Prima carte a Regilor 7:1-51

  • Palatul lui Solomon (1-12)

  • Hiram, un meșteșugar priceput, îl ajută pe Solomon (13-47)

    • Cele două coloane de aramă (15-22)

    • Marea din metal turnat (23-26)

    • Cele zece cărucioare și ligheane de aramă (27-39)

  • Ustensilele și obiectele de aur sunt terminate (48-51)

7  Solomon și-a construit propria casă*.+ El a terminat toată casa în 13 ani.+  A construit Casa Pădurii Libanului+ – lungimea ei fiind de 100 de coți*, lățimea de 50 de coți și înălțimea de 30 de coți – pe patru rânduri de coloane de cedru; pe coloane erau grinzi de cedru.+  Casa era îmbrăcată în lemn de cedru în partea de sus, deasupra traverselor care erau pe coloane. Ele* erau în număr de 45, câte 15 pe un rând.  Erau trei rânduri de ferestre cu toc și fiecare fereastră era față în față cu altă fereastră, pe trei niveluri.  Toate intrările cu ușorii lor aveau tocuri pătrate* și, la fel, ferestrele care erau față în față unele cu altele, pe trei niveluri.  Și el a construit Porticul Coloanelor, lung de 50 de coți și lat de 30 de coți, iar în fața lui era un alt portic cu coloane și cu o copertină.  El a construit și Porticul Tronului,+ unde judeca, adică Porticul Judecății,+ și l-a îmbrăcat în lemn de cedru de la pardoseală până la grinzi.  Casa* unde avea să locuiască era în cealaltă curte,+ la o anumită distanță de Portic*. Ea a fost construită la fel ca acesta. Și a mai construit o casă la fel ca acest Portic pentru fiica faraonului, pe care Solomon o luase de soție.+  Toate aceste construcții, de la temelie până la ultimul rând de piatră și, în exterior, până la curtea cea mare,+ au fost făcute din pietre foarte scumpe,+ cioplite după măsură, tăiate cu fierăstrăul pentru piatră, pe partea din interior și pe cea din exterior. 10  Temelia a fost făcută din pietre foarte mari și scumpe; unele pietre erau de zece coți, iar altele de opt coți. 11  Deasupra acestora erau pietre foarte scumpe, cioplite după măsură, și lemn de cedru. 12  De jur împrejurul curții celei mari erau trei rânduri de pietre cioplite și un rând de grinzi de cedru, asemenea celor folosite pentru curtea interioară+ a casei lui Iehova și pentru porticul casei.+ 13  Regele Solomon a trimis după Hiram+ și l-a adus din Tir. 14  Acesta era fiul unei văduve din tribul lui Neftali, iar tatăl lui, un tirian, era lucrător în aramă.+ Și el avea multă îndemânare, pricepere+ și experiență pentru a face orice fel de lucrare în aramă*. El a venit deci la regele Solomon și i-a făcut toată lucrarea. 15  A turnat cele două coloane de aramă.+ Înălțimea fiecărei coloane era de 18 coți și circumferința fiecăreia dintre cele două coloane era de 12 coți*.+ 16  A făcut două capiteluri turnate în aramă ca să le pună în partea de sus a coloanelor. Înălțimea unui capitel era de cinci coți, iar înălțimea celuilalt capitel era de cinci coți. 17  Capitelul fiecărei coloane avea ornamente în formă de plasă, cu lanțuri împletite:+ șapte pentru un capitel și șapte pentru celălalt capitel. 18  Apoi a făcut două rânduri de rodii în jurul fiecărei plase ca să decoreze capitelurile coloanelor; a făcut la fel pentru ambele capiteluri. 19  Capitelurile coloanelor de la portic aveau o parte de patru coți lucrată în formă de crin. 20  Această parte a capitelurilor celor două coloane era chiar deasupra părții bombate, înconjurate de plasă; și de jur împrejurul fiecărui capitel erau 200 de rodii așezate în rânduri.+ 21  El a ridicat coloanele de la porticul templului*.+ A ridicat coloana din dreapta* și a numit-o Iachin*, apoi a ridicat coloana din stânga* și a numit-o Boaz*.+ 22  Partea de sus a coloanelor a fost lucrată în formă de crin. Astfel, lucrul la coloane a fost terminat. 23  Apoi a făcut Marea* din metal turnat.+ Ea era rotundă și avea 10 coți de la o margine la cealaltă margine. Înălțimea ei era de 5 coți, iar circumferința, de 30 de coți*.+ 24  Sub marginea ei, de jur împrejur, erau niște ornamente în formă de dovleac.+ Erau zece pe fiecare cot, de jur împrejurul Mării, cele două rânduri de ornamente în formă de dovleac fiind turnate odată cu ea. 25  Ea stătea pe 12 tauri:+ 3 cu fața spre nord, 3 cu fața spre vest, 3 cu fața spre sud și 3 cu fața spre est. Marea era așezată pe ei, iar partea lor din spate era spre interior. 26  Grosimea ei era de un lat de palmă*, iar marginea ei era lucrată ca marginea unei cupe, ca o floare de crin. Ea conținea 2 000 de bați*. 27  Apoi a făcut zece cărucioare*+ de aramă. Fiecare cărucior avea patru coți lungime, patru coți lățime și trei coți înălțime. 28  Iată cum erau construite cărucioarele: Aveau tăblii laterale, iar tăbliile laterale erau fixate în cadre. 29  Pe tăbliile laterale dintre cadre erau lei,+ tauri și heruvimi+ și același model era și pe cadre. Deasupra și dedesubtul leilor și al taurilor erau niște împletituri în relief. 30  Fiecare cărucior avea patru roți de aramă și osii de aramă; la cele patru colțuri ale lui erau suporturile pentru ele. Suporturile erau dedesubtul ligheanului, turnate împreună cu împletiturile de pe ele. 31  Deschizătura ligheanului era în interiorul coroanei și, de la bază până la coroană, el măsura un cot. Deschizătura coroanei era rotundă și, împreună cu suporturile, alcătuia o structură de un cot și jumătate. Pe coroană erau gravuri, iar tăbliile ei laterale erau pătrate, nu rotunde. 32  Cele patru roți erau dedesubtul tăbliilor laterale, iar suporturile roților erau prinse de cărucior. Înălțimea fiecărei roți era de un cot și jumătate. 33  Roțile erau făcute ca roțile de car. Suporturile, obezile, spițele și butucii lor erau toate din metal turnat. 34  Pe cele patru colțuri ale fiecărui cărucior erau patru suporturi; suporturile lui au fost turnate ca parte a căruciorului*. 35  În partea de sus a căruciorului era o margine circulară înaltă de o jumătate de cot, iar cadrele și tăbliile laterale din partea de sus a căruciorului au fost turnate ca parte a acestuia*. 36  Pe suprafața cadrelor lui și pe tăbliile lui laterale a gravat heruvimi, lei și palmieri, în funcție de spațiul de pe fiecare, precum și împletituri de jur împrejur.+ 37  Așa a făcut el cele zece cărucioare:+ toate erau turnate în același fel,+ având aceeași mărime și aceeași formă. 38  A făcut zece ligheane de aramă,+ fiecare având o capacitate de 40 de bați. Fiecare lighean avea patru coți*. Era un lighean pentru fiecare dintre cele zece cărucioare. 39  Apoi a pus cinci cărucioare în partea dreaptă a casei și cinci în partea stângă a casei, iar Marea a pus-o în partea dreaptă a casei, spre sud-est.+ 40  Hiram+ a făcut și alte ligheane, precum și lopețile+ și castroanele.+ Astfel, Hiram a terminat toată lucrarea pe care a făcut-o pentru regele Solomon la casa lui Iehova:+ 41  cele două coloane+ și capitelurile în formă de cupă ale celor două coloane; cele două plase+ care decorau cele două capiteluri în formă de cupă ale coloanelor; 42  cele 400 de rodii+ pentru cele două plase, câte două rânduri de rodii pentru fiecare plasă, care decorau cele două capiteluri în formă de cupă ale celor două coloane; 43  cele zece cărucioare+ și cele zece ligheane+ de pe cărucioare; 44  Marea+ și cei 12 tauri de sub Mare; 45  cenușarele, lopețile, castroanele și toate ustensilele, pe care Hiram i le-a făcut din aramă lustruită regelui Solomon pentru casa lui Iehova. 46  Regele le-a turnat în forme de argilă în ținutul Iordanului, între Sucot și Țaretan. 47  Solomon a lăsat toate ustensilele necântărite pentru că erau foarte multe. Greutatea aramei nici n-a mai fost socotită.+ 48  Solomon a făcut toate ustensilele pentru casa lui Iehova: altarul+ de aur; masa de aur+ pe care să se pună pâinea de prezentare; 49  lampadarele+ de aur pur, cinci la dreapta și cinci la stânga, în fața încăperii din spate; florile,+ lămpile și mucările*, din aur;+ 50  ligheanele, stingătoarele,+ castroanele, paharele+ și fărașele pentru foc,+ din aur pur, și balamalele pentru ușile de la încăperea interioară,+ adică Sfânta Sfintelor, și pentru ușile de la casa templului*,+ din aur. 51  Astfel, regele Solomon a terminat toată lucrarea pe care a trebuit să o facă la casa lui Iehova. Apoi Solomon a adus înăuntru lucrurile pe care le sfințise tatăl său, David,+ și a pus argintul, aurul și obiectele în tezaurele casei lui Iehova.+

Note de subsol

Sau „palat”.
Un cot echivala cu 44,5 cm. Vezi Ap. B14.
Este posibil să se refere la traverse.
Sau „în patru laturi”, „dreptunghiulare”.
Sau „Palatul”.
Lit. „casa Porticului”.
Sau „bronz”; aici și în următoarele ocurențe din acest capitol.
Sau „era nevoie de o sfoară de 12 coți pentru a măsura de jur împrejur fiecare dintre cele două coloane”.
Sau „de la sud”.
Însemnând, posibil, „Cu putere”.
Sau „de la nord”.
Însemnând „Fie ca El [adică Iehova] să stabilească ferm”.
Se referă aici la Sfânta.
Sau „bazinul”.
Sau „era nevoie de o sfoară de 30 de coți pentru a o măsura de jur împrejur”.
Un bat echivala cu 22 l. Vezi Ap. B14.
Circa 7,4 cm. Vezi Ap. B14.
Sau „care pentru transportat apă”.
Sau „formau o singură bucată cu căruciorul”.
Sau „formau o singură bucată cu acesta”.
Sau „un diametru de patru coți”.
Sau „cleștii”.
Se referă aici la Sfânta.