Ezechiel 47:1-23
47 După aceea, el m-a dus înapoi la intrarea templului+ și am văzut că de sub pragul templului ieșea apă spre est,+ căci fațada templului era spre est. Apa curgea de sub partea dreaptă a templului, pe la sud de altar.
2 El m-a scos apoi prin poarta de la nord+ și m-a făcut să ocolesc pe dinafară până la poarta exterioară dinspre est;+ și am văzut că din partea dreaptă a porții curgea apă.
3 Când omul acela a ieșit spre est cu o sfoară de măsurat în mână,+ a măsurat 1 000 de coți* și m-a pus să trec apa; apa era până la glezne.
4 Apoi a mai măsurat 1 000 și m-a pus să trec apa, iar apa era până la genunchi.
A mai măsurat 1 000 și m-a pus să trec, iar apa era până la șolduri.
5 Și a mai măsurat 1 000 și era un râu pe care nu puteam să-l trec, căci apa era atât de adâncă, încât trebuia să înoți; ajunsese un râu care nu putea fi trecut cu piciorul.
6 El m-a întrebat: „Ai văzut, fiu al omului?”.
Apoi m-a pus să mă întorc pe malul râului.
7 Când m-am întors, am văzut că pe malul râului erau foarte mulți pomi, de-o parte și de cealaltă.+
8 El mi-a mai zis: „Această apă curge spre regiunea de est, coboară prin Araba*+ și se varsă în mare. Odată intrată în mare,+ apa acesteia va fi vindecată.
9 Și tot felul de viețuitoare* vor putea trăi oriunde vor curge apele*. Vor fi foarte mulți pești, pentru că apa aceasta va curge acolo. Apa mării va fi vindecată și, pe unde va trece râul, totul va trăi.
10 De-a lungul mării vor sta pescari, de la En-Ghedi+ până la En-Eglaim, unde va fi un loc de uscat năvoadele. Vor fi foarte mulți pești de tot felul, ca peștii din Marea cea Mare*.+
11 Acolo vor fi și mlaștini și locuri mocirloase, dar ele nu vor fi vindecate. Vor rămâne sărate.+
12 De-o parte și de cealaltă a râului vor crește tot felul de pomi care dau hrană. Frunzele lor nu se vor ofili, iar rodul lor nu se va sfârși. Vor da rod nou în fiecare lună, fiindcă apa care îi udă iese din sanctuar.+ Rodul lor va fi pentru hrană și frunzele lor pentru vindecare”.+
13 Iată ce zice Domnul Suveran Iehova: „Acesta este teritoriul țării pe care îl veți da ca moștenire celor 12 triburi ale Israelului, iar Iosif va avea două părți.+
14 Îl veți moșteni și veți primi părți egale.* Am jurat că le voi da țara aceasta strămoșilor voștri,+ iar acum ea vă este dată* ca moștenire.
15 Iată granița țării în partea de nord: Ea începe de la Marea cea Mare, continuă pe drumul Hetlonului+ și spre Țedad,+
16 Hamat,+ Berota+ și Sibraim, care este între teritoriul Damascului și teritoriul Hamatului, și ajunge la Hațer-Haticon, care este lângă hotarul Hauranului.+
17 Astfel, granița se va întinde de la mare până la Hațar-Enon,+ apoi de-a lungul hotarului Damascului, spre nord, și al hotarului Hamatului.+ Aceasta este granița nordică.
18 Latura estică va fi între Hauran și Damasc și între Galaad+ și țara lui Israel, de-a lungul Iordanului. Să măsurați de la hotar* până la marea de la est*. Aceasta este granița estică.
19 Granița sudică* va fi de la Tamar până la apele de la Meriba-Cades,+ apoi până la Vale* și până la Marea cea Mare.+ Aceasta este granița sudică*.
20 Pe latura vestică este Marea cea Mare, de la hotar* până într-un loc care este față în față cu Lebo-Hamatul*.+ Aceasta este granița vestică”.
21 „Să împărțiți această țară între voi, între cele 12 triburi ale Israelului.
22 S-o împărțiți ca moștenire vouă și străinilor care locuiesc cu voi și cărora li s-au născut copii în mijlocul vostru; și ei să fie pentru voi ca israeliții din naștere. Să primească o moștenire în mijlocul triburilor Israelului împreună cu voi.
23 Să-i dați locuitorului străin o moștenire în teritoriul tribului în care locuiește”, zice Domnul Suveran Iehova.
Note de subsol
^ Sau „câmpia aridă”.
^ Sau „suflete”.
^ Lit. „cele două râuri”.
^ Adică Marea Mediterană.
^ Lit. „vă cade”.
^ Lit. „Îl veți moșteni, fiecare la fel ca fratele său”.
^ Adică hotarul de la nord.
^ Adică Marea Moartă.
^ Lit. „Latura sudică spre sud”.
^ Adică Valea Egiptului.
^ Lit. „latura sudică spre sud”.
^ Adică hotarul de la sud.
^ Sau „intrarea în Hamat”.