dus de spirit: Termenul grecesc pneúma se referă aici la spiritul lui Dumnezeu, care poate acționa ca o forță motrice, impulsionând o persoană să facă lucrurile în armonie cu voința lui Dumnezeu. (Mr 1:12; vezi Glosarul, „Spirit”)

Diavol: Vezi nota de studiu de la Mt 4:1.

Omul nu trebuie să trăiască numai cu pâine: Când a menționat cuvintele lui Isus, care reprezintă un citat din De 8:3, Luca a prezentat o porțiune mai scurtă decât Matei. Unele manuscrise grecești și traduceri vechi completează citatul și adaugă expresia „ci cu orice cuvânt de la Dumnezeu”, făcând relatarea din Luca similară relatării paralele din Mt 4:4. Însă redarea mai scurtă din relatarea lui Luca se găsește în manuscrisele mai vechi. Totuși, este demn de remarcat că unele traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J^{7, 8, 10, 14, 15, 17} în Ap. C) ce conțin redarea mai lungă folosesc Tetragrama. Astfel, expresia ar putea fi tradusă prin „ci cu orice cuvânt care iese din gura lui Iehova”.

Și Diavolul l-a dus într-un loc înalt: Relatarea paralelă din Mt 4:8 mai adaugă un detaliu, și anume că Diavolul l-a dus pe Isus pe „un munte neobișnuit de înalt”. Luca prezintă aici ispitele într-o ordine diferită față de Matei, dar, din câte se pare, Matei este cel care consemnează evenimentele în ordine cronologică. (Mt 4:1-11) Pare rezonabil să credem că Satan și-a început primele două ispite în mod subtil și insidios, spunând „dacă ești un fiu al lui Dumnezeu”, și abia la ultima ispită i-a făcut lui Isus propunerea directă și nerușinată de a încălca prima dintre Cele zece porunci. (Ex 20:2, 3) De asemenea, era firesc ca Isus să spună „Pleacă, Satan!” după cea de-a treia ispită. (Mt 4:10) Și, chiar dacă nu este un argument de necontestat, bibliștii mai subliniază că în Mt 4:5 a doua ispită este introdusă printr-un termen grecesc redat prin „apoi”. În schimb, în Lu 4:5 apare termenul grecesc redat prin „și”. Prin urmare, relatarea din Matei ar putea fi puțin mai exactă în ce privește succesiunea evenimentelor. Luca a prezentat evenimentele „în ordine logică”, dar nu neapărat în ordine strict cronologică. (Vezi nota de studiu de la Lu 1:3.)

i-a arătat: Vezi nota de studiu de la Mt 4:8.

regatele: Vezi nota de studiu de la Mt 4:8.

te vei închina o dată: Vezi nota de studiu de la Mt 4:9.

Iehova: În textul ebraic original, în De 6:13, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

parapetul templului: Vezi nota de studiu de la Mt 4:5.

Iehova: În textul ebraic original, în De 6:16, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

sinagogile: Vezi Glosarul, „Sinagogă”.

potrivit obiceiului său din ziua sabatului: Nu există dovezi că, înainte de exilul babilonian, evreii se adunau în sinagogi pentru a ține sabatul. Acest obicei s-a format, probabil, pe vremea lui Ezra și a lui Neemia. Nu este surprinzător că Isus a respectat acest obicei benefic din punct de vedere spiritual. Când Isus era copil, familia lui obișnuia să meargă la sinagoga din Nazaret. Mai târziu, și congregația creștină a adoptat obiceiul de a se întruni în vederea închinării.

s-a ridicat să citească: Erudiții afirmă că aceasta este cea mai veche descriere cunoscută a serviciului religios care se desfășura la sinagogă. Potrivit tradiției iudaice, serviciul începea de regulă cu rugăciuni personale făcute de credincioși pe măsură ce se strângeau cu toții în sinagogă, după care se recitau cuvintele din Nu 15:37-41; De 6:4-9; 11:13-21. În continuare, se făceau rugăciuni publice, după care se citea cu voce tare o secțiune din Pentateuh, conform unui program. În Fa 15:21 se spune că, în secolul I e.n., această citire se făcea „în fiecare sabat”. Apoi urma partea la care se face referire, din câte se pare, în acest verset: o persoană citea un pasaj din profeți, stând de obicei în picioare, și îl explica. Este posibil ca cititorul să fi avut o oarecare libertate de a alege pasajul profetic. (Vezi nota de studiu de la Fa 13:15.)

sulul profetului Isaia: Sulul lui Isaia găsit la Marea Moartă este alcătuit din 17 fâșii de pergament legate una de cealaltă și are o lungime de 7,3 m, textul fiind dispus pe 54 de coloane. Este posibil ca sulul folosit la sinagoga din Nazaret să fi avut o lungime asemănătoare. În secolul I e.n., textul Scripturilor nu fusese încă împărțit în capitole și versete. Prin urmare, faptul că Isus a găsit locul unde se aflau cuvintele profetice pe care voia să le citească demonstrează că el cunoștea foarte bine Cuvântul lui Dumnezeu.

Iehova: În textul ebraic original, în Is 61:1, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

el m-a uns: Luca citează din profeția lui Isaia așa cum apare ea în Septuaginta, unde se spune: „el m-a uns”. Totuși, probabil că Isus a citit cuvintele profetice ale lui Isaia (61:1, 2) din textul ebraic, unde verbul „a unge” apare împreună cu numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). Unele traduceri ale Scripturilor grecești creștine în ebraică (având simbolurile J^{7, 8, 10, 14, 15} în Ap. C) folosesc aici numele divin și spun: „Iehova m-a uns”.

să le vestesc captivilor eliberarea: Isus citează aici o profeție a lui Isaia, pe care unii evrei o înțelegeau, se pare, în sens literal. (Is 61:1) Totuși, serviciul lui Isus se concentra asupra eliberării oamenilor din sclavia păcatului. Prin urmare, eliberarea pe care o anunța el era de natură spirituală. Această profeție, precum și aplicarea ei la serviciul lui Isus fac în mod evident aluzie la Jubileu, care se sărbătorea la fiecare 50 de ani. În anul Jubileului, libertatea trebuia să fie proclamată în toată țara. (Le 25:8-12)

anul de bunăvoință al lui Iehova: Sau „anul de favoare al lui Iehova”. Isus citează aici din Is 61:1, 2, unde apare expresia ebraică „anul de bunăvoință [sau favoare, n.s.]”. El a aplicat acest pasaj la sine, sugerând că serviciul său, care aduce salvare, a marcat începutul acestui „an”. Este vorba despre o perioadă „de favoare”, în care Iehova își arată bunăvoința și aprobarea față de oameni. Isus s-a oprit din citit chiar înainte de cuvintele lui Isaia referitoare la „ziua de răzbunare” – relativ scurtă – a lui Dumnezeu, vrând, se pare, să pună accentul pe perioada mai lungă, „anul de bunăvoință”. Pe parcursul acestei perioade, Dumnezeu avea să le arate favoare celor care se întorceau la el pentru a fi salvați. (Lu 19:9, 10; Ioa 12:47)

Iehova: În textul ebraic original, în Is 61:2, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

și s-a așezat: În felul acesta, Isus a indicat că urma să vorbească. În sinagogă exista obiceiul ca acela care citise înaintea congregației să nu se întoarcă la locul lui, ci să se așeze pentru a preda într-un loc unde „ochii tuturor celor din sinagogă” îl puteau vedea. (Compară cu nota de studiu de la Mt 5:1.)

zicala: Sau „proverbul”, „parabola”, „ilustrarea”. Termenul grecesc parabolḗ, care înseamnă literalmente „a pune lângă (împreună)”, se poate referi la o parabolă, un proverb, o zicală sau o ilustrare. (Vezi nota de studiu de la Mt 13:3.)

regiunea ta natală: Lit. „locul tatălui tău”, adică Nazaret, orașul în care a crescut Isus. În acest context, termenul grecesc redat prin „regiune natală” (patrís) se referă, din câte se pare, la o arie relativ restrânsă: orașul în care a crescut Isus alături de familia sa. Totuși, acest termen poate fi folosit și cu privire la o zonă geografică mai extinsă, cum ar fi ținutul sau țara de origine a cuiva. În Ioa 4:43, 44, termenul pare să se refere la întregul ținut al Galileei.

trei ani și șase luni: Potrivit cu 1Re 18:1, Ilie a anunțat sfârșitul secetei „în al treilea an”. De aceea, unii au susținut că afirmația lui Isus intră în contradicție cu ceea ce se spune în 1 Regi. Totuși, relatarea din Scripturile ebraice nu sugerează că seceta a durat mai puțin de trei ani. Sintagma „în al treilea an” face referire, evident, la perioada care a început când Ilie l-a anunțat pe Ahab cu privire la secetă. (1Re 17:1) El a făcut probabil acel anunț când sezonul secetos începuse deja. Acest sezon dura în general până la șase luni, dar este posibil ca de data aceasta să fi fost mai lung. În plus, seceta nu s-a încheiat imediat ce Ilie s-a prezentat din nou înaintea lui Ahab, „în al treilea an”, ci numai după ce Iehova a făcut să coboare foc din cer pe muntele Carmel. (1Re 18:18-45) Așadar, cuvintele lui Isus consemnate aici – ca, de altfel, și cuvintele asemănătoare ale fratelui său vitreg, din Iac 5:17 – sunt în deplină armonie cu ceea ce se spune în 1Re 18:1.

Sarepta: Numele grecesc al unui oraș fenician aflat pe coasta Mării Mediterane între Sidon și Tir, adică în teritoriul neisraelit. Orașul este menționat și în Scripturile ebraice, în 1Re 17:9, 10 și în Ob 20. În textul ebraic original, numele lui este Țarefat. Acest nume s-a păstrat în denumirea orașului Sarafand din actualul Liban, situat la circa 13 km S-S-V de Sidon. Este posibil ca orașul antic să se fi aflat puțin mai departe, pe coasta mediteraneeană. (Vezi Ap. B10.)

curățat: Sau „vindecat”, aici cu referire la vindecarea lui Naaman de lepră. (2Re 5:3-10, 14) Conform Legii mozaice, o persoană care suferea de această boală era necurată din punct de vedere ceremonial. (Le 13:1-59) De aceea, acest termen grecesc este deseori folosit cu privire la vindecarea leproșilor. (Mt 8:3; 10:8; Mr 1:40, 41)

ca să-l arunce jos: Potrivit unei tradiții iudaice consemnate ulterior în Talmud, condamnații erau uneori aruncați de pe o stâncă. Apoi, oamenii îi loveau cu pietre ca să se asigure că au murit. Indiferent că mulțimea din Nazaret a avut sau nu în vedere un asemenea plan, cert este că intenționa să-l omoare pe Isus.

Capernaum: Provine dintr-un nume evreiesc, care înseamnă „Satul lui Naum” sau „Satul mângâierii”. (Na 1:1, n.s.) Acest oraș, care a avut o mare importanță în cadrul serviciului pământesc al lui Isus, a fost numit în Mt 9:1 „orașul său”. El era situat pe țărmul nord-vestic al Mării Galileei. Întrucât Capernaumul se afla la peste 200 m sub nivelul mării, iar Nazaretul, la aproximativ 360 m deasupra nivelului mării, relatarea precizează în mod corect că Isus a coborât la Capernaum.

cu un spirit necurat, cu un demon: Sau „cu un spirit demonic necurat”. (Vezi Glosarul, „Spirit”.)

Ce-avem noi de-a face cu tine, . . . ?: Vezi nota de studiu de la Mt 8:29.

Soacra lui Simon: Adică soacra lui Petru, numit și Chifa. (Ioa 1:42) Aceste cuvinte concordă cu ceea ce spune Pavel în 1Co 9:5, unde Chifa este prezentat ca fiind căsătorit. Se pare că soacra lui Petru locuia la el, în aceeași casă în care stătea și Andrei, fratele său. (Mr 1:29-31; vezi nota de studiu de la Mt 10:2, unde sunt explicate diferitele nume ale apostolului)

avea febră mare: Matei și Marcu spun că soacra lui Petru „zăcea în pat cu febră”. (Mt 8:14; Mr 1:30) Doar Luca, probabil pentru că era medic, prezintă gravitatea bolii ei, precizând că avea „febră mare”. (Vezi „Introducere la cartea Luca”.)

să anunț . . . vestea bună: Verbul grecesc euaggelízomai („a anunța vestea bună”), folosit aici, apare de 54 de ori în Scripturile grecești creștine, fiind frecvent întâlnit în scrierile lui Luca. (Lu 1:19; 2:10; 3:18; 4:18; 8:1; 9:6; 20:1; Fa 5:42; 8:4; 10:36; 11:20; 13:32; 14:15, 21; 15:35; 16:10; 17:18) Există o diferență între termenul kērýssō, care înseamnă „a predica”, „a proclama”, „a vesti”, „a relata” (Mt 3:1; 4:17; 24:14; Lu 4:18, 19; 8:1, 39; 9:2; 24:47; Fa 8:5; 28:31; Re 5:2), și euaggelízomai, care înseamnă „a anunța vestea bună”. Primul termen evidențiază modul în care se proclamă mesajul: public și oficial. Al doilea termen evidențiază conținutul acestuia: „vestea bună”. Substantivul înrudit euaggélion („veste bună”) apare de 76 de ori în Scripturile grecești creștine. (Vezi notele de studiu de la Mt 4:23; 24:14 și Glosarul, „Vestea bună”.)

Regatul lui Dumnezeu: În Scripturile grecești creștine, vestea bună are strânsă legătură cu Regatul lui Dumnezeu, tema lucrării de predicare și de predare a lui Isus. Expresia „Regatul lui Dumnezeu” apare de 32 de ori în evanghelia lui Luca, de 14 ori în evanghelia lui Marcu și de numai 4 ori în evanghelia lui Matei. În schimb, Matei folosește expresia sinonimă „Regatul cerurilor” de aproximativ 30 de ori. (Vezi notele de studiu de la Mt 3:2; 24:14; Mr 1:15.)