Către romani: Din câte se pare, titlurile cărților biblice, cum este acesta, nu făceau parte din textul original. Ele au fost adăugate ulterior, fără îndoială pentru a facilita identificarea cărților biblice. Câteva manuscrise disponibile în care apare titlul cărții Romani sunt: Codex Vaticanus și Codex Sinaiticus, din secolul al IV-lea e.n., precum și Codex Alexandrinus și Codex Ephraemi Syri rescriptus, din secolul al V-lea e.n. Cea mai veche colecție cunoscută a scrisorilor lui Pavel este un codex pe papirus, care cuprinde nouă scrisori și e numit P⁴⁶. Codexul nu conține partea de început a scrisorii către romani, însă celelalte opt scrisori au titluri, ceea ce sugerează că și cartea Romani avea, probabil, titlu. Această colecție, despre care se crede în general că datează din aproximativ 200 e.n., dovedește că scribii au folosit titluri încă de timpuriu pentru identificarea cărților biblice. (Vezi Galerie multimedia, „Prima scrisoare a lui Pavel către corinteni”.)

Pavel: Sau „De la Pavel”. Cuvintele introductive ale lui Pavel, care continuă până la versetul 7, urmează stilul clasic al scrisorilor din vechime. În general, aceste scrisori conțineau numele expeditorului și al destinatarului (destinatarilor), iar apoi includeau un salut. (Ro 1:7) Partea introductivă, în care Pavel vorbește despre chemarea și mesajul său, este neobișnuit de lungă (în greacă, versetele 1-7 conțin o singură frază). În opinia unora, aceasta se datorează faptului că Pavel încă nu vizitase congregația din Roma, deși mulți creștini de acolo îl cunoșteau. (Compară cu notele de studiu de la Fa 15:23; 23:26.) Inițial, Pavel este menționat în Scripturi cu numele său evreiesc, Saul, dar începând din Fa 13:9 este prezentat cu numele său roman, Pavel (în greacă, Paúlos, care provine din latinescul Paulus, un nume comun). El se referă la sine folosind numele Pavel în toate scrisorile sale, cu excepția scrisorii către evrei, unde numele său nu apare deloc. Probabil, el a considerat că numele roman era mai ușor de acceptat de neevrei, la care fusese trimis să le anunțe vestea bună ca „apostol al națiunilor”. (Ro 11:13; Fa 9:15; Ga 2:7, 8; vezi notele de studiu de la Fa 7:58; 13:9)

sclav al lui Cristos Isus: În general, termenul grecesc doúlos, redat prin „sclav”, se referă la o persoană aflată în proprietatea altcuiva, deseori la un sclav cumpărat. (Mt 8:9; 10:24, 25; 13:27) Acest termen este folosit și în sens figurat, cu referire la slujitorii devotați ai lui Dumnezeu și ai lui Isus Cristos, fie oameni (Fa 2:18; 4:29; Ga 1:10), fie îngeri (Re 19:10, unde apare termenul sýndoulos [lit. „tovarăș de sclavie”]). Dându-și viața ca jertfă de răscumpărare, Isus a cumpărat viața tuturor creștinilor. Prin urmare, creștinii nu își aparțin lor înșiși, ci se consideră „sclavi ai lui Cristos”. (Ef 6:6; 1Co 6:19, 20; 7:23; Ga 3:13) Pentru a-și arăta supunerea față de Cristos, Domnul și Stăpânul lor, toți scriitorii scrisorilor inspirate din Scripturile grecești creștine care le-au dat sfaturi congregațiilor s-au numit ‘sclavi ai lui Cristos’ cel puțin o dată în scrierile lor. (Ro 1:1; Ga 1:10; Iac 1:1; 2Pe 1:1; Iuda 1; Re 1:1)

apostol: Substantivul grecesc apóstolos provine din verbul apostéllō, care înseamnă „a trimite”. (Mt 10:5; Lu 11:49; 14:32) Sensul de bază al cuvântului reiese clar din afirmația lui Isus din Ioa 13:16, unde este redat prin „cel trimis”. Pavel a fost chemat să fie apostol al națiunilor, sau al neevreilor, fiind ales direct de înviatul Isus Cristos. (Fa 9:1-22; 22:6-21; 26:12-23) Ca dovadă a apostolatului său, Pavel a menționat că îl văzuse pe Domnul Isus Cristos înviat (1Co 9:1, 2) și că făcuse miracole (2Co 12:12). De asemenea, unii creștini botezați au primit spirit sfânt prin intermediul lui Pavel – o dovadă în plus că el era cu adevărat apostol. (Fa 19:5, 6) Deși face deseori referire la apostolatul său, Pavel nu se include niciodată în grupul „Celor doisprezece”. (1Co 15:5, 8-10; Ro 11:13; Ga 2:6-9; 2Ti 1:1, 11)

pus deoparte: Termenul grecesc aphorízō („a separa”) este folosit aici cu sensul de a alege sau a numi o persoană pentru un anumit scop. În acest caz, Pavel se referă la misiunea sa de a anunța vestea bună a lui Dumnezeu, adică mesajul despre Regatul lui Dumnezeu și despre salvarea prin credința în Isus Cristos. (Lu 4:18, 43; Fa 5:42; Re 14:6) În cartea Romani, Pavel folosește și expresiile „vestea bună despre Fiul” (Ro 1:9) și „vestea bună despre Cristosul” (Ro 15:19).

sfintele Scripturi: Expresia se referă aici la Scripturile ebraice inspirate. Alte expresii folosite în Scripturile grecești creștine cu referire la această colecție de scrieri inspirate sunt „Scripturile” și „scrierile sfinte”. (Mt 21:42; Mr 14:49; Lu 24:32; Ioa 5:39; Fa 18:24; Ro 15:4; 2Ti 3:15, 16) Uneori, și expresiile „Legea” (Ioa 10:34; 12:34; 15:25; 1Co 14:21) și „Legea și Profeții” (Mt 7:12; Lu 16:16) sunt utilizate în sens mai larg, cu referire la Scripturile ebraice în ansamblu. (Mt 22:40; vezi notele de studiu de la Mt 5:17; Ioa 10:34)

Potrivit cărnii: Termenul grecesc redat prin „carne” (sarx) poate desemna o legătură de sânge. Aici se referă la linia genealogică pe care a venit Isus ca om. Maria era din tribul lui Iuda și o descendentă a lui David. Astfel, se putea spune că, „potrivit cărnii”, fiul ei Isus era din descendența lui David. Fiind „rădăcina și urmașul lui David” prin mama lui, el avea dreptul ereditar la „tronul lui David, tatăl său”. (Re 22:16; Lu 1:32) Prin tatăl său adoptiv, Iosif, și el un descendent al lui David, Isus avea dreptul legal la tronul lui David. (Mt 1:1-16; Fa 13:22, 23; 2Ti 2:8; Re 5:5)

descendența: Sau „descendenții”. Lit. „sămânța”. (Vezi Ap. A2.)

spiritului sfințeniei: Adică spiritului sfânt al lui Dumnezeu. Expresia grecească redată prin „spiritul sfințeniei” amintește de expresia ebraică redată prin „spiritul tău/său sfânt” în Ps 51:11 și în Is 63:10, 11 (lit. „spiritul sfințeniei [tale/sale]”). Spiritul lui Iehova, sau forța sa activă, este sub controlul său și îi îndeplinește întotdeauna scopurile. Este curat, pur, sacru și pus deoparte pentru a fi folosit de Dumnezeu.

a fost numit: Sau „s-a demonstrat că este”, „a fost stabilit ca”. Aici, Pavel spune că Isus a fost numit Fiul lui Dumnezeu prin învierea din morți. În Fa 13:33, Pavel a explicat că învierea lui Isus a împlinit cuvintele din Ps 2:7. Aceste cuvinte s-au împlinit și la botezul lui Isus, când Tatăl său a declarat: „Acesta este Fiul meu”. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:17.)

am primit: Lit. „noi am primit”. Deși Pavel folosește aici persoana I plural, el se referă, din câte se pare, doar la sine, acesta fiind un stil caracteristic literaturii vremii. Când vorbește despre un apostolat, Pavel face referire la misiunea sa unică de apostol al națiunilor. În plus, el se menționează doar pe sine ca expeditor al acestei scrisori (Ro 1:1), iar în Ro 1:8-16 folosește persoana I singular. Așadar, chiar dacă Pavel utilizează pluralul, pare logic să conchidem că el se referă doar la sine, nu și la ceilalți apostoli.

toți cei . . . din Roma: Adică creștinii din orașul Roma. La Penticosta din 33 e.n. au fost prezenți „vizitatori din Roma, atât iudei, cât și prozeliți”. Ei au văzut cu ochii lor ce s-a întâmplat după revărsarea spiritului sfânt și, fără îndoială, unii s-au numărat printre cei 3 000 de oameni botezați cu acea ocazie. (Fa 2:1, 10, 41) Din câte se pare, când s-au întors la Roma, ei au format o congregație de creștini zeloși, despre a căror credință se vorbea „în toată lumea”, după cum a spus Pavel. (Ro 1:8) Creștinii din Roma au fost menționați chiar și de istoricii romani Tacitus (Anale, XV, 44) și Suetonius (Viețile celor doisprezece Cezari, Nero Claudius Caesar, XVI, 3), ambii născuți în secolul I e.n.

sfinți: Scripturile grecești creștine folosesc deseori termenul „sfinți” cu privire la frații spirituali ai lui Cristos din congregații. (Fa 9:13; 26:10; Ro 12:13; 2Co 1:1; 13:13) Acest termen li se aplică celor care intră într-o relație specială cu Dumnezeu prin noul legământ validat de sângele vărsat al lui Isus, „sângele unui legământ veșnic”. (Ev 10:29; 13:20) Prin sângele lui, ei sunt curățați și sfințiți, iar Dumnezeu îi declară „sfinți”. El le acordă această stare de sfințenie în momentul în care primesc ungerea, deci în timp ce se află pe pământ, nu după moartea lor. Așadar, Biblia nu autorizează nicio persoană sau organizație să declare pe cineva sfânt. Petru spune că cei care sunt chemați de Dumnezeu trebuie ‘să fie sfinți’ pentru că El este sfânt. (1Pe 1:15, 16; Le 20:7, 26) Termenul „sfinți” li se aplică tuturor celor care sunt uniți cu Cristos și devin comoștenitori cu el. Cu mai bine de 500 de ani înainte ca discipolilor lui Cristos să li se atribuie această denumire, Dumnezeu a dezvăluit că va exista un grup numit „sfinții Celui Suprem”, care va domni alături de Cristos în Regatul său. (Da 7:13, 14, 18, 27)

Să aveți bunătate nemeritată și pace: Pavel folosește acest salut în 11 dintre scrisorile sale. (1Co 1:3; 2Co 1:2; Ga 1:3; Ef 1:2; Flp 1:2; Col 1:2; 1Te 1:1; 2Te 1:2; Tit 1:4; Flm 3) El folosește un salut foarte asemănător în scrisorile adresate lui Timotei, unde adaugă și termenul „îndurare”. (1Ti 1:2; 2Ti 1:2) Unii bibliști au remarcat că Pavel nu utilizează termenul comun khaírein („Salutare!”), ci un termen grecesc similar din punct de vedere fonetic, kháris („bunătate nemeritată”). Astfel, el își exprimă dorința ca membrii congregațiilor să se bucure din plin de „bunătate nemeritată”. (Vezi nota de studiu de la Fa 15:23.) Termenul „pace” amintește de salutul evreiesc șalốm. (Vezi nota de studiu de la Mr 5:34.) Din câte se pare, folosind expresia „bunătate nemeritată și pace”, Pavel subliniază tipul de relație pe care creștinii o au cu Iehova Dumnezeu datorită răscumpărării. Când descrie sursa bunătății nemeritate și a păcii, Pavel îl menționează pe Dumnezeu, Tatăl nostru, separat de Domnul Isus Cristos.

bunătate nemeritată: Sau „bunătate arătată cu generozitate”, „bunătate extraordinară”. (Vezi Glosarul.) În cele 14 scrisori ale sale, Pavel menționează „bunătatea nemeritată” (în greacă, kháris) de aproximativ 90 de ori, mult mai frecvent decât oricare alt scriitor al Bibliei. De exemplu, el face referire la bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu sau a lui Isus în salutul de la începutul tuturor scrisorilor sale, cu excepția scrisorii către evrei, și în cuvintele de încheiere ale fiecărei scrisori. Și alți scriitori ai Bibliei menționează „bunătatea nemeritată” la începutul și la sfârșitul scrierilor lor. (1Pe 1:2; 2Pe 1:2; 3:18; 2Io 3; Re 1:4; 22:21; vezi nota de studiu de la Fa 13:43)

pentru care îndeplinesc un serviciu sacru: Sau „căruia îi slujesc (îi aduc închinare)”. Verbul grecesc latreúō înseamnă în esență „a sluji”. În Scripturi, el se referă la faptul de a-i sluji lui Dumnezeu sau de a întreprinde o acțiune ce are legătură cu închinarea la Dumnezeu. (Mt 4:10; Lu 2:37; 4:8; Fa 7:7; Flp 3:3; 2Ti 1:3; Ev 9:14; 12:28; Re 7:15; 22:3) Pavel asociază aici serviciul său sacru cu vestea bună despre Fiul lui Dumnezeu. Astfel, predicarea acestei vești bune reprezintă un serviciu sacru, adică un act de închinare.

cu toată ființa mea: Lit. „cu spiritul meu”. În acest context, termenul grecesc pentru „spirit” (pneúma) se referă, din câte se pare, la forța care izvorăște din inima figurativă a unei persoane și care o determină să vorbească și să acționeze într-un anumit mod. (Vezi Glosarul, „Spirit”.) Pavel folosește aici această expresie pentru a arăta că slujea cu toată ființa lui, sau cu toată inima.

dar spiritual: Substantivul grecesc redat aici prin „dar” este khárisma, termen înrudit cu kháris, care este tradus deseori prin „bunătate nemeritată”. În Scripturile grecești creștine, khárisma apare de 17 ori și se referă la un dar, o favoare sau o binecuvântare pe care o persoană o primește nu datorită eforturilor sau meritelor sale, ci datorită bunătății extraordinare, sau nemeritate, a lui Dumnezeu. Deși termenul khárisma poate desemna darurile supranaturale ale spiritului (1Co 12:4, 9, 28-31), contextul și asocierea lui cu adjectivul „spiritual” (în greacă, pneumatikós) sugerează că Pavel vorbea despre ajutorul dat fraților și surorilor sale în sens spiritual. El era preocupat de întărirea lor și voia să-i ajute să-și consolideze credința și relația cu Dumnezeu. Capacitatea creștinilor de a se întări unul pe altul în credință prin încurajări reciproce poate fi deci considerată un dar spiritual de la Dumnezeu. (Compară cu 1Pe 4:10, 11.)

să ne încurajăm reciproc: Lit. „să fim încurajați (mângâiați) împreună”. În Scripturile grecești creștine, verbul grecesc synparakaléomai apare doar aici. Dar Pavel a folosit deseori verbul înrudit parakaléō (lit. „a chema alături”), cu sensul de „a încuraja”, „a mângâia”, „a consola”. (Ro 12:8; 2Co 1:4; 2:7; 7:6; 1Te 3:2, 7; 4:18; 5:11; Ev 3:13; 10:25) Pavel subliniază aici că vizita sa la Roma urma să le aducă foloase nu doar creștinilor de acolo, ci și lui însuși. Ei aveau să se încurajeze reciproc, fiecare prin credința celuilalt.

fraților: În unele contexte, un bărbat creștin este numit „frate”, iar o femeie creștină, „soră”. (1Co 7:14, 15) Însă, în acest context și în altele, Biblia folosește cuvântul „frați” cu referire atât la bărbați, cât și la femei. Cuvântul „frați” era o formulă convențională de adresare către grupurile formate din bărbați și femei. (Fa 1:15, 16; 1Te 1:4) El este folosit cu acest sens în majoritatea scrisorilor creștine inspirate. În scrisoarea către romani, Pavel folosește de mai multe ori termenul „frați” când li se adresează creștinilor în general. (Ro 7:1, 4; 8:12; 10:1; 11:25; 12:1; 15:14, 30; 16:17)

ca să am un rod și printre voi: Sau „ca lucrarea mea (predicarea mea) să dea rezultate bune și printre voi”. Pavel folosește aici un termen grecesc specific domeniului agricol, karpós („rod”), care apare frecvent în Scripturi. Când e folosit cu sens figurat, el se referă la creșterea și prosperitatea spirituală. (Mt 3:8; 13:8; Ioa 15:8, 16; Flp 1:11, 22) Probabil că Pavel spera să-i vadă pe colaboratorii săi cultivând „rodul spiritului” într-o măsură și mai mare. (Ga 5:22, 23; Ro 1:11, 12) Însă, din câte se pare, el se referea și la altceva. Expresia ca printre celelalte națiuni arată că Pavel dorea să ajute și oameni din Roma și, probabil, din locuri mai îndepărtate să devină continuatori ai lui Isus Cristos. (Ro 15:23, 24)

Eu le sunt dator: Sau „Eu am o datorie”, „Eu am obligația”. În Scripturi, termenul grecesc redat prin „dator” și alți termeni înrudiți se referă nu doar la datorii financiare, ci și la obligații sau datorii în general. De exemplu, în Ioa 13:14 (vezi nota de studiu) apare un verb grecesc înrudit, al cărui sens de bază este „a avea o datorie”, „a avea obligația” și care este tradus prin „trebuie”. Pavel arată aici că avea o datorie față de fiecare persoană pe care o întâlnea, datorie pe care o putea plăti doar împărtășindu-i vestea bună. (Ro 1:15) El era atât de recunoscător pentru îndurarea care i se arătase, încât se simțea obligat să-i ajute și pe alții să beneficieze de bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu. (1Ti 1:12-16) Era ca și cum ar fi spus: „Ceea ce a făcut Dumnezeu pentru omenire și pentru mine personal mă obligă să predic cu zel vestea bună tuturor oamenilor”.

grecilor: În acest context, termenul „grecilor”, folosit în contrast cu „străinilor”, nu se referă neapărat la persoane născute în Grecia sau de origine greacă, ci la toți cei care vorbeau limba greacă și erau influențați de cultura greacă, indiferent de naționalitatea lor. Din câte se pare, folosind sintagma „atât grecilor, cât și străinilor”, Pavel îi include pe toți oamenii. (Vezi nota de studiu de la străinilor, din acest verset.)

străinilor: Sau „celor ce nu sunt greci”. Unele traduceri mai vechi ale Bibliei redau termenul grecesc bárbaros, folosit aici, prin „barbari”. Repetiția „bar bar” din acest cuvânt grecesc transmitea ideea de bolboroseală, bâlbâială sau vorbire neinteligibilă. Inițial, grecii foloseau acest termen cu referire la un străin care vorbea o limbă diferită de a lor. La acea vreme, termenul nu denota lipsă de educație, de rafinament sau de bune maniere și nici dispreț. Cuvântul bárbaros pur și simplu îi distingea pe cei ce nu erau greci de greci. Unii scriitori evrei, printre care Josephus, s-au inclus în această categorie. De fapt, și romanii își spuneau barbari înainte de a adopta cultura greacă. Astfel, în sintagma „atât grecilor, cât și străinilor”, care îi include pe toți oamenii, Pavel a folosit termenul grecesc bárbaros cu acest sens neutru.

a grecului: În secolul I e.n., termenul grecesc Héllēn (însemnând „grec”) nu se referea neapărat la persoane născute în Grecia sau de origine greacă. Aici, Pavel vorbește despre salvarea oricui are credință, menționându-i împreună pe greci și pe iudei. Din câte se pare, prin termenul „grec”, el face referire la toți neevreii. (Ro 2:9, 10; 3:9; 10:12; 1Co 10:32; 12:13) Fără îndoială, Pavel a putut folosi termenul cu acest sens mai larg datorită importanței și influenței semnificative pe care o aveau limba și cultura greacă pe tot cuprinsul Imperiului Roman.

după cum este scris: Pavel folosește deseori această expresie (în greacă, kathṓs gégraptai, care conține verbul gráphō, „a scrie”) pentru a introduce citate din Scripturile ebraice inspirate. (Ro 2:24; 3:10; 4:17; 8:36; 9:13, 33; 10:15; 11:26; 15:3, 9, 21; 1Co 1:31; 2:9; 2Co 8:15) În scrisoarea sa către romani, Pavel citează peste 50 de pasaje din Scripturile ebraice și face numeroase alte referiri directe și indirecte la ele.

Dar cel drept va trăi prin credință: În opinia unora, Ro 1:16, 17 sunt versetele care rezumă cel mai bine ideea centrală a cărții: Dumnezeu este nepărtinitor și oferă posibilitatea salvării „oricui are credință”. (Ro 1:16) Pavel subliniază importanța credinței în întreaga scrisoare către romani, folosind de aproximativ 60 de ori termenul grecesc pentru „credință” sau termeni înrudiți. (Câteva exemple sunt: Ro 3:30; 4:5, 11, 16; 5:1; 9:30; 10:17; 11:20; 12:3; 16:26.) Aici, în Ro 1:17, Pavel citează din Hab 2:4. El citează acest pasaj și în alte două scrisori ale sale pentru a-i încuraja pe creștini să manifeste credință. (Ga 3:11; Ev 10:38; vezi nota de studiu de la prin credință, din acest verset)

prin credință: Aici, Pavel citează din Hab 2:4, unde se spune: „va trăi prin fidelitatea lui”. În multe limbi, ideea de a fi fidel și cea de a avea credință sunt strâns legate. Termenul ebraic redat prin „fidelitate” (ʼemunáh) este înrudit cu termenul ebraic ʼamán („a fi fidel”, „a fi demn de încredere”), care poate transmite și ideea de a avea credință. (Ge 15:6; Ex 14:31; Is 28:16) Prin urmare, expresia din Hab 2:4 (vezi n.s.) ar putea fi redată și prin „va trăi prin credința lui”. Este posibil ca Pavel să fi citat Hab 2:4 din Septuaginta, unde apare termenul grecesc pístis. Acesta transmite în principal ideea de încredere și convingere fermă. El este redat de obicei prin „credință” (Mt 8:10; 17:20; Ro 1:8; 4:5), dar, în funcție de context, poate însemna și „fidelitate” (Mt 23:23, n.s.; Ro 3:3; Tit 2:10). În Ev 11:1, sub inspirație divină, Pavel prezintă o definiție a termenului „credință” (în greacă, pístis). (Vezi nota de studiu de la Dar cel drept va trăi prin credință, din acest verset.)

oricărei impietăți: Sau „oricărei lipse de respect”. Scripturile folosesc termenul grecesc asébeia și unii termeni înrudiți pentru a indica lipsă de respect față de Dumnezeu și chiar o atitudine sfidătoare față de el. (Iuda 14, 15) Termenul este un antonim al lui eusébeia, care se traduce prin „devoțiune sfântă”, „pietate”. Cei care au respect față de Dumnezeu i se închină și îi slujesc cu devoțiune. (Fa 3:12; 1Ti 2:2; 4:7, 8; 2Ti 3:5, 12)

dumnezeirea: Sau „natura divină”. Termenul grecesc theiótēs este înrudit cu Theós (Dumnezeu). În acest context, Pavel vorbește despre lucrurile vizibile din creația fizică ce dovedesc existența lui Dumnezeu. Scripturile sunt necesare pentru a înțelege scopul lui Dumnezeu, numele său și multe aspecte ale personalității sale; la rândul ei, creația ne ajută să discernem calitățile sale invizibile (lit. „lucrurile nevăzute ale lui”), inclusiv puterea sa eternă, pe care a folosit-o pentru a crea universul și a-l păstra în existență. Creația fizică este o dovadă a ‘dumnezeirii’ sale, a faptului că Creatorul este într-adevăr Dumnezeu și este demn de închinarea noastră. (Re 4:11)

crearea lumii: În Scripturile grecești creștine, termenul grecesc kósmos („lume”) se referă, de regulă, la omenire ca întreg sau la o parte a ei. În acest context, Pavel face referire, din câte se pare, la crearea omenirii, întrucât numai începând de atunci au existat pe pământ ființe capabile ‘să perceapă’ calitățile invizibile ale lui Dumnezeu prin observarea creației vizibile. Acest termen era folosit și în scrierile laice, cu referire la univers și la creație în general, iar apostolul Pavel l-a utilizat probabil cu acest sens în Fa 17:24, când s-a adresat unui auditoriu grec. (Vezi nota de studiu de la Fa 17:24.)

fără scuză: Lit. „fără apărare”. Termenul grecesc anapológētos era un termen legal folosit cu referire la o persoană care nu putea aduce nicio dovadă convingătoare în apărarea sa. Aici, termenul îi descrie pe cei care nu recunosc autoritatea lui Dumnezeu. Mărturia care se depune încontinuu „de la crearea lumii” dovedește existența Dumnezeului Atotputernic. Întrucât calitățile lui se văd clar, cei care neagă adevărul despre Dumnezeu nu pot aduce argumente valide pentru a-și apăra poziția. Așa cum arată Pavel în continuare, calitățile lui Dumnezeu sunt percepute prin lucrurile făcute. Termenul grecesc redat prin „percepute” este înrudit cu termenul pentru „minte” (în greacă, nous) și transmite ideea de a înțelege cu ajutorul minții. Potrivit unei traduceri, calitățile lui Dumnezeu sunt „vizibile . . . ochiului rațiunii”. Observând lucrările de creație ale lui Dumnezeu și meditând la ele, oamenii pot discerne multe dintre calitățile Creatorului. Această înțelegere, asociată cu o cunoaștere profundă a modului de gândire și a scopului Creatorului, obținută prin studierea Scripturilor, poate ajuta o persoană să cultive o credință puternică.

Dumnezeu i-a lăsat pradă necurăției: Este posibil ca Pavel să se fi referit aici la israeliții apostați. Ei cunoșteau adevărul despre Dumnezeu și legile sale drepte. Dar, timp de secole, au ignorat ceea ce știau și „au schimbat adevărul lui Dumnezeu cu o minciună”. (Ro 1:16, 21, 25, 28, 32) Dumnezeu i-a avertizat în mod concret pe israeliți cu privire la idolatrie și la imoralitatea sexuală (Le 18:5-23; 19:29; De 4:15-19; 5:8, 9; 31:16-18), însă ei s-au îndreptat de repetate ori spre divinități păgâne, care erau reprezentări ale unor animale sau oameni (Nu 25:1-3; 1Re 11:5, 33; 12:26-28; 2Re 10:28, 29; compară cu Re 2:14). Prin urmare, Dumnezeu „i-a lăsat pradă necurăției”, adică i-a abandonat, lăsându-i să-și continue practicile necurate. De asemenea, cuvintele lui Pavel sugerează că și cei din națiuni ar fi trebuit să înțeleagă că închinarea la animale și chiar la oameni era absurdă și atrăgea mânia lui Dumnezeu. (Ro 1:22)

minciună: Aici, Pavel se referă la idolatrie. Idolii sunt o minciună. (Ier 10:14) Lucrările de creație ale lui Dumnezeu dovedesc existența lui, însă unii dintre cei care „l-au cunoscut pe Dumnezeu” au înăbușit adevărul despre el. (Ro 1:18, 21, 25) Ei nu i-au slujit lui Dumnezeu în armonie cu adevărul despre puterea sa eternă și dumnezeirea sa, ci și-au făcut idoli și li s-au închinat. Idolatria i-a dus la tot felul de practici degradante. (Ro 1:18-31)

Amin: Sau „Așa să fie”. Termenul grecesc amḗn reprezintă o transliterare a unui termen ebraic care derivă din rădăcina ʼamán („a fi fidel”, „a fi demn de încredere”). (Vezi Glosarul.) O persoană care spunea „amin” arăta că era de acord cu un jurământ, cu o rugăciune sau cu o afirmație. Scriitorii Scripturilor grecești creștine au folosit deseori acest termen pentru a întări o expresie de laudă la adresa lui Dumnezeu, așa cum face Pavel aici. (Ro 16:27; Ef 3:21; 1Pe 4:11) Alteori, termenul a fost utilizat pentru a sublinia dorința scriitorului ca Dumnezeu să le arate favoare celor cărora le era adresată scrisoarea. (Ro 15:33; Ev 13:20, 21) În unele cazuri, el a fost utilizat și pentru a sugera că scriitorul era întru totul de acord cu cele spuse. (Re 1:7; 22:20)

pofte sexuale rușinoase: Termenul grecesc páthos desemnează o dorință puternică, sau o pasiune necontrolată. Contextul arată clar că aici este vorba despre dorințe de natură sexuală. Aceste dorințe sunt descrise ca fiind „rușinoase” (în greacă, atimía, „dezonoare”, „rușine”), deoarece ele dezonorează o persoană, sau o fac de rușine.

relațiile firești: Sau „relațiile sexuale naturale”. Lit. „folosirea lor naturală”. Termenul grecesc redat prin „firești” (physikós) se referă la ceea ce este în armonie cu ordinea stabilită în natură sau cu modul în care funcționează toate lucrurile. Pentru a-și susține raționamentul din Ro 1:26, 27, Pavel a făcut probabil aluzie la cuvintele din Ge 1:27, referitoare la creație. În loc să folosească termenii grecești obișnuiți pentru „bărbat” și „femeie”, Pavel optează pentru termeni mai specifici, care ar putea fi traduși prin „mascul” și „femelă” sau „de sex masculin” și „de sex feminin”. Acești termeni apar și în Septuaginta, în Ge 1:27. De asemenea, apar în Mt 19:4 și în Mr 10:6, care citează acest verset din Geneza. Potrivit relatării despre creație, Dumnezeu a binecuvântat prima pereche umană și le-a spus să se înmulțească și ‘să umple pământul’. (Ge 1:28) Actele homosexuale sunt contrare naturii, întrucât nu fac parte din scopul inițial al lui Dumnezeu cu privire la oameni și nu permit reproducerea. Biblia compară actele homosexuale cu relațiile sexuale pe care îngerii răzvrătiți, cunoscuți ulterior ca demoni, le-au avut cu femeile înainte de Potopul din zilele lui Noe. (Ge 6:4; 19:4, 5; Iuda 6, 7) Dumnezeu consideră aceste acte nenaturale. (Vezi nota de studiu de la Ro 1:27.)

relațiile firești: Sau „relațiile sexuale naturale”. Termenul grecesc redat prin „firești” (physikós) se referă la ceea ce este în armonie cu ordinea stabilită în natură sau cu modul în care funcționează toate lucrurile. Acest verset și cel anterior arată că homosexualitatea și lesbianismul nu sunt compatibile cu scopul lui Dumnezeu privitor la oameni. (Ge 1:27; vezi nota de studiu de la Ro 1:26) Punctul de vedere al lui Dumnezeu cu privire la actele homosexuale este prezentat clar în Scripturile ebraice, în Le 18:22. Această interdicție a fost una dintre numeroasele legi morale date națiunii Israel. În schimb, pentru națiunile din jurul Israelului, homosexualitatea, incestul, bestialitatea și alte acte interzise de Legea mozaică erau practici obișnuite. (Le 18:23-25) Dumnezeu condamnă și în Scripturile grecești creștine practicile homosexuale, ceea ce arată că el nu și-a schimbat punctul de vedere; el dezaprobă o astfel de conduită, indiferent că este adoptată de evrei sau de neevrei. (1Co 6:9, 10)

făcând lucruri obscene: Sau „comițând acte indecente (nerușinate)”. Termenul grecesc redat prin „lucruri obscene” denotă un comportament rușinos.

pedeapsa deplină: Sau „răsplata deplină”. Termenul grecesc folosit aici indică o răsplată dată potrivit cu ceea ce merită cineva. În acest verset este folosit cu sens negativ, făcând referire la o sancțiune, la o pedeapsă potrivită sau la consecințe nedorite. În 2Co 6:13, termenul este folosit cu sens pozitiv și este tradus prin „răspuns”.

lăcomie: Termenul grecesc pleonexía înseamnă literalmente „a avea mai mult” și transmite ideea de a dori să ai tot mai mult, fără a fi vreodată mulțumit. Acest termen grecesc apare și în Ef 4:19; 5:3. În Col 3:5, după ce menționează „lăcomia”, Pavel adaugă „care este idolatrie”.

șoptitori: Sau „bârfitori”. Din câte se pare, termenul grecesc face referire la o persoană care obișnuiește să bârfească, probabil răspândind zvonuri răutăcioase. (Vezi nota de studiu de la 2Co 12:20.)

neloiali în angajamente: Sau „care se opun oricărui acord”. Termenul grecesc folosit aici se poate referi atât la cineva care nu respectă un angajament, cât și la cineva care nu este demn de încredere sau care nu-și ține promisiunile. Potrivit unei lucrări de referință, termenul poate desemna și „o persoană care nu este dispusă să negocieze pentru a soluționa o problemă pe care o are cu cineva”.

fără afecțiune naturală: Această expresie, redată prin „fără inimă” în unele Biblii, reprezintă traducerea termenului grecesc ástorgos, format din prefixul a-, care înseamnă „fără”, și substantivul storgḗ, care înseamnă „afecțiune naturală”. Acest termen este folosit cu referire la lipsa afecțiunii naturale între membrii aceleiași familii, mai ales între părinți și copii. În general, cei care nu au afecțiune naturală față de membrii familiei nu reușesc să fie în relații bune cu alții. Consemnările unor istorici din lumea greco-romană confirmă că oamenii din vremea aceea aveau această caracteristică menționată de Pavel. Ei relatează cazuri în care tații și-au abandonat familiile, copiii și-au neglijat părinții în vârstă, iar părinții și-au omorât copiii nedoriți, de exemplu pe cei bolnăvicioși sau cu dizabilități. Aici, în Ro 1:31, Pavel folosește acest termen pentru a arăta cât de mult s-au îndepărtat oamenii de starea de perfecțiune de la început. În 2Ti 3:3, el îl folosește pentru a indica una dintre caracteristicile oamenilor din aceste zile din urmă critice.