A doua carte a Cronicilor 14:1-15

  • Moartea lui Abiia (1)

  • Asa, regele lui Iuda (2-8)

  • Asa învinge 1 000 000 de etiopieni (9-15)

14  Abiia a adormit alături de strămoșii lui și a fost înmormântat în Cetatea lui David.+ În locul lui a devenit rege Asa, fiul său. În zilele lui, țara a avut odihnă zece ani. 2  Asa a făcut ce este bine și drept în ochii lui Iehova, Dumnezeul său. 3  A îndepărtat altarele străine+ și locurile înalte, a sfărâmat coloanele sacre+ și a tăiat stâlpii sacri*.+ 4  De asemenea, i-a îndemnat pe cei din Iuda să-l caute pe Iehova, Dumnezeul strămoșilor lor, și să respecte Legea și porunca. 5  A îndepărtat din toate orașele lui Iuda locurile înalte și altarele pentru tămâie.+ Și, în timpul domniei lui, regatul a avut liniște. 6  A construit orașe fortificate în Iuda,+ fiindcă țara a avut liniște și n-a fost niciun război împotriva lui în anii aceia, pentru că Iehova i-a dat odihnă.+ 7  El le-a zis celor din Iuda: „Să construim aceste orașe și să facem împrejurul lor ziduri, turnuri,+ porți* și zăvoare. Căci țara este încă în stăpânirea noastră, deoarece l-am căutat pe Iehova, Dumnezeul nostru. L-am căutat, iar el ne-a dat odihnă de jur împrejur”. Și au reușit să construiască.+ 8  Asa avea o armată de 300 000 de bărbați din Iuda, care purtau scuturi mari și lănci. Și, din Beniamin, avea 280 000 de războinici viteji, care purtau scuturi mici* și erau înarmați cu arcuri*.+ 9  Mai târziu, Zerah, etiopianul, a venit împotriva lor cu o armată de 1 000 000 de bărbați și 300 de care.+ Când a ajuns la Mareșa,+ 10  Asa a ieșit împotriva lui și ambele armate s-au așezat în formație de luptă în valea Țefata, lângă Mareșa. 11  Asa l-a chemat atunci pe Iehova, Dumnezeul său,+ și a zis: „O, Iehova, pentru tine nu contează dacă cei pe care îi ajuți sunt puternici* sau slabi.+ Ajută-ne, o, Iehova, Dumnezeul nostru, căci pe tine ne bizuim+ și în numele tău am venit împotriva acestei mulțimi!+ O, Iehova, tu ești Dumnezeul nostru! Nu lăsa ca omul muritor să iasă învingător împotriva ta!”.+ 12  Atunci Iehova i-a înfrânt pe etiopieni în fața lui Asa și în fața lui Iuda și etiopienii au fugit.+ 13  Asa și poporul care era cu el i-au urmărit până la Gherar,+ iar etiopienii au căzut până n-a mai rămas niciunul viu, căci au fost zdrobiți de Iehova și de armata sa. Apoi bărbații lui Iuda au luat o pradă foarte mare. 14  De asemenea, au lovit toate orașele din jurul Gherarului, căci groaza de Iehova venise peste ele. Și au jefuit toate orașele, fiindcă era multă pradă în ele. 15  Au atacat și corturile celor care aveau animale și au luat ca pradă o mulțime de oi și de cămile. Apoi s-au întors la Ierusalim.

Note de subsol

Sau „porți cu două canaturi”.
Lit. „călcau arcul”.
Purtate, de obicei, de arcași.
Lit. „mulți”.