A doua scrisoare către Timotei 1:1-18

  • Salutări (1, 2)

  • Pavel îi mulțumește lui Dumnezeu pentru credința lui Timotei (3-5)

  • ‘Ațâță ca pe un foc darul lui Dumnezeu’ (6-11)

  • ‘Continuă să respecți cuvintele sănătoase’ (12-14)

  • Dușmanii și prietenii lui Pavel (15-18)

1  Pavel, apostol al lui Cristos Isus prin voința lui Dumnezeu, potrivit promisiunii vieții care este posibilă prin Cristos Isus,+ 2  către Timotei, fiul meu iubit:+ Să ai bunătate nemeritată, îndurare și pace de la Dumnezeu, Tatăl, și de la Cristos Isus, Domnul nostru! 3  Îi sunt recunoscător lui Dumnezeu, pentru care îndeplinesc un serviciu sacru cu o conștiință curată, la fel ca strămoșii mei, și te amintesc neîncetat în implorările mele, zi și noapte. 4  Când îmi aduc aminte de lacrimile tale, mi se face dor să te văd, pentru ca astfel să mă umplu de bucurie. 5  Căci îmi amintesc de credința ta neipocrită,+ credință pe care au avut-o mai întâi bunica ta Lois și mama ta, Eunice, și pe care sunt sigur că o ai și tu. 6  De aceea, îți amintesc să ațâți ca pe un foc darul lui Dumnezeu pe care l-ai primit când mi-am pus mâinile peste tine.+ 7  Căci Dumnezeu nu ne-a dat un spirit de lașitate,+ ci de putere,+ de iubire și de judecată sănătoasă. 8  Să nu-ți fie deci rușine cu mărturia despre Domnul nostru+ și nici cu mine, care sunt închis pentru el, ci fii gata să suferi+ pentru vestea bună bazându-te pe puterea lui Dumnezeu.+ 9  El ne-a salvat și ne-a chemat cu o chemare sfântă+ nu datorită lucrărilor noastre, ci datorită scopului său și bunătății sale nemeritate.+ Aceasta ne-a fost dată prin Cristos Isus înainte de timpurile de demult, 10  dar acum a devenit foarte clară prin manifestarea Salvatorului nostru, Cristos Isus,+ care a desființat moartea+ și a revărsat lumină asupra vieții+ și a neputrezirii+ prin vestea bună,+ 11  pentru care am fost numit predicator, apostol și învățător.+ 12  De aceea și sufăr aceste lucruri,+ dar nu-mi este rușine,+ pentru că îl cunosc pe Cel în care am crezut și sunt sigur că el poate să păzească până în ziua aceea ce i-am încredințat.+ 13  Continuă să respecți modelul* cuvintelor sănătoase*+ pe care le-ai auzit de la mine, arătând credința și iubirea ce rezultă din unitatea cu Cristos Isus. 14  Păzește cu ajutorul spiritului sfânt, care locuiește în noi, această comoară minunată pe care ai primit-o.+ 15  Tu știi că toți bărbații din provincia Asia+ mi-au întors spatele, inclusiv Figel și Hermogen. 16  Domnul să arate îndurare familiei lui Onisifor,+ fiindcă el m-a înviorat de multe ori și nu i-a fost rușine cu lanțurile mele. 17  Dimpotrivă, când a fost în Roma, el m-a căutat neobosit și m-a găsit. 18  Domnul să-l facă să găsească îndurare la Iehova* în ziua aceea. Tu știi foarte bine cât de mult mi-a slujit el în Efes.

Note de subsol

Sau „standardul”, „schița”.
Sau „folositoare”.