Prima carte a lui Samuel 13:1-23

  • Saul formează o armată (1-4)

  • Saul acționează cu înfumurare (5-9)

  • Samuel îl mustră pe Saul (10-14)

  • Israeliții nu au arme (15-23)

13  Saul avea . . .* ani când a devenit rege.+ După ce a domnit doi ani peste Israel, 2  Saul a ales 3 000 de oameni din Israel. Dintre aceștia, 2 000 erau cu Saul la Micmaș și în regiunea muntoasă a Betelului, iar 1 000 erau cu Ionatan+ la Ghibea+ din Beniamin. Pe ceilalți oameni i-a lăsat să plece, pe fiecare la cortul lui. 3  Atunci Ionatan a înfrânt garnizoana filistenilor+ care era la Gheba+ și filistenii au auzit despre acest lucru. Și Saul a pus să se sune din corn+ în toată țara, zicând: „Să audă evreii!”. 4  Tot Israelul a auzit vestea: „Saul a înfrânt o garnizoană a filistenilor, iar acum Israelul a ajuns să fie urât de filisteni”. Astfel, poporul a fost chemat să-l urmeze pe Saul la Ghilgal.+ 5  Filistenii s-au adunat și ei ca să lupte împotriva Israelului, având 30 000 de care de război, 6 000 de călăreți, precum și soldați mulți ca firele de nisip de pe țărmul mării.+ Ei au urcat și și-au așezat tabăra la Micmaș, la est de Bet-Aven.+ 6  Bărbații Israelului au văzut că erau în dificultate, fiindcă erau împresurați. De aceea, ei s-au ascuns în peșteri,+ în grote, în stânci, în pivnițe și în rezervoare de apă. 7  Unii evrei chiar au trecut Iordanul în ținutul lui Gad și în ținutul Galaadului.+ Dar Saul era încă la Ghilgal și toți bărbații care erau cu el tremurau. 8  El a așteptat șapte zile, până la timpul hotărât de Samuel, dar Samuel n-a ajuns la Ghilgal, iar bărbații se împrăștiau de lângă el. 9  În cele din urmă, Saul a zis: „Aduceți-mi aici jertfa arsă și jertfele de comuniune”. Și a oferit jertfa arsă.+ 10  Dar, de îndată ce a terminat de oferit jertfa arsă, a sosit Samuel. Și Saul i-a ieșit în întâmpinare ca să-l salute*. 11  Atunci Samuel a zis: „Ce-ai făcut?”. Saul a răspuns: „Am văzut că bărbații pleacă de lângă mine,+ că tu n-ai venit la timpul hotărât și că filistenii s-au adunat la Micmaș.+ 12  De aceea, mi-am zis: «Acum filistenii vor coborî împotriva mea la Ghilgal, iar eu n-am cerut sprijinul* lui Iehova». Așa că m-am simțit obligat să ofer jertfa arsă”. 13  Atunci Samuel i-a zis lui Saul: „Ai acționat nebunește. N-ai respectat porunca pe care ți-a dat-o Iehova, Dumnezeul tău.+ Dacă ai fi respectat-o, Iehova ți-ar fi întărit domnia peste Israel pentru totdeauna. 14  Dar acum domnia ta nu va dura.+ Iehova își va găsi un om după inima lui+ și Iehova îl va numi conducător peste poporul său,+ fiindcă n-ai respectat ce ți-a poruncit Iehova”.+ 15  Apoi Samuel s-a ridicat și a urcat de la Ghilgal la Ghibea din Beniamin. Iar Saul i-a numărat pe cei care rămăseseră cu el; erau aproximativ 600 de bărbați.+ 16  Saul, fiul său Ionatan și cei care mai erau cu ei stăteau la Gheba+ din Beniamin, iar filistenii își așezaseră tabăra la Micmaș.+ 17  Și din tabăra filistenilor obișnuiau să iasă trei cete de prădători. O ceată o lua pe drumul spre Ofra, înspre ținutul Șualului, 18  altă ceată o lua pe drumul Bet-Horonului,+ iar a treia ceată o lua pe drumul care duce la hotarul din fața văii Țeboim, spre pustiu. 19  În toată țara lui Israel nu se găsea niciun fierar, fiindcă filistenii ziseseră: „Nu cumva evreii să-și facă vreo sabie sau vreo suliță”. 20  Și toți israeliții trebuiau să coboare la filisteni ca să-și ascută brăzdarele, săpăligile, securile sau secerile. 21  Prețul pentru ascuțit era de un pim* pentru brăzdare, pentru săpăligi, pentru uneltele cu trei dinți, pentru securi și pentru fixarea vârfului la țepușe. 22  De aceea, în ziua bătăliei, niciunul dintre bărbații care erau cu Saul și cu Ionatan nu avea în mână sabie sau suliță.+ Doar Saul și fiul său Ionatan aveau arme. 23  Și o garnizoană* a filistenilor a ieșit în defileul de la Micmaș.+

Note de subsol

Numărul lipsește din textul ebraic.
Lit. „să-l binecuvânteze”.
Sau „n-am îmbunat fața”.
Veche unitate de măsură pentru greutăți, cântărind circa două treimi dintr-un siclu.
Sau „un avanpost”.