Psalmul 77:1-20

Către dirijor, pe Iedutun. Al lui Asaf.+ O melodie. 77  Voi striga cu glasul meu către Dumnezeu,+cu glasul meu, către Dumnezeu, și el își va pleca urechea spre mine.+   În ziua necazului meu l-am căutat pe Iehova.+Noaptea mi-am întins mâna și n-a amorțit,sufletul meu n-a vrut să fie mângâiat.+   Îmi voi aduce aminte de Dumnezeu și mă voi tulbura,+voi medita și spiritul mi se va istovi.+ Sela.   Tu îmi ții pleoapele deschise,+sunt neliniștit și nu pot să vorbesc.+   Mă gândesc la zilele de demult,+la anii de odinioară.   Îmi voi aduce aminte noaptea de cântecul meu la instrumentul cu coarde.+Voi medita în inima mea+și spiritul meu va căuta stăruitor.   Ne va respinge Iehova pe veșnicie+și nu va mai fi el binevoitor?+   S-a sfârșit pentru totdeauna bunătatea sa iubitoare?+A ajuns cuvântul său un nimic+ din generație în generație?   A uitat Dumnezeu să fie milos+sau și-a închis el îndurările în mânie?+ Sela. 10  Voi spune eu fără încetare: „Iată ce mă străpunge:+Cel Preaînalt și-a retras mâna dreaptă“?+ 11  Îmi voi aduce aminte de lucrările lui Iah*,+îmi voi aduce aminte de faptele minunate de odinioară.+ 12  Da, voi medita la toată lucrarea ta+și voi lua aminte la faptele tale.+ 13  O, Dumnezeule, calea ta este în locul sfânt.+Care dumnezeu este atât de mare ca Dumnezeu?+ 14  Tu ești adevăratul Dumnezeu, care lucrezi într-un mod minunat.+Ți-ai făcut cunoscută puterea printre popoare.+ 15  Cu brațul tău l-ai scăpat pe poporul tău,+pe fiii lui Iacob și ai lui Iosif. Sela. 16  Apele te-au văzut, o, Dumnezeule,apele te-au văzut și au început să se zvârcolească de durere.+Adâncurile de ape s-au tulburat.+ 17  Norii au turnat apă tunând,+cerurile înnorate au făcut să se audă un zgomot.Săgețile tale zburau încoace și-ncolo.+ 18  Zgomotul tunetului tău era ca al roților de car,+fulgerele au luminat solul,+pământul s-a cutremurat și s-a zguduit.+ 19  Calea ta a fost prin mare+și cărarea ta prin multe ape.Urmele tale n-au fost cunoscute. 20  Ți-ai condus poporul ca pe o turmă,+prin mâna lui Moise și a lui Aaron.+

Note de subsol

Vezi Ex 15:2, n.s., și Ap 1.