Ieremia 12:1-17
12 Tu ești drept, o, Iehova,+ când îți adresez plângerea mea,când îți vorbesc despre lucruri ce țin de justiție.
Totuși, de ce are succes calea celor răi+și de ce sunt lipsiți de griji trădătorii?
2 Tu i-ai sădit, iar ei au prins rădăcină.
Au crescut și au dat rod.
Tu ești pe buzele lor, dar departe de inima* lor.+
3 Tu însă mă cunoști bine, o, Iehova,+ tu mă vezi,mi-ai cercetat inima și ai văzut că îți este dedicată ție.+
Ia-i ca pe niște oi pentru înjunghiereși pune-i deoparte pentru ziua uciderii!
4 Până când se va ofili țarași se vor usca toate plantele câmpului?+
Din cauza răutății locuitorilor ei,animalele și păsările au pierit.
Căci ei au zis: „El nu poate vedea ce ni se va întâmpla”.
5 „Dacă obosești alergând cu oamenii,cum vei putea să te iei la întrecere cu caii?+
Dacă te simți plin de încredere în țara păcii,cum te vei descurca în desișurile de pe malurile Iordanului?
6 Căci chiar frații tăi, casa tatălui tău,te-au trădat.+
Au strigat tare împotriva ta.
Să nu te încrezi în ei,chiar dacă îți spun lucruri bune.
7 Mi-am abandonat casa,+ mi-am părăsit moștenirea.+
Am dat-o pe cea mult iubită de mine* în mâna dușmanilor ei.+
8 Moștenirea mea a ajuns pentru mine ca un leu în pădure.
A răcnit împotriva mea.
De aceea, am ajuns să o urăsc.
9 Moștenirea mea este pentru mine ca o pasăre de pradă colorată*.Celelalte păsări de pradă o înconjoară și o atacă.+
Veniți, adunați-vă, voi, toate animalele câmpului!Veniți să mâncați!+
10 Via mea a fost distrusă de mulți păstori.+Ei au călcat în picioare bucata mea de pământ.+
Au prefăcut prețioasa mea bucată de pământ într-o întindere pustie.
11 Ea a ajuns o pustietate,
s-a ofilit*;este pustie înaintea mea.+
Întreaga țară a fost pustiită,dar nimănui nu-i pasă.+
12 Distrugătorii au venit pe toate cărările* pustiului,căci sabia lui Iehova devorează țara de la un capăt la altul.+
Nu este pace pentru nimeni*.
13 Au semănat grâu, dar au secerat spini.+
Au muncit până la epuizare, dar fără folos.
Le va fi rușine cu roadele lor,din cauza mâniei aprinse a lui Iehova.”
14 Așa spune Iehova: „Pe toți vecinii mei răi, care se ating de moștenirea pe care am dat-o în stăpânire poporului meu, Israel,+ îi smulg din țara lor;+ și voi smulge din mijlocul lor casa lui Iuda.
15 Dar, după ce îi voi smulge, le voi arăta din nou îndurare și-l voi aduce înapoi pe fiecare la moștenirea lui și în țara lui”.
16 „Și, dacă ei vor învăța căile poporului meu și vor jura pe numele meu: «Viu este Iehova!», așa cum mi-au învățat poporul să jure pe Baal, atunci li se va da un loc în mijlocul poporului meu.
17 Dar, dacă vreuna dintre acele națiuni nu va vrea să asculte, o voi smulge din rădăcină, o voi smulge și o voi distruge”, zice Iehova.+
Note de subsol
^ Sau „sentimentele cele mai profunde”, „gândurile cele mai adânci”. Lit. „rinichii”.
^ Sau „de sufletul meu”.
^ Sau „pestriță”.
^ Sau, posibil, „jelește”.
^ Sau „cărările bătătorite”.
^ Lit. „nicio carne”.