Proverbele 26:1-28
26 Ca zăpada vara și ca ploaia în timpul secerișului,+ așa nu se potrivește gloria pentru cel fără minte.+
2 Așa cum nici pasărea nu fuge și nici rândunica nu zboară fără motiv, tot așa nici blestemul nu vine fără motiv.+
3 Biciul este pentru cal,+ frâul,+ pentru măgar, iar nuiaua, pentru spatele celor fără minte.+
4 Nu-i răspunde celui fără minte după nebunia lui, ca să nu fii și tu ca el.+
5 Răspunde-i însă celui fără minte după nebunia lui, ca să nu fie înțelept în ochii lui.+
6 Ca omul care-și mutilează picioarele, ca omul care-și face singur rău, așa este cel care încredințează ceva în mâna unui om fără minte.+
7 Cum îi șchiopătează picioarele șchiopului când cară apă, așa este un proverb în gura celor fără minte.+
8 Ca omul care pune o piatră sub o grămadă de pietre, așa este cel care-i dă glorie unui om fără minte.+
9 Ca un spin în mâna unui bețiv, așa este un proverb în gura celor fără minte.+
10 Ca un arcaș care trage în orice, așa este cel care angajează un om fără minte+ sau cel care angajează niște trecători.
11 Ca un câine care se întoarce la vărsătura lui, așa își repetă cel fără minte nebunia.+
12 Ai văzut un om înțelept în ochii lui?+ Este mai multă speranță pentru cel fără minte+ decât pentru el.
13 Leneșul zice: „Este un leu tânăr pe drum, un leu în piețele publice!“+
14 Ușa se învârte în balamale, iar leneșul, în pat.+
15 Leneșul își întinde mâna în vasul de ospăț, dar este prea obosit ca s-o ducă înapoi la gură.+
16 Leneșul este mai înțelept în ochii lui+ decât șapte oameni care dau un răspuns chibzuit.
17 Ca omul care apucă un câine de urechi, așa este un trecător care se înfurie, amestecându-se într-o ceartă care nu-l privește.+
18 Ca un nebun care aruncă sulițe aprinse+ și săgeți ucigătoare,
19 așa este omul care își înșală semenul și zice: „A fost doar o glumă!“+
20 Unde nu mai sunt lemne, focul se stinge, și unde nu mai este niciun calomniator, cearta se potolește.+
21 Ca mangalul pentru jar și ca lemnul pentru foc, așa este omul certăreț pentru întețirea certei.+
22 Cuvintele calomniatorului sunt ca bucatele înghițite cu lăcomie, care ajung până în străfundurile pântecelui.+
23 Ca un strat subțire de argint pe un ciob de lut, așa sunt buzele pline de înflăcărare și o inimă rea.+
24 Cel ce urăște se preface cu buzele, dar în interiorul lui urzește înșelătorii.+
25 Chiar dacă vorbește cu bunăvoință,+ să nu-l crezi,+ căci șapte lucruri dezgustătoare+ sunt în inima lui.
26 Ura îi este acoperită de înșelăciune, dar răutatea lui iese la iveală în congregație.+
27 Cine sapă o groapă va cădea în ea+ și cine rostogolește o piatră, va fi strivit de ea.+
28 Limba mincinoasă îl urăște pe cel pe care-l zdrobește,+ iar gura lingușitoare duce la prăbușire.+