A doua scrisoare către tesaloniceni 1:1-12

  • Salutări (1, 2)

  • Credința tesalonicenilor crește (3-5)

  • Dumnezeu va aduce răzbunare peste cei neascultători (6-10)

  • Rugăciune pentru congregație (11, 12)

1  Pavel, Silvan* și Timotei+ către congregația tesalonicenilor, care este în unitate cu Dumnezeu, Tatăl nostru, și cu Domnul Isus Cristos: 2  Să aveți bunătate nemeritată și pace de la Dumnezeu, Tatăl, și de la Domnul Isus Cristos! 3  Suntem datori să-i mulțumim mereu lui Dumnezeu pentru voi, fraților. Este potrivit să facem acest lucru, deoarece credința voastră crește foarte mult și iubirea voastră unul față de altul este tot mai mare în fiecare dintre voi.+ 4  Astfel, ne mândrim cu voi+ în congregațiile lui Dumnezeu datorită perseverenței și credinței voastre în toate persecuțiile și necazurile pe care le suportați.+ 5  Toate acestea sunt o dovadă a judecății drepte a lui Dumnezeu și vă fac să fiți considerați demni de Regatul lui Dumnezeu, pentru care și suferiți.+ 6  De fapt, este drept ca Dumnezeu să aducă necazul asupra celor care vă provoacă necazuri.+ 7  Dar voi, care suportați necazuri, veți primi alinare împreună cu noi la revelarea Domnului Isus.+ Atunci el va veni din cer cu îngerii săi puternici+ 8  într-un foc năprasnic și va aduce răzbunare peste cei care nu-l cunosc pe Dumnezeu și peste cei care nu ascultă de vestea bună despre Domnul nostru Isus.+ 9  Aceștia vor suporta pedeapsa judecătorească a distrugerii veșnice,+ fiind înlăturați dinaintea Domnului și a puterii sale extraordinare, 10  când el va veni să fie glorificat împreună cu sfinții săi și să fie privit cu admirație în ziua aceea de toți cei care au manifestat credință; căci și voi ați crezut mărturia pe care am depus-o în mijlocul vostru. 11  Tocmai de aceea ne rugăm mereu pentru voi, ca Dumnezeul nostru să vă considere demni de chemarea sa+ și, cu puterea lui, să ducă la îndeplinire tot binele pe care vrea să-l facă, precum și orice lucrare ce are la bază credința voastră; 12  și aceasta, pentru ca numele Domnului nostru Isus să fie glorificat în voi, iar voi în el, potrivit bunătății nemeritate a Dumnezeului nostru și a Domnului Isus Cristos.

Note de subsol

Numit și Sila.