pe munte: Acesta era, probabil, un munte situat în apropierea Mării Galileei, lângă Capernaum. Din câte se pare, Isus a urcat puțin mai sus pe panta muntelui, iar de acolo a început să învețe mulțimile aflate în fața lui, pe un teren neted. (Lu 6:17, 20)

s-a așezat: Învățătorii evrei aveau obiceiul să se așeze când îi învățau pe alții, mai ales când făceau acest lucru într-un cadru oficial.

discipolii săi: Aceasta este prima ocurență a substantivului grecesc mathētḗs, redat prin „discipol”. Se referă la un elev, sau la cineva care este învățat, și transmite ideea de atașament față de învățător, un atașament care modelează întreaga viață a discipolului. Deși mari mulțimi s-au adunat să-l asculte pe Isus, se pare că el li s-a adresat în special discipolilor săi, care erau așezați mai aproape de el. (Mt 7:28, 29; Lu 6:20)

a început să vorbească: Lit. „și-a deschis gura”. Expresia grecească folosită aici reprezintă traducerea unei expresii idiomatice semitice, care arată că cineva începe să vorbească. (Iov 33:2; Da 10:16) Aceeași expresie grecească este folosită și în Fa 8:35 și 10:34.

Fericiți: Termenul grecesc makários nu se referă la starea de veselie pe care o simte cineva când este bine dispus. Când este folosit cu privire la oameni, acest termen se referă mai degrabă la starea celui care se bucură de binecuvântarea și aprobarea lui Dumnezeu. Termenul mai este folosit pentru a-i descrie pe Dumnezeu și pe Isus aflat în glorie cerească. (1Ti 1:11; 6:15)

cei conștienți de necesitățile lor spirituale: Termenul grecesc redat prin „cei conștienți” înseamnă literalmente „cei care sunt săraci (nevoiași, cerșetori)” și este folosit în acest context cu privire la cei care au o anumită necesitate și sunt foarte conștienți de ea. Același termen este folosit cu referire la „cerșetorul” Lazăr, menționat în Lu 16:20, 22. Expresia grecească redată în unele traduceri prin „cei săraci în duh” face referire la oamenii care sunt întru totul conștienți de sărăcia lor spirituală și de nevoia lor de Dumnezeu. (Vezi nota de studiu de la Lu 6:20.)

al lor: Se referă la continuatorii lui Isus, deoarece Isus li s-a adresat în primul rând lor. (Mt 5:1, 2)

cei cuprinși de jale: Termenul grecesc penthéō, tradus prin „jale”, se poate referi fie la o tristețe profundă în sens general, fie la durerea copleșitoare pe care o simte cineva din cauza păcatelor. În acest context, „cei cuprinși de jale” fac parte din aceeași categorie cu „cei conștienți de necesitățile lor spirituale”, menționați în versetul anterior. Ei pot fi cuprinși de jale din cauza stării lor spirituale deplorabile, a stării lor păcătoase sau a problemelor pe care păcatul le-a adus asupra omenirii. Pavel a folosit acest termen când i-a mustrat pe creștinii din Corint pentru că nu ‘s-au mâhnit’, sau nu au fost cuprinși de jale, din cauza imoralității crase din mijlocul lor. (1Co 5:2) În 2Co 12:21, Pavel a folosit din nou acest termen când și-a exprimat temerea că avea ‘să se mâhnească’ pentru creștinii corinteni care păcătuiau și nu se căiau (sau că avea să-i jelească). Discipolul Iacov i-a îndemnat pe unii creștini: „Curățați-vă mâinile, păcătoșilor, și purificați-vă inimile, nehotărâților! Întristați-vă, jeliți și plângeți!”. (Iac 4:8-10) Celor care sunt cu adevărat întristați din cauza stării lor păcătoase li se aduce mângâiere când află că le pot fi iertate păcatele dacă manifestă credință în jertfa de răscumpărare a lui Cristos și dovedesc căință autentică înfăptuind voința lui Iehova. (Ioa 3:16; 2Co 7:9, 10)

cei blânzi: Blândețea este o calitate a celor care se supun de bunăvoie voinței și îndrumării lui Dumnezeu și care nu încearcă să îi domine pe alții. Termenul grecesc nu transmite ideea de lașitate sau de slăbiciune. În Septuaginta a fost folosit ca echivalent al unui termen ebraic ce poate fi tradus prin „smerit” sau „umil”. Acesta a fost folosit cu referire la Moise (Nu 12:3), la cei care se lasă învățați (Ps 25:9), la cei care vor stăpâni pământul (Ps 37:11) și la Mesia (Za 9:9; Mt 21:5). Isus a spus despre sine că este blând, sau smerit. (Mt 11:29)

vor moșteni pământul: Probabil că Isus face referire la Ps 37:11, unde se spune că „cei smeriți vor stăpâni pământul”. Termenul ebraic (ʼéreț) și cel grecesc (ge), redați prin „pământ”, pot face referire fie la întreaga planetă, fie la o anumită regiune de pe pământ, cum ar fi Țara Promisă. Scripturile arată că, dintre toți oamenii, Isus este cel mai mare exemplu de blândețe. (Mt 11:29) Diferite versete menționează că, în calitate de Rege, el avea să primească autoritate peste întregul pământ, nu doar peste o parte din el (Ps 2:8; Re 11:15), iar continuatorii săi unși aveau să fie comoștenitori cu el. (Re 5:10) Discipolii lui Isus care urmau să fie supușii săi pământești aveau ‘să moștenească’ pământul în sens diferit: nu în sensul că pământul le va aparține, ci în sensul că vor avea privilegiul de a se bucura de viață în Paradis, domeniul pământesc al Regatului. (Vezi nota de studiu de la Mt 25:34.)

cei flămânzi și însetați după dreptate: Expresia se referă la cei care tânjesc după timpul când corupția și nedreptatea vor dispărea și când toți oamenii vor susține normele lui Dumnezeu cu privire la bine și la rău; ei se străduiesc să trăiască încă de pe acum potrivit acestor norme de dreptate.

îndurători: În Biblie, termenii traduși prin „îndurător” și „îndurare” nu transmit doar ideea de iertare sau de judecată indulgentă. Ei sunt folosiți de cele mai multe ori pentru a descrie sentimentele de compasiune și de milă care impulsionează o persoană să ia inițiativa în a-i ajuta pe cei aflați în nevoie.

inima curată: Expresia se referă la cei care sunt curați în interior, sau curați din punct de vedere moral și spiritual. Sentimentele, dorințele și motivațiile lor sunt curate.

îl vor vedea pe Dumnezeu: Expresia nu trebuie neapărat înțeleasă literalmente, întrucât ‘niciun om nu poate să-l vadă pe Dumnezeu și să trăiască’. (Ex 33:20) Termenul grecesc tradus aici prin „a vedea” poate însemna și „a vedea cu mintea”, „a percepe”, „a ști”. Închinătorii lui Iehova de pe pământ îl pot „vedea” deci pe Dumnezeu cunoscându-i mai bine personalitatea prin studierea Cuvântului Său, care le întărește credința, și observând cum acționează el în folosul lor. (Ef 1:18; Ev 11:27) Creștinii unși însă, când sunt înviați la viață cerească, îl văd literalmente pe Iehova, „așa cum este”. (1Io 3:2)

împăciuitori: Sau „pașnici”. Termenul grecesc eirēnopoiós, care provine dintr-un verb însemnând „a face pace”, se referă nu numai la cei care păstrează pacea, ci și la cei care aduc pacea acolo unde lipsește.

sarea: Mineral utilizat la conservarea și condimentarea alimentelor. În acest context, se pare că Isus a avut în vedere proprietățile de conservare ale sării. Discipolii săi îi puteau ajuta pe semenii lor să evite degradarea spirituală și morală.

își pierde puterea: În zilele lui Isus, sarea provenea, în general, din zona Mării Moarte și se găsea în amestec cu alte minerale. Dacă componenta salină era separată de celelalte elemente, din acest amestec nu mai rămâneau decât niște reziduuri fără gust, inutile.

Un oraș situat pe un munte: Isus nu s-a referit la un anumit oraș. În zilele sale, multe orașe erau construite pe munți pentru a fi mai puțin vulnerabile în fața atacurilor. Aceste orașe erau înconjurate de ziduri mari, astfel că erau vizibile de la kilometri distanță și nu puteau rămâne ascunse. Chiar și satele mici erau vizibile, deoarece casele erau văruite.

o lampă: În timpurile biblice, lampa folosită de oameni în gospodărie era un vas mic de lut, în care se punea ulei de măsline.

un coș: Acesta era folosit pentru măsurarea produselor solide, cum ar fi cerealele. Tipul de coș (în greacă, módios) menționat aici avea capacitatea de aproximativ 9 l.

Tatălui: Aceasta este prima dintre cele peste 160 de ocurențe din evanghelii în care Isus îl numește pe Iehova Dumnezeu „Tată”. Folosirea cuvântului „Tată” de către Isus arată că ascultătorii săi înțelegeau că acest apelativ se referă la Dumnezeu, întrucât Dumnezeu era deja numit astfel în Scripturile ebraice. (De 32:6; Ps 89:26; Is 63:16) Pentru a-l descrie pe Iehova și pentru a i se adresa lui, slujitorii săi din vechime au folosit multe titluri onorifice, cum ar fi: „Atotputernic”, „Cel Preaînalt” și „Marele Creator”. (Ge 28:3; De 32:8; Ec 12:1) Totuși, Isus a folosit deseori apelativul „Tată”, un termen simplu și comun, evidențiind astfel relația apropiată dintre Dumnezeu și închinătorii săi.

Legea . . . Profeții: „Legea” se referă la cărțile biblice de la Geneza până la Deuteronomul. „Profeții” se referă la cărțile profetice din Scripturile ebraice. Totuși, când sunt menționați împreună, acești termeni pot face referire la toate cărțile Scripturilor ebraice. (Mt 7:12; 22:40; Lu 16:16)

Adevărat: Termenul grecesc amḗn, o transliterare a ebraicului ʼamén, înseamnă „așa să fie” sau „adevărat”. Isus a folosit deseori acest cuvânt pentru a introduce o afirmație, o promisiune sau o profeție, subliniind astfel veridicitatea și credibilitatea absolută a celor spuse. Potrivit unor bibliști, modul în care a folosit Isus cuvântul „adevărat”, sau „amin”, este unic în literatura sacră. Când se repetă succesiv (amḗn amḗn), așa cum îl întâlnim de multe ori în Evanghelia după Ioan, expresia rostită de Isus este tradusă prin „foarte adevărat”. (Vezi nota de studiu de la Ioa 1:51.)

mai degrabă vor trece cerul și pământul: Această hiperbolă înseamnă „niciodată”. Scripturile arată că pământul și cerurile fizice vor rămâne veșnic. (Ps 78:69; 119:90)

cea mai mică literă: Cea mai mică literă din alfabetul ebraic de la vremea aceea era iod (י).

o frântură de literă: Anumite litere ebraice se diferențiau de altele asemănătoare printr-un element grafic foarte mic. Prin această hiperbolă, Isus a subliniat că tot ce este scris în Cuvântul lui Dumnezeu se va împlini până în cele mai mici detalii.

Ați auzit că li s-a zis: Expresia se poate referi atât la lucrurile menționate în Scripturile ebraice inspirate, cât și la învățăturile ce țineau de tradiția iudaică. (Mt 5:27, 33, 38, 43)

va da socoteală înaintea tribunalului: Expresia se referă la faptul de a fi judecat de unul dintre tribunalele locale, aflate pe întreg teritoriul Israelului. (Mt 10:17; Mr 13:9) Aceste tribunale aveau autoritatea de a judeca și cazurile de crimă. (De 16:18; 19:12; 21:1, 2)

ține mânie: Isus a asociat această atitudine greșită cu ura care poate duce la crimă. (1Io 3:15) Cel care ține mânie ar putea ajunge, în cele din urmă, să fie judecat de Dumnezeu drept criminal.

insulte grave: Această expresie reprezintă traducerea termenului grecesc rhaká (posibil, provenind din ebraică sau aramaică), termen care înseamnă „gol” sau „cap sec”. Cel care i se adresa unui colaborator în închinare cu un astfel de termen denigrator nu numai că simțea ură în inimă, dar o și manifesta prin cuvinte disprețuitoare.

Curții Supreme: Sau Sanhedrinului, instanța judecătorească din Ierusalim alcătuită din marele preot și 70 de bătrâni și scribi. Evreii considerau hotărârile sale definitive și irevocabile. (Vezi Glosarul, „Sanhedrin”.)

Nebun nenorocit: Termenul grecesc redat aici prin expresia „nebun nenorocit” se pronunța asemenea unui termen ebraic care însemna „răzvrătit”. El face referire la o persoană lipsită de orice simț moral și apostată. A-i spune cuiva „nebun nenorocit” era ca și cum i-ai fi spus că merita pedeapsa pe care o primesc cei ce se răzvrătesc împotriva lui Dumnezeu, adică distrugerea veșnică.

Gheena: Acest termen provine din expresia ebraică ghê hinnóm, care înseamnă „Valea lui Hinom”, aflată la S și S-V de anticul Ierusalim. (Vezi Ap. B12, harta „Ierusalimul și împrejurimile”.) În zilele lui Isus, în această vale se ardeau gunoaiele, astfel că termenul „Gheena” era un simbol potrivit al distrugerii totale. (Vezi Glosarul.)

îți aduci darul la altar: Prin aceste cuvinte, Isus nu a avut în vedere o anumită jertfă sau o anumită fărădelege pentru care trebuia adusă o jertfă. Darul putea fi oricare dintre jertfele aduse la templul lui Iehova conform Legii mozaice. Altarul la care se face referire aici este altarul ofrandei arse, care se găsea în curtea preoților. Cu excepția preoților și a leviților, niciun israelit nu avea voie să intre în această curte; israeliții îi înmânau preotului darul la intrare.

fratele tău: În unele contexte, termenul grecesc adelphós (frate) poate să indice o legătură de familie. Aici însă termenul indică o legătură spirituală și se referă la un colaborator în închinare, întrucât în context se vorbește despre închinarea adusă la templul lui Iehova. În alte contexte, termenul are un sens mai larg și se poate referi la un semen în general.

lasă-ți darul . . . și pleacă: Scena pe care o descrie aici Isus prezintă un închinător al lui Iehova care este pe punctul de a-i da preotului jertfa. Totuși, mai întâi, el trebuia să rezolve o neînțelegere care exista între el și un frate al său. Pentru ca jertfa să fie acceptată de Dumnezeu, el trebuia să plece și să îl caute pe acel frate ofensat. Acesta se afla, probabil, printre sutele de mii de pelerini veniți la Ierusalim pentru sărbătorile periodice, când se aduceau astfel de jertfe la templu. (De 16:16)

Fă . . . pace: Expresia grecească poate însemna „a trece de la dușmănie la prietenie”, „a se împăca”, „a fi din nou în relații normale sau armonioase”. Așadar, obiectivul celui care făcea pace era să producă o schimbare, înlăturând, dacă era posibil, orice resentiment din inima persoanei ofensate. (Ro 12:18) Isus a arătat deci că, pentru a fi în relații bune cu Dumnezeu, trebuie să păstrăm relații bune cu alții.

ultimul bănuț: Lit. „ultimul codrant”. Reprezintă a 64-a parte dintr-un dinar. Un dinar era plata pentru o zi de muncă. (Vezi Ap. B14.)

Ați auzit că s-a zis: Vezi nota de studiu de la Mt 5:21.

comiți adulter: Verbul grecesc folosit aici este moikheúō. Isus a citat din Ex 20:14 și De 5:18, unde apare verbul corespondent ebraic naʼáf. Potrivit Bibliei, adulterul se referă la relațiile sexuale imorale pe care o persoană căsătorită le întreține de bunăvoie cu altcineva decât partenerul de căsătorie. (Compară cu nota de studiu de la Mt 5:32, unde este analizată expresia „imoralitate sexuală”, care reprezintă traducerea termenului grecesc porneía.) Sub Legea mozaică, relațiile sexuale liber consimțite dintre un bărbat și soția sau logodnica altui bărbat erau considerate adulter.

te face să te poticnești: În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc skandalízō se referă la poticnire în sens figurat și poate însemna a cădea în păcat sau a face pe cineva să cadă în păcat. În acest context, termenul ar putea fi redat și prin „te face să păcătuiești” sau „devine o cursă pentru tine”. Având în vedere modul în care este folosit acest termen în Biblie, păcatul ar putea însemna încălcarea uneia dintre legile morale ale lui Dumnezeu, pierderea credinței sau acceptarea unor învățături false. Termenul grecesc poate fi folosit și cu sensul de „a se scandaliza”, „a se ofensa”. (Vezi notele de studiu de la Mt 13:57; 18:7.)

Gheenă: Vezi nota de studiu de la Mt 5:22 și Glosarul.

certificat de divorț: Legea mozaică nu încuraja divorțul. Dacă, totuși, un bărbat voia să divorțeze de soția lui, trebuia să obțină un certificat. Pentru aceasta, se pare că el trebuia să-i consulte pe cei care erau autorizați să se ocupe de astfel de probleme și care ar fi putut încuraja cuplul să se împace. Această procedură împiedica luarea unei decizii pripite și, de asemenea, proteja femeile. (De 24:1)

cine divorțează de soția lui: Vezi nota de studiu de la Mr 10:12.

imoralitatea sexuală: Această expresie reprezintă traducerea termenului grecesc porneía, care este folosit în Biblie ca termen general, cu referire la anumite practici sexuale interzise de Dumnezeu. Acestea includ adulterul, prostituția, relațiile sexuale între persoane necăsătorite, homosexualitatea și bestialitatea. (Vezi Glosarul.)

o pune în pericolul de a comite adulter: O soție nu devine adulteră doar pentru că soțul ei divorțează de ea. Mai degrabă, divorțul o expune riscului de a comite adulter. Dacă un soț divorțează de soția lui din alte motive decât imoralitatea sexuală (în greacă, porneía), ea s-ar putea face vinovată de adulter având relații sexuale cu alt bărbat. Potrivit normelor biblice, soția nu este liberă să se recăsătorească decât dacă se schimbă ceva în cazul soțului ei care a divorțat de ea, de exemplu, dacă acesta moare sau se face vinovat de infidelitate conjugală. Pentru creștini, aceleași norme se aplică și în cazul unui soț a cărui soție divorțează de el din alte motive decât imoralitatea sexuală.

femeia divorțată: Adică o femeie divorțată din alte motive decât „imoralitatea sexuală” (gr. porneía; vezi nota de studiu de la imoralitatea sexuală, din acest verset). Potrivit cuvintelor lui Isus din Mr 10:12 (vezi nota de studiu), această normă era valabilă indiferent că divorțul era cerut de soț sau de soție. Isus a arătat clar că, dacă divorțul este obținut din alte motive decât imoralitatea sexuală, recăsătorirea oricăruia dintre parteneri ar însemna adulter. O persoană celibatară, bărbat sau femeie, care se căsătorește cu o persoană divorțată din alte motive decât imoralitatea sexuală se face, de asemenea, vinovată de adulter. (Mt 19:9; Lu 16:18; Ro 7:2, 3)

Ați mai auzit că li s-a zis: Vezi nota de studiu de la Mt 5:21.

Iehova: Deși aici nu este citat un anumit pasaj din Scripturile ebraice, cele două porunci la care s-a referit Isus fac aluzie la versete precum Le 19:12, Nu 30:2 și De 23:21. În textul ebraic original, în aceste versete apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). (Vezi Ap. C.)

Nu jurați deloc: Prin aceste cuvinte, Isus nu a interzis complet jurămintele. Legea lui Dumnezeu, care le permitea evreilor să facă jurăminte sau promisiuni solemne în anumite situații speciale, era încă în vigoare. (Nu 30:2; Ga 4:4) Mai degrabă, Isus a condamnat jurămintele făcute în mod superficial și pentru lucruri lipsite de însemnătate, deoarece acestea nu erau în armonie cu ceea ce spunea Legea despre jurăminte.

nici pe cer: Pentru a da greutate cuvintelor lor, oamenii obișnuiau să jure „pe cer”, „pe pământ”, „pe Ierusalim” și chiar „pe capul”, sau pe viața, cuiva. (Mt 5:35, 36) Dar nu toți evreii considerau că aceste jurăminte erau valabile. În opinia unora, jurămintele făcute pe lucrurile create nu aveau aceeași greutate ca jurămintele făcute pe numele lui Dumnezeu și, prin urmare, puteau fi retractate fără nicio consecință.

marelui Rege: Adică Iehova Dumnezeu. (Mal 1:14)

ce este în plus față de acestea vine de la cel rău: Cei care simt mereu nevoia să confirme „da”-ul sau „nu”-ul lor printr-un jurământ dovedesc în realitate că nu sunt demni de încredere. Ei manifestă spiritul lui Satan, „tatăl minciunii”. (Ioa 8:44)

Ați auzit că s-a zis: Vezi nota de studiu de la Mt 5:21.

Ochi pentru ochi și dinte pentru dinte: În zilele lui Isus, aceste cuvinte din Lege (Ex 21:24; Le 24:20) erau aplicate în mod greșit pentru a justifica actele de răzbunare personală. Totuși, această lege se aplica doar după ce cazul era adus în instanță, iar judecătorii desemnați stabileau pedeapsa corespunzătoare. (De 19:15-21)

îți dă o palmă peste obrazul drept: În acest context, verbul grecesc rhapízō este folosit cu sensul de a lovi cu mâna deschisă. Se pare că cel care lovea nu intenționa să rănească, ci, mai degrabă, să provoace sau să insulte. Isus a arătat că continuatorii săi trebuiau să fie dispuși să suporte insultele fără să răspundă cu aceeași monedă.

lasă-i și mantia: Bărbații evrei obișnuiau să poarte două veșminte: cămașa (în greacă, khitṓn, o tunică asemănătoare unei cămăși cu mâneci lungi sau scurte, care ajungea până la genunchi sau glezne și era purtată direct pe piele) și mantia (în greacă, himátion, o vestă lungă și largă sau o simplă bucată dreptunghiulară de material). Veșmântul putea fi dat drept garanție pentru plata unei datorii. (Iov 22:6) În acest context, Isus spune că, pentru a păstra pacea, continuatorii săi trebuiau să fie dispuși să renunțe nu numai la cămașă, ci și la mantie, care avea o valoare mai mare.

te obligă: Aici se face referire la serviciul obligatoriu pe care autoritățile romane i-l puteau impune unui cetățean. De exemplu, ei puteau obliga oameni sau animale să îndeplinească o sarcină sau puteau rechiziționa orice considerau că era necesar pentru a urgenta rezolvarea unor chestiuni oficiale. Așa s-a întâmplat în cazul lui Simon din Cirena, pe care soldații romani „l-au obligat să îndeplinească un serviciu”, și anume să ducă stâlpul de tortură al lui Isus. (Mt 27:32, n.s.)

milă: Probabil, se referă la mila romană, care echivala cu 1 479,5 m. (Vezi Glosarul și Ap. B14.)

să se împrumute: Adică să se împrumute fără dobândă. Legea le interzicea israeliților să ceară dobândă pentru împrumuturile acordate unui conațional nevoiaș. (Ex 22:25) De asemenea, îi încuraja să fie generoși când îi împrumutau pe săraci. (De 15:7, 8)

Ați auzit că s-a zis: Vezi nota de studiu de la Mt 5:21.

Să-l iubești pe aproapele tău: Legea mozaică le poruncea israeliților să-și iubească aproapele. (Le 19:18) Termenul „aproapele” se referea la semeni în general, dar unii evrei i-au restrâns sensul, aplicându-l doar la conaționalii evrei, îndeosebi la cei care respectau tradițiile orale; toți ceilalți oameni trebuiau considerați dușmani.

să-l urăști pe dușmanul tău: Legea mozaică nu conținea o astfel de poruncă. Unii rabini considerau că porunca de a-ți iubi aproapele presupunea să-ți urăști dușmanii.

Continuați să-i iubiți pe dușmanii voștri: Îndemnul dat de Isus este în armonie cu spiritul Scripturilor ebraice. (Ex 23:4, 5; Iov 31:29; Pr 24:17, 18; 25:21)

încasatorii de impozite: Mulți evrei strângeau taxe pentru autoritățile romane. Oamenii îi urau pe acești evrei nu numai pentru că lucrau în interesul unei puteri străine, pe care o detestau, dar și pentru că cereau o taxă mai mare decât cea oficială. Încasatorii de impozite erau, în general, evitați de ceilalți evrei, care îi priveau la fel ca pe păcătoși și pe prostituate. (Mt 11:19; 21:32)

salutați: Salutul includea urări de bine și de prosperitate.

frații: Termenul se referă la întreaga națiune Israel. Israeliții erau frați în sensul că erau descendenți ai unui strămoș comun, Iacob, și îi aduceau închinare aceluiași Dumnezeu, Iehova. (Ex 2:11; Ps 133:1)

oamenii națiunilor: Expresia se referă la neevreii care nu i se închinau lui Iehova. Evreii îi considerau persoane lipsite de pietate și necurate, care trebuiau evitate.

perfecți: Termenul grecesc folosit aici poate însemna „complet”, „matur” sau „ireproșabil” potrivit standardelor stabilite de o autoritate. Doar Iehova este perfect în sens absolut. Prin urmare, când este folosit cu referire la oameni, termenul transmite ideea de perfecțiune relativă. În acest context, „a fi perfect” înseamnă a avea o iubire perfectă, sau completă, față de Iehova și față de semeni. Chiar și o persoană imperfectă poate manifesta o astfel de iubire.