Doamne, învață-ne să ne rugăm: Doar Luca menționează cererea discipolului. Această discuție privitoare la rugăciune a avut loc la aproximativ 18 luni după ce Isus a rostit Predica de pe munte, în care i-a învățat pe discipolii săi rugăciunea-model. (Mt 6:9-13) Este posibil ca acest discipol să nu fi fost prezent cu acea ocazie, astfel că Isus a repetat ideile esențiale din rugăciunea-model. Din câte se pare, discipolul nu i-a cerut lui Isus să-l învețe ceva complet nou sau ceva ce nu mai făcuse niciodată. Rugăciunea făcea parte integrantă din viața și închinarea evreilor, iar Scripturile ebraice conțin numeroase rugăciuni, în cartea Psalmilor și în alte locuri. Fără îndoială, discipolul era obișnuit și cu rugăciunile formale ale conducătorilor religioși evrei. Acum însă, probabil că l-a văzut pe Isus rugându-se și a remarcat marea diferență dintre rugăciunile rabinilor, făcute cu falsă pioșenie, și modul în care se ruga Isus. (Mt 6:5-8)

Când vă rugați, să spuneți: Rugăciunea care urmează, consemnată în versetele 2b-4, este foarte asemănătoare cu rugăciunea-model, pe care Isus o predase cu aproximativ 18 luni în urmă, în Predica de pe munte. (Mt 6:9b-13) Este demn de remarcat că el nu a repetat cuvânt cu cuvânt rugăciunea-model, ceea ce dovedește că nu era vorba despre o rugăciune liturgică menită să fie recitată pe de rost. De asemenea, rugăciunile ulterioare rostite de Isus și de discipolii săi nu au fost reproduceri ale rugăciunii-model, nici în ce privește cuvintele, nici structura.

să fie sfințit: Vezi nota de studiu de la Mt 6:9.

numele: Vezi nota de studiu de la Mt 6:9.

Să vină Regatul tău: Vezi nota de studiu de la Mt 6:10.

pâinea noastră, potrivit necesităților noastre zilnice: În multe contexte, termenul ebraic și cel grecesc pentru „pâine” înseamnă „hrană”. (Ge 3:19, n.s.) Prin aceste cuvinte, Isus arată că slujitorii lui Dumnezeu pot să-i ceară cu încredere să le dea cele necesare – nu o cantitate excesivă de hrană, ci cantitatea suficientă pentru fiecare zi. Este posibil ca afirmația lui Isus să le fi amintit discipolilor săi de porunca pe care le-a dat-o Dumnezeu israeliților cu privire la mana oferită în mod miraculos: fiecare trebuia să-și strângă „porția zi de zi”. (Ex 16:4) Cererea menționată aici este asemănătoare, dar nu identică, cu cea din rugăciunea pe care Isus le-o predase discipolilor cu aproximativ 18 luni în urmă, în Predica de pe munte. (Mt 6:9b-13) Aceasta arată că Isus nu avea în vedere ca rugăciunea să fie rostită cuvânt cu cuvânt. (Mt 6:7) Când Isus a repetat învățături importante – cum a procedat aici cu privire la rugăciune –, el a făcut lucrul acesta în așa fel încât cei care nu fuseseră prezenți în celelalte ocazii să le poată înțelege, iar cei care fuseseră prezenți să-și poată aminti ideile esențiale.

ne este dator: Sau „păcătuiește împotriva noastră”. Când păcătuiește împotriva cuiva, o persoană își face, figurativ vorbind, o datorie, sau o obligație, față de acesta. Prin urmare, trebuie să facă tot posibilul să fie iertată. În rugăciunea-model din Predica de pe munte, Isus a folosit termenul „datoriile” în loc de păcatele. (Vezi nota de studiu de la Mt 6:12.) Termenul grecesc redat prin iertăm înseamnă literalmente „a da drumul”, adică a anula o datorie, a nu mai cere să fie înapoiată.

nu ne duce în ispită: Vezi nota de studiu de la Mt 6:13.

Prietene, împrumută-mi trei pâini: În Orientul Mijlociu, ospitalitatea este o datorie de care oamenii vor să se achite cât mai bine, așa cum reiese și din ilustrarea lui Isus. În această ilustrare, oaspetele a ajuns la miezul nopții, detaliu ce ar putea sugera condițiile nesigure de călătorie de la acea vreme. Deși oaspetele a sosit pe neașteptate, gazda s-a simțit obligată să-i ofere ceva de mâncare și chiar și-a deranjat vecinul la acea oră târzie pentru a împrumuta câteva pâini.

Nu mă mai deranja: Vecinul din această ilustrare a ezitat să-și ajute prietenul nu pentru că era lipsit de amabilitate, ci pentru că deja se dusese la culcare. Casele de la vremea aceea, în special ale celor săraci, constau deseori dintr-o singură cameră mare. Dacă bărbatul respectiv se ridica din pat, probabil că deranja întreaga familie, inclusiv copiii, care dormeau.

insistenței lui pline de îndrăzneală: Termenul grecesc folosit aici înseamnă literalmente „lipsă de modestie” sau „nerușinare”. Totuși, în acest context, el transmite ideea de îndrăzneală insistentă sau stăruință. Bărbatul din ilustrarea lui Isus nu s-a reținut să ceară cu insistență, fără să-i fie rușine, lucrurile de care avea nevoie. Isus le-a spus discipolilor săi că și rugăciunile lor trebuiau să fie insistente. (Lu 11:9, 10)

Continuați să cereți . . . să căutați . . . să bateți: Vezi nota de studiu de la Mt 7:7.

voi, deși sunteți răi: Vezi nota de studiu de la Mt 7:11.

cu cât mai mult: Vezi nota de studiu de la Mt 7:11.

Beelzebub: Posibil, o variantă a numelui Baal-Zebub, care înseamnă „Stăpânul (Domnul) muștelor”. Este vorba despre acel Baal căruia i se închinau filistenii în Ecron. (2Re 1:3) Unele manuscrise grecești folosesc formele alternative Beelzebul și Beezebul, care ar putea însemna „Stăpânul (Domnul) locașului grandios” sau, dacă este vorba despre un joc de cuvinte cu termenul ebraic nebiblic zével (baligă), ar putea însemna „Stăpânul (Domnul) baligii”. Potrivit cu Lu 11:18, „Beelzebub” este o denumire atribuită lui Satan, prințul, sau conducătorul, demonilor.

casă: Vezi nota de studiu de la Mr 3:25.

degetului lui Dumnezeu: Este vorba despre spiritul sfânt al lui Dumnezeu, după cum reiese dintr-o conversație similară, purtată anterior, pe care a consemnat-o Matei. Aici, în relatarea lui Luca, Isus spune că expulzează demoni „cu ajutorul degetului lui Dumnezeu”, în timp ce în relatarea lui Matei el spune că face lucrul acesta „cu ajutorul spiritului lui Dumnezeu”, sau al forței Sale active. (Mt 12:28)

măturată: Unele manuscrise conțin redarea „goală, măturată”, însă redarea din această traducere se găsește în multe manuscrise vechi, demne de încredere. În Mt 12:44, unde Isus face o afirmație asemănătoare, apare și termenul grecesc pentru „goală”. De aceea, unii bibliști sunt de părere că e posibil ca acesta să fi fost adăugat în relatarea lui Luca de copiști pentru ca ea să se armonizeze cu relatarea lui Matei.

semnul lui Iona: Isus a folosit expresia „semnul lui Iona” și într-o ocazie anterioară, când a aplicat-o la moartea și la învierea sa. (Mt 12:39, 40) Iona a comparat eliberarea sa din burta peștelui, după „trei zile și trei nopți”, cu eliberarea din Mormânt. (Ion 1:17–2:2) Învierea lui Isus din mormântul literal avea să fie la fel de reală ca eliberarea lui Iona din burta peștelui. Totuși, chiar și atunci când Isus a fost înviat, după ce a stat în mormânt părți din trei zile, împotrivitorii săi înverșunați au refuzat să manifeste credință în el. Iona a servit drept semn și prin predicarea sa plină de curaj, care i-a determinat pe niniviți să se căiască. (Mt 12:41; Lu 11:32)

regina sudului: Vezi nota de studiu de la Mt 12:42.

iată: Vezi nota de studiu de la Mt 1:20.

o lampă: Vezi nota de studiu de la Mt 5:15.

un coș: Vezi nota de studiu de la Mt 5:15.

Lampa corpului este ochiul: Vezi nota de studiu de la Mt 6:22.

concentrat asupra unui singur lucru: Vezi nota de studiu de la Mt 6:22.

invidios: Vezi nota de studiu de la Mt 6:23.

nu s-a spălat: Adică nu s-a curățat din punct de vedere ceremonial. Termenul grecesc baptízō („a cufunda”, „a scufunda”), folosit de cele mai multe ori cu privire la botezul creștin, face referire aici la o mare varietate de spălări rituale repetate, care își aveau originea în tradiția iudaică. (Vezi nota de studiu de la Mr 7:4.)

daruri de îndurare: Vezi nota de studiu de la Mt 6:2.

ceea ce vine dinăuntru: Întrucât în versetul următor Isus pune accentul pe dreptate și iubire (Lu 11:42), este posibil ca aici să facă referire la calitățile inimii. Pentru ca o faptă bună să fie un gest de îndurare autentică, ea trebuie să fie un dar care vine din interior, adică dintr-o inimă binevoitoare și plină de iubire.

zeciuială din mentă, din rută și din toate celelalte plante de grădină: Conform Legii mozaice, israeliții trebuiau să dea zeciuială, sau a zecea parte, din recoltele lor. (Le 27:30; De 14:22) Deși Legea nu prevedea în mod concret că trebuiau să dea zeciuială din plante precum menta și ruta, Isus nu a contestat această tradiție. Mai degrabă, el i-a mustrat pe scribi și pe farisei pentru că se concentrau la aspectele minore ale Legii în loc să promoveze principiile care stăteau la baza ei, precum dreptatea și iubirea pentru Dumnezeu. Într-o ocazie ulterioară, când a făcut o afirmație asemănătoare, Isus a menționat menta, mărarul și chimenul. (Mt 23:23)

scaunele din față: Vezi nota de studiu de la Mt 23:6.

piețe: Vezi nota de studiu de la Mt 23:7.

mormintele care nu se văd bine: Sau „mormintele care nu sunt marcate”. Se pare că, de regulă, mormintele evreiești nu erau decorate sau ostentative. Așa cum arată acest verset, unele erau atât de discrete, încât oamenii puteau să calce pe ele și să devină necurați din punct de vedere ceremonial fără să-și dea seama. Legea lui Moise îi considera necurați pe toți cei care atingeau ceva ce ținea de o persoană decedată; astfel, un om care călca pe un mormânt era necurat din punct de vedere ceremonial șapte zile. (Nu 19:16) Pentru ca mormintele să fie observate ușor și evitate, evreii le văruiau în fiecare an. În acest context, se pare că Isus a vrut să spună că aceia care stăteau frecvent în compania fariseilor, considerându-i oameni buni, se contaminau fără să-și dea seama cu atitudinile lor corupte și cu mentalitatea lor necurată. (Vezi nota de studiu de la Mt 23:27.)

în înțelepciunea sa, Dumnezeu a mai spus: Lit. „înțelepciunea lui Dumnezeu a mai spus”. Afirmația care urmează îi este atribuită lui Dumnezeu, dar, cu o altă ocazie, o afirmație asemănătoare a fost făcută de Isus: „Trimit la voi profeți, înțelepți și învățători publici”. (Mt 23:34)

întemeierea lumii: Termenul grecesc tradus aici prin „întemeiere” este redat prin „a concepe” în Ev 11:11, unde este folosit împreună cu termenul „urmaș”. În expresia „întemeierea lumii”, el se referă, probabil, la conceperea și nașterea de copii de către Adam și Eva. Isus asociază „întemeierea lumii” cu Abel, după cât se pare primul om care putea fi răscumpărat și al cărui nume a fost scris în sulul vieții de la „întemeierea lumii”. (Lu 11:51; Re 17:8; vezi nota de studiu de la Mt 25:34)

de la sângele lui Abel până la sângele lui Zaharia: Vezi nota de studiu de la Mt 23:35.

între altar și casă: ‘Casa’, sau templul, se referă la clădirea în care se aflau Sfânta și Sfânta Sfintelor. Conform cu 2Cr 24:21, Zaharia a fost ucis „în curtea casei lui Iehova”. Altarul ofrandei arse se afla în curtea interioară, în fața intrării în sanctuar. (Vezi Ap. B8.) Prin urmare, afirmația lui Isus este în armonie cu ceea ce se spune în 2Cr 24:21.

cheia cunoștinței: În Biblie, cei cărora li s-au dat chei, literale sau figurative, au primit o anumită autoritate. (1Cr 9:26, 27; Is 22:20-22) Astfel, termenul „cheie” a ajuns un simbol al autorității și al responsabilității. În acest context, termenul „cunoștință” se referă, din câte se pare, la cunoștința care vine de la Dumnezeu, întrucât Isus li se adresează conducătorilor religioși, care erau experți în Lege. Ei trebuiau să-și folosească autoritatea și puterea ca pe o cheie cu care să deschidă poarta către cunoștința exactă a lui Dumnezeu, explicându-le oamenilor cuvintele sale și semnificația lor. Comparând acest text cu Mt 23:13, unde Isus spune că conducătorii religioși ‘închid Regatul cerurilor înaintea oamenilor’, înțelegem că expresia n-ați intrat se referă la intrarea în Regat. Deoarece nu le-au oferit oamenilor cunoștința corectă despre Dumnezeu, conducătorii religioși le-au luat multora ocazia de a înțelege corect Cuvântul său și de a intra în Regat.

au început să facă mari presiuni asupra lui: Această expresie poate face referire la un grup care se îngrămădește efectiv în jurul cuiva, dar aici se pare că descrie ostilitatea conducătorilor religioși care făceau presiuni puternice asupra lui Isus, încercând să-l intimideze. Verbul grecesc folosit aici este tradus prin „îl ura” în Mr 6:19, unde descrie ura înverșunată a Irodiadei față de Ioan Botezătorul.