cunoștinței exacte: În Scripturile grecești creștine apar doi termeni traduși de regulă prin „cunoștință”: gnṓsis și epígnōsis. Ambii sunt înrudiți cu verbul ginṓskō, care înseamnă „a ști”, „a cunoaște”, „a înțelege”, „a pricepe”. Epígnōsis, termenul folosit în acest verset, este o formă a lui gnṓsis, întărit cu prefixul epí- (care înseamnă literalmente „pe”, „peste”, dar care aici transmite ideea de „suplimentar”). Deseori, contextul în care apare termenul epígnōsis arată că acesta semnifică „cunoștință exactă, autentică sau completă”. Aici, Pavel folosește termenul pentru a arăta că zelul conaționalilor săi era orientat într-o direcție greșită deoarece nu avea la bază o înțelegere corectă a voinței lui Dumnezeu, dezvăluită prin Isus, promisul Mesia.

sfârșitul: Termenul grecesc télos, redat de regulă prin „sfârșit”, are diferite nuanțe de sens. El se poate referi la încheierea unui lucru în contrast cu începutul său. (Mt 24:14; Mr 3:26; Re 21:6) Acest sens este potrivit aici, deoarece, după moartea, învierea și înălțarea lui Isus la cer, Legea mozaică a fost abolită, adică s-a încheiat definitiv. (Ioa 1:17; Ro 6:14; Ga 5:18; Col 2:14, 16, 17) Însă télos se poate referi și la „sfârșit” cu sensul de scop sau obiectiv. (Compară cu 1Ti 1:5, unde acest termen grecesc este redat prin „scop”.) Întrucât Pavel a prezentat Legea mozaică drept „îndrumătorul nostru, care ne conduce la Cristos”, se poate spune că Cristos a fost obiectivul, sau scopul, Legii. (Ga 3:24) Așadar, în acest context, télos transmite, din câte se pare, ambele idei.

abis: Sau „adânc”. Termenul grecesc ábyssos are sensul de bază „extrem de adânc” sau „insondabil”, „fără fund”. În Scripturile grecești creștine, el apare de nouă ori și desemnează în general un loc, sau o stare, de detenție. (Vezi nota de studiu de la Lu 8:31.) În acest verset se referă la locul simbolic în care Cristos Isus a stat părți din trei zile, până când a fost înviat de Tatăl său. (Compară cu Ps 71:19, 20; Mt 12:40.) Cât timp a fost mort, Isus a fost, ca să zicem așa, închis – inconștient și complet inactiv. Numai Tatăl îl putea elibera din acel loc de detenție. (Compară cu 2Sa 22:5, 6; Iov 38:16, 17; Ps 9:13; 107:18; 116:3; Fa 2:24.) Totuși, termenul ábyssos nu se referă exclusiv la mormânt, sau la locul simbolic în care se află oamenii decedați. (Vezi Glosarul, „Mormânt”.) Este demn de remarcat că Septuaginta nu folosește termenul ábyssos ca echivalent al termenului ebraic pentru „mormânt” (șeʼốl). În plus, Biblia folosește ábyssos pentru a desemna locul simbolic în care vor fi închiși Satan și demonii lui, prezentat și ca o ‘închisoare’. (Lu 8:31; Re 20:1, 3, 7)

predicăm: Adică declarăm în mod public. (Vezi nota de studiu de la Mt 3:1.)

declari public: În unele Biblii, termenul grecesc homologéō, folosit aici, este redat prin „a mărturisi”. Multe lexicoane definesc acest termen drept „a declara (a recunoaște) în mod public”. În versetul 10, același verb este tradus prin „se face o declarație publică”. Pavel arată că nu este suficient ca un creștin să aibă credință în inima lui; pentru a fi salvat, el trebuie să facă o declarație publică a credinței sale. (Ps 40:9, 10; 96:2, 3, 10; 150:6; Ro 15:9) Creștinii nu fac o astfel de declarație publică o singură dată, de exemplu la botez, ci ori de câte ori se întrunesc cu colaboratorii în credință sau le anunță altora vestea bună a salvării. (Ev 10:23-25; 13:15)

Isus este Domn: Termenul grecesc Kýrios (Domn) are un sens larg și, în funcție de context, poate fi redat prin „Domn” sau „Stăpân”. (Mt 8:2; 13:27) Când Isus a fost pe pământ, unii dintre cei care nu erau discipolii săi, de exemplu femeia samariteană, l-au numit „Domn”, folosind termenul ca formulă de respect sau politețe. (Ioa 4:11) Totuși, Isus a arătat că, atunci când discipolii (sau elevii) săi îl numeau „Domn”, ei nu își demonstrau doar respectul, ci îl și recunoșteau ca Stăpân, sau Domn, al lor. (Ioa 13:13, 16) Titlul „Domn” atribuit lui Isus a dobândit o semnificație și mai profundă după ce Isus a murit, a înviat și a fost înălțat într-o poziție glorioasă în cer. Prin moartea sa de jertfă, Isus i-a cumpărat pe continuatorii săi, devenind astfel atât Proprietarul (1Co 7:23; 2Pe 2:1; Iuda 4; Re 5:9, 10), cât și Regele lor (Col 1:13; 1Ti 6:14-16; Re 19:16). A-l recunoaște pe Isus ca Domn presupune mai mult decât a-l numi astfel. Adevărații creștini trebuie să-i recunoască poziția și să asculte de el. (Mt 7:21; Flp 2:9-11)

Domn: Termenul grecesc care apare aici, Kýrios, este folosit în general ca substantiv în Scripturi. Însă, în realitate, este un adjectiv ce înseamnă „care deține putere (kýros) sau autoritate”. El apare în toate cărțile Scripturilor grecești creștine, cu excepția scrisorii lui Pavel către Tit și a scrisorilor lui Ioan. Isus Cristos – ca Fiu creat de Dumnezeu și Slujitor al său – îl numește în mod potrivit pe Tatăl și Dumnezeul său (Ioa 20:17) „Domn” (Kýrios), întrucât Dumnezeu are cea mai mare putere și autoritate și este Capul său. (Mt 11:25; 1Co 11:3) Totuși, în Biblie, titlul „Domn” nu îi este atribuit doar lui Iehova Dumnezeu. El este folosit și cu referire la Isus Cristos (Mt 7:21; Ro 1:4, 7), la unul dintre bătrânii pe care i-a văzut Ioan în cer într-o viziune (Re 7:13, 14), la îngeri (Da 12:8), la oameni (Fa 16:16, 19, 30, unde este redat prin „stăpâni” sau „domni”) și la dumnezeii falși (1Co 8:5). Unii susțin că expresia „Isus este Domn” sugerează că el și Tatăl său, Iehova, sunt una și aceeași persoană. Totuși, contextul arată clar că nu așa stau lucrurile, întrucât Dumnezeu l-a sculat din morți pe Isus. Autoritatea pe care o are Isus ca Domn i-a fost dată de Tatăl. (Mt 28:18; Ioa 3:35; 5:19, 30; vezi nota de studiu de la Isus este Domn, din acest verset)

Cine își întemeiază credința pe el nu va fi dezamăgit: Pavel citează Is 28:16 din Septuaginta. Expresia grecească redată prin „nu va fi dezamăgit” înseamnă în esență „nu va rămâne de rușine”, „nu va fi făcut de rușine”. Pavel arată că o persoană care manifestă credință în Isus Cristos nu va simți rușinea și dezamăgirea de care vor avea parte cei a căror credință se va dovedi zadarnică. Aceeași expresie este folosită în Ro 9:33 și în 1Pe 2:6.

Domn: Identitatea celui numit „Domn” (Kýrios) în versetul de față nu poate fi stabilită cu certitudine pe baza contextului. Nici bibliștii nu au ajuns la un consens în ce privește persoana la care a făcut referire Pavel: Domnul Isus Cristos sau Domnul Iehova. În Ro 10:9, Pavel se referă în mod clar la Isus Cristos ca Domn, iar Ro 10:11, care citează din Is 28:16, se aplică tot la Isus. Așadar, dacă termenul „Domn” din versetul de față se referă la aceeași persoană ca pronumele „el” din Ro 10:11, atunci este vorba despre Isus Cristos. În schimb, în Ro 10:9, Pavel spune că „Dumnezeu l-a sculat din morți” pe Isus, iar în Ro 10:13, un citat din Ioe 2:32, afirmă: „Oricine va chema numele lui Iehova va fi salvat”. Prin urmare, dacă versetul de față se referă la același „Domn” ca Ro 10:13, atunci este vorba despre Iehova Dumnezeu. Ideea ar fi deci aceeași cu cea exprimată în Ro 3:29, și anume că există un singur Dumnezeu atât peste evrei, cât și peste neevrei. Acest exemplu arată modul în care Comitetul de Traducere a Bibliei Lumii Noi a analizat contextul fiecărei ocurențe a termenului Kýrios (Domn) pentru a determina unde trebuie restabilit numele divin. În cazurile în care corespondența cu Scripturile ebraice și contextul nu arată clar că numele divin ar trebui restabilit, comitetul a păstrat redarea „Domn” pentru a nu depăși sfera traducerii și a se lansa în interpretări. (Vezi Ap. C1.)

oricine: Aici, Pavel citează din Ioe 2:32. În versetul anterior, el spune că „nu este nicio deosebire între iudeu și grec” și că „peste toți este același Domn, care este bogat față de toți cei ce-l cheamă”. Prin urmare, în acest context, termenul „oricine” subliniază o dată în plus imparțialitatea lui Dumnezeu față de evrei și neevrei.

va chema numele lui Iehova: A chema numele lui Iehova înseamnă mai mult decât doar a cunoaște și a folosi numele propriu al lui Dumnezeu. Expresia „a chema numele [cuiva]” este preluată din Scripturile ebraice. Pavel citează aici din Ioe 2:32, al cărui context subliniază importanța adevăratei căințe și a încrederii în iertarea lui Iehova. (Ioe 2:12, 13) La Penticosta din 33 e.n., Petru a citat aceeași profeție a lui Ioel și i-a îndemnat pe ascultătorii săi să se căiască și să treacă la acțiune pentru a primi aprobarea lui Iehova. (Fa 2:21, 38) Alte pasaje arată că faptul de a chema numele lui Dumnezeu presupune a-l cunoaște pe Dumnezeu, a avea încredere în el și a apela la el pentru ajutor și îndrumare. (Ps 20:7; 99:6; 116:4; 145:18) În unele contexte, a chema numele lui Iehova poate însemna a proclama numele și calitățile sale. (Ge 12:8; compară cu Ex 34:5, unde aceeași expresie ebraică este redată prin „a proclamat numele [lui Iehova]”) În Ro 10:14, Pavel arată că a-l chema pe Dumnezeu are legătură cu credința în el.

numele lui Iehova: Pavel citează aici din Ioe 2:32, unde apare expresia „numele lui Iehova”. Această combinație dintre termenul ebraic pentru „nume” și Tetragramă se găsește de peste 90 de ori în Scripturile ebraice. Câteva exemple sunt: Ge 12:8; Ex 33:19; 34:5; De 28:10; 32:3; Iov 1:21; Ps 118:26; Pr 18:10; Mi 4:5. Potrivit unui lexicon, această expresie ebraică „se referă nu doar la numele [lui Iehova], ci și la întreaga [sa] ființă și la puterea [sa]”. Folosirea expresiei „numele lui Iehova” (în care „Iehova” este la genitiv) în loc de „numele «Iehova»” arată că acest nume nu trebuie folosit ca formulă magică. Mai degrabă, numele lui Dumnezeu are legătură cu personalitatea, scopurile și modul său de a acționa. Astfel, a chema numele lui Iehova înseamnă mai mult decât a cunoaște și a folosi acest nume. Înseamnă a cunoaște Persoana care poartă acest nume, a-i aduce închinare și a trăi în armonie cu normele sale. Așa cum arată Ro 10:14, a chema numele lui Iehova presupune și a manifesta credință în el.

Iehova: În textul ebraic original, în Ioe 2:32, verset citat aici, apărea numele divin, reprezentat prin patru consoane ebraice (transliterate YHWH). Acest citat apare și în Fa 2:21, în discursul lui Petru de la Penticostă. (Vezi Ap. C1.)

Ce frumoase sunt picioarele: Pavel citează aici din Is 52:7. Scripturile menționează deseori părți ale corpului uman cu referire la întreaga persoană. Isaia prezintă în mod poetic un mesager care se îndreaptă spre Ierusalim traversând munții lui Iuda. Bineînțeles, de la acea distanță nu se puteau vedea picioarele mesagerului. Prin urmare, ceea ce vrea să sublinieze Isaia este sosirea mesagerului. „Picioarele” îl reprezintă pe mesager și eforturile pe care le face pentru a aduce vești bune. Dumnezeu a considerat „picioarele” lui Isus și ale discipolilor săi frumoase, sau prețioase, deoarece ei au împlinit această profeție și au adus „vești bune despre lucruri bune”. (Vezi nota de studiu de la celor ce anunță vești bune despre lucruri bune, din acest verset.)

celor ce anunță vești bune despre lucruri bune: Pavel citează din Is 52:7, unde se vorbește despre un singur mesager (‘cel ce aduce vești bune’). În perioada exilului babilonian, trebuie să fi fost emoționant pentru locuitorii Ierusalimului să vadă sosind un mesager cu vestea eliberării evreilor din captivitate. Totuși, profeția lui Isaia cunoaște o împlinire mai mare în persoana lui Isus Cristos, cel mai important purtător de vești bune. Pavel face o aplicare mai largă a cuvintelor lui Isaia, vorbind despre mai mulți mesageri (‘cei ce anunță vești bune’). La fel ca Isus, toți creștinii sunt purtători ai veștii bune a păcii.

Iehova, cine a crezut lucrul auzit de la noi?: Pavel citează aici prima parte din Is 53:1, care vorbește despre slujitorul lui Iehova, și arată că profeția lui Isaia s-a împlinit în persoana lui Isus. Deși venirea și glorificarea lui Isus reprezentau o veste bună, majoritatea evreilor nu l-au acceptat ca Slujitor al lui Dumnezeu și Mesia. Pavel spune despre ei: nu toți au ascultat de vestea bună. (Pentru informații despre folosirea numelui divin aici, vezi Ap. C3, partea introductivă; Ro 10:16.)

cuvântul despre Cristos: Expresia grecească folosită aici ar putea fi tradusă și prin „cuvântul lui Cristos”, adică cuvântul spus de Cristos. Totuși, contextul susține redarea din această traducere, conform căreia cuvântul este spus despre Cristos. Unele manuscrise spun „cuvântul lui Dumnezeu”, însă redarea „cuvântul despre [lui] Cristos” se găsește în mai multe manuscrise vechi.

mărturia lor a ajuns pe tot pământul: Pavel citează aici din Ps 19:4, care arată că mărturia tăcută pe care o depune creația fizică a lui Dumnezeu cuprinde tot pământul. Pavel aplică această idee la lucrarea de predicare: așa cum mărturia pe care o depune creația cuprinde tot pământul, astfel încât cei ce îl resping pe Dumnezeu sunt fără scuză (Ro 1:20), tot așa predicarea veștii bune despre Cristos (Ro 10:15) a ajuns pretutindeni. Așadar, evreii au avut nenumărate ocazii de a accepta vestea bună, dar, din cauza lipsei de credință, au refuzat-o. Însă este posibil ca Pavel să fi avut în vedere și mărturia tăcută pe care creația le-o depune tuturor oamenilor și care face ca aceia care neagă existența unui Creator să fie fără scuză. (Vezi nota de studiu de la Ro 1:20.)

pământului locuit: Aici, termenul grecesc oikouménē, redat prin „pământului locuit”, este folosit în sens larg și se referă la pământ ca locuință a omenirii. (Lu 4:5; Fa 17:31; Re 12:9; 16:14) În secolul I, acest termen era folosit și cu referire la vastul Imperiu Roman, pe teritoriul căruia erau răspândiți evreii. (Lu 2:1; Fa 24:5) Pavel citează aici din Ps 19:4, unde Septuaginta (Ps 18:5, LXX) folosește același termen grecesc pentru a traduce un termen ebraic care se poate referi la zonele locuite de pe pământ.

mi-am întins mâinile: Pavel citează aici din Is 65:2. Gestul de a întinde mâinile indică o invitație sau o implorare. Așa cum un tată își imploră fiul răzvrătit să se schimbe, Iehova și-a întins, figurativ vorbind, mâinile către poporul său încăpățânat, implorându-l să se întoarcă la el.