După Marcu 14:1-72
Note de subsol
Note de studiu
Mai erau două zile: Evenimentele descrise în Mr 14:1, 2 au avut loc în 12 nisan, deoarece versetul spune că mai erau două zile până la Paște (14 nisan; vezi nota de studiu de la Mt 26:2) și la Sărbătoarea Turtelor Nedospite (15-21 nisan; vezi Glosarul). (Vezi Ap. A7, B12, B15 și notele de studiu de la Mr 14:3, 10.)
În timp ce Isus se afla la Betania: Evenimentele descrise în Mr 14:3-9 au avut loc, se pare, după apusul soarelui care marca începutul zilei de 9 nisan. Lucrul acesta reiese din relatarea paralelă din Ioan, unde se spune că Isus a sosit în Betania „cu șase zile înainte de Paște”. (Ioa 12:1) El trebuie să fi sosit cam la începutul sabatului din 8 nisan (la apus), adică cu o zi înainte de a lua masa în casa lui Simon. (Ioa 12:2-11; vezi Ap. A7 și B12)
Simon, leprosul: Acest Simon este menționat doar aici și în relatarea paralelă din Mt 26:6. Din câte se pare, el fusese lepros, iar Isus îl vindecase. (Vezi nota de studiu de la Mt 8:2 și Glosarul, „Lepră”.)
o femeie: Vezi nota de studiu de la Mt 26:7.
vas de alabastru: Vezi Glosarul, „Alabastru”.
ulei parfumat: Ioan spune că vasul conținea o litră de ulei. În relatările lui Marcu și Ioan se menționează că uleiul valora „peste 300 de dinari”. (Mr 14:5; Ioa 12:3-5) Această sumă reprezenta salariul pe care un muncitor obișnuit îl primea pentru aproximativ un an de muncă. În general, se crede că acest ulei parfumat era extras dintr-o plantă aromatică (Nardostachys jatamansi) ce se găsește în Himalaya. Deseori, nardul era diluat sau chiar contrafăcut, însă, în acest caz, atât Marcu, cât și Ioan afirmă că uleiul era nard veritabil. (Vezi Glosarul, „Nard”.)
să toarne uleiul pe capul lui: Potrivit lui Matei și Marcu, femeia a turnat uleiul pe capul lui Isus. (Mt 26:7) Ioan, care și-a scris evanghelia mai târziu, a menționat un detaliu suplimentar, și anume că femeia i-a turnat ulei și pe picioare. (Ioa 12:3) Isus a explicat că, prin acest gest plin de iubire, femeia l-a pregătit în mod simbolic pentru înmormântare. (Vezi nota de studiu de la Mr 14:8.)
300 de dinari: Matei spune doar „un preț foarte mare” (Mt 26:9), în timp ce Marcu și Ioan sunt mai concreți. (Vezi nota de studiu de la Mr 14:3; Glosarul, „Dinar”, și Ap. B14.)
a turnat . . . ulei parfumat pe corpul meu: Femeia (vezi nota de studiu de la Mt 26:7) a făcut acest act de generozitate din iubire și apreciere față de Isus. El a explicat că, fără să știe, ea i-a pregătit corpul în vederea înmormântării, întrucât corpul celor decedați era, de regulă, uns cu uleiuri parfumate și cu alte substanțe aromatice. (2Cr 16:14)
Adevărat: Vezi nota de studiu de la Mt 5:18.
va fi predicată . . . în toată lumea: La fel ca în profeția din Mr 13:10, Isus prezice aici că vestea bună avea să fie anunțată în toată lumea; el arată, totodată, că această veste bună avea să includă ceea ce a făcut femeia în semn de devoțiune față de el. Dumnezeu a inspirat trei scriitori ai evangheliilor să menționeze gestul ei. (Mt 26:12, 13; Ioa 12:7; vezi nota de studiu de la Mr 13:10)
Și: Evenimentele relatate în versetele 10 și 11 au avut loc în 12 nisan, în aceeași zi în care au avut loc evenimentele descrise în Mr 14:1, 2. (Vezi Ap. A7, B12 și notele de studiu de la Mr 14:1, 3.)
Iscariot: Vezi nota de studiu de la Mt 10:4.
arginți: Lit. „argint”, adică argintul folosit ca valoare monetară. Potrivit cu Mt 26:15, suma era de „30 de arginți”. Matei este singurul dintre scriitorii evangheliilor care menționează suma pentru care a fost trădat Isus. Este posibil să fi fost 30 de sicli de argint făcuți în Tir. Din câte se pare, această sumă dezvăluie disprețul preoților principali față de Isus, întrucât, potrivit Legii, acesta era prețul unui sclav. (Ex 21:32) În mod asemănător, când profetul Zaharia le-a cerut israeliților infideli plata pentru lucrarea de profet pe care o desfășura în mijlocul poporului, ei i-au cântărit „30 de arginți”, ceea ce sugerează că, în ochii lor, el nu valora mai mult decât un sclav. (Za 11:12, 13)
În prima zi a Turtelor Nedospite: Sărbătoarea Turtelor Nedospite începea la 15 nisan, ziua de după Paște (14 nisan), și ținea șapte zile. (Vezi Ap. B15.) Însă, pe timpul lui Isus, Paștele ajunsese atât de strâns legat de această sărbătoare, încât toate cele opt zile, inclusiv 14 nisan, erau numite uneori „Sărbătoarea Turtelor Nedospite”. (Lu 22:1) Ziua menționată în acest verset este 14 nisan, întrucât se spune că era ziua când se oferea jertfa pascală. (Ex 12:6, 15, 17, 18; Le 23:5; De 16:1-8) Pregătirile pentru Paște, despre care vorbesc versetele 12-16, s-au făcut, din câte se pare, în după-amiaza zilei de 13 nisan. Paștele a fost celebrat „după lăsarea serii”, la începutul zilei de 14 nisan. (Mr 14:17, 18; vezi Ap. B12 și nota de studiu de la Mt 26:17)
înmoaie pâinea cu mine: Pe vremea aceea, oamenii obișnuiau să mănânce cu mâna sau foloseau o bucată de pâine în loc de lingură. „A înmuia pâinea cu cineva” ar putea fi și o expresie idiomatică însemnând „a mânca împreună”. Faptul de a mânca împreună cu cineva era semnul unei prietenii strânse cu acea persoană. A te întoarce împotriva unui prieten atât de apropiat era considerată cea mai josnică formă de trădare. (Ps 41:9; Ioa 13:18)
farfurie: Termenul grecesc face referire la o farfurie destul de adâncă, la un castron, din care se mânca. Unele manuscrise antice conțin o expresie care ar putea fi redată prin „farfuria comună”, însă varianta din text se găsește în mai multe manuscrise vechi.
a luat o pâine, . . . a frânt-o: Vezi nota de studiu de la Mt 26:26.
a spus o rugăciune: Sau „a rostit o binecuvântare”. Termenul grecesc folosit în acest context înseamnă literalmente „a binecuvânta”. Din câte se pare, el se referă aici la o rugăciune prin care i s-au adus lui Dumnezeu laude și mulțumiri.
reprezintă: Vezi nota de studiu de la Mt 26:26.
sângele legământului: Vezi nota de studiu de la Mt 26:28.
voi bea vin nou: Vezi nota de studiu de la Mt 26:29.
cântări de laudă: Vezi nota de studiu de la Mt 26:30.
înainte să cânte cocoșul: Toate cele patru evanghelii conțin această afirmație, dar numai relatarea lui Marcu menționează că cocoșul avea să cânte de două ori. (Mt 26:34, 74, 75; Mr 14:72; Lu 22:34, 60, 61; Ioa 13:38; 18:27) Mișna arată că, în zilele lui Isus, în Ierusalim se creșteau cocoși, ceea ce confirmă veridicitatea relatării biblice. Cântecul cocoșului s-a auzit, probabil, dimineața foarte devreme. (Vezi nota de studiu de la Mr 13:35.)
Ghetsimani: Vezi nota de studiu de la Mt 26:36.
Sunt: Vezi nota de studiu de la Mt 26:38.
vegheați: Lit. „stați treji”. Isus arătase deja că discipolii săi trebuiau să rămână treji din punct de vedere spiritual deoarece nu știau ziua și ora venirii sale. (Vezi notele de studiu de la Mt 24:42; 25:13; Mr 13:35.) El repetă acest îndemn aici și în Mr 14:38, unde pune în legătură faptul de a sta treaz din punct de vedere spiritual cu perseverența în rugăciune. Îndemnuri similare se găsesc și în alte locuri din Scripturile grecești creștine, ceea ce arată că vigilența spirituală este vitală pentru adevărații creștini. (1Co 16:13; Col 4:2; 1Te 5:6; 1Pe 5:8; Re 16:15)
a căzut la pământ: Sau „s-a aruncat la pământ”. În relatarea paralelă din Mt 26:39 se spune că Isus „a căzut cu fața la pământ”. În Biblie sunt menționate diferite poziții ale corpului pentru rugăciune, de exemplu în picioare sau în genunchi. Totuși, o persoană care se ruga cu fervoare putea efectiv să stea întinsă, cu fața la pământ. Aceasta era, probabil, cea mai umilă poziție pentru rugăciune.
Ava: Termen ebraic sau aramaic (transliterat în greacă) ce apare de trei ori în Scripturile grecești creștine. (Ro 8:15; Ga 4:6) Termenul înseamnă literalmente „tatăl” sau „o, tată”. El îmbină familiaritatea pe care o transmite apelativul „tătic” cu demnitatea asociată cuvântului „tată”, fiind un termen informal și totuși respectuos. Era unul dintre primele cuvinte pe care le învăța un copil; însă, conform unor scrieri ebraice și aramaice antice, și un fiu adult i se adresa astfel tatălui său. Așadar, era mai degrabă o formă de adresare afectuoasă decât un titlu. Faptul că Isus a folosit acest apelativ arată că el are o relație strânsă cu Tatăl său, bazată pe încredere.
Tată: În toate cele trei ocurențe ale termenului Ava, acesta este urmat de traducerea sa în greacă, ho patḗr, însemnând literalmente „tatăl” sau „o, tată”.
Îndepărtează de la mine paharul acesta: În Biblie, cuvântul „pahar” este folosit deseori cu sens figurat, reprezentând voința lui Iehova cu privire la o persoană, sau partea pe care el o rezervă cuiva. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:22.) Fără îndoială, Isus a fost foarte îngrijorat că moartea sa ca urmare a acuzației de blasfemie și de sedițiune ar fi putut aduce oprobriu asupra lui Dumnezeu și, de aceea, s-a rugat ca acest „pahar” să fie îndepărtat de la el.
Spiritul: Vezi nota de studiu de la Mt 26:41.
carnea: Vezi nota de studiu de la Mt 26:41.
aveau ochii îngreunați de somn: Expresie idiomatică din limba greacă însemnând „a fi foarte somnoros”. Poate fi redată și prin „nu-și puteau ține ochii deschiși”.
Iată: Vezi nota de studiu de la Mr 1:2.
l-a sărutat cu tandrețe: Verbul grecesc redat prin „a săruta cu tandrețe” reprezintă o formă intensivă a verbului „a săruta”, folosit în Mr 14:44. Salutându-l pe Isus într-un mod atât de călduros și de prietenos, Iuda a arătat cât era de înșelător și de ipocrit.
unul dintre cei ce stăteau acolo: Relatarea paralelă din Ioa 18:10 arată că Simon Petru a fost cel care și-a scos sabia și că sclavul marelui preot se numea Malcus. În relatările din Luca (22:50) și Ioan (18:10) se mai precizează un detaliu, și anume că sclavului i-a fost tăiată „urechea dreaptă”.
l-a lovit pe sclavul marelui preot: Vezi nota de studiu de la Ioa 18:10.
Marcu: Provine din numele latin Marcus. Marcu era numele roman al lui „Ioan” menționat în Fa 12:12. Mama sa, Maria, locuia în Ierusalim și s-a numărat printre primii discipoli ai lui Isus. Ioan Marcu era „vărul lui Barnaba” (Col 4:10), pe care l-a însoțit în unele dintre călătoriile sale. De asemenea, el a călătorit împreună cu Pavel și cu alți misionari creștini. (Fa 12:25; 13:5, 13; 2Ti 4:11) Deși în evanghelie nu se menționează cine a scris-o, unii scriitori din secolele al II-lea și al III-lea i-au atribuit-o lui Marcu.
un tânăr: Marcu este singurul care menționează incidentul descris în versetele 51 și 52. Probabil că acel tânăr a fost scriitorul însuși. În acest caz, este posibil ca Marcu să-l fi cunoscut personal pe Isus. (Vezi nota de studiu de la Mr, Titlu.)
gol: Vezi nota de studiu de la Mt 25:36.
marele preot: Când Israelul era o națiune independentă, marele preot deținea această funcție pe viață. (Nu 35:25) Dar, sub ocupație romană, conducătorii desemnați de Roma aveau autoritatea de a-l numi sau destitui pe marele preot. Marele preot care a prezidat procesul lui Isus a fost Caiafa. (Mt 26:3, 57) El a deținut această funcție mai mult timp decât predecesorii săi imediați datorită abilităților sale diplomatice. Caiafa a fost numit mare preot în jurul anului 18 e.n. și a rămas în funcție până în jurul anului 36 e.n. (Vezi Glosarul, „Mare preot”, și Ap. B12 pentru localizarea posibilă a casei lui Caiafa.)
Sanhedrin: Vezi nota de studiu de la Mt 26:59.
mărturia lor nu se potrivea: Marcu este singurul evanghelist care menționează că, la procesul lui Isus, declarațiile martorilor mincinoși nu se potriveau.
Cristosul: Vezi nota de studiu de la Mt 11:2.
la dreapta Celui Puternic: Vezi nota de studiu de la Mt 26:64.
și-a sfâșiat hainele: Acest gest exprimă indignare. Fără îndoială, Caiafa și-a rupt acea parte a veșmântului care îi acoperea pieptul. Prin acest gest teatral, Caiafa voia să arate cât de scandalizat era de cuvintele lui Isus.
Profețește!: Aici „a profeți” nu înseamnă a prezice viitorul, ci a identifica pe cineva prin revelație divină. Contextul arată că persecutorii lui Isus îi acoperiseră fața, iar relatarea paralelă din Mt 26:68 dezvăluie ce i-au cerut ei în mod batjocoritor: „Profețește-ne, Cristosule! Cine te-a lovit?”. Astfel, ei l-au provocat pe Isus, care era legat la ochi, să-l identifice pe cel care îl lovea. (Vezi notele de studiu de la Mt 26:68; Lu 22:64.)
intrarea în curte: Sau „vestibul”. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:71.)
să se blesteme: Vezi nota de studiu de la Mt 26:74.
să jure: Vezi nota de studiu de la Mt 26:74.
cocoșul a cântat: Toate cele patru evanghelii conțin această informație, dar numai relatarea lui Marcu menționează că cocoșul a cântat a doua oară. (Mt 26:34, 74, 75; Mr 14:30; Lu 22:34, 60, 61; Ioa 13:38; 18:27) Mișna arată că, în zilele lui Isus, în Ierusalim se creșteau cocoși, ceea ce confirmă veridicitatea relatării biblice. Cântecul cocoșului s-a auzit, probabil, la un moment dat înainte de revărsatul zorilor. (Vezi nota de studiu de la Mr 13:35.)
Multimedia
Inițial, aceste vase mici de parfum, asemănătoare unor vaze, erau făcute dintr-o piatră ce se găsea în apropierea orașului Alabastron, din Egipt. Această piatră, un tip de carbonat de calciu, a ajuns să fie numită „alabastru”. Vasul din fotografie a fost descoperit în Egipt și datează din perioada 150 î.e.n. – 100 e.n. Existau însă și vase făcute dintr-un material mai ieftin, precum ghipsul obișnuit, care semănau cu cele de alabastru; și acestea erau numite vase de alabastru întrucât erau folosite în același scop. Totuși, uleiurile și parfumurile mai scumpe se păstrau în recipiente făcute din alabastru autentic. Cu un astfel de ulei a fost uns Isus în două ocazii: o dată în casa unui fariseu din Galileea și a doua oară în casa lui Simon, leprosul, în Betania.
La masa de Paște se consumau următoarele alimente: miel fript (niciun os nu trebuia să-i fie zdrobit) (1), turte nedospite (2) și ierburi amare (3). (Ex 12:5, 8; Nu 9:11) Ierburile amare – care, după cum se arată în Mișna, puteau fi salată, cicoare, creson, andive sau păpădie – le aminteau israeliților cât de amară le fusese viața ca sclavi în Egipt. Isus a folosit pâinea nedospită ca simbol al corpului său uman perfect. (Mt 26:26) Apostolul Pavel l-a numit pe Isus „mielul nostru pascal”. (1Co 5:7) În secolul I, la masa de Paște se consuma și vin (4). Isus a folosit vinul ca simbol al sângelui său, care avea să fie vărsat ca jertfă. (Mt 26:27, 28)
Unele case din Israel aveau etaj. În camera de sus se ajungea fie din interior, pe niște trepte de lemn sau pe o scară mobilă de lemn, fie din exterior, pe niște trepte de piatră sau pe o scară mobilă. Isus a sărbătorit ultimul Paște cu discipolii săi și a instituit comemorarea Cinei Domnului într-o cameră mare de la etaj, probabil asemănătoare celei prezentate în imagine. (Lu 22:12, 19, 20) Când spiritul lui Dumnezeu a fost turnat peste aproximativ 120 de discipoli la Penticosta din 33 e.n., ei se aflau, din câte se pare, în camera de sus a unei case din Ierusalim. (Fa 1:13, 15; 2:1-4)
Vița-de-vie (Vitis vinifera), o plantă care se cultivă de mii de ani, era foarte răspândită în zona în care a trăit Isus. Dacă aveau la dispoziție lemn, viticultorii făceau araci sau spaliere pentru susținerea plantei. În timpul iernii, ei tăiau lăstarii care crescuseră în anul precedent. Primăvara apăreau mlădițe noi, iar viticultorii le tăiau pe cele lipsite de rod. (Ioa 15:2) În felul acesta, via producea mai mult rod, de calitate mai bună. Isus l-a asemănat pe Tatăl cu un viticultor, pe sine cu o viță, iar pe discipolii săi cu mlădițele. Așa cum mlădițele unei vițe propriu-zise sunt susținute de butuc și primesc nutrienți de la acesta, tot așa discipolii lui Isus beneficiază de susținere și hrană spirituală dacă rămân în unitate cu el, „adevărata viță”. (Ioa 15:1, 5)