A doua scrisoare către corinteni 5:1-21

5  Știm că această casă pământească – corpul nostru asemănător unui cort – se va nărui*+ și vom avea în ceruri o clădire de la Dumnezeu, o casă care nu este făcută de mâna omului+ și care este veșnică. 2  Fiindcă, într-adevăr, gemem în această casă* și dorim fierbinte să ne îmbrăcăm cu cea pregătită pentru noi în cer*,+ 3  astfel încât, îmbrăcându-ne cu ea, să nu fim găsiți goi. 4  Da, noi, care suntem în acest cort, gemem și suntem împovărați, dar nu pentru că vrem să ne dezbrăcăm de acesta, ci pentru că vrem să ne îmbrăcăm cu celălalt+ și, astfel, ceea ce este muritor să fie înghițit de viață.+ 5  Și cel ce ne-a pregătit pentru această viață este Dumnezeu,+ care ne-a dat spiritul ca garanție* a ceea ce va veni.+ 6  Așadar, suntem întotdeauna plini de curaj și știm că, atât timp cât locuim în acest corp, suntem departe de Domnul;+ 7  știm aceasta pentru că noi umblăm prin credință, nu prin vedere. 8  Da, suntem plini de curaj și ne-ar plăcea mai degrabă să fim departe de acest corp și să locuim lângă Domnul.+ 9  De aceea, fie că locuim lângă el, fie că suntem departe de el, ne străduim mereu să-i fim plăcuți. 10  Căci toți trebuie să ne prezentăm* înaintea scaunului de judecată al lui Cristos, pentru ca fiecare să-și primească plata potrivit lucrurilor pe care le-a făcut când era în corp, fie bune, fie rele.+ 11  Prin urmare, știind ce înseamnă teama de Domnul, continuăm să-i convingem pe oameni. Noi suntem bine cunoscuți de* Dumnezeu și sper că suntem bine cunoscuți și de voi*. 12  Nu ne recomandăm din nou înaintea voastră, ci vă dăm motiv să vă lăudați cu noi, ca să le puteți răspunde celor ce se laudă cu înfățișarea,+ nu cu ceea ce este în inimă. 13  Fiindcă, dacă ne-am pierdut mințile,+ pentru Dumnezeu am făcut-o, iar dacă suntem sănătoși la minte, pentru voi suntem. 14  Căci iubirea lui Cristos ne obligă, deoarece am înțeles că un singur om a murit pentru toți,+ fiindcă toți erau morți. 15  Și el a murit pentru toți, pentru ca aceia care trăiesc să nu mai trăiască pentru ei înșiși,+ ci pentru cel care a murit pentru ei și a fost sculat din morți. 16  Astfel, de acum înainte nu mai privim* pe nimeni din punct de vedere omenesc*.+ La fel și pe Cristos, chiar dacă înainte l-am privit din punct de vedere omenesc*, acum nu-l mai privim așa.+ 17  Prin urmare, dacă cineva este în unitate cu Cristos, este o creație nouă;+ lucrurile vechi au trecut și, iată, au venit în existență lucruri noi! 18  Dar toate lucrurile vin de la Dumnezeu, care ne-a împăcat cu el prin Cristos+ și ne-a dat misiunea* împăcării,+ 19  prin care anunțăm că Dumnezeu a împăcat lumea cu el prin Cristos,+ neținând cont de greșelile oamenilor;+ și el ne-a încredințat nouă mesajul împăcării.+ 20  Noi suntem deci ambasadori+ în locul lui Cristos+ și, ca și cum Dumnezeu ar implora prin noi, vă rugăm, în locul lui Cristos: „Împăcați-vă cu Dumnezeu!”. 21  Pe cel ce n-a cunoscut păcatul,+ el l-a făcut păcat* pentru noi, astfel încât, prin intermediul lui, noi să devenim drepți în ochii lui Dumnezeu.+

Note de subsol

Sau „se va descompune”.
Sau „locuință”.
Sau „cu locuința noastră cerească”.
Sau „acont”.
Sau „vom fi dezvăluiți clar”.
Sau „suntem dezvăluiți clar înaintea lui”.
Sau „suntem dezvăluiți clar și conștiinței voastre”.
Sau „nu mai cunoaștem”.
Lit. „potrivit cărnii”.
Lit. „potrivit cărnii”.
Lit. „serviciul”.
Sau „o ofrandă pentru păcat”.

Note de studiu

Multimedia