Psalmii 73:1-28
O melodie a lui Asaf.
73 Dumnezeu este într-adevăr bun cu Israelul, cu cei care au inima curată.+
2 Totuși, era cât pe ce să mi se abată piciorul,era cât pe ce să-mi alunece pașii,+
3 fiindcă am început să-i invidiez pe cei aroganți*când am văzut pacea celor răi.+
4 Căci ei n-au dureri când mor;corpul le este sănătos*.+
5 N-au parte de necazuri ca alți oameni,+nici nu suferă asemenea celorlalți.+
6 De aceea, trufia le este colier;+violența îi învelește ca o haină.
7 Li s-au bulbucat ochii de bunăstare*;au mai mult decât și-au imaginat în inima lor.
8 Vorbesc batjocoritor și spun răutăți.+
Plini de aroganță, amenință cu asuprirea.+
9 Vorbesc ca și cum ar fi în înaltul ceruluiși limba lor cutreieră trufașă pământul.
10 Astfel, poporul lui Dumnezeu se întoarce spre eiși bea din apele lor abundente.
11 Ei spun: „Cum poate să știe Dumnezeu?+
Cunoaște, într-adevăr, Cel Preaînalt toate acestea?”.
12 Da, aceștia sunt cei răi, cei lipsiți mereu de griji.+
Ei își înmulțesc încontinuu bogățiile.+
13 Cu siguranță, în zadar mi-am păstrat inima curatăși mi-am spălat mâinile în nevinovăție.+
14 Am fost lovit de necazuri toată ziua;+în fiecare dimineață am fost mustrat.+
15 Dar, dacă aș fi spus aceste lucruri,aș fi trădat poporul tău*.
16 Când am încercat să înțeleg,am fost tulburat,
17 până când am intrat în grandiosul sanctuar al lui Dumnezeuși am înțeles care este viitorul lor.
18 Într-adevăr, tu îi pui pe un teren alunecos.+
Îi faci să cadă în ruină.+
19 Într-o clipă sunt distruși!+
Cât de brusc și de îngrozitor este sfârșitul lor!
20 Așa cum un vis dispare la trezire, o, Iehova,așa vei face să dispară* imaginea lor când te vei ridica.
21 Dar inima îmi era plină de amărăciune+și în adâncul ființei mele* am simțit o durere ascuțită.
22 Eram lipsit de judecată și de pricepere;eram ca un animal fără rațiune înaintea ta.
23 Dar acum sunt mereu cu tine;m-ai luat de mâna dreaptă.+
24 Tu mă călăuzești cu sfatul tău+și apoi mă vei conduce la glorie.+
25 Pe cine am eu în ceruri?
În afară de tine nu doresc nimic pe pământ.+
26 Corpul și inima îmi pot slăbi,dar Dumnezeu este stânca inimii mele și partea mea pentru totdeauna.+
27 În mod sigur, cei care se țin departe de tine vor pieri.
Îi vei distruge* pe toți cei care te trădează*.+
28 Dar, în ce mă privește, este spre binele meu să mă apropii de Dumnezeu.+
Pe Domnul Suveran Iehova l-am făcut refugiul meu,ca să vestesc toate lucrările lui.+
Note de subsol
^ Sau „lăudăroși”.
^ Sau „pântecele lor este gras”.
^ Lit. „grăsime”.
^ Lit. „generația fiilor tăi”.
^ Lit. „vei disprețui”.
^ Lit. „în rinichii mei”.
^ Lit. „Îi vei reduce la tăcere”.
^ Sau „te părăsesc acționând în mod imoral”.