Exodul 29:1-46

  • Învestirea preoților (1-37)

  • Ofranda zilnică (38-46)

29  Iată ce să faci ca să-i sfințești pentru a-mi sluji ca preoți: Ia un taur tânăr și doi berbeci sănătoși,+ 2  precum și pâine nedospită, turte nedospite în formă de inel, frământate cu ulei, și lipii nedospite, unse cu ulei;+ pe acestea să le faci din făină fină de grâu. 3  Să le pui într-un coș și să le aduci înaintea mea în coș.+ Să le aduci împreună cu taurul și cu cei doi berbeci. 4  Să-i aduci pe Aaron și pe fiii lui la intrarea în cortul întâlnirii+ și să-i speli cu apă.+ 5  Apoi să iei veșmintele+ și să-l îmbraci pe Aaron cu roba, cu tunica fără mâneci a efodului, cu efodul și cu pectoralul și să legi bine cordonul* țesut al efodului în jurul mijlocului.+ 6  Să-i pui turbanul pe cap, iar pe turban să pui semnul sfânt al dedicării*.+ 7  Să iei uleiul pentru ungere,+ să i-l torni pe cap și să-l ungi.+ 8  Apoi să-i aduci pe fiii lui și să-i îmbraci cu robele,+ 9  să-i încingi cu brâiele, atât pe Aaron, cât și pe fiii lui, și să le pui acoperitorile pentru cap. Preoția va fi a lor; aceasta este o lege permanentă.+ Așa să-i învestești pe Aaron și pe fiii lui ca preoți*.+ 10  După aceea să aduci taurul înaintea cortului întâlnirii, iar Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul taurului.+ 11  Să înjunghii taurul înaintea lui Iehova, la intrarea în cortul întâlnirii.+ 12  Să iei puțin din sângele taurului pe deget și să-l pui pe coarnele altarului,+ iar restul sângelui să-l verși la baza altarului.+ 13  Să iei toată grăsimea+ care acoperă intestinele, membrana grasă a ficatului și cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei și să le pui să ardă, ca să fumege pe altar.+ 14  Dar carnea taurului, pielea și balega lui să le arzi în foc în afara taberei. Este o ofrandă pentru păcat. 15  Să iei apoi unul dintre berbeci, iar Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul berbecului.+ 16  Să înjunghii berbecul, să-i iei sângele și să stropești cu el altarul de jur împrejur, pe părțile laterale.+ 17  Să tai berbecul în bucăți, să-i speli intestinele+ și picioarele și să aranjezi bucățile împreună cu capul pe altar. 18  Să pui să ardă întregul berbec, făcându-l să fumege pe altar. Este o ofrandă arsă pentru Iehova, o mireasmă plăcută*.+ Este o ofrandă prin foc pentru Iehova. 19  Apoi să iei celălalt berbec, iar Aaron și fiii lui să-și pună mâinile pe capul berbecului.+ 20  Să înjunghii berbecul, să iei din sângele lui și să-l pui pe lobul urechii drepte a lui Aaron și pe lobul urechii drepte a fiilor lui, pe degetul mare de la mâna lor dreaptă și pe degetul mare de la piciorul lor drept și să stropești altarul cu sânge de jur împrejur, pe părțile laterale. 21  Să iei din sângele de pe altar și din uleiul pentru ungere+ și să-i stropești pe Aaron și veșmintele lui, precum și pe fiii lui și veșmintele fiilor lui, pentru ca el și veșmintele lui, precum și fiii lui și veșmintele lor să fie sfinți.+ 22  Apoi să iei de la berbec grăsimea, coada grasă, grăsimea care acoperă intestinele, membrana grasă a ficatului, cei doi rinichi cu grăsimea de pe ei+ și pulpa dreaptă, fiindcă acesta este un berbec pentru ceremonia de învestire.+ 23  Să iei și o pâine rotundă, o turtă cu ulei, în formă de inel, și o lipie din coșul cu pâine nedospită, care este înaintea lui Iehova. 24  Să pui toate acestea în mâinile lui Aaron și în mâinile fiilor lui și să le legeni înainte și înapoi ca ofrandă legănată înaintea lui Iehova. 25  Apoi să le iei din mâinile lor și să le pui să ardă pe altar, peste ofranda arsă, ca mireasmă plăcută* înaintea lui Iehova. Este o ofrandă prin foc pentru Iehova. 26  Să iei pieptul berbecului pentru ceremonia de învestire,+ care este oferit pentru Aaron, și să-l legeni înainte și înapoi ca ofrandă legănată înaintea lui Iehova. Aceasta să fie porția ta. 27  Din berbecul pentru ceremonia de învestire, oferit pentru Aaron și pentru fiii lui, să sfințești pieptul prezentat ca ofrandă legănată și pulpa luată ca porție sacră, adică ceea ce a fost legănat și ceea ce a fost luat.+ 28  Aceste părți le vor reveni lui Aaron și fiilor lui printr-o dispoziție permanentă, care trebuie respectată de israeliți, fiindcă este o porție sacră; va fi o porție sacră, care trebuie dată de israeliți.+ Este porția lor sacră pentru Iehova din jertfele lor de comuniune.+ 29  Veșmintele sfinte+ ale lui Aaron vor fi folosite de fiii lui+ care vor urma după el, când vor fi unși și învestiți ca preoți. 30  Acel preot dintre fiii lui care va urma după el și care va intra în cortul întâlnirii ca să slujească în locul sfânt le va purta șapte zile.+ 31  Să iei berbecul pentru ceremonia de învestire și să-i fierbi carnea într-un loc sfânt.+ 32  Aaron și fiii lui să mănânce+ la intrarea în cortul întâlnirii carnea berbecului și pâinea din coș. 33  Să mănânce lucrurile cu care s-a făcut ispășire ca să fie învestiți ca preoți* și ca să fie sfințiți. Dar o persoană neautorizată* nu va putea să mănânce din ele, fiindcă sunt sfinte.+ 34  Dacă rămâne până dimineață carne de la jertfa de învestire sau pâine, să arzi în foc ce rămâne.+ Să nu se mănânce, fiindcă este ceva sfânt. 35  Așa să faci pentru Aaron și pentru fiii lui, potrivit cu tot ce ți-am poruncit. Îți vor trebui șapte zile ca să-i învestești ca preoți*.+ 36  Să oferi în fiecare zi un taur ca ofrandă pentru păcat în vederea ispășirii și să purifici altarul de păcat făcând ispășire pentru el; să ungi altarul ca să-l sfințești.+ 37  Îți vor trebui șapte zile ca să faci ispășire pentru altar; să-l sfințești ca să fie un altar preasfânt.+ Cine atinge altarul trebuie să fie sfânt. 38  Iată ce să oferi cu regularitate pe altar: doi berbeci de un an, în fiecare zi.+ 39  Pe unul dintre berbecii tineri să-l oferi dimineața, iar pe celălalt berbec, în amurg*.+ 40  Cu primul berbec tânăr să prezinți și a zecea parte dintr-o efă* de făină fină, frământată cu un sfert de hin* de ulei de măsline zdrobite, precum și un sfert de hin de vin ca ofrandă de băutură. 41  Pe cel de-al doilea berbec tânăr să-l oferi în amurg* împreună cu o ofrandă de cereale și o ofrandă de băutură ca acelea de dimineață. Să-l oferi ca mireasmă plăcută*, ca ofrandă prin foc pentru Iehova. 42  Să fie o ofrandă arsă adusă cu regularitate în toate generațiile voastre, la intrarea în cortul întâlnirii, înaintea lui Iehova, unde vă voi apărea ca să-ți vorbesc.+ 43  Mă voi arăta acolo israeliților, iar locul acela va fi sfințit de gloria mea.+ 44  Voi sfinți cortul întâlnirii și altarul. Îi voi sfinți pe Aaron și pe fiii lui,+ pentru ca ei să-mi slujească drept preoți. 45  Voi locui în mijlocul poporului lui Israel și voi fi Dumnezeul lor.+ 46  Și ei vor ști că eu sunt Iehova, Dumnezeul lor, care i-am scos din țara Egiptului ca să locuiesc în mijlocul lor.+ Eu sunt Iehova, Dumnezeul lor.

Note de subsol

Sau „betelia”.
Sau „diadema sfântă”.
Lit. „să umpli mâna lui Aaron și mâna fiilor lui”.
Sau „liniștitoare”. Lit. „odihnitoare”.
Sau „liniștitoare”. Lit. „odihnitoare”.
Lit. „ca să li se umple mâna”.
Lit. „un străin”, adică un bărbat care nu făcea parte din familia lui Aaron.
Lit. „ca să le umpli mâna”.
Lit. „între cele două seri”.
O efă echivala cu 22 l. Vezi Ap. B14.
Un hin echivala cu 3,67 l. Vezi Ap. B14.
Lit. „între cele două seri”.
Sau „liniștitoare”. Lit. „odihnitoare”.