Psalmul 31:1-24

Către dirijor. O melodie a lui David. 31  În tine, o, Iehova, m-am refugiat.+Să nu fiu făcut niciodată de rușine.+Salvează-mă în dreptatea ta!+   Pleacă-ți urechea spre mine,+salvează-mă degrabă!+Fii pentru mine o fortăreață pe un loc stâncos,+o casă întărită, ca să mă salvezi!+   Căci tu ești stânca mea și fortăreața mea;+de dragul numelui tău+ mă vei îndruma și mă vei conduce.+   Mă vei scoate din lațul pe care mi l-au întins în ascuns,+căci tu ești fortăreața mea.+   În mâna ta îmi încredințez spiritul.+Tu m-ai eliberat,+ o, Iehova, Dumnezeul adevărului!+   Îi urăsc pe cei ce urmează idoli deșerți și inutili.+Eu mă încred în Iehova.+   Mă voi înveseli și mă voi bucura datorită bunătății tale iubitoare,+pentru că ai văzut necazul meu,+ai știut despre strâmtorările sufletului meu+   și nu m-ai dat în mâna dușmanului.+Mi-ai pus piciorul într-un loc larg.+   Îndură-te de mine, o, Iehova, căci sunt în mare strâmtorare!+Ochii, sufletul și pântecele mi-au slăbit de supărare.+ 10  Căci viața mi se sfârșește în durere,+iar anii mei în suspin.+Din cauza nelegiuirii mele, puterea mi-a slăbit+și oasele mi s-au topit.+ 11  Am ajuns de batjocură+ în ochii tuturor dușmanilor mei,+dar mai cu seamă înaintea vecinilor mei,+iar pentru cunoscuții mei am ajuns o groază.+Când mă văd afară, fug de mine.+ 12  Am fost uitat ca un mort, care nu mai este în inima nimănui;+am ajuns ca un vas spart;+ 13  căci am auzit vorbirea răutăcioasă a multora+spaimă din toate părțile!+Când se adună ca un singur om împotriva mea,+uneltesc să-mi ia sufletul.+ 14  Dar eu, în tine mi-am pus încrederea, o, Iehova!+Am spus: „Tu ești Dumnezeul meu“.+ 15  În mâna ta sunt zilele mele.+Scapă-mă din mâna dușmanilor mei și de cei ce mă urmăresc!+ 16  Fă să strălucească fața ta peste slujitorul tău!+Salvează-mă în bunătatea ta iubitoare!+ 17  O, Iehova, să nu fiu făcut de rușine, căci te-am chemat!+Cei răi să fie făcuți de rușine,+să tacă în Șeol.+ 18  Să amuțească buzele mincinoase+care, cu trufie și dispreț, vorbesc cu obrăznicie+ împotriva celui drept!+ 19  Ce mare este bunătatea ta,+ pe care o păstrezi pentru cei ce se tem de tine!+Pe care le-ai dat-o celor ce se refugiază în tine,înaintea fiilor oamenilor.+ 20  Tu îi vei ocroti în locul tainic al prezenței tale,+departe de gloatele de oameni.+Îi vei ascunde în cortul tău, departe de limbile certărețe.+ 21  Binecuvântat să fie Iehova,+căci și-a arătat în chip minunat bunătatea iubitoare+ față de mine într-un oraș asediat!+ 22  Când spaima a pus stăpânire pe mine,+ am spus:„Voi fi în mod sigur nimicit din fața ochilor tăi“.+Tu ai auzit glasul implorărilor mele când am strigat către tine după ajutor.+ 23  O, iubiți-l pe Iehova, voi, toți cei loiali lui!+Iehova îi ocrotește pe cei fideli,+dar le răsplătește din plin celor trufași.+ 24  Fiți curajoși și inima să vă fie tare,+voi, toți care îl așteptați pe Iehova!+

Note de subsol