Către Tit 1:1-16

  • Salutări (1-4)

  • Tit trebuie să numească bătrâni în Creta (5-9)

  • ‘Mustră-i pe cei răzvrătiți’ (10-16)

1  Pavel, sclav al lui Dumnezeu și apostol al lui Isus Cristos, potrivit credinței aleșilor lui Dumnezeu și cunoștinței exacte a adevărului. Acesta este în armonie cu devoțiunea sfântă  și se bazează pe speranța vieții veșnice+ pe care Dumnezeu, care nu poate să mintă,+ a promis-o cu mult timp în urmă.  Dar, la timpul potrivit, el și-a făcut cunoscut cuvântul prin predicarea ce mi-a fost încredințată+ la porunca Salvatorului nostru, Dumnezeu.  Către Tit, un adevărat fiu potrivit credinței pe care o avem în comun: Să ai bunătate nemeritată și pace de la Dumnezeu, Tatăl, și de la Cristos Isus, Salvatorul nostru!  Te-am lăsat în Creta ca să îndrepți lucrurile care lasă de dorit și să numești bătrâni în fiecare oraș, potrivit instrucțiunilor pe care ți le-am dat:  Un bătrân trebuie să fie* liber de acuzație, soț al unei singure soții, având copii credincioși, care să nu fie acuzați de depravare* sau de răzvrătire.+  Ca administrator al lui Dumnezeu, un supraveghetor trebuie să fie liber de acuzație, să nu fie încăpățânat,+ nici iute la mânie,+ nici bețiv, nici violent*, nici lacom de câștig necinstit.  El trebuie să fie ospitalier,+ iubitor de bine, cu o minte sănătoasă*,+ drept, loial,+ să aibă stăpânire de sine+  și să urmeze îndeaproape cuvântul fidel* în ce privește arta de a preda,+ ca să fie capabil să încurajeze* prin învățătura sănătoasă*+ și să-i mustre+ pe cei care vorbesc împotriva acesteia. 10  Căci există mulți oameni răzvrătiți, care vorbesc fără rost și sunt înșelători, mai ales cei care susțin circumcizia.+ 11  Acestora trebuie să li se închidă gura, fiindcă ei tulbură* familii întregi predând lucruri greșite pentru un câștig necinstit. 12  Chiar unul dintre ei, un profet* de-al lor, a zis: „Cretanii sunt întotdeauna mincinoși, fiare periculoase, mâncăi leneși”. 13  Această mărturie este adevărată. Tocmai de aceea, mustră-i cu asprime ca să fie tari* în credință 14  și să nu dea atenție unor basme evreiești și unor porunci ale oamenilor care se abat de la adevăr. 15  Pentru cei curați, toate lucrurile sunt curate.+ Dar, pentru cei pângăriți și necredincioși, nimic nu este curat, deoarece le sunt pângărite și mintea, și conștiința.+ 16  Ei declară public că îl cunosc pe Dumnezeu, dar îl reneagă prin faptele lor,+ fiindcă sunt dezgustători și neascultători și nu sunt potriviți pentru nicio lucrare bună.

Note de subsol

Lit. „Dacă este cineva”.
Sau „indisciplină”.
Sau „bătăuș”.
Sau „să aibă judecată sănătoasă”, „să fie rațional”.
Sau „mesajul demn de încredere”.
Sau „să îndemne”.
Sau „folositoare”.
Sau „subminează credința”.
Adică Epimenides, poet cretan din sec. al VI-lea î.e.n.
Lit. „sănătoși”.