A doua scrisoare către corinteni 9:1-15
9 De fapt, despre serviciul* pentru sfinți+ nu este necesar să vă scriu,
2 întrucât știu că aveți dorința de a dărui și mă laud cu lucrul acesta în fața macedonenilor, că Ahaia este pregătită să ajute de acum un an, iar zelul vostru i-a impulsionat pe cei mai mulți dintre ei.
3 Însă îi trimit pe frați, pentru ca lauda noastră în privința aceasta să nu fie nefondată, ci să fiți într-adevăr pregătiți, așa cum am spus că veți fi.
4 Altminteri, dacă ar veni cu mine niște macedoneni și v-ar găsi nepregătiți, noi – ca să nu zic voi – am rămâne de rușine din cauza încrederii noastre în voi.
5 Am considerat deci necesar să-i încurajez pe frați să vină dinainte la voi și să pregătească din timp darul generos pe care l-ați promis, pentru ca acesta să fie pregătit ca dar generos și nu ca un lucru luat prin constrângere.
6 În privința aceasta, cine seamănă cu zgârcenie va și secera cu zgârcenie și cine seamănă cu generozitate va și secera cu generozitate.+
7 Fiecare să facă așa cum a hotărât în inima lui, nu cu părere de rău* sau din constrângere,+ fiindcă Dumnezeu îl iubește pe cel ce dă cu bucurie.+
8 De altfel, Dumnezeu poate face ca bunătatea sa nemeritată să abunde față de voi, astfel încât să nu vă lipsească niciodată nimic și să aveți din belșug tot ce este necesar pentru orice lucrare bună.+
9 (Așa cum este scris: „El a împărțit cu generozitate; a dat săracilor. Dreptatea lui rămâne pentru totdeauna”.+
10 Astfel, Cel care îi dă din belșug sămânță semănătorului și pâine de mâncat omului vă va da și vouă sămânță de semănat și o va înmulți și va spori recolta dreptății voastre.)
11 Voi sunteți îmbogățiți în toate privințele ca să manifestați generozitate în orice fel, iar, prin eforturile noastre, această generozitate face să-i fie aduse mulțumiri lui Dumnezeu;
12 fiindcă acest serviciu public nu este doar pentru a satisface necesitățile sfinților,+ ci și pentru ca mulți să-i aducă mulțumiri lui Dumnezeu.
13 Datorită acestui serviciu*, sfinții îl vor glorifica pe Dumnezeu, deoarece prin el arătați că sunteți supuși veștii bune despre Cristos, pe care o declarați public, și că sunteți generoși în contribuția voastră pentru ei și pentru toți.+
14 Și ei vor face implorări pentru voi, exprimându-și afecțiunea față de voi datorită extraordinarei bunătăți nemeritate pe care v-o arată Dumnezeu.
15 Mulțumiri să-i fie aduse lui Dumnezeu pentru darul său* de nedescris!
Note de subsol
^ Sau „lucrarea de ajutorare”.
^ Sau „șovăind”.
^ Sau „lucrări de ajutorare”.
^ Sau „darul său fără plată”.