Salt la conţinut

Salt la cuprins

Merită să fii cinstit?

Merită să fii cinstit?

Capitolul 22

Merită să fii cinstit?

1–4. Ce semne de necinste ai observat tu deja printre tineri? Din ce cauză n-ar trebui de loc să ne surprindă că mulţi tineri procedează aşa? (Isaia 9:16).

CEI mai mulţi oameni cred, astăzi, că nu le-ar folosi la nimic, dacă ar spune întotdeauna adevărul. Te-a surprins deja aceasta? Mulţi oameni de afaceri împărtăşesc părerea că n-ar putea concura cu succes, dacă ar fi cinstiţi. Zilnic se pot citi aforisme de reclamă, care conţin exagerări sau reprezentări false. Despre politicieni se spune, ce-i drept, că ei ar avea în vedere binele opiniei publice, totuşi; cei mai mulţi îi privesc ca nevrednici de încredere.

2 Deoarece tinerii observă atîta necinste la adulţi, ei procedează, nu rareori, la fel. Mulţi înşeală la lucrările de examen, la şcoală, sau absentează de la lecţii din motive simulate. În faţa prietenilor se laudă şi se prezintă fals pe ei înşişi sau realizările lor. Acasă, înşeală poate, chiar şi pe părinţii lor. La întrebările cu privire la comportamentul lor ei ar putea să răspundă pe jumătate adevărat şi să retuşeze realitatea, în timp ce se exprimă aşa încît părinţii lor îşi fac o impresie cu totul greşită. Dacă ar fi întrebaţi de părinţii lor sau de alţii, cum gîndesc ei despre imoralitate, consumul de droguri sau despre alte teme asemănătoare, ascund realitatea şi spun în schimb ceea ce vrea să audă cel ce pune întrebarea şi nu ceea ce cred ei în realitate. Pentru ca părinţii lor să le dea bani, sau să le permită ceva anume, s-ar putea întîmpla ca ei să simuleze o afecţiune nesinceră sau să-i linguşească.

3 Este aceasta, însă, într-adevăr aşa de rău? Mulţi tineri gîndesc că ar fi îndreptăţiţi să procedeze aşa. Pentru ce? Poate că au învăţat de fapt, de la părinţii lor că minciuna ar fi ceva rău. Dar ei observă cum părinţii lor denaturează chiar realitatea pentru a ieşi dintr-o situaţie neplăcută sau pentru a nu trebui să plătească o factură, o datorie sau un anumit impozit. N-ai văzut şi tu că unii părinţi determină chiar pe copiii lor să mintă, pentru ca aceştia să vorbească pentru ei?

4 Sînt tinerii — sau propriu-zis noi toţi — îndemnaţi în asemenea împrejurări să fie cinstiţi, în orice privinţă? Este practic şi se merită ca într-o lume, în care minciuna, înşelăciunea şi furtul sînt la modă, să ţii tare la adevăr? Ne va aduce, oare, cinstea, într-adevăr, mai mari foloase decît necinstea? Şi dacă da, în ce constau aceste foloase?

AVANTAJELE DE SCURTĂ DURATĂ ÎMPOTRIVA CELOR DE LUNGĂ DURATĂ

5–7. De ce sînt avantajele procedeelor necinstite doar de scurtă durată?

5 Întreabă-te: Ce mi-ar place mai mult — folos imediat, dar care este doar aparent disponibil, sau unul durabil? Nu e clar că oricare folos aparent, care se obţine prin minciună sau înşelăciune, în cel mai bun caz, este de durată mai scurtă? Aici se potrivesc într-adevăr cuvintele din Sfînta Scriptură: „Buza care spune adevărul este întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decît o clipă.“ — Proverbe 12:19.

6 Să luăm de exemplu, un om de afaceri, care face adnotări false despre un articol. El poate plasa, eventual, marfa, totuşi, dacă clientul descopere că a fost înşelat, el nu va mai cumpăra de la el. Sau să presupunem că tu înşeli la şcoală. Dacă nu eşti prins asupra faptului, primeşti, poate, note mai bune. Cu toate acestea, de ce folos îţi este, dacă întotdeauna ai note bune, dar n-ai învăţat nimic?

7 Cine înşeală, aşadar, pe alţii, se înşeală, în fond, de cele mai multe ori, pe el însuşi. Compară un om cinstit cu unul necinstit. Chibzuieşte ce poate pierde cineva prin necinste şi vei recunoaşte din ce cauză, fiecare, care crede că necinstea ar contribui la o viaţă mai bună, mai fericită, în realitate este miop.

8–10. Ce valoare are cinstea (a) la locul de muncă, (b) în familie, (c) între prieteni?

8 Dacă eşti cunoscut a fi sincer şi cinstit, cîştigi stima şi încrederea altora. Prietenii, asupra cărora acţionezi atrăgător sînt foarte probabil prieteni adevăraţi, deoarece ei constată că tu eşti „corect“ şi ei apreciază aceasta. În lumea afacerilor, oamenii, ce-i drept, sînt adesea necinstiţi totuşi, în general, dătătorii de lucru sînt destul de abili, pentru a şti cît de valoroşi sînt muncitorii cinstiţi. Cine este cunoscut a fi cinstit, ar putea aşadar, să primească de lucru, dacă locurile de muncă sînt puţine sau să-şi păstreze ocupaţia, în timp ce alţii îşi pierd locul de muncă.

9 În familie, cinstea contribuie la o atmosferă binefăcătoare, îmbucurătoare şi îndepărtează îndoiala sau bănuielile dintre partenerii de căsnicie, sau dintre părinţi şi copii. Dacă copiii, prin cinste, cîştigă încrederea părinţilor lor, părinţii sînt de obicei gata să le acorde libertate mai mare. Dacă spui adevărul şi mărturiseşti o greşeală sau o faptă rea, natural că urmarea poate fi pedeapsa. Dar mustrarea ar putea să nu cadă aşa de sever, deoarece tu ai fost cinstit. Iar dacă mai tîrziu spui că n-ai făcut ceva, cuvintele tale ar fi mai curînd crezute.

10 În contrast cu aceasta examinează pe cineva, care, din cauza unui avantaj sau pentru a scăpa dintr-o situaţie critică apelează la necinste. El pune prin aceasta în joc toate celelalte avantaje. Relaţiile cu un om necinstit se pot compara cu circulaţia unui automobil a cărui direcţie este defectă — niciodată nu se ştie ce se poate întîmpla. Să-ţi fie clar că ar putea să dureze ani de zile pentru a înlătura neîncrederea, care ia naştere cînd minţi sau înşeli pe alţi. Dacă e vorba de unul din părinţi sau de un prieten, rana se poate vindeca, totuşi rămîn în urmă amintiri neplăcute, care se pot compara cu o cicatrice vizibilă multă vreme. Dacă îţi faci un obicei din a fi necinstit, s-ar întîmpla ca odată să ai nevoie de încrederea altora şi să fii interesat foarte mult ca ei să te creadă, dar ei se văd incapabili pentru aceasta. Este un avantaj trecător, pe care ţi-l procuri prin necinste, un lucru de valoare?

11–13. (a) Cum începe minţirea de cele mai multe ori? (b) De ce nu este un semn de curaj eroic, ci de laşitate, cînd cineva minte?

11 Un mincinos se poate compara cu cineva, care îşi croieşte drum prin nisipul mişcător. Adesea o minciună are nevoie de altă minciună pentru a sprijini-o şi în curînd ia naştere un cerc diabolic. Se recunoaşte clar înţelepciunea sfatului biblic: „Nu vă minţiţi unul pe altul.“ — Coloseni 3:9.

12 Mincinoşii încep de obicei prin a povesti semi-adevăruri şi „minciuni mici“ şi se fac vinovaţi de minciuni din ce în ce mai mari. Cu minciuna se începe, aşadar, adesea ca şi cu jocul de noroc. Cineva pune la început la bătaie sume mici, totuşi — de obicei, pentru a acoperi pierderile — cu timpul este gata să mizeze pe sume din ce în ce mai mari.

13 Cine povesteşte minciuni fără să roşească, la început ar putea să pară curajos şi îndrăzneţ. Poate cunoşti chiar tu persoane, care se îndeletnicesc cu a minţi pe alţii, fără a clipi. Nu sînt ei foarte îndrăzneţi? Nu, cine minte, nu este un erou, ci un laş. Se cere curaj mai mare pentru a spune adevărul, neţinînd seama de urmările, pe care le aduce cu sine. O minciună nu este un semn de tărie, ci de slăbiciune. Ea nu se poate ţine singură pe picioare, căci este nevoită să recurgă la alte minciuni pentru sprijin, şi niciodată nu este gata să se măsoare cu adevărul. Pentru ce să te asemeni, aşadar, unui om care are ceva de ascuns, se intimidează şi caută toate pretextele posibile? Pentru ce să te asemeni unui om ca Iuda Iscarioteanul, care a devenit înşelător, a încercat să ducă o viaţă cu două feţe şi, în sfîrşit, n-a corespuns aşteptărilor şi s-a sinucis? Pentru ce să nu avem curajul cinstei? Numai în acest mod îşi apără cineva stima de sine şi păstrează o conştiinţă bună.

A-ŞI ŢINE CUVÎNTUL

14–16. Din ce cauză este aşa de important să-şi ţină cineva cuvîntul?

14 A-şi ţine cineva cuvîntul stă în strînsă legătură cu cinstea. Dacă părinţii îţi promit ceva şi nu se ţin de cuvînt, aceasta sigur te loveşte foarte tare. Este, însă, pentru tine tot aşa de important de a-ţi ţine cuvîntul faţă de părinţi? Cum stau lucrurile cu tine în legătură cu aceasta? Dacă făgăduieşti cuiva ajutor sau te oferi să-i rezolvi un lucru, te străduieşti tu întotdeauna să-ţi ţii cuvîntul? Dacă ai convenit cu cineva pentru un timp anumit, eşti tu atunci, de asemenea, punctual la locul convenit? Ce pot da alţii pe cuvîntul tău?

15 Tinereţea este timpul cel mai bun, pentru a începe cu dezvoltarea seriozităţii. În măsura în care îţi ţii sau nu cuvîntul, se recunoaşte ce fel de om eşti tu acum şi, în afară de aceasta, se formează spiritul tău. Se dezvoltă, prin aceasta o atitudine interioară, care crează trăsături de caracter durabile.

16 Dacă astăzi eşti de încredere, e probabil ca şi în viitor să fii de încredere. Acelaşi lucru e valabil şi pentru cazul contrar. Dacă te obişnuieşti astăzi să nu iei în serios promisiunile pe care le faci, probabil mai tîrziu te vei angaja ferm să-ţi asumi o funcţie sau să preiei o sarcină şi, apoi vei încerca să ieşi repede din încurcătură. Aşa procedează mulţi, dar prin aceasta nu-şi cîştigă respectul altora.

17–19. (a) Pentru ce nu-şi ţin oamenii cuvîntul? (b) Cum poate cineva evita să ajungă într-o situaţie cînd să nu mai dorească să-şi ţină promisiunea?

17 Pentru ce nu-şi ţin oamenii cuvîntul? Dacă promite cineva ceva, îşi pune astfel el însuşi limite şi se obligă. Cînd, apoi, vine timpul să se ţină de convenţie sau să-şi îndeplinească făgăduinţa apare altceva mai ispititor. Adesea constată cineva, de asemenea, că a-şi ţine cuvîntul, îl costă mai mult efort decît a gîndit el.

18 Ce să facă omul atunci? Să rămînă cineva lîngă cuvîntul său, chiar dacă, din această cauză, trebuie să-l coste eforturi sau dezavantaje? S-ar putea spune chiar: „Într-adevăr, la aceasta, nu m-am aşteptat!“, şi totuşi, lucrul hotărîtor este: A cui e vina? Am fost eu înşelat sau amăgit de alţii? Dacă nu este acesta cazul, înveţi ceva foarte important, dacă iei totul asupra ta, ceea ce poate să te coste rezolvarea promisiunii tale şi anume următoarele: Gîndeşte înainte de a vorbi şi înainte de a promite ceva. Dacă făgăduieşti ceva‚ atunci stai lîngă cuvîntul tău.

19 Cineva se încarcă el însuşi cu probleme, dacă numai pentru aceea e de acord cu un lucru, pentru că gîndeşte că prin aceasta, i-ar face cuiva plăcere, în schimb, însă, nu se gîndeşte la urmări. Dar, dacă aprofundează o problemă mai întîi, în toată liniştea şi se gîndeşte cum va afecta chestiunea, îi va fi uşor unuia să se ţină de cuvînt, după ce şi l-a dat odată. Apoi, mintea şi inima îi sînt atît de întărite, încît îşi şi ţine cuvîntul. Isus a zis: „Cuvîntul vostru da să însemne da.“ — Matei 5:37.

IMBOLDUL CEL MAI IMPORTANT DE A FI CINSTIT

20–22. (a) Care este imboldul cel mai important, pentru a fi tot timpul cinstit? (Psalm 15:1–4). (b) Ce exemplu bun dă Dumnezeu pentru ţinerea promisiunilor? Ce ne ajută să urmăm exemplul său?

20 Înainte de toate, însă, merită să fii cinstit, pentru că Iehova Dumnezeu numai pe aceia îi numără printre prietenii săi, care dovedesc această însuşire. Din care cauză? Pentru că el însuşi este întotdeauna credincios Cuvîntului său. De aceea, a putut să spună Iosua poporului lui Israel: „Voi ştiţi foarte bine din toată inima voastră şi din tot sufletul vostru că nici măcar un singur cuvînt din toate cuvintele bune, pe care vi le-a vorbit Iehova Dumnezeul vostru n-a rămas neîmplinit. Toate vi s-au împlinit. Nici un cuvînt n-a rămas neîmplinit“ (Iosua 23:14). Biblia este, în cea mai mare parte, o dare de seamă despre promisiunile, pe care Iehova le-a ţinut. Faptul că, în trecut, ea a fost adevărată, ne dă încredere puternică că făgăduinţele sale se vor împlini şi în viitor şi se vor realiza pentru binecuvîntarea noastră.

21 Ţii tu la plăcerea lui Dumnezeu? Atunci gîndeşte-te că el dăruieşte aceasta numai acelora, care i se închină „în spirit şi adevăr“ (Ioan 4:23). Gîndeşte-te de asemenea, că el urăşte orice fel de minciună, — înşelăciune, lăudăroşenie, defăimare, amăgire — căci minciuna dă naştere egoismului, lăcomiei şi unei indiferenţe nesimţite faţă de interesele altora. El ştie că toate greutăţile şi toate suferinţele oamenilor se datorează unei minciuni, pe care a exprimat-o Satan, „tatăl minciunii“, cel mai mare duşman al lui Dumnezeu. — Ioan 8:44.

22 Dacă, într-adevăr, vrei să duci o viaţă cinstită, atunci, trebuie să recunoşti că numai iubirea adevărată faţă de Creatorul tău şi faţă de aproapele tău îţi poate transmite imboldul necesar pentru aceasta. Tu trebuie să iubeşti adevărul din inimă, pentru că el lucrează pentru binele tău şi, în acelaşi timp, să urăşti minciuna din cauza pagubei, care a rezultat din aceasta. A poseda recunoaşterea lui Dumnezeu trebuie să însemne pentru tine mai mult decît recunoaşterea oamenilor. Gîndeşte-te că nădejdea noastră de viitor, care se reazemă pe promisiunile infailibile ale lui Dumnezeu şi pe încrederea încercată a Cuvîntului său, numai din această cauză este asigurată, pentru că Dumnezeu iubeşte adevărul şi urăşte minciuna. Străduieşte-te, deci, să fii asemenea lui. Nu uita niciodată: „Buza care spune adevărul va fi întărită pe vecie, dar limba mincinoasă nu stă decît o clipă.“ — Proverbe 12:19.

[Întrebări de studiu]

[Ilustraţia de la pagina 174]

Aduce furtul într-adevăr un folos?