Ezechiel 24:1-27

  • Ierusalimul, ca un cazan ruginit (1-14)

  • Moartea soției lui Ezechiel este un semn (15-27)

24  Cuvântul lui Iehova a venit iarăși la mine în anul al nouălea, în luna a zecea, în a zecea zi a lunii, zicând: 2  „Fiu al omului, scrie data de azi*, data acestei zile. Chiar în această zi, regele Babilonului își începe atacul împotriva Ierusalimului.+ 3  Rostește o parabolă* despre casa răzvrătită și spune despre ea: «Iată ce zice Domnul Suveran Iehova: „Pune cazanul, pune-l pe foc, și toarnă apă în el.+  4  Pune în el bucăți de carne,+ toate bucățile bune,pulpa și spata; umple-l cu cele mai bune oase.  5  Ia cea mai bună oaie din turmă+ și așază lemnele sub cazan, de jur împrejurul lui. Fierbe bucățile și gătește oasele care sunt în el”».  6  De aceea, iată ce zice Domnul Suveran Iehova: «Vai de orașul care varsă sânge,+ cazanul ruginit de pe care nu a fost înlăturată rugina! Scoateți din el toate bucățile,+ una câte una; nu aruncați sorții pentru ele.  7  Căci sângele lui este în mijlocul lui;+ el l-a vărsat pe o stâncă golașă. Nu l-a vărsat pe pământ ca să-l acopere cu țărână.+  8  Pentru a stârni furia și a aduce răzbunarea,am lăsat sângele lui pe stânca golașă și lucioasă,ca să nu fie acoperit».+  9  De aceea, iată ce zice Domnul Suveran Iehova: «Vai de orașul care varsă sânge!+ Voi face o grămadă mare de lemne. 10  Pune multe lemne și aprinde focul.Fierbe bine carnea, scurge zeama și lasă oasele să se ardă. 11  Pune cazanul gol pe cărbuni ca să se înfierbânte,pentru ca arama lui să se încingă. Necurăția lui se va topi în el+ și rugina lui se va mistui. 12  Câtă trudă! Câtă osteneală!Totuși, rugina lui e multă și nu va ieși.+ Aruncă-l în foc cu rugină cu tot!». 13  «Necurăția ta se datora comportamentului tău obscen.+ Am încercat să te curăț, dar n-ai vrut să te cureți de necurăția ta. Nu vei deveni curat până nu mi se va potoli furia pe care o am împotriva ta.+ 14  Eu, Iehova, am vorbit. Lucrul acesta se va întâmpla. Voi acționa fără reținere, fără milă și fără părere de rău.+ Vei fi judecată după căile tale și după faptele tale», zice Domnul Suveran Iehova”. 15  Și cuvântul lui Iehova a venit iarăși la mine, zicând: 16  „Fiu al omului, cu o singură lovitură îți voi lua ce îți este drag.+ Să nu jelești*, să nu plângi și să nu verși lacrimi. 17  Să suspini în tăcere și să nu ții obiceiurile de doliu.+ Leagă-ți turbanul+ și pune-ți sandalele în picioare.+ Să nu-ți acoperi mustața*+ și să nu mănânci pâinea adusă de alții*”.+ 18  Dimineață am vorbit poporului, iar seara mi-a murit soția. Dimineața următoare am făcut așa cum mi se poruncise. 19  Poporul mă întreba: „Nu vrei să ne spui ce înseamnă pentru noi ceea ce faci?”. 20  Eu le-am răspuns: „Cuvântul lui Iehova a venit la mine, zicând: 21  «Spune casei lui Israel: „Așa zice Domnul Suveran Iehova: «Iată că voi profana sanctuarul meu,+ motivul marii voastre mândrii, lucrul care vă este drag și pe care îl prețuiește inima voastră*. Fiii și fiicele voastre pe care i-ați lăsat în urmă vor cădea loviți de sabie.+ 22  Și veți face așa cum a făcut Ezechiel. Nu vă veți acoperi mustața și nu veți mânca pâinea adusă de alții.+ 23  Veți avea turbanele pe cap și sandalele în picioare. Nu veți jeli și nu veți plânge, ci veți putrezi în nelegiuirile voastre+ și veți suspina uitându-vă unii la alții. 24  Ezechiel a devenit un semn pentru voi.+ Veți face așa cum a făcut el. Când se va întâmpla lucrul acesta, veți ști că eu sunt Domnul Suveran Iehova»”»”. 25  „Cât despre tine, fiu al omului, în ziua când le voi lua fortăreața – splendoarea care îi făcea să se bucure, lucrul care le era drag și pe care îl prețuia inima* lor – , împreună cu fiii și fiicele lor,+ 26  vei afla vestea de la unul care a scăpat.+ 27  În ziua aceea îți vei deschide gura și vei vorbi cu cel care a scăpat; nu vei mai fi mut.+ Vei fi un semn pentru ei și vor ști că eu sunt Iehova.”

Note de subsol

Lit. „numele zilei”.
Sau „alegorie”.
Sau „Să nu-ți lovești pieptul”.
Sau „buza de sus”.
Lit. „pâinea oamenilor”.
Sau „și pentru care are compasiune sufletul vostru”.
Sau „sufletul”.