După ce: Evenimentele descrise în Mt 26:1-5 au avut loc în 12 nisan, întrucât în versetul 2 se spune că Paștele, care se ținea în 14 nisan, era „peste două zile”. (Vezi Ap. A7, B12 și nota de studiu de la Mt 26:6.)

Paștele: Această sărbătoare (în greacă, páskha, ce provine din ebraicul pésaḥ, care, la rândul lui, derivă din verbul pasáḥ, însemnând „a trece pe deasupra”, „a trece pe lângă”) a fost instituită în seara dinaintea ieșirii israeliților din Egipt. La Paște se sărbătorea eliberarea israeliților din Egipt și faptul că Iehova ‘a trecut pe deasupra’ întâilor lor născuți când i-a distrus pe întâii născuți ai egiptenilor. (Ex 12:14, 24-47; vezi Glosarul)

Fiul omului: Vezi nota de studiu de la Mt 8:20.

ca să fie țintuit pe stâlp: Sau „ca să fie atârnat pe un stâlp (par)”. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:19 și Glosarul, „Stâlp”; „Stâlp de tortură”.)

preoții principali: Vezi nota de studiu de la Mt 2:4 și Glosarul, „Preot principal”.

bătrânii: Vezi nota de studiu de la Mt 16:21.

marelui preot: Când Israelul era o națiune independentă, marele preot deținea această funcție pe viață. (Nu 35:25) Dar, sub ocupație romană, conducătorii desemnați de Roma aveau autoritatea de a-l numi sau destitui pe marele preot. (Vezi Glosarul.)

Caiafa: Unul dintre marii preoți numiți de romani. El a deținut această funcție mai mult timp decât predecesorii săi imediați datorită abilităților sale diplomatice. Caiafa a fost numit mare preot în jurul anului 18 e.n. și a rămas în funcție până în jurul anului 36 e.n. (Vezi Ap. B12 pentru localizarea posibilă a casei lui Caiafa.)

În timp ce Isus se afla în Betania: Evenimentele descrise în Mt 26:6-13 au avut loc, se pare, după apusul soarelui care marca începutul zilei de 9 nisan. Lucrul acesta reiese din relatarea paralelă din Ioan, unde se spune că Isus a sosit în Betania „cu șase zile înainte de Paște”. (Ioa 12:1) El trebuie să fi sosit cam la începutul sabatului din 8 nisan (la apus), adică cu o zi înainte de a lua masa în casa lui Simon. (Ioa 12:2-11; vezi Ap. A7 și B12)

Simon, leprosul: Acest Simon este menționat doar aici și în relatarea paralelă din Mr 14:3. Din câte se pare, el fusese lepros, iar Isus îl vindecase. (Vezi nota de studiu de la Mt 8:2 și Glosarul, „Lepră”.)

o femeie: Potrivit cu Ioa 12:3, această femeie era Maria, sora Martei și a lui Lazăr.

vas de alabastru: Vezi Glosarul, „Alabastru”.

ulei parfumat, scump: În relatările lui Marcu și Ioan se menționează că era vorba despre o litră de „nard veritabil”, care valora 300 de dinari. Această sumă reprezenta salariul pe care un muncitor obișnuit îl primea pentru aproximativ un an de muncă. (Mr 14:3-5; Ioa 12:3-5) În general, se crede că acest ulei parfumat era extras dintr-o plantă aromatică (Nardostachys jatamansi) ce se găsește în Himalaya. Deseori, nardul era diluat sau chiar contrafăcut, însă, în acest caz, atât Marcu, cât și Ioan afirmă că uleiul era „veritabil”.

să-l toarne pe capul lui: Potrivit lui Matei și Marcu, femeia a turnat uleiul pe capul lui Isus. (Mr 14:3) Ioan, care și-a scris evanghelia mai târziu, a menționat un detaliu suplimentar, și anume că femeia i-a turnat ulei și pe picioare. (Ioa 12:3) Isus a explicat că, prin acest gest plin de iubire, femeia l-a pregătit în mod simbolic pentru înmormântare. (Vezi nota de studiu de la Mt 26:12.)

discipolii: Numai în relatarea lui Ioan se arată că Iuda Iscariot a fost cel ce a criticat modul în care a folosit Maria acel ulei scump. (Ioa 12:4-7) Din câte se pare, ceilalți apostoli doar au fost de acord cu obiecția lui Iuda, care li s-a părut pertinentă.

un preț foarte mare: Vezi nota de studiu de la Mr 14:5.

a turnat uleiul acesta parfumat pe corpul meu: Femeia (vezi nota de studiu de la Mt 26:7) a făcut acest act de generozitate din iubire și apreciere față de Isus. El a explicat că, fără să știe, ea i-a pregătit corpul pentru înmormântare, întrucât corpul celor decedați era, de regulă, uns cu uleiuri parfumate și cu alte substanțe aromatice. (2Cr 16:14)

Adevărat: Vezi nota de studiu de la Mt 5:18.

va fi predicată . . . în toată lumea: La fel ca în profeția din Mt 24:14, Isus prezice aici că vestea bună avea să fie anunțată în toată lumea; el arată, totodată, că această veste bună avea să includă ceea ce a făcut femeia în semn de devoțiune față de el. Dumnezeu a inspirat trei scriitori ai evangheliilor să menționeze gestul ei. (Mr 14:8, 9; Ioa 12:7; vezi nota de studiu de la Mt 24:14)

Atunci: Adică în 12 nisan, în aceeași zi în care au avut loc evenimentele descrise în Mt 26:1-5. (Vezi Ap. A7, B12 și notele de studiu de la Mt 26:1, 6.)

Iuda Iscariot: Vezi nota de studiu de la Mt 10:4.

30 de arginți: Matei este singurul dintre scriitorii evangheliilor care menționează suma pentru care a fost trădat Isus. Este posibil să fi fost 30 de sicli de argint făcuți în Tir. Din câte se pare, această sumă dezvăluie disprețul preoților principali față de Isus, întrucât, potrivit Legii, acesta era prețul unui sclav. (Ex 21:32) În mod asemănător, când Zaharia le-a cerut israeliților infideli plata pentru lucrarea de profet pe care o desfășura în mijlocul poporului, ei i-au cântărit „30 de arginți”, ceea ce sugerează că, în ochii lor, el nu valora mai mult decât un sclav. (Za 11:12, 13)

În prima zi a Turtelor Nedospite: Sărbătoarea Turtelor Nedospite începea la 15 nisan, ziua de după Paște (14 nisan), și ținea șapte zile. (Vezi Ap. B15.) Însă, pe timpul lui Isus, Paștele ajunsese atât de strâns legat de această sărbătoare, încât toate cele opt zile, inclusiv 14 nisan, erau numite uneori „Sărbătoarea Turtelor Nedospite”. (Lu 22:1) În acest context, construcția „în prima zi a” ar putea fi redată prin „în ziua de dinaintea”. (Compară cu Ioa 1:15, 30, unde termenul grecesc pentru „prima” [prṓtos] este tradus prin „înainte” într-o construcție similară, și anume „exista înainte [prṓtos] de mine”.) Așadar, atât textul original grecesc, cât și obiceiul evreiesc lasă să se înțeleagă că discipolii i-au adresat această întrebare lui Isus în 13 nisan. În timpul zilei, în 13 nisan, discipolii au făcut pregătiri pentru Paște, care a fost celebrat mai târziu, adică „după lăsarea serii”, la începutul zilei de 14 nisan. (Mr 14:16, 17)

Când s-a înserat: Adică seara când a început ziua de 14 nisan. (Vezi Ap. A7 și B12.)

își înmoaie pâinea cu mine: Lit. „își înmoaie mâna cu mine”. Pe vremea aceea, oamenii obișnuiau să mănânce cu mâna sau foloseau o bucată de pâine în loc de lingură. „A înmuia pâinea cu cineva” ar putea fi și o expresie idiomatică însemnând „a mânca împreună”. Faptul de a mânca împreună cu cineva era semnul unei legături apropiate cu acea persoană. A te întoarce împotriva unui prieten atât de apropiat era considerată cea mai josnică formă de trădare. (Ps 41:9; Ioa 13:18)

farfurie: Termenul grecesc face referire la o farfurie destul de adâncă, la un castron, din care se mânca.

Chiar tu ai spus-o: Expresie idiomatică ebraică folosită aici cu rol de răspuns afirmativ la întrebarea pusă. Era ca și cum Isus ar fi zis: „Tu ai spus așa, iar ceea ce ai spus este adevărat”. Din câte se pare, răspunsul lui Isus sublinia că Iuda, prin propriile sale cuvinte, recunoștea că el era trădătorul lui Isus. Cu siguranță, Iuda a părăsit încăperea la puțin timp după aceea, înainte ca Isus să instituie Cina Domnului, așa cum reiese din compararea acestei relatări cu cea din Ioa 13:21-30. În relatarea lui Matei, Iuda mai este menționat apoi în versetul 47, unde se arată că a ajuns în grădina Ghetsimani împreună cu o mulțime de oameni.

a luat o pâine . . . a frânt-o: În Orientul Apropiat, pâinile erau de obicei subțiri și, dacă nu aveau plămădeală, erau fărâmicioase. Gestul lui Isus de a frânge pâinea nu avea nicio semnificație spirituală; acesta era modul obișnuit de a rupe acel tip de pâine. (Vezi nota de studiu de la Mt 14:19.)

a spus o rugăciune: Sau „a rostit o binecuvântare”. Termenul grecesc folosit în acest context înseamnă literalmente „a binecuvânta”. Din câte se pare, acesta se referă aici la o rugăciune prin care i s-au adus lui Dumnezeu laude și mulțumiri.

reprezintă: În acest verset, termenul grecesc estín (însemnând literalmente „este”) are sensul de „înseamnă”, „reprezintă”, „simbolizează”, „semnifică”. Pentru apostoli, acest sens era clar, având în vedere că, în acea ocazie, corpul perfect al lui Isus era chiar în fața lor și, la fel, pâinea nedospită pe care urmau să o mănânce. Prin urmare, pâinea nu putea fi corpul literal al lui Isus. Este demn de remarcat că același termen grecesc apare și în Mt 12:7, unde, în multe traduceri ale Bibliei, este redat prin „înseamnă”.

sângele legământului: Noul legământ, dintre Iehova și creștinii unși, a intrat în vigoare datorită jertfei lui Isus. (Ev 8:10) Aici, Isus folosește aceeași expresie pe care a folosit-o și Moise când a acționat ca mediator cu ocazia încheierii legământului Legii cu Israelul la muntele Sinai. (Ex 24:8; Ev 9:19-21) Așa cum sângele taurilor și al țapilor a validat legământul Legii dintre Dumnezeu și națiunea Israel, tot așa sângele lui Isus a validat noul legământ pe care Iehova avea să-l încheie cu Israelul spiritual. Acest legământ a intrat în vigoare la Penticosta din anul 33 e.n. (Ev 9:14, 15)

voi bea vin nou: În Scripturi, vinul simbolizează uneori bucuria. (Ps 104:15; Ec 10:19)

după ce au cântat cântări de laudă: Sau „după ce au cântat imnuri (psalmi)”. Potrivit unei tradiții evreiești, primii psalmi Hallel (113, 114) erau cântați sau recitați în timpul mesei de Paște, iar ultimii patru (115-118) la sfârșitul mesei. Aceștia din urmă conțin unele dintre profețiile referitoare la Mesia. Ps 118 începe și se termină cu cuvintele: „Aduceți-i mulțumiri lui Iehova, căci este bun! Iubirea sa loială ține veșnic”. (Ps 118:1, 29) Este foarte posibil ca acestea să fi fost ultimele cuvinte de laudă pe care Isus le-a cântat cu apostolii săi fideli în noaptea dinaintea morții sale.

înainte să cânte cocoșul: Toate cele patru evanghelii conțin această afirmație, dar numai relatarea lui Marcu menționează că cocoșul avea să cânte de două ori. (Mt 26:74, 75; Mr 14:30, 72; Lu 22:34, 60, 61; Ioa 13:38; 18:27) Mișna arată că, în zilele lui Isus, în Ierusalim se creșteau cocoși, ceea ce confirmă veridicitatea relatării biblice. Cântecul cocoșului s-a auzit, probabil, dimineața foarte devreme.

Ghetsimani: Această grădină era situată, se pare, pe Muntele Măslinilor, dincolo de valea Chedron, la est de Ierusalim. Aici se găsea, probabil, o presă de ulei, întrucât numele grădinii provine dintr-o expresie ebraică sau aramaică (gat șemanéh) însemnând „presă de ulei”. Deși nu se poate stabili cu exactitate locul unde se afla, potrivit unei tradiții, Ghetsimani ar corespunde cu o grădină situată la poalele Muntelui Măslinilor, la bifurcația drumului de pe versantul vestic. (Vezi Ap. B12.)

doi fii ai lui Zebedei: Adică apostolii Iacov și Ioan. (Mt 4:21; 10:2)

Sunt: Sau „Sufletul meu este”. Termenul grecesc psykhḗ, redat de obicei prin „suflet”, se referă aici la întreaga ființă. Astfel, expresia „sufletul meu” poate fi redată prin „întreaga mea ființă” sau pur și simplu prin pronumele „eu”. (Vezi Glosarul, „Suflet”.)

vegheați: Lit. „stați treji”. Isus arătase deja că discipolii săi trebuiau să rămână treji din punct de vedere spiritual deoarece nu știau ziua și ora venirii sale. (Vezi notele de studiu de la Mt 24:42; 25:13.) El repetă acest îndemn aici și în Mt 26:41, unde pune în legătură faptul de a sta treaz din punct de vedere spiritual cu perseverența în rugăciune. Îndemnuri similare se găsesc și în alte locuri din Scripturile grecești creștine, ceea ce arată că vigilența spirituală este vitală pentru adevărații creștini. (1Co 16:13; Col 4:2; 1Te 5:6; 1Pe 5:8; Re 16:15)

a căzut cu fața la pământ: Sau „s-a aruncat cu fața la pământ”, probabil sprijinindu-se pe mâini sau pe coate. În Biblie sunt menționate diferite poziții ale corpului pentru rugăciune, de exemplu în picioare sau în genunchi. Totuși, o persoană care se ruga cu fervoare putea efectiv să stea întinsă, cu fața la pământ.

să treacă de la mine paharul acesta: În Biblie, cuvântul „pahar” este folosit deseori cu sens figurat, reprezentând voința lui Iehova cu privire la o persoană, sau partea pe care el o rezervă cuiva. (Vezi nota de studiu de la Mt 20:22.) Fără îndoială, Isus a fost foarte îngrijorat că moartea sa ca urmare a acuzației de blasfemie și de sedițiune ar fi putut aduce oprobriu asupra lui Dumnezeu și, de aceea, s-a rugat ca acest „pahar” să treacă de la el.

Spiritul: Termenul se referă aici la forța care izvorăște din inima figurativă a unei persoane și care o determină să vorbească și să acționeze într-un anumit mod. (Vezi Glosarul.)

carnea: În Biblie, termenul este folosit deseori cu referire la natura păcătoasă și imperfectă a omului.

Iată: Vezi nota de studiu de la Mt 1:20.

l-a sărutat cu tandrețe: Verbul grecesc redat prin „a săruta cu tandrețe” reprezintă o formă intensivă a verbului „a săruta”, folosit în Mt 26:48. Salutându-l pe Isus într-un mod atât de călduros și de prietenos, Iuda a arătat cât era de înșelător și de ipocrit.

unul dintre cei ce erau cu Isus: Relatarea paralelă din Ioa 18:10 arată că Simon Petru a fost cel care și-a apucat sabia și a scos-o și că sclavul marelui preot se numea Malcus. În relatările din Lu 22:50 și Ioa 18:10 se mai precizează un detaliu, și anume că sclavului i-a fost tăiată „urechea dreaptă”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 18:10.)

l-a lovit pe sclavul marelui preot: Vezi nota de studiu de la Ioa 18:10.

legiuni: Unități de bază ale armatei romane. În secolul I e.n., o legiune era formată de regulă din 6 000 de soldați. Aici, expresia „12 legiuni” indică, din câte se pare, un număr mare, nedeterminat. Isus a spus, de fapt, că, dacă ar fi cerut, Tatăl său ar fi trimis foarte mulți îngeri pentru a-l ocroti.

Scripturile: Acest termen se referă deseori la scrierile ebraice inspirate, în ansamblu.

ca să se împlinească scrierile profeților: Vezi nota de studiu de la Mt 1:22.

Caiafa, marele preot: Vezi nota de studiu de la Mt 26:3.

Preoții principali: Expresia se referă la preoții cei mai influenți. (Vezi nota de studiu de la Mt 2:4 și Glosarul, „Preot principal”.)

Sanhedrin: Este vorba despre curtea supremă evreiască, aflată la Ierusalim. Termenul grecesc redat prin „Sanhedrin” (synédrion) înseamnă literalmente „ședere împreună cu”. Deși acesta era un termen generic ce desemna o adunare sau o întrunire, în Israel putea face referire la o instanță judecătorească religioasă. (Vezi nota de studiu de la Mt 5:22 și Glosarul; vezi și Ap. B12 pentru localizarea posibilă a sălii Sanhedrinului.)

Cristosul: Vezi nota de studiu de la Mt 11:2.

Chiar tu ai spus-o: Isus nu a ocolit întrebarea lui Caiafa, întrucât recunoștea că marele preot avea autoritatea să-i ceară să spună adevărul sub jurământ. (Mt 26:63) Din câte se pare, această expresie era o expresie idiomatică ebraică, folosită cu rol de răspuns afirmativ. Acest lucru este confirmat de relatarea paralelă a lui Marcu, unde răspunsul lui Isus este redat prin: „Sunt”. (Mr 14:62; vezi notele de studiu de la Mt 26:25; 27:11)

Fiul omului . . . venind pe norii cerului: Aici, Isus face referire la profeția mesianică din Da 7:13, 14, indicând astfel că el este cel care avea să primească permisiunea să se prezinte înaintea lui Dumnezeu și cel căruia avea să i se dea stăpânire în cer. (Vezi Glosarul, „Fiul omului”.)

la dreapta Celui Puternic: Lit. „la dreapta puterii”. A fi la dreapta unui conducător însemna a fi al doilea după el. (Ps 110:1; Fa 7:55, 56) În acest context, termenul grecesc pentru „putere” face referire, fără îndoială, la Dumnezeu însuși și poate fi redat prin „Puterea” sau „Cel Puternic”. Expresia grecească „la dreapta puterii” se găsește și în relatarea paralelă din Lu 22:69, unde apare împreună cu termenul „Dumnezeu” și este redată prin „dreapta plină de putere a lui Dumnezeu”. Aceste expresii ar putea sugera și ideea că Isus avea să primească putere, sau autoritate, întrucât avea să fie la dreapta Celui Puternic, adică a lui Dumnezeu.

și-a sfâșiat veșmintele: Acest gest exprimă indignare. Fără îndoială, Caiafa și-a rupt acea parte a veșmântului care îi acoperea pieptul. Prin acest gest teatral, Caiafa voia să arate cât de scandalizat era el de cuvintele lui Isus.

Profețește-ne . . . Cine te-a lovit?: Aici „a profeți” nu înseamnă a prezice viitorul, ci a identifica pe cineva (în acest caz, persoana care îl lovise pe Isus) prin revelație divină. Relatările paralele din Mr 14:65 și Lu 22:64 arată că persecutorii lui Isus îi acoperiseră fața, ceea ce, fără îndoială, explică de ce i-au cerut ei în mod batjocoritor să-l identifice pe cel care îl lovise.

poartă: În relatarea lui Marcu apare un termen care poate însemna „intrarea în curte” sau „vestibul”, ceea ce arată că aici nu este vorba despre o simplă poartă. (Mr 14:68) Din câte se pare, această poartă era o construcție, probabil un pasaj sau o sală, ce ducea din curte spre porțile exterioare, care dădeau în stradă.

accentul: Sau „dialectul”, „modul în care vorbești”. În acest verset, prin „accent”, sau „dialect”, se înțelege, probabil, un vocabular regional sau o pronunție tipic galileeană, care erau diferite de ebraica vorbită în Iudeea. Unii consideră că accentul sau vocabularul specific galileean se datora influenței străine.

să se blesteme: Foarte probabil, Petru a invocat un blestem asupra sa spunând de fapt: „Să fiu blestemat dacă mint și dacă îl cunosc pe omul acela”.

să jure: Întrucât i-a fost frică, Petru a încercat să-i convingă pe cei din jurul lui că nu-l cunoștea pe Isus. Jurând, el a vrut să arate că afirmațiile sale erau adevărate și că asupra lui putea să se abată nenorocirea dacă nu spunea adevărul.

a cântat cocoșul: Vezi nota de studiu de la Mr 14:72.