A doua scrisoare către corinteni 6:1-18
6 Deoarece colaborăm cu el,+ vă îndemnăm, de asemenea, să nu acceptați bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu pentru ca apoi să-i ratați scopul.+
2 Căci el zice: „Într-un timp de bunăvoință te-am auzit și într-o zi de salvare te-am ajutat”.+ Iată, acum este în mod deosebit timpul de bunăvoință! Iată, acum este ziua salvării!
3 Noi nu dăm în niciun fel vreun motiv de poticnire, pentru ca serviciul nostru să nu fie criticat,+
4 ci, în orice privință, ne recomandăm ca slujitori ai lui Dumnezeu:+ prin perseverență în multe încercări, în necazuri, în nevoi, în dificultăți,+
5 în bătăi, în închisori,+ în revolte, în munci grele, în nopți fără somn, în perioade fără hrană;+
6 de asemenea, prin puritate, prin cunoștință, prin răbdare,+ prin bunătate,+ prin spiritul sfânt, prin iubire fără ipocrizie,+
7 prin cuvinte adevărate, prin puterea lui Dumnezeu,+ prin armele dreptății+ din mâna dreaptă* și din mâna stângă*,
8 prin glorie și prin dezonoare, prin reputație proastă și prin reputație bună. Suntem priviți ca niște înșelători, și totuși spunem adevărul,
9 ca niște necunoscuți, și totuși suntem bine cunoscuți, ca unii care sunt pe moarte*, și totuși iată că trăim,+ ca fiind pedepsiți*, și totuși nu suntem omorâți,+
10 ca fiind întristați, și totuși întotdeauna ne bucurăm, ca fiind săraci, și totuși îi îmbogățim pe mulți, ca neavând nimic, și totuși avem toate lucrurile.+
11 Ne-am deschis gura ca să vă vorbim*, corintenilor, și ne-am deschis larg inima față de voi.
12 Noi nu am pus limite afecțiunii noastre față de voi,+ dar voi ați pus limite afecțiunii voastre tandre față de noi.
13 De aceea, ca răspuns la afecțiunea noastră – vă vorbesc ca unor copii ai mei – , deschideți-vă și voi larg inima*!+
14 Nu vă înjugați la un jug inegal cu cei necredincioși!+ Căci ce legătură are dreptatea cu nelegiuirea?+ Sau ce are în comun lumina cu întunericul?+
15 Mai mult, ce armonie este între Cristos și Belial*?+ Sau ce are în comun cel credincios cu cel necredincios?+
16 Și ce legătură este între templul lui Dumnezeu și idoli?+ Căci noi suntem templul unui Dumnezeu viu,+ așa cum a zis Dumnezeu: „Eu voi locui în mijlocul lor,+ voi umbla în mijlocul lor și voi fi Dumnezeul lor, iar ei vor fi poporul meu”.+
17 „«De aceea, ieșiți din mijlocul lor și separați-vă», zice Iehova*, «și nu mai atingeți ce este necurat»;+ «și vă voi primi».”+
18 „«Eu vă voi fi tată,+ iar voi îmi veți fi fii și fiice»,+ zice Iehova*, Cel Atotputernic.”
Note de subsol
^ Probabil, pentru atac.
^ Probabil, pentru apărare.
^ Sau „care merită moartea”.
^ Sau „disciplinați”.
^ Sau „V-am vorbit deschis”.
^ Sau „lărgiți-vă și voi”.
^ Provine dintr-un termen ebraic însemnând „Netrebnic”. Face referire la Satan.