După Luca 13:1-35

  • „Dacă nu vă căiți, toți veți fi distruși” (1-5)

  • Ilustrarea despre smochinul care nu dă rod (6-9)

  • Este vindecată în sabat o femeie cu o infirmitate (10-17)

  • Ilustrarea despre grăuntele de muștar și cea despre plămădeală (18-21)

  • Sunt necesare eforturi pentru a intra pe ușa cea strâmtă (22-30)

  • Irod, ‘vulpea aceea’ (31-33)

  • Isus deplânge Ierusalimul (34, 35)

13  În vremea aceea, unii dintre cei care erau acolo i-au relatat despre galileenii al căror sânge Pilat îl amestecase cu jertfele lor. 2  El le-a spus: „Credeți că acei galileeni au suferit aceste lucruri pentru că au fost mai păcătoși decât toți ceilalți galileeni? 3  Nicidecum! Dacă nu vă căiți, și voi veți fi toți distruși.+ 4  Sau gândiți-vă la cei 18 peste care a căzut turnul din Siloam și i-a omorât. Credeți că au fost mai vinovați decât toți ceilalți locuitori ai Ierusalimului? 5  Nicidecum! Dacă nu vă căiți, toți veți fi distruși, ca ei”. 6  Apoi a mai spus această ilustrare: „Un om avea un smochin plantat în via lui și a venit să caute rod în el, dar n-a găsit.+ 7  Atunci i-a zis viticultorului: «Iată că sunt trei ani de când vin să caut rod în acest smochin, dar n-am găsit. Taie-l! De ce să ocupe pământul degeaba?». 8  Viticultorul i-a răspuns: «Stăpâne, mai lasă-l un an. Voi săpa în jurul lui și voi pune bălegar. 9  Și, dacă în viitor va da rod, foarte bine, iar dacă nu, îl vei tăia»”.+ 10  Într-un sabat, el îi învăța pe oameni într-o sinagogă. 11  Și iată că acolo era o femeie care de 18 ani era posedată de un spirit ce îi provocase o infirmitate*; ea era încovoiată și nu se putea îndrepta deloc. 12  Când a văzut-o, Isus i-a zis: „Femeie, ești eliberată de infirmitatea ta”.+ 13  Și și-a pus mâinile peste ea, iar ea s-a îndreptat imediat și a început să-l glorifice pe Dumnezeu. 14  Atunci președintele sinagogii, indignat că Isus făcuse vindecarea în sabat, a spus mulțimii: „Sunt șase zile în care trebuie să se lucreze.+ Veniți în aceste zile să fiți vindecați, nu în ziua de sabat”.+ 15  Dar Domnul i-a zis: „Ipocriților,+ nu-și dezleagă fiecare dintre voi în sabat taurul sau măgarul din grajd și-l duce să-l adape?+ 16  Atunci această femeie, care este o fiică a lui Avraam și pe care Satan a ținut-o legată 18 ani, nu trebuia să fie eliberată din aceste legături în ziua de sabat?”. 17  Când a spus aceste lucruri, toți împotrivitorii săi au fost cuprinși de rușine. În schimb, întreaga mulțime se bucura de toate lucrurile glorioase făcute de el.+ 18  De aceea, el a mai zis: „Cu ce se aseamănă Regatul lui Dumnezeu? Cu ce aș putea să-l compar? 19  El este asemenea unui grăunte de muștar pe care un om l-a luat și l-a semănat în grădina lui. Grăuntele a crescut și s-a făcut pom, iar păsările cerului și-au făcut cuib în ramurile lui”.+ 20  Și a zis din nou: „Cu ce aș putea să compar Regatul lui Dumnezeu? 21  El este asemenea plămădelii pe care o femeie a luat-o și a amestecat-o cu trei măsuri mari* de făină și tot aluatul a dospit”.+ 22  Și, în timp ce se îndrepta spre Ierusalim, el mergea din oraș în oraș și din sat în sat și preda. 23  Un om l-a întrebat: „Doamne, sunt puțini cei care vor fi salvați?”. El le-a zis: 24  „Străduiți-vă din răsputeri să intrați pe ușa cea strâmtă,+ pentru că, vă spun, mulți vor căuta să intre, dar nu vor putea. 25  Când stăpânul casei se va ridica și va încuia ușa, voi veți sta afară și veți bate la ușă, zicând: «Doamne, deschide-ne!».+ Dar el vă va răspunde: «Nu știu cine sunteți». 26  Atunci veți spune: «Noi am mâncat și am băut în prezența ta, iar tu ai predat pe drumurile noastre principale».+ 27  Dar el vă va zice: «Nu știu cine sunteți. Plecați de la mine, voi toți, care practicați nedreptatea!». 28  Acolo veți plânge și veți scrâșni din dinți când veți vedea că Avraam, Isaac, Iacob și toți profeții sunt în Regatul lui Dumnezeu, iar voi sunteți aruncați afară.+ 29  Și vor veni oameni de la est și de la vest, de la nord și de la sud și vor sta* la masă în Regatul lui Dumnezeu. 30  Iată că cei din urmă vor fi cei dintâi și cei dintâi vor fi cei din urmă”.+ 31  Chiar în momentul acela, niște farisei s-au apropiat de el și i-au zis: „Ieși și pleacă de aici, pentru că Irod vrea să te omoare”. 32  El le-a spus: „Duceți-vă și spuneți-i vulpii aceleia: «Iată că eu scot demoni și vindec oameni azi și mâine, iar a treia zi voi termina». 33  Dar trebuie să continui azi, mâine și în ziua următoare, pentru că nu se poate* ca un profet să fie omorât în afara Ierusalimului.+ 34  Ierusalim, Ierusalim, care îi omori pe profeți și îi ucizi cu pietre pe cei trimiși la tine,+ de câte ori am vrut să-i adun pe copiii tăi așa cum își adună cloșca puii sub aripi! Dar voi n-ați vrut.+ 35  Iată! Casa vă este părăsită și lăsată vouă.+ Vă spun: Nu mă veți mai vedea nicidecum până nu veți zice: «Binecuvântat este cel ce vine în numele lui Iehova*!»”.+

Note de subsol

Sau „un spirit de slăbiciune”.
Lit. „trei sea”. O sea echivala cu 7,33 l. Vezi Ap. B14.
Sau „se vor întinde”.
Sau „este de neconceput”.