mă vor chema, dar nu le voi răspunde,+ mă vor căuta, dar nu mă vor găsi,+
29 fiindcă au urât cunoștința+ și n-au ales teama de Iehova.+
30 Nu mi-au urmat sfatul+ și mi-au disprețuit mustrarea.+
31 De aceea, vor mânca rodul căilor lor+ și se vor sătura cu planurile lor.+
32 Căci pe cei fără experiență îi va ucide răzvrătirea lor+ și pe cei fără minte îi va nimici nepăsarea lor.+
33 Dar cel ce mă ascultă va locui în siguranță+ și frica de nenorocire nu-l va tulbura“.+