Către efeseni 5:1-33

5  Prin urmare, fiți imitatori ai lui Dumnezeu,+ ca niște copii iubiți, 2  și continuați să arătați* iubire,+ așa cum și Cristos ne-a iubit*+ și s-a dat pe sine pentru noi* ca ofrandă și jertfă, o mireasmă plăcută lui Dumnezeu.+ 3  Imoralitatea sexuală* și necurăția de orice fel sau lăcomia nici să nu fie menționate printre voi,+ așa cum se cuvine unor sfinți;+ 4  nici conduita rușinoasă, nici vorbirea necugetată, nici glumele obscene+ – lucruri care nu sunt potrivite; mai degrabă, aduceți mulțumiri.+ 5  Pentru că știți și sunteți pe deplin conștienți că niciun om imoral*,+ niciun om necurat, niciun om lacom,+ adică un idolatru, nu are moștenire în Regatul lui Cristos și al lui Dumnezeu.+ 6  Nimeni să nu vă amăgească cu vorbe goale, căci din cauza unor astfel de lucruri vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării. 7  Să nu fiți deci părtași cu ei! 8  Odinioară erați întuneric, dar acum sunteți lumină+ fiindcă sunteți ai Domnului.+ Continuați să vă purtați ca niște copii ai luminii, 9  căci rodul luminii constă în orice fel de bunătate, de dreptate și de adevăr.+ 10  Asigurați-vă mereu de ceea ce îi este plăcut+ Domnului. 11  Și nu mai luați parte la lucrările neroditoare ale întunericului,+ ci, mai degrabă, demascați-le*. 12  Căci este rușinos și numai să se vorbească despre lucrurile pe care le fac ei în ascuns. 13  Toate lucrurile demascate* sunt făcute vizibile de lumină, pentru că tot ce este făcut vizibil este lumină. 14  De aceea, Scripturile spun: „Trezește-te, tu, care dormi, și scoală-te din morți,+ iar Cristos va străluci peste tine!”.+ 15  Așadar, fiți foarte atenți cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca niște înțelepți, 16  folosindu-vă cât mai bine* timpul,+ fiindcă zilele sunt rele. 17  De aceea, nu mai fiți iraționali, ci înțelegeți care este voința lui Iehova*.+ 18  Și nu vă îmbătați cu vin,+ care duce la depravare*, ci umpleți-vă cu spirit. 19  Vorbiți între voi* cu psalmi, cu laude pentru Dumnezeu și cu cântări spirituale, cântând+ și înălțându-i melodii+ lui Iehova* din toată inima*,+ 20  mulțumindu-i întotdeauna+ Dumnezeului și Tatălui nostru pentru toate lucrurile în numele Domnului nostru Isus Cristos.+ 21  Fiți supuși unii altora+ în teamă de Cristos! 22  Soțiile să le fie supuse soților lor+ ca Domnului, 23  pentru că soțul este capul soției,+ așa cum Cristos este capul congregației,+ corpul său, el fiind salvatorul acestui corp. 24  De fapt, așa cum congregația îi este supusă lui Cristos, tot așa și soțiile să le fie supuse soților lor în toate. 25  Soților, continuați să vă iubiți soțiile,+ așa cum și Cristos a iubit congregația și s-a dat pe sine pentru ea+ 26  ca s-o sfințească, curățând-o prin spălarea cu apă, prin cuvânt,+ 27  și, astfel, să-și prezinte lui însuși congregația în toată splendoarea ei, fără pată, riduri sau ceva asemănător,+ ci sfântă și fără defect.+ 28  Tot așa, soții trebuie să-și iubească soțiile ca pe corpul lor. Cine își iubește soția se iubește pe sine, 29  fiindcă nimeni nu și-a urât vreodată corpul*, ci îl hrănește și îl îngrijește cu drag, așa cum face Cristos cu congregația, 30  pentru că suntem părți ale corpului său.+ 31  „De aceea, bărbatul îi va lăsa pe tatăl său și pe mama sa și se va alipi de* soția sa, iar cei doi vor fi o singură carne.”+ 32  Acest secret sacru+ este mare – mă refer la Cristos și la congregație.+ 33  În orice caz, fiecare dintre voi să-și iubească soția+ ca pe sine însuși, iar soția să aibă un respect profund față de soțul ei.+

Note de subsol

Sau „să umblați în”.
Sau, posibil, „v-a iubit”.
Sau, posibil, „voi”.
În greacă, porneía. Vezi Glosarul.
Vezi Glosarul, „Imoralitate sexuală”.
Sau „dezaprobați-le”.
Sau „dezaprobate”.
Lit. „cumpărând”.
Sau „indisciplină”.
Sau, posibil, „vouă înșivă”.
Sau, posibil, „în inima voastră”.
Lit. „carnea”.
Sau „va rămâne cu”.

Note de studiu

Multimedia