După Luca 21:1-38

  • Cele două monede ale văduvei sărace (1-4)

  • CARE VA FI SEMNUL? (5-36)

    • Războaie, mari cutremure, epidemii, lipsuri de alimente (10, 11)

    • Ierusalimul, înconjurat de armate (20)

    • „Timpurile fixate ale națiunilor” (24)

    • Venirea Fiului omului (27)

    • Ilustrarea despre smochin (29-33)

    • ‘Rămâneți treji’ (34-36)

  • Isus predă în templu (37, 38)

21  Când și-a ridicat privirea, i-a văzut pe bogați punându-și darurile în cutiile trezoreriei.+  Apoi a văzut o văduvă săracă punând doi bănuți de valoare foarte mică*+  și a zis: „Adevărat vă spun că această văduvă săracă a pus mai mult decât toți.+  Pentru că toți aceștia au pus daruri din surplusul lor, dar ea a pus din sărăcia ei tot ce mai avea ca să trăiască”.+  Mai târziu, în timp ce unii vorbeau despre templu – cum era împodobit cu pietre frumoase și cu lucruri dedicate – ,+  el a zis: „În ce privește aceste lucruri pe care le vedeți, vor veni zilele când nu va rămâne piatră pe piatră care să nu fie dărâmată”.+  Atunci ei l-au întrebat: „Învățătorule, când vor avea loc, de fapt, aceste lucruri și care va fi semnul timpului când se vor întâmpla acestea?”.+  El a zis: „Aveți grijă să nu fiți înșelați,+ pentru că vor veni mulți în numele meu, zicând: «Eu sunt acela» și «Timpul este aproape». Să nu mergeți după ei!+  Mai mult, când veți auzi de războaie și de tulburări*, să nu vă îngroziți. Fiindcă mai întâi trebuie să se întâmple aceste lucruri, dar sfârșitul nu va veni imediat”.+ 10  Apoi le-a zis: „Se va ridica națiune contra națiune+ și regat contra regat.+ 11  Vor fi mari cutremure de pământ și dintr-un loc în altul lipsuri de alimente și epidemii.+ Vor fi priveliști înfricoșătoare și semne mari din cer. 12  Dar, înainte să se întâmple toate aceste lucruri, vor pune mâna pe voi și vă vor persecuta,+ predându-vă sinagogilor și aruncându-vă în închisori. Veți fi duși înaintea regilor și a guvernatorilor din cauza numelui meu.+ 13  Aceasta vă va da ocazia să depuneți mărturie. 14  Așadar, fiți hotărâți în inima voastră să nu pregătiți dinainte ce să spuneți în apărarea voastră,+ 15  căci eu vă voi da cuvinte și o înțelepciune pe care toți împotrivitorii voștri la un loc nu le vor putea combate sau contrazice.+ 16  Mai mult, veți fi predați* chiar de părinți, de frați, de rude și de prieteni, iar ei îi vor da la moarte pe unii dintre voi.+ 17  Și veți fi urâți de toți oamenii din cauza numelui meu.+ 18  Dar nici chiar un fir de păr de pe capul vostru nu se va pierde.+ 19  Prin perseverența voastră vă veți salva viața*.+ 20  Însă, când veți vedea Ierusalimul înconjurat de armate campate,+ să știți că pustiirea lui s-a apropiat.+ 21  Atunci cei din Iudeea să fugă la munți,+ cei din Ierusalim să plece și cei din satele dimprejur să nu intre în oraș, 22  fiindcă acelea vor fi zile în care se va face dreptate*, pentru ca toate lucrurile scrise să se împlinească. 23  Vai de femeile însărcinate și de cele care alăptează în zilele acelea!+ Căci va fi multă suferință în țară și mânie împotriva acestui popor. 24  Vor cădea loviți de sabie și vor fi duși captivi în toate națiunile,+ iar Ierusalimul va fi călcat în picioare de națiuni* până se vor împlini timpurile fixate ale națiunilor.+ 25  De asemenea, vor fi semne în soare, în lună și în stele,+ iar pe pământ națiunile vor fi cuprinse de neliniște, neștiind ce să facă din cauza mugetului mării agitate. 26  Oamenii vor leșina de frică în așteptarea lucrurilor care vor veni asupra pământului locuit, pentru că puterile cerurilor vor fi zguduite. 27  Atunci îl vor vedea pe Fiul omului+ venind într-un nor cu putere și cu mare glorie.+ 28  Dar, când vor începe să se întâmple aceste lucruri, ridicați-vă* și înălțați-vă capul, pentru că eliberarea voastră se apropie!”. 29  Apoi le-a spus o ilustrare: „Gândiți-vă la smochin și la toți ceilalți pomi.+ 30  Când vedeți că înmuguresc, știți că vara este aproape. 31  Tot așa, când veți vedea aceste lucruri întâmplându-se, să știți că Regatul lui Dumnezeu este aproape. 32  Adevărat vă spun că această generație nu va trece nicidecum până nu se vor întâmpla toate lucrurile acestea.+ 33  Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele mele nicidecum nu vor trece.+ 34  Fiți însă atenți la voi înșivă ca nu cumva să vi se îngreuneze inimile cu mâncare și băutură în exces+ și cu îngrijorările vieții,+ iar ziua aceea să vină pe neașteptate peste voi, 35  ca o cursă.+ Fiindcă ea va veni peste toți cei care locuiesc pe întregul pământ. 36  Rămâneți deci treji,+ făcând tot timpul implorări,+ ca să reușiți să scăpați de toate aceste lucruri care trebuie să se întâmple și să stați în picioare înaintea Fiului omului!”.+ 37  Și Isus preda ziua în templu, iar noaptea pleca și rămânea pe muntele numit Muntele Măslinilor. 38  Tot poporul venea dis-de-dimineață la el în templu ca să-l asculte.

Note de subsol

Lit. „doi leptoni”. Vezi Ap. B14.
Sau „revolte”, „dezordini”.
Sau „veți fi trădați”.
Sau „vă veți câștiga sufletele”.
Sau „zile de răzbunare”.
Sau „neevrei”.
Sau „stați drepți”.