Proverbele 6:1-35

6  Fiul meu, dacă te-ai pus garant pentru semenul tău,+dacă ai bătut palma* cu un străin,+   dacă ai fost prins în laț de promisiunea ta,dacă ai fost prins în capcană de cuvintele gurii tale,+   atunci fă lucrul acesta, fiul meu, și eliberează-te,căci ai căzut în mâna semenului tău: Du-te, umilește-te și insistă cu rugăminți pe lângă semenul tău.+   Nu da somn ochilor tăi,nici ațipire pleoapelor tale.   Eliberează-te ca o gazelă din mâna vânătoruluiși ca o pasăre din mâna vânătorului de păsări.   Du-te la furnică, leneșule,+ia aminte la căile ei și fii înțelept.   Deși nu are nici comandant, nici supraveghetor, nici conducător,   ea își pregătește hrana vara+și își face provizii la seceriș.   Până când vei sta culcat, leneșule? Când te vei scula din somnul tău? 10  Încă puțin somn, încă puțină ațipire,încă puțină odihnă cu mâinile încrucișate,+ 11  și sărăcia vine peste tine ca un tâlhar,iar lipsa, ca un om înarmat.+ 12  Omul netrebnic și rău umblă cu vorbe viclene,+ 13  face cu ochiul,+ dă din picior și face semne cu degetele. 14  În inima lui este înșelătorie.Tot timpul urzește ceva rău+ și stârnește certuri.+ 15  De aceea, nenorocirea va veni peste el pe neașteptate;va fi zdrobit într-o clipă și nu va mai fi vindecare pentru el.+ 16  Șase lucruri urăște Iehova,da, șapte lucruri detestă el*: 17  ochii trufași,+ limba mincinoasă,+ mâinile care varsă sânge nevinovat,+ 18  inima care urzește planuri rele,+ picioarele care aleargă repede la rău, 19  martorul mincinos, care spune numai neadevăruri,+și cel ce stârnește certuri între frați.+ 20  Fiul meu, respectă porunca tatălui tăuși nu părăsi învățătura* mamei tale.+ 21  Ține-le mereu legate la inima ta,înnoadă-le în jurul gâtului tău. 22  Când vei umbla, te vor călăuzi,când te vei culca, vor veghea asupra ta,iar când te vei trezi, îți vor vorbi*. 23  Căci porunca este o lampă,+legea este o lumină,+iar mustrarea și disciplinarea sunt calea spre viață.+ 24  Ele te vor păzi de femeia rea,+de cuvintele ademenitoare ale femeii imorale*.+ 25  Nu dori în inima ta frumusețea ei+și nu te lăsa cucerit de ochii ei ispititori, 26  căci, din cauza unei prostituate, omul rămâne doar cu o bucată de pâine,+iar femeia adulteră vânează o viață* prețioasă. 27  Poate un om să-și pună foc în sân fără să-și ardă hainele?+ 28  Sau poate un om să meargă pe cărbuni aprinși fără să-și ardă picioarele? 29  Tot așa este și cu cel ce se culcă cu soția semenului său:cine o atinge nu va rămâne nepedepsit.+ 30  Oamenii nu disprețuiesc un hoțdacă acesta fură ca să se sature* când îi este foame. 31  Însă, dacă este prins, va da înapoi de șapte ori mai mult,va da toate lucrurile de valoare din casa lui.+ 32  Oricine comite adulter cu o femeie este fără minte*;cine face așa își distruge viața*.+ 33  Nu va avea decât răni și dezonoare+și rușinea nu i se va șterge.+ 34  Căci gelozia stârnește furia soțuluiși el nu va arăta îndurare când se va răzbuna.+ 35  Nu va accepta nicio despăgubire*și nu se va lăsa înduplecat oricât de mare ar fi darul pe care i-l dai.

Note de subsol

Sau „ai făcut o înțelegere”.
Sau „sufletul său”.
Sau „legea”.
Sau „te vor învăța”.
Lit. „necunoscute”. Vezi Pr 2:16.
Sau „un suflet”.
Sau „să-și sature sufletul”.
Lit. „lipsit de inimă”.
Sau „sufletul”.
Sau „răscumpărare”.

Note de studiu

Multimedia