A doua scrisoare către corinteni 13:1-14

  • Avertismente și îndemnuri de încheiere (1-14)

    • „Verificați mereu dacă sunteți în credință” (5)

    • Să ne lăsăm îndreptați și să gândim în același fel (11)

13  Este a treia oară când mă pregătesc să vin la voi. „Orice lucru să fie stabilit pe baza mărturiei* a doi sau trei martori.”+ 2  Deși acum nu sunt cu voi, este ca și cum aș fi la voi a doua oară; și îi avertizez pe cei care au păcătuit, precum și pe toți ceilalți că, dacă voi veni din nou, nu-i voi cruța. 3  Astfel, vă voi dovedi că Cristos, care nu este slab față de voi, ci este plin de putere în mijlocul vostru, vorbește, într-adevăr, prin mine. 4  Căci el a fost țintuit pe stâlp când era slab*, dar este viu datorită puterii lui Dumnezeu.+ Este adevărat, și noi suntem slabi cum a fost el, dar vom trăi împreună cu el+ datorită puterii lui Dumnezeu care acționează asupra voastră.+ 5  Verificați mereu dacă sunteți în credință, dovediți mereu ce sunteți voi înșivă.+ Sau nu recunoașteți că Isus Cristos este în unitate cu voi? Asta s-ar întâmpla numai dacă ați fi dezaprobați. 6  Sper din inimă să recunoașteți că noi nu suntem dezaprobați. 7  Și ne rugăm lui Dumnezeu să nu faceți nimic rău, nu pentru ca noi să părem aprobați, ci pentru ca voi să faceți ce este bine, chiar dacă noi am putea părea dezaprobați. 8  Căci nu putem face nimic împotriva adevărului, ci numai pentru adevăr. 9  Desigur, ne bucurăm când voi sunteți tari, chiar dacă noi suntem slabi. Și iată pentru ce ne rugăm: pentru îndreptarea voastră. 10  Tocmai de aceea vă scriu aceste lucruri când nu sunt cu voi, pentru ca, atunci când voi fi la voi, să nu trebuiască să fiu aspru, ci să folosesc autoritatea pe care mi-a dat-o Domnul+ pentru a zidi, nu pentru a dărâma. 11  În sfârșit, fraților, continuați să vă bucurați, să vă lăsați îndreptați, să apreciați mângâierea+ pe care o primiți, să gândiți în același fel,+ să trăiți în pace;+ iar Dumnezeul iubirii și al păcii+ va fi cu voi. 12  Salutați-vă unii pe alții cu o sărutare sfântă. 13  Toți sfinții vă trimit salutările lor. 14  Bunătatea nemeritată a Domnului Isus Cristos, iubirea lui Dumnezeu și spiritul sfânt de care avem parte împreună să fie cu voi toți!

Note de subsol

Lit. „gurii”.
Sau „când era om”.