Salt la conţinut

Salt la cuprins

VIAȚA DE CREȘTIN

Organizați pentru a le predica tuturor oamenilor

Organizați pentru a le predica tuturor oamenilor

Așa cum i-a organizat în trecut pe israeliți, tot așa Iehova își organizează slujitorii din prezent pentru a-i face voința. Filialele, circumscripțiile, congregațiile și grupele de serviciu de pe tot pământul sunt organizate cu scopul de a promova predicarea veștii bune. Noi le predicăm tuturor oamenilor, inclusiv celor care vorbesc o limbă străină. (Re 14:6, 7)

Te-ai gândit să înveți o limbă străină pentru a ajuta pe cineva să afle adevărul? Chiar dacă nu ai timpul necesar pentru a învăța o limbă străină, poți învăța o prezentare simplă cu ajutorul aplicației JW Language. Apoi, folosind-o în predicare, poți avea parte de aceeași bucurie pe care au simțit-o creștinii din secolul I, când oameni din alte țări au fost uimiți să audă în propria limbă vorbindu-se despre „lucrurile mărețe ale lui Dumnezeu”. (Fa 2:7-11)

VIZIONAȚI MATERIALUL CUM POȚI SĂ DEVII PRIETENUL LUI IEHOVA – CUM POȚI PREDICA ÎNTR-O LIMBĂ STRĂINĂ, APOI RĂSPUNDEȚI LA URMĂTOARELE ÎNTREBĂRI:

  • Când ai putea folosi aplicația JW Language?

  • Care sunt câteva dintre caracteristicile ei?

  • Oameni de orice limbă trebuie să audă vestea bună

    Ce limbi se vorbesc în teritoriul tău?

  • Cum ar trebui să procedezi când o persoană care manifestă interes față de mesajul despre Regat nu vorbește limba ta? (od 100, 101 ¶39-41)