A doua carte a lui Samuel 22:1-51
22 David a rostit în fața lui Iehova cuvintele acestei cântări+ în ziua în care Iehova l-a scăpat din mâna tuturor dușmanilor lui+ și din mâna lui Saul.+
2 El a zis:
„Iehova este stânca mea, fortăreața mea+ și Cel ce mă scapă.+
3 Dumnezeul meu este stânca mea,+ în care mă refugiez,scutul meu+ și cornul meu de salvare*, refugiul meu* sigur+și locul meu de scăpare,+ salvatorul meu;+ tu mă salvezi de oamenii violenți.
4 Îl chem pe Iehova, care este demn de laudă,și voi fi salvat din mâna dușmanilor mei.
5 Mă înconjuraseră valurile morții,+puhoaie de netrebnici mă înspăimântau.+
6 Mă înfășuraseră frânghiile Mormântului*,+lațurile morții erau întinse înaintea mea.+
7 În necazul meu l-am chemat pe Iehova,+l-am chemat pe Dumnezeul meu.
Atunci, din templul său, el mi-a auzit glasul,iar strigătul meu de ajutor a ajuns la urechea sa.+
8 Pământul a început să se clatine și să se zguduie,+temeliile cerurilor s-au cutremurat+și s-au clătinat pentru că el se mâniase.+
9 Din nările sale s-a ridicat fumși un foc mistuitor i-a ieșit din gură;+cărbuni aprinși au țâșnit de la el.
10 El a aplecat cerurile și a coborât+și negură era sub picioarele sale.+
11 A venit zburând, călare pe un heruvim.+
S-a arătat pe aripile unui spirit*.+
12 Atunci a făcut în jurul lui un adăpost din întuneric,+din ape întunecoase și nori groși.
13 Din strălucirea care era înaintea sa au țâșnit cărbuni aprinși.
14 Apoi Iehova a tunat din cer,+Cel Preaînalt și-a făcut auzit glasul.+
15 Și-a trimis săgețile+ și i-a împrăștiat,fulgerul, și a provocat învălmășeală în rândurile lor.+
16 La mustrarea lui Iehova, la suflarea puternică a nărilor sale,+s-a văzut albia mării+și au ieșit la iveală temeliile pământului.
17 El și-a întins mâna din înălțimi,m-a apucat și m-a scos din ape adânci.+
18 M-a salvat de dușmanul meu puternic,+de cei ce mă urau, care erau mai puternici decât mine.
19 Ei au venit împotriva mea în ziua necazului meu,+dar Iehova a fost sprijinul meu.
20 El m-a scos într-un loc sigur*,+m-a scăpat fiindcă și-a găsit plăcerea în mine.+
21 Iehova mă răsplătește după dreptatea mea,+mă recompensează după nevinovăția* mâinilor mele.+
22 Căci am respectat căile lui Iehovași n-am făcut ce este rău părăsindu-l pe Dumnezeul meu.
23 Toate hotărârile sale judecătorești+ sunt înaintea meași nu mă voi abate de la legile sale.+
24 Voi rămâne ireproșabil+ înaintea luiși mă voi reține de la nelegiuire.+
25 Să mă răsplătească Iehova după dreptatea mea,+după nevinovăția mea înaintea lui!+
26 Cu cel loial te porți loial,+iar cu omul* ireproșabil te porți ireproșabil;+
27 cu cel curat te dovedești curat,+dar cu cel viclean te porți după viclenia lui*.+
28 Tu îi salvezi pe cei umili,+dar ochii tăi sunt împotriva celor trufași și îi umilești.+
29 Căci tu ești lampa mea, o, Iehova!+Iehova îmi luminează întunericul!+
30 Cu ajutorul tău pot să înfrunt o ceată de jefuitori,cu puterea lui Dumnezeu pot să sar peste un zid.+
31 Calea adevăratului Dumnezeu este perfectă;+cuvântul lui Iehova este pur*.+
El este un scut pentru toți cei ce se refugiază în el.+
32 Fiindcă cine este Dumnezeu în afară de Iehova?+
Și cine este o stâncă în afară de Dumnezeul nostru?+
33 Adevăratul Dumnezeu este fortăreața mea tare+și el îmi va face perfectă calea.+
34 Îmi face picioarele ca ale unei căprioare,mă face să stau pe locuri înalte.+
35 El îmi instruiește mâinile pentru război,brațele mele pot să îndoaie arcul de aramă.
36 Tu îmi dai scutul tău de salvareși umilința ta mă face mare.+
37 Tu lărgești cărarea pentru pașii meiși picioarele* mele nu vor aluneca.+
38 Îi voi urmări pe dușmanii mei și îi voi distruge,nu mă voi întoarce până nu vor fi nimiciți.
39 Îi voi nimici și îi voi zdrobi ca să nu se mai ridice;+vor cădea sub picioarele mele.
40 Tu mă vei încinge cu putere pentru luptă,+îi vei face pe împotrivitorii mei să cadă înaintea mea.+
41 Îi vei face pe dușmanii mei să fugă din fața mea;*+îi voi nimici* pe cei ce mă urăsc.+
42 Ei strigă după ajutor, dar nu este nimeni care să-i salveze,chiar strigă către Iehova, dar el nu le răspunde.+
43 Îi voi zdrobi și îi voi face ca țărâna pământului;îi voi strivi și îi voi călca în picioare ca pe noroiul de pe străzi.
44 Tu mă vei scăpa de acuzațiile poporului meu.+
Mă vei păzi ca să fiu căpetenia națiunilor;+un popor pe care nu l-am cunoscut îmi va sluji.+
45 Străinii vor veni și se vor pleca înaintea mea,+ceea ce vor auzi despre mine îi va face să mi se supună*.
46 Străinii își vor pierde curajul*și vor ieși tremurând din fortărețele lor.
47 Iehova este viu! Lăudată să fie Stânca mea!+
Înălțat să fie Dumnezeu, stânca salvării mele!+
48 Adevăratul Dumnezeu mă răzbună,+el îmi supune popoarele;+
49 el mă scapă de dușmanii mei.
Tu mă ridici+ deasupra celor ce mă atacă,mă salvezi de omul violent.+
50 De aceea, îți voi mulțumi, o, Iehova, printre națiuni+și voi cânta laude* numelui tău:+
51 El face mari fapte de salvare pentru regele său*;+el îi arată iubire loială unsului său,lui David și descendenței* sale pe veșnicie”.+
Note de subsol
^ Sau „locul meu înalt”.
^ Sau „vântului”.
^ Sau „larg”.
^ Lit. „curățenia”.
^ Lit. „cel puternic”.
^ Sau, posibil, „te porți ca unul irațional”.
^ Sau „încercat prin foc”.
^ Sau „gleznele”.
^ Sau „Îmi vei da ceafa dușmanilor mei”.
^ Lit. „îi voi reduce la tăcere”.
^ Lit. „când vor auzi cu urechea, mi se vor supune”.
^ Sau „se vor ofili”.
^ Sau „voi cânta vocal și instrumental”.
^ Sau „îi dă mari victorii regelui său”.
^ Lit. „seminței”.