Către Tit 2:1-15

  • O învățătură sănătoasă pentru cei tineri și pentru cei în vârstă (1-15)

    • „Să respingem tot ce este lipsit de pietate” (12)

    • Zel pentru lucrări bune (14)

2  Tu însă continuă să predai lucrurile care sunt în armonie cu învățătura sănătoasă*.+  Bărbații în vârstă să fie cumpătați în obiceiuri, serioși, cu o minte sănătoasă, tari* în credință, în iubire, în perseverență.  De asemenea, femeile în vârstă să aibă o conduită care îl onorează pe Dumnezeu, să nu fie calomniatoare, să nu fie înrobite de mult vin și să-i învețe pe alții ce este bine,  ca să le poată sfătui* pe cele mai tinere să-și iubească soții, să-și iubească copiii,  să aibă o minte sănătoasă, să fie caste, gospodine*, bune, supuse soților lor,+ astfel încât cuvântul lui Dumnezeu să nu fie vorbit de rău.  De asemenea, îndeamnă-i mereu pe bărbații mai tineri să aibă o minte sănătoasă,+  fiind tu însuți un exemplu de fapte bune în toate privințele. Predă o învățătură curată* cu toată seriozitatea,+  având o vorbire sănătoasă*, care nu poate fi criticată,+ astfel încât cei ce se împotrivesc să se rușineze, neavând de spus nimic rău despre noi.+  Sclavii să le fie supuși stăpânilor lor în toate+ și să se străduiască să-i mulțumească, să nu le întoarcă vorba, 10  să nu fure de la ei,+ ci să fie întru totul demni de încredere, ca să împodobească învățătura Salvatorului nostru, Dumnezeu, în toate privințele.+ 11  Căci bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu s-a arătat, aducând salvare pentru oameni de orice fel.+ 12  Ea ne învață să respingem tot ce este lipsit de pietate* și dorințele lumești+ și să trăim cu judecată sănătoasă, cu dreptate și cu devoțiune sfântă în actualul sistem*,+ 13  în timp ce așteptăm minunata speranță+ și manifestarea glorioasă a mărețului Dumnezeu și a Salvatorului nostru, Isus Cristos. 14  El s-a dat pe sine pentru noi+ ca să ne elibereze+ de* orice fel de nelegiuire și să-și curețe un popor care să fie proprietatea lui specială, zelos pentru lucrări bune.+ 15  Continuă să predai aceste lucruri, să îndemni* și să mustri cu toată autoritatea.+ Nimeni să nu te disprețuiască!

Note de subsol

Sau „folositoare”.
Lit. „sănătoși”.
Sau „să le poată ajuta să-și vină în fire”, „să le poată instrui”.
Sau „să aibă grijă de casa lor”.
Sau, posibil, „Predă cu o motivație curată”.
Sau „folositoare”.
Vezi Glosarul, „Impietate”.
Sau „eră (epocă)”. Vezi Glosarul, „Sistem(e)”.
Lit. „să ne răscumpere din”.
Sau „să încurajezi”.