Judecătorii 20:1-48

20  Așadar, toți israeliții au ieșit de la Dan+ până la Beer-Șeba și din ținutul Galaadului+ și întreaga adunare s-a strâns ca un singur om înaintea lui Iehova, la Mițpa.+  Căpeteniile poporului și ale tuturor triburilor Israelului și-au ocupat locul în congregația poporului lui Dumnezeu, 400 000 de pedeștri înarmați cu săbii.+  Beniaminiții au auzit că bărbații Israelului urcaseră la Mițpa. Atunci bărbații Israelului au zis: „Spuneți-ne! Cum s-a întâmplat acest lucru îngrozitor?”.+  Și levitul,+ soțul femeii ucise, a răspuns: „Venisem la Ghibea+ din Beniamin cu concubina mea ca să rămânem peste noapte.  Locuitorii* din Ghibea s-au ridicat noaptea împotriva mea și au înconjurat casa. Voiau să mă omoare, dar au violat-o pe concubina mea, iar ea a murit.+  Atunci am luat trupul concubinei mele, l-am tăiat și am trimis bucățile în toate ținuturile moștenirii Israelului,+ pentru că s-a comis o faptă rușinoasă și dezgustătoare în Israel.  Acum, voi toți din Israel, sfătuiți-vă aici și spuneți ce trebuie făcut!”.+  Atunci tot poporul s-a ridicat ca un singur om și a zis: „Niciunul dintre noi nu se va duce la cortul lui și nu se va întoarce la casa lui.  Iată ce vom face Ghibeei: vom urca împotriva ei prin tragere la sorți.+ 10  Vom lua din toate triburile Israelului 10 bărbați din 100, 100 din 1 000 și 1 000 din 10 000 ca să strângă provizii pentru armată, pentru ca aceasta să meargă împotriva Ghibeei din Beniamin, din cauza faptei dezgustătoare comise în Israel”. 11  Astfel, toți bărbații Israelului s-au strâns împotriva orașului, uniți ca un singur om. 12  Triburile Israelului au trimis niște oameni la toți membrii tribului lui Beniamin, zicând: „Ce înseamnă lucrul acesta îngrozitor care s-a întâmplat în mijlocul vostru? 13  Acum, predați-i pe oamenii aceia netrebnici din Ghibea+ ca să-i omorâm și să îndepărtăm răul din Israel”.+ Dar beniaminiții n-au vrut să asculte de frații lor israeliți. 14  Atunci beniaminiții s-au adunat din orașele lor la Ghibea ca să iasă la luptă împotriva bărbaților Israelului. 15  În ziua aceea, beniaminiții au mobilizat din orașele lor 26 000 de bărbați înarmați cu săbii, în afară de cei 700 de bărbați aleși care erau din Ghibea. 16  În această armată erau 700 de bărbați aleși, stângaci. Fiecare dintre ei putea să tragă cu praștia chiar și într-un fir de păr fără să dea greș. 17  Bărbații Israelului, în afară de tribul lui Beniamin, au mobilizat 400 000 de bărbați înarmați cu săbii.+ Toți aceștia erau oameni de război. 18  Ei s-au ridicat și au urcat la Betel ca să-l întrebe pe Dumnezeu.+ Israeliții au zis: „Care dintre noi să urce în frunte la luptă împotriva beniaminiților?”. Iehova a răspuns: „Iuda să fie în frunte”. 19  Apoi israeliții s-au ridicat dimineață și și-au așezat tabăra în fața Ghibeei. 20  Bărbații Israelului au ieșit atunci la luptă împotriva celor din Beniamin și s-au așezat în formație de luptă împotriva lor la Ghibea. 21  Beniaminiții au ieșit din Ghibea și au doborât în acea zi 22 000 de bărbați din Israel. 22  Însă bărbații Israelului au dat dovadă de curaj și s-au așezat din nou în formație de luptă în același loc ca în prima zi. 23  Atunci israeliții au urcat și au plâns înaintea lui Iehova până seara și l-au întrebat pe Iehova: „Să ne mai ducem să luptăm împotriva fraților noștri din Beniamin?”.+ Și Iehova a zis: „Urcați împotriva lor”. 24  A doua zi, israeliții s-au apropiat de beniaminiți. 25  Și cei din Beniamin le-au ieșit înainte din Ghibea a doua zi și au doborât încă 18 000 de israeliți,+ toți înarmați cu săbii. 26  Atunci toți bărbații Israelului au urcat la Betel. Au plâns și au stat acolo înaintea lui Iehova,+ au postit+ în ziua aceea până seara și au adus ofrande arse+ și ofrande de comuniune+ înaintea lui Iehova. 27  După aceea, bărbații Israelului l-au întrebat pe Iehova,+ căci în zilele acelea arca legământului adevăratului Dumnezeu era acolo. 28  Și Fineas,+ fiul lui Eleazar, fiul lui Aaron, slujea* înaintea ei în zilele acelea. Ei au întrebat: „Să ieșim din nou la luptă împotriva fraților noștri, bărbații lui Beniamin, sau să renunțăm?”.+ Iehova a răspuns: „Urcați, fiindcă mâine îi voi da în mâna voastră”. 29  Atunci Israelul a pus oameni la pândă+ de jur împrejurul Ghibeei. 30  Israeliții au urcat împotriva beniaminiților a treia zi și s-au așezat în formație de luptă împotriva Ghibeei, la fel ca în celelalte dăți.+ 31  Când beniaminiții au ieșit înaintea armatei, au fost îndepărtați de oraș.+ Atunci, la fel ca în celelalte dăți, au început să-i atace și să-i omoare pe unii bărbați pe câmp, pe drumurile mari, dintre care unul urcă la Betel, iar celălalt la Ghibea, astfel că au fost uciși aproximativ 30 de bărbați din Israel.+ 32  De aceea, beniaminiții au zis: „Sunt înfrânți în fața noastră ca mai înainte”.+ Însă israeliții au zis: „Să ne retragem și să-i îndepărtăm de oraș pe drumurile mari”. 33  Și toți bărbații Israelului s-au ridicat de la locurile lor și s-au așezat în formație de luptă la Baal-Tamar, în timp ce israeliții care stăteau la pândă au pornit la atac din locurile lor, din vecinătatea Ghibeei. 34  Astfel, 10 000 de bărbați aleși, luați din tot Israelul, au ieșit în fața Ghibeei și lupta a fost grea. Dar beniaminiții nu știau că asupra lor avea să se abată nenorocirea. 35  Iehova i-a înfrânt pe beniaminiți+ în fața Israelului și, în ziua aceea, israeliții au doborât 25 100 de bărbați din Beniamin, toți înarmați cu săbii.+ 36  Beniaminiții credeau că bărbații Israelului erau înfrânți când aceștia s-au retras din fața lor,+ dar ei s-au retras pentru că se bizuiau pe oamenii care stăteau la pândă lângă Ghibea.+ 37  Oamenii aflați la pândă au acționat repede și au atacat Ghibea. Apoi oamenii care stăteau la pândă s-au împrăștiat și au trecut tot orașul prin ascuțișul sabiei. 38  Bărbații Israelului se înțeleseseră cu oamenii aflați la pândă ca aceștia să le dea un semn, făcând să se ridice fum din oraș. 39  Când israeliții s-au retras din luptă, bărbații lui Beniamin au început să-i atace, omorând aproximativ 30 dintre bărbații Israelului,+ și au zis: „Cu siguranță, sunt din nou înfrânți înaintea noastră, ca în cealaltă luptă”.+ 40  Dar o coloană de fum a început să se ridice din oraș ca semn. Când bărbații lui Beniamin s-au uitat înapoi, au văzut că din tot orașul se ridicau flăcări spre cer. 41  Atunci bărbații Israelului s-au întors, iar bărbații lui Beniamin s-au îngrozit, fiindcă au văzut că nenorocirea se abătuse asupra lor. 42  Ei s-au retras dinaintea bărbaților Israelului spre pustiu, însă soldații îi urmăreau; oamenii care ieșeau din orașe au început și ei să-i doboare. 43  I-au înconjurat pe beniaminiți și i-au urmărit, nelăsându-le niciun pic de răgaz. I-au călcat în picioare chiar în fața Ghibeei, spre est. 44  Până la urmă, au căzut 18 000 de beniaminiți, toți războinici viteji.+ 45  Bărbații lui Beniamin s-au întors și au fugit în pustiu, la stânca Rimon,+ iar israeliții au ucis* 5 000 dintre ei pe drumurile mari; au continuat să-i urmărească până la Ghidom și au mai doborât 2 000 de bărbați. 46  Numărul tuturor celor din Beniamin care au căzut în ziua aceea a fost de 25 000 de bărbați înarmați cu săbii,+ toți războinici viteji. 47  Dar 600 de bărbați s-au retras în pustiu, la stânca Rimon, și au rămas la stânca Rimon patru luni. 48  Bărbații Israelului s-au întors împotriva beniaminiților și i-au omorât cu sabia pe cei din orașe, de la oameni până la animalele domestice, tot ce a rămas. De asemenea, au dat foc tuturor orașelor pe care le-au găsit în cale.

Note de subsol

Sau, posibil, „Proprietarii de pământ”.
Lit. „stătea”.
Lit. „ei au secerat”.

Note de studiu

Multimedia