După Marcu 12:1-44
Note de subsol
Note de studiu
ilustrări: Vezi nota de studiu de la Mt 13:3.
turn: Vezi nota de studiu de la Mt 21:33.
a arendat-o: Vezi nota de studiu de la Mt 21:33.
acest pasaj din Scripturi: Aici apare termenul grecesc graphḗ, la singular, care se referă la un anumit pasaj din Scripturi, Ps 118:22, 23.
piatra unghiulară principală: Vezi nota de studiu de la Mt 21:42.
Iehova: În textul ebraic original, în Ps 118:22, 23, versete citate aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)
membrii partidului lui Irod: Vezi Glosarul.
impozit: Vezi nota de studiu de la Mt 22:17.
Cezarului: Vezi nota de studiu de la Mt 22:17.
dinar: Această monedă romană de argint, care avea o inscripție cu numele Cezarului, reprezenta moneda cu care evreii plăteau „impozitul pe cap de locuitor” perceput de romani. (Mr 12:14, n.s.) În zilele lui Isus, cei ce lucrau în agricultură primeau de regulă un dinar pentru o zi de muncă de 12 ore. În Scripturile grecești creștine, valorile monetare și prețurile sunt deseori exprimate în dinari. (Mt 20:2; Mr 6:37; 14:5; Re 6:6) În Israel se foloseau diferite tipuri de monede de cupru și de argint, inclusiv monede de argint bătute în Tir, cu care se plătea taxa pentru templu. Însă, pentru plata taxelor cerute de Roma, evreii foloseau, din câte se pare, dinarii de argint, ce aveau imprimat chipul Cezarului. (Vezi Glosarul și Ap. B14.)
chipul și inscripția: Vezi nota de studiu de la Mt 22:20.
Dați: Vezi nota de studiu de la Mt 22:21.
Cezarului ce este al Cezarului: Aceasta este singura ocazie consemnată în Scripturi (menționată și în relatările paralele din Mt 22:21 și Lu 20:25) când Isus face referire la împăratul roman. Ceea „ce este al Cezarului” include atât plata pentru serviciile prestate de guvernele laice, cât și onoarea și supunerea relativă care trebuie să le fie acordate acestor autorități. (Ro 13:1-7)
lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu: Vezi nota de studiu de la Mt 22:21.
saducheii: Acesta este singurul loc din evanghelia lui Marcu în care se face referire la saduchei. (Vezi Glosarul.) Numele lor (în greacă, Saddoukaíos) vine probabil de la Țadoc (redat deseori prin Saddoúk în Septuaginta), care a fost numit mare preot în zilele lui Solomon și ai cărui descendenți au slujit, din câte se pare, ca preoți timp de secole. (1Re 2:35)
înviere: Termenul grecesc anástasis înseamnă literalmente „sculare”, „ridicare”. El apare de aproximativ 40 de ori în Scripturile grecești creștine și este folosit cu referire la învierea morților. (Mt 22:23, 31; Fa 4:2; 24:15; 1Co 15:12, 13) În Septuaginta, în Is 26:19, este folosită forma verbală a termenului anástasis pentru redarea verbului ebraic care înseamnă „a trăi” din expresia: „Morții tăi vor trăi”. (Vezi Glosarul.)
A luat-o de soție al doilea: În Israelul antic, dacă un bărbat murea fără să aibă fii, fratele lui trebuia să o ia în căsătorie pe cumnata sa văduvă pentru ca bărbatul decedat să aibă urmași prin el. (Ge 38:8) Această măsură, introdusă mai târziu în Legea mozaică, era numită căsătorie între cumnați, sau levirat. (De 25:5, 6) Căsătoria între cumnați se practica și pe timpul lui Isus, așa cum reiese din întrebarea saducheilor. Legea îi permitea unui bărbat să refuze căsătoria între cumnați, dar cel care proceda așa ‘nu zidea familia fratelui său’ și, astfel, își atrăgea dezonoarea. (De 25:7-10; Ru 4:7, 8)
Scripturile: Vezi nota de studiu de la Mt 22:29.
în cartea lui Moise: Saducheii acceptau numai scrierile lui Moise ca fiind inspirate. Ei respingeau învățătura lui Isus despre înviere, fără îndoială deoarece considerau că în Pentateuh nu exista nimic care să susțină această învățătură. Isus ar fi putut cita multe versete ca să arate că morții vor învia, de exemplu Is 26:19, Da 12:13 și Os 13:14. Dar, întrucât știa ce scrieri erau acceptate de saduchei, Isus a citat cuvintele pe care Iehova i le-a adresat lui Moise. (Ex 3:2, 6)
că Dumnezeu i-a zis: Isus face referire aici la o conversație care a avut loc între Moise și Iehova în jurul anului 1514 î.e.n. (Ex 3:2, 6) La vremea aceea, Avraam murise de 329 de ani, Isaac de 224 de ani și Iacob de 197 de ani. Totuși, Iehova nu a spus: ‘Eu am fost Dumnezeul lor’, ci a spus: ‘Eu sunt Dumnezeul lor’. (Vezi nota de studiu de la Mr 12:27.)
ci al celor vii: Conform relatării paralele din Lu 20:38, Isus a adăugat: „Fiindcă pentru el [sau din punctul său de vedere] toți sunt vii”. Biblia arată că oamenii vii care sunt înstrăinați de Dumnezeu sunt morți din punctul său de vedere. (Ef 2:1; 1Ti 5:6) În schimb, slujitorii aprobați ai lui Iehova care mor continuă să fie vii din punctul său de vedere, deoarece scopul său de a-i învia se va împlini în mod sigur. (Ro 4:16, 17)
Ascultă, Israel: Acest citat din De 6:4, 5 este mai amplu decât cele din relatările lui Matei și Luca. Aici apare și introducerea la așa-numita Șema, considerată profesiunea de credință a evreilor, care are la bază versetele din Nu 15:37-41; De 6:4-9; 11:13-21. Numele Șema provine de la primul cuvânt din De 6:4 (în ebraică), șemáʽ, însemnând „ascultă!”, „auzi!”.
Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova: Sau „Iehova este Dumnezeul nostru; Iehova este unul”, „Iehova este Dumnezeul nostru; există un singur Iehova”. În textul ebraic din De 6:4, citat aici, termenul redat prin „un singur” poate transmite ideea de persoană unică, fără egal. Iehova este singurul Dumnezeu adevărat; niciun dumnezeu fals nu se poate compara cu el. (2Sa 7:22; Ps 96:5; Is 2:18-20) În cartea Deuteronomul, Moise le-a amintit israeliților că închinarea lor la Iehova trebuia să fie exclusivă. Ei nu trebuiau să imite popoarele din jur, care se închinau la diferiți zei și zeițe. Despre unii dintre acei dumnezei falși se credea că stăpâneau peste diferite elemente ale naturii, iar despre alții, că erau forme distincte ale aceleiași zeități. Termenul ebraic redat prin „un singur” sugerează totodată ideea de unitate în scop și acțiune. Iehova Dumnezeu nu este împărțit sau imprevizibil. Mai degrabă, este întotdeauna fidel, consecvent, loial și demn de încredere. Conversația consemnată în Mr 12:28-34 este menționată și în Mt 22:34-40, însă numai Marcu include partea introductivă: „Ascultă, Israel: Iehova, Dumnezeul nostru, este un singur Iehova”. Porunca de a-l iubi pe Dumnezeu urmează după această declarație referitoare la unicitatea lui Iehova, ceea ce arată că iubirea închinătorilor săi pentru el trebuie să fie și ea neîmpărțită.
Iehova . . . Iehova: În textul ebraic original, în De 6:4, verset citat aici, apărea de două ori numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)
Iehova: În textul ebraic original, în De 6:5, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)
inima: Când este folosit în sens figurat, acest termen se referă, în general, la întreaga persoană lăuntrică. Însă, când este menționat împreună cu termenii „suflet” și „minte”, are un sens mai restrâns, referindu-se îndeosebi la emoțiile, dorințele și sentimentele unei persoane. Cei patru termeni folosiți aici (inimă, suflet, minte și putere) nu se exclud între ei. Mai degrabă, sensul lor se suprapune într-o anumită măsură, folosirea lor împreună accentuând în cel mai puternic mod posibil necesitatea de a avea o iubire completă față de Dumnezeu. (Vezi notele de studiu de la mintea și puterea, din acest verset.)
sufletul: Vezi nota de studiu de la Mt 22:37.
mintea: Facultatea de a gândi, de a judeca, de a înțelege. O persoană trebuie să-și folosească facultățile intelectuale pentru a ajunge să-l cunoască pe Dumnezeu și pentru a-l iubi tot mai mult. (Ioa 17:3; Ro 12:1) În textul ebraic original din De 6:5, citat aici, apăreau trei termeni: „inimă”, „suflet” și „putere”. Totuși, în relatarea lui Marcu, scrisă în greacă, sunt menționate patru concepte: inima, sufletul, mintea și puterea. Ar putea fi mai multe motive pentru această diferență. Este posibil ca termenul „minte” să fi fost adăugat pentru a reda în mod complet ideea transmisă de cei trei termeni din ebraică. Deși în ebraica veche nu exista un cuvânt specific pentru „minte”, acest concept era adesea cuprins în termenul ebraic pentru „inimă”, care se referă, în sens figurat, la întreaga persoană lăuntrică, adică la gânduri, sentimente, atitudini și motivații. (De 29:4; Ps 26:2; 64:6; vezi nota de studiu de la inima, din acest verset) De aceea, acolo unde în textul ebraic apare cuvântul „inimă”, în Septuaginta se folosește deseori echivalentul grecesc pentru „minte”. (Ge 8:21; 17:17; Pr 2:10; Is 14:13) Faptul că Marcu a folosit termenul mintea ar putea indica și că sensul termenului ebraic pentru „putere” și al termenului grecesc pentru „minte” se suprapun într-o anumită măsură. (Compară cu Mt 22:37, unde apare „mintea” în loc de „puterea”.) Suprapunerea semnificației termenilor ebraici și grecești ar putea explica de ce scribul, când i-a răspuns lui Isus, a folosit expresia „puterea de înțelegere”. (Mr 12:33) Totodată, ar putea explica de ce, atunci când citează din De 6:5, scriitorii evangheliilor nu folosesc exact aceleași cuvinte ca acolo. (Vezi nota de studiu de la puterea, din acest verset, și notele de studiu de la Mt 22:37; Lu 10:27.)
puterea: Așa cum arată nota de studiu de la mintea, în textul ebraic original din De 6:5, citat aici, apăreau trei termeni: „inimă”, „suflet” și „putere”. Termenul ebraic redat prin ‘putere [sau energie, n.s.]’ poate include și puterea fizică, și capacitatea de gândire. Acesta ar putea fi un alt motiv pentru care a fost inclus și termenul „minte” când versetul a fost citat în Scripturile grecești creștine. Așa s-ar putea explica și de ce în Mt 22:37, în același citat, apare termenul „minte”, dar nu și „putere”. Oricum ar sta lucrurile, când un expert în Lege a citat versetul din ebraică, el a făcut referire la cele patru concepte: inima, sufletul, puterea și mintea (conform relatării lui Luca [10:27], scrisă în greacă). Fără îndoială, aceasta arată că pe vremea lui Isus se considera că toate cele patru concepte grecești erau cuprinse în cei trei termeni ebraici care apăreau în citatul original.
A doua: În Mr 12:29, 30 este consemnat răspunsul direct dat de Isus la întrebarea scribului. Isus însă nu se limitează să răspundă la această întrebare, ci continuă, citând o a doua poruncă. (Le 19:18) El transmite astfel ideea că cele „două porunci” sunt indisolubil legate una de cealaltă și că acestea rezumă întreaga Lege și Profeții. (Mt 22:40)
aproapele: Vezi nota de studiu de la Mt 22:39.
ofrandele arse: Termenul grecesc holokaútōma (care provine din cuvântul hólos, însemnând „complet”, și kaíō, însemnând „a arde”) apare de numai trei ori în Scripturile grecești creștine, aici și în Ev 10:6, 8. Acest termen este folosit în Septuaginta pentru a reda un cuvânt ebraic care face referire la ofrandele arse complet în foc și prezentate în întregime lui Dumnezeu, fără ca vreo parte din animal să fie consumată de cel ce aducea jertfa. Termenul grecesc apare în Septuaginta în 1Sa 15:22 și în Os 6:6. Probabil la aceste versete se gândea scribul când i-a răspuns lui Isus. (Mr 12:32) Fiind în sens figurativ o ‘ofrandă arsă’, Isus s-a oferit pe sine în mod complet, în întregime.
Iehova: În textul ebraic original, în Ps 110:1, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)
piețe: Vezi nota de studiu de la Mt 23:7.
scaunele din față: Vezi nota de studiu de la Mt 23:6.
cutiile trezoreriei: Potrivit unor surse iudaice antice, aceste cutii pentru contribuții erau în formă de trompetă și aveau probabil o mică deschizătură în partea superioară. Oamenii puneau în ele bani pentru diverse ofrande. Termenul grecesc folosit aici apare și în Ioa 8:20, unde a fost tradus prin „locul unde erau cutiile trezoreriei”. Acesta se găsea, din câte se pare, în zona numită Curtea Femeilor. (Vezi nota de studiu de la Mt 27:6 și Ap. B11.) Conform unor surse rabinice, în această curte, lângă pereți, erau plasate 13 cutii ale trezoreriei. Se crede că în templu exista și o trezorerie principală, unde se aduceau banii din cutiile trezoreriei.
bani: Lit. „aramă”, adică bani de aramă (monede de cupru). Termenul grecesc este folosit și cu referire la bani în general. (Vezi Ap. B14.)
doi bănuți: Lit. „doi leptoni”. Aici apare pluralul termenului grecesc leptón, care înseamnă ceva mic și subțire. Leptonul era, se pare, cea mai mică monedă de cupru sau de bronz folosită în Israel și echivala cu a 128-a parte dintr-un dinar. (Vezi Glosarul, „Lepton”, și Ap. B14.)
de valoare foarte mică: Lit. „care sunt un codrant”. Termenul grecesc kodrántēs (care provine din latinescul quadrans) se referă la o monedă romană de cupru sau de bronz care echivala cu a 64-a parte dintr-un dinar. Aici Marcu menționează monede romane pentru a explica valoarea monedelor folosite de evrei. (Vezi Ap. B14.)
Multimedia
În Israel, viile se culegeau în lunile august și septembrie, în funcție de soiul de struguri și de clima din regiune. De obicei, strugurii erau puși în căzi sau cuve săpate în piatră calcaroasă. Apoi, de regulă, bărbații intrau desculți în teasc și zdrobeau strugurii cu picioarele, cântând anumite cântece în timp ce desfășurau această activitate. (Is 16:10; Ier 25:30; 48:33)
1. Struguri proaspăt culeși
2. Teasc
3. Canal de scurgere
4. Bazinul inferior de colectare
5. Vase de lut pentru vin
Tiberiu s-a născut în 42 î.e.n., iar în 14 e.n. a devenit al doilea împărat al Imperiului Roman. A încetat din viață în martie 37 e.n. Tiberiu a fost împărat pe toată durata serviciului lui Isus, deci el era Cezarul aflat la putere când Isus a spus cu referire la plata impozitului: „Dați Cezarului ce este al Cezarului”. (Mr 12:14-17; Mt 22:17-21; Lu 20:22-25)
Unele piețe, precum cea din imagine, erau amplasate de-a lungul drumului. Deseori, vânzătorii scoteau atât de multă marfă în stradă, încât blocau traficul. Pe lângă alimente proaspete, din piață se puteau cumpăra articole de uz casnic, vase de lut și articole scumpe de sticlă. Întrucât la vremea aceea nu existau răcitoare, oamenii trebuiau să meargă la piață în fiecare zi pentru a cumpăra alimentele necesare. Acolo, cei ce mergeau la cumpărături puteau afla diverse știri de la negustori sau de la cei aflați în trecere prin localitate, copiii se puteau juca în voie, iar cei care nu aveau unde să muncească așteptau să primească ceva de lucru. În piață, Isus a vindecat bolnavi, iar Pavel a predicat. (Fa 17:17) În schimb, scribii și fariseii, care erau plini de mândrie, mergeau în aceste locuri publice ca să fie remarcați și salutați de oameni.
În secolul I, oamenii obișnuiau să mănânce stând întinși la masă. Toți cei aflați la masă se sprijineau cu cotul stâng pe o pernă și luau alimentele cu mâna dreaptă. Potrivit obiceiului greco-roman, într-o încăpere tipică de luat masa erau trei divane așezate în jurul unei mese joase. Romanii numeau acest tip de cameră „tricliniu” (termenul latin triclinium provenind dintr-un termen grecesc care înseamnă „cameră cu trei divane”). La o astfel de masă încăpeau, în general, nouă persoane, câte trei pe un divan. Însă, cu timpul, au început să se folosească divane mai lungi, pe care puteau sta mai multe persoane. În mod tradițional, fiecare loc din încăperea de luat masa indica un anumit grad de onoare atribuit cuiva. Un divan reprezenta poziția cea mai puțin onorabilă (A), unul reprezenta poziția intermediară (B), iar altul cea mai onorabilă poziție (C). Și locurile de pe divan aveau diferite grade de importanță. Fiecare persoană aflată la masă era considerată superioară celei de la dreapta ei și inferioară celei de la stânga. La un ospăț oficial, gazda stătea, de regulă, pe primul loc (1) de pe divanul cel mai puțin onorabil. Locul de onoare era al treilea (2) de pe divanul din mijloc. Deși nu se știe cu exactitate în ce măsură evreii adoptaseră acest obicei, se pare că Isus a făcut aluzie la el când și-a învățat discipolii despre importanța umilinței.
Reconstituirea prezentată în acest material video se bazează, în parte, pe ruinele unei sinagogi din secolul I, descoperite la Gamla (Gamala), oraș situat la aproximativ 10 km nord-est de Marea Galileei. Nicio sinagogă din secolul I nu a rămas intactă până în zilele noastre; din acest motiv, nu se știe sigur cum arătau sinagogile la vremea aceea. Sinagoga prezentată în acest material video include anumite elemente care, fără îndoială, se regăseau în multe sinagogi.
1. Scaunele din față, sau locurile cele mai bune din sinagogă, erau situate, probabil, pe platforma vorbitorului sau lângă aceasta.
2. Platforma de unde se citea din Scripturi putea fi poziționată diferit de la o sinagogă la alta.
3. Locurile situate de-a lungul peretelui le erau rezervate, se pare, celor care aveau o poziție importantă în comunitate. Ceilalți stăteau, probabil, așezați pe covorașe puse direct pe pardoseală. Din câte se pare, sinagoga din Gamla avea patru rânduri de locuri.
4. Arca, un fel de dulap sau de ladă, în care se țineau sulurile sacre, se găsea, probabil, pe peretele din spate.
Modul în care erau dispuse locurile în sinagogă le amintea mereu celor prezenți că unii ocupau o poziție mai importantă decât alții – subiect pe care discipolii lui Isus l-au adus în discuție de multe ori. (Mt 18:1-4; 20:20, 21; Mr 9:33, 34; Lu 9:46-48)
Potrivit unor surse rabinice, în templul construit de Irod erau 13 cutii ale trezoreriei, numite „cutii-șofar”. Termenul ebraic șofár înseamnă „corn de berbec”, ceea ce sugerează că cel puțin o parte a cutiei avea formă de corn, sau de trompetă (trâmbiță). Cei ce l-au auzit pe Isus condamnându-i pe oamenii care, în sens figurativ, sunau din trâmbiță când făceau daruri de îndurare și-au amintit, probabil, sunetul monedelor care cădeau în aceste cutii sub formă de trâmbiță. (Mt 6:2) Deși cei doi bănuți puși de văduvă în cutie nu au făcut prea mult zgomot, Isus a arătat că atât văduva, cât și contribuția ei erau valoroase pentru Iehova.