Către galateni 1:1-24

  • Salutări (1-5)

  • Nu este o altă veste bună (6-9)

  • Vestea bună predicată de Pavel este de la Dumnezeu (10-12)

  • Convertirea lui Pavel și începuturile activității sale (13-24)

1  Pavel, apostol nu de la oameni, nici prin vreun om, ci prin Isus Cristos+ și prin Dumnezeu, Tatăl,+ care l-a sculat din morți,  și toți frații care sunt cu mine, către congregațiile din Galatia:  Să aveți bunătate nemeritată și pace de la Dumnezeu, Tatăl nostru, și de la Domnul Isus Cristos!  El s-a dat pe sine pentru păcatele noastre,+ ca să ne elibereze din actualul sistem* rău,+ după voința Dumnezeului și Tatălui nostru,+  căruia i se cuvine gloria pentru totdeauna, da, veșnic. Amin.  Mă mir că vă îndepărtați atât de repede de Cel care v-a chemat prin bunătatea nemeritată a lui Cristos și acceptați o altă veste bună!+  Nu că ar fi altă veste bună. Dar sunt unii care vă tulbură+ și vor să denatureze vestea bună despre Cristos.  Însă, chiar dacă vreunul dintre noi sau un înger din cer v-ar anunța o altă veste bună decât aceea pe care v-am anunțat-o noi, să fie blestemat!  Așa cum am spus deja, spun acum din nou: Cine vă anunță o altă veste bună decât aceea pe care ați primit-o să fie blestemat! 10  De fapt, a cui aprobare caut eu să obțin? A oamenilor sau a lui Dumnezeu? Caut eu să le plac oamenilor? Dacă le-aș mai plăcea oamenilor, n-aș fi sclav al lui Cristos. 11  Vreau să știți, fraților, că vestea bună pe care v-am anunțat-o nu este de la oameni,+ 12  fiindcă nici n-am primit-o, nici n-am învățat-o de la vreun om, ci mi-a fost dezvăluită de Isus Cristos printr-o revelație. 13  Bineînțeles, voi ați auzit despre purtarea mea de altădată, în iudaism;+ știți că persecutam cu cruzime* congregația lui Dumnezeu și încercam s-o distrug.+ 14  Și făceam în iudaism progrese mai mari decât mulți dintre cei de-o vârstă cu mine din națiunea mea, fiindcă eram mult mai zelos pentru tradițiile părinților mei.+ 15  Dar, când Dumnezeu, care m-a adus pe lume* și m-a chemat prin bunătatea sa nemeritată,+ a considerat că este bine 16  să-l dezvăluie pe Fiul său prin mine, ca să le anunț națiunilor vestea bună despre el,+ nu m-am dus imediat să cer sfat de la vreun om*. 17  Și nici n-am urcat la Ierusalim, la cei care erau apostoli înainte de mine, ci m-am dus în Arabia, după care m-am întors la Damasc.+ 18  Apoi, după trei ani, am urcat la Ierusalim+ ca să-l vizitez pe Chifa*+ și am rămas la el 15 zile. 19  Dar n-am mai văzut pe niciun alt apostol, decât pe Iacov,+ fratele Domnului. 20  Cât despre lucrurile pe care vi le scriu, vă asigur înaintea lui Dumnezeu că nu mint. 21  Apoi m-am dus în regiunile Siriei și ale Ciliciei.+ 22  Dar congregațiile din Iudeea, care erau în unitate cu Cristos, nu mă cunoșteau personal. 23  Ele doar auzeau spunându-se: „Omul care altădată ne persecuta+ anunță acum vestea bună despre credința pe care încerca s-o distrugă”.+ 24  Și au început să-l glorifice pe Dumnezeu datorită mie.

Note de subsol

Sau „eră (epocă)”. Vezi Glosarul, „Sistem(e)”.
Lit. „până la exces”.
Lit. „m-a separat de pântecele mamei”.
Lit. „de la carne și sânge”.
Numit și Petru.