Cana: Din câte se pare, numele provine din ebraicul qanéh („trestie”) și înseamnă „Locul trestiilor”. Numai Ioan menționează acest oraș, numindu-l de fiecare dată Cana Galileei (Ioa 2:11; 4:46; 21:2), probabil pentru a-l distinge de Cana de pe teritoriul lui Așer (în ebraică, Qanáh) (Ios 19:24, 28). Mulți erudiți susțin identificarea orașului cu Khirbet Qana, unde se găsesc ruinele unui sat antic. Ele se află pe un deal de la marginea nordică a văii Bet Netofa (câmpia el-Battuf), la aproximativ 13 km N de Nazaret. Și astăzi, denumirea arabă a acestui loc este Qana el-Jelil, sau Cana Galileei. În apropiere este o câmpie mlăștinoasă, unde cresc trestii din abundență, ceea ce face ca numele „Cana” să fie foarte potrivit. În acest loc există vestigii ale unor rezervoare străvechi și ale unei clădiri despre care se crede că a fost o sinagogă (datând de la sfârșitul secolului I sau din secolul al II-lea e.n.). Aici s-au găsit și mici fragmente din vase de lut și monede despre care se crede că datează din secolul I e.n. Tradiția bisericii susține identificarea cu Kafr Kanna, oraș situat la 6,5 km N-E de Nazaret, probabil deoarece acesta este un loc accesibil pelerinilor veniți de la Nazaret. Totuși, din punct de vedere lingvistic, numele „Kafr Kanna” nu pare să aibă legătură cu numele „Cana Galileei” menționat în Biblie.

Femeie: Isus a folosit acest apelativ nu doar când i s-a adresat mamei sale, ci și când li s-a adresat altor femei. (Ioa 4:21) Din câte se pare, în multe contexte era considerat o formulă de adresare politicoasă (Mt 15:28), în niciun caz una necuviincioasă, ireverențioasă sau lipsită de respect. După ce Isus a fost înviat, atât el, cât și îngerii au folosit acest termen când i-au vorbit Mariei Magdalena, care plângea îndurerată la mormântul lui Isus; într-o astfel de situație, ei nu ar fi folosit cuvinte aspre sau lipsite de respect. (Ioa 20:13, 15) Pe stâlpul de tortură, Isus i s-a adresat mamei sale cu același apelativ când i-a dat-o în grijă lui Ioan, apostolul pe care îl iubea. (Ioa 19:26) Procedând astfel, el a arătat că era preocupat de binele ei și că respecta porunca biblică potrivit căreia o persoană trebuie să-și onoreze tatăl și mama. (Ex 20:12; De 5:16; Mt 15:4) Unele lucrări de referință confirmă faptul că apelativul „femeie” poate denota respect și afecțiune.

ce ne privește pe noi?: Când Maria i-a spus lui Isus: „Nu mai au vin” (Ioa 2:3), fără îndoială, ea îi sugera să facă ceva pentru a rezolva situația. Este demn de remarcat că până atunci Isus nu înfăptuise niciun miracol. El i-a răspuns mamei sale folosind o expresie idiomatică semitică ce poate fi tradusă literalmente prin: „Ce mie și ție?”. Această expresie transmite în principal ideea de dezacord, iar sensul ei exact depinde de context. Ea indică uneori o reacție ostilă și de respingere (Mt 8:29; Mr 1:24; 5:7; Lu 4:34; 8:28), însă, în acest caz, pare să indice o obiecție exprimată cu blândețe. (Câteva exemple din Scripturile ebraice în care această expresie idiomatică nu denotă asprime sunt 2Sa 16:9, 10 și 1Re 17:18, n.s.) Cuvintele rostite de Isus în continuare explică de ce a ezitat el să intervină: Timpul meu nu a venit încă. Totuși, reacția lui Isus la sugestia mamei sale trebuie să fi dat de înțeles că era dispus să ofere ajutor, așa cum dezvăluie cuvintele Mariei din versetul 5.

măsuri de lichid: Mulți bibliști consideră că măsura menționată aici (în greacă, metrētḗs) corespunde batului evreiesc. Pe baza unor fragmente de vase pe care este inscripționată denumirea „bat” cu caractere ebraice vechi, unii erudiți estimează că un bat echivala cu aproximativ 22 l. (1Re 7:26; Ezr 7:22; Eze 45:14) În acest caz, vasele pentru apă aveau o capacitate cuprinsă între 44 și 66 l, astfel că cele șase vase puteau conține împreună aproximativ 260 până la 390 l. Alți erudiți însă consideră că aici este vorba despre o unitate de măsură grecească mai mare (de până la 40 l). (Vezi Ap. B14.)

începutul miracolelor sale: Transformarea apei în vin a fost primul dintre semnele, sau miracolele, făcute de Isus. Acest episod este consemnat doar de Ioan.

Paștele: Isus și-a început activitatea de predicare după botez, în toamna anului 29 e.n. Prin urmare, Paștele despre care se vorbește aici, celebrat la începutul serviciului său, trebuie să fi fost cel din primăvara anului 30 e.n. (Vezi nota de studiu de la Lu 3:1 și Ap. A7.) Din compararea celor patru evanghelii reiese că, pe parcursul serviciului pământesc al lui Isus, Paștele s-a ținut de patru ori, ceea ce duce la concluzia că serviciul lui Isus a durat trei ani și jumătate. Evangheliile lui Matei, Marcu și Luca (numite deseori evanghelii sinoptice) nu menționează decât ultimul Paște, ziua în care Isus a murit. În evanghelia lui Ioan sunt menționate concret trei sărbători de Paște (Ioa 2:13; 6:4; 11:55), iar o alta este indicată, după toate probabilitățile, prin expresia „o sărbătoare a iudeilor”, în Ioa 5:1. Acest exemplu arată cât de importantă este compararea evangheliilor pentru a avea o imagine mai clară a vieții lui Isus. (Vezi notele de studiu de la Ioa 5:1; 6:4; 11:55.)

templu: Termenul se referă, probabil, la acea zonă a templului cunoscută cu numele de „Curtea Națiunilor”. (Vezi Ap. B11.)

cei care vindeau vite, oi și porumbei: Legea divină pretindea ca israeliții să aducă jertfe la templul din Ierusalim. Unii israeliți veneau de la distanțe mari, astfel că Legea le permitea să-și vândă produsele agricole și animalele pentru jertfă și să vină cu banii la Ierusalim. Aici, ei puteau cumpăra animalele pe care voiau să le ofere ca jertfă – vite, oi, capre și porumbei –, precum și lucrurile de care aveau nevoie cât timp stăteau în oraș. (De 14:23-26) Cu timpul, comercianții au început să vândă animale și păsări pentru jertfe chiar în incinta templului. (Vezi nota de studiu de la templu, din acest verset.) Din câte se pare, unii dintre ei înșelau oamenii, cerând prețuri exagerate.

un bici din funii: Termenul grecesc pentru „funie” (skhoiníon) poate desemna o frânghie din trestie, din papură sau din alt material. Când Isus a folosit un bici din funii pentru a alunga din templu oile și vitele, fără îndoială că aceia care vindeau animalele au ieșit și ei din templu după ele. În versetul următor, când Isus le-a poruncit celor ce vindeau porumbei să plece de acolo, nu este menționat biciul, ceea ce arată că el nu l-a folosit pentru a-i lovi pe vânzători. Un lucru este sigur: cei care se foloseau de închinarea adevărată pentru a câștiga bani au fost obligați să părăsească incinta templului.

i-a alungat din templu pe toți cei ce aveau oi și vite: Când a fost pe pământ, Isus a curățat de două ori templul din Ierusalim, dându-i afară pe cei ce făceau comerț. Aici este prezentată prima ocazie. Era perioada Paștelui din 30 e.n., când Isus a venit pentru prima dată în Ierusalim în calitate de Fiu uns al lui Dumnezeu. (Vezi Ap. A7.) În 10 nisan 33 e.n., Isus a curățat templul a doua oară. Această ocazie este descrisă în evangheliile lui Matei (21:12, 13), Marcu (11:15-18) și Luca (19:45, 46). (Vezi Ap. A7.)

schimbătorilor de bani: Vezi nota de studiu de la Mt 21:12.

o casă pentru negoț: Sau „o piață”, „o afacere”. Expresia grecească oíkon emporíou, redată prin „o casă pentru negoț”, înseamnă „un loc în care se fac afaceri”, „o piață”. În Scripturile grecești creștine, expresia apare doar în acest verset. Vânzarea de animale pentru jertfă în incinta templului era una dintre cele mai importante surse de venit pentru familia bogată și influentă a preotului principal Ana.

Zelul pentru casa ta: În acest context, termenul grecesc zḗlos, redat aici prin „zel”, denotă un interes viu, autentic și înflăcărat, caracterizat de un profund devotament. Versetul pe care și l-au amintit discipolii este Ps 69:9. Acolo, substantivul ebraic echivalent (qinʼáh), tradus tot prin „zel”, transmite ideea de „a pretinde devoțiune exclusivă, a nu tolera nicio rivalitate”. Când a văzut activitățile comerciale care se desfășurau la templu, Isus a fost pe bună dreptate indignat, iar zelul său l-a îndemnat la acțiune.

Dărâmați templul acesta și în trei zile îl voi ridica: Doar Ioan consemnează aceste cuvinte ale lui Isus. Evreii credeau că el vorbea despre templul lui Irod. La procesul lui Isus, împotrivitorii au citat și au denaturat cuvintele sale. (Mt 26:61; 27:40; Mr 14:58) Totuși, așa cum se arată în Ioa 2:21, Isus a folosit un limbaj figurativ; el a comparat moartea și învierea sa viitoare cu dărâmarea și reconstruirea templului. Și, cu toate că Isus a spus: „[Eu] îl voi ridica”, Scripturile arată clar că Dumnezeu a fost cel care l-a înviat. (Fa 10:40; Ro 8:11; Ev 13:20) Când a fost înviat în a treia zi de la moartea sa (Mt 16:21; Lu 24:7, 21, 46), Isus a primit un alt corp, nu unul făcut de mâini – precum templul din Ierusalim –, ci un corp spiritual, făcut de Tatăl său (Fa 2:24; 1Pe 3:18). În Scripturi, nu este neobișnuit ca templul sau o parte a templului să fie menționate în sens figurat cu privire la oameni. De exemplu, despre Mesia s-a prezis că avea să fie „piatra unghiulară principală”. (Ps 118:22; Is 28:16, 17; Fa 4:10, 11) Pavel și Petru au folosit comparații similare cu referire la Isus și la continuatorii săi în 1Co 3:16, 17; 6:19; Ef 2:20 și 1Pe 2:6, 7.

Templul acesta a fost construit în 46 de ani: Evreii se refereau la lucrarea de reconstruire a templului realizată de regele Irod. Primul templu din Ierusalim, construit de Solomon, a fost distrus de babilonieni în 607 î.e.n. El a fost reconstruit sub supravegherea lui Zorobabel după exilul babilonian. (Ezr 6:13-15; Hag 2:2-4) Potrivit lui Josephus (Antichități iudaice, XV, XI, 1), Irod a început proiectul de reconstruire în al 18-lea an de domnie. Conform sistemului folosit de evrei pentru calcularea anilor de domnie a regilor lor, acest an ar corespunde cu 18-17 î.e.n. În realitate, lucrările la templu, cum ar fi unele lucrări de extindere, nu s-au încheiat decât cu șase ani înainte de distrugerea sa din 70 e.n.

templul . . . era corpul său: Așa cum reiese din acest comentariu făcut de apostolul Ioan, Isus a folosit un limbaj figurativ, comparând moartea și învierea sa viitoare cu dărâmarea și reconstruirea unei clădiri.

știa ce era în om: Isus a putut să discearnă gândurile, raționamentele și motivațiile oamenilor. Acest lucru a fost prezis de profetul Isaia, care a spus despre Mesia: „Peste el se va așeza spiritul lui Iehova”, astfel că „nu va judeca după aparențe”. (Is 11:2, 3; Mt 9:4; vezi nota de studiu de la Mr 2:8)