Salt la conţinut

Salt la cuprins

Pentru ce sînt de folos anii de şcoală şi de practică?

Pentru ce sînt de folos anii de şcoală şi de practică?

Capitolul 11

Pentru ce sînt de folos anii de şcoală şi de practică?

1–3. (a) Ce crezi tu despre şcoală şi practică? (b) Cum se poate folosi principiul din Galateni 6:7 la învăţătură?

PENTRU ce mergi la şcoală? Poate în ţara în care trăieşti există obligaţia de a merge la şcoală pînă la o anumită vîrstă; tu nu ai vreo altă alegere. Sau poate eşti încă minor şi din această cauză trebuie să faci ceea ce spun părinţii tăi.

2 Cunoşti tu personal şi alte motive pentru care mergi la şcoală? Există vreun folos, dacă te străduieşti la şcoală sau la lecţiile pe care le ai de făcut acasă? Şi merită într-adevăr să termini practica, dacă totuşi imediat după şcoală primeşti o lucrare şi poţi să cîştigi mult mai mulţi bani? Cunoşti mulţi tineri, care învaţă doar atît cît este neapărat necesar, dacă, de fapt, învaţă? Totuşi, prin faptul că ei nu profită cum trebuie de ocazia de a învăţa, îşi fac greutăţi pentru tot restul vieţii lor. Cum aşa?

3 Deoarece ceea ce face un om în tinereţea lui, se răsfrînge în mare măsură asupra a ceea ce poate face ca adult. Principiul biblic: „Ceea ce seamănă omul, aceea va şi secera“ se potriveşte chiar şi la învăţătură la şcoală şi mai tîrziu la practică (Galateni 6:7). Ce fel de avantaj aduce cu sine, însă, dacă cineva „seamănă“ timp şi osteneală la învăţătură?

O INSTRUIRE PRACTICĂ

4–6. (a) Pentru ce este mai bine dacă cineva ia în serios ocaziile pentru învăţătură, atîta timp cît merge la şcoală sau la practică? (Proverbe 21:5). (b) Ce fel de specialităţi îţi vor fi foarte folositoare în viaţa de mai tîrziu?

4 Trebuie să te gîndeşti că peste cîţiva ani va trebui să ai grijă de tine însuţi. Poate cu timpul vei prelua îndatoririle unui soţ şi tată, sau ale unei soţii şi mame. Ai dori tu ca sarcinile legate de aceasta să-ţi fie mai uşoare şi să-ţi facă mai multă bucurie? Acest lucru va fi posibil dacă-ţi foloseşti bine anii de şcoală şi înveţi lucruri pe care le vei putea folosi în viaţa de mai tîrziu.

5 După şcoală ai posibilitatea să mergi la un curs profesional şi să-ţi însuşeşti diferite cunoştinţe profesionale de bază. Un băiat se poate hotărî pentru o calificare, pentru a învăţa meseria de tîmplar, electrician, sudor sau contabil. Fetele se pot pregăti ca secretare sau în lucrări casnice ca gătitul, cusutul şi alte specialităţi folositoare.

6 Multe din cele ce le poţi învăţa în şcoală şi în timpul de practică, nu le vei putea învăţa aşa uşor după aceea. Ar putea să te coste chiar şi bani dacă ai dori sau ar trebui să înveţi ceva mai tîrziu, în timp ce lucrezi împreună cu persoane care nu sînt interesate în mod deosebit de faptul ca tu să înveţi ceva. Pentru ce să nu profiţi de ocazie şi să înveţi unele din aceste lucruri, atîta timp cît încă mergi la şcoală sau la practică? Vorbeşte cu părinţii tăi despre aceasta, înainte de a te hotărî pentru o profesiune oarecare. Ei îţi vor da pe baza experienţei lor în viaţă un sfat bun.

ÎNVAŢĂ SĂ CITEŞTI BINE

7–11. (a) Pentru ce este de o valoare deosebită a putea să citeşti bine? (1 Timotei 4:13; Iosua 1:8). (b) Ce te-ar putea ajuta să-ţi îmbunătăţeşti cititul?

7 Ce-i drept, în şcoală poţi să înveţi multe lucruri de valoare practică, dar un singur lucru, poate să-ţi producă îndeosebi multă bucurie. Şi aceasta va influenţa în mare măsură nu numai restul anilor tăi de şcoală, ci, de asemenea, întreaga ta viaţă de mai tîrziu. Este vorba despre capacitatea de a citi şi anume de a citi BINE. Aceasta îţi va netezi drumul spre diferite domenii ale ştiinţei şi de specialitate şi îţi va produce multe bucurii.

8 În decursul zilei, avem mereu ceva de citit: firme, etichete, cărţi, reviste, ziare, formulare şi scrisori. Pentru unul care nu citeşte bine poate să fie neplăcut dacă trebuie să citeasă aşa de mult. Dacă, în schimb, poţi să citeşti bine, vei constata că aceasta îmbogăţeşte foarte mult viaţa ta şi îţi face bucurie.

9 Mai cu seamă, dacă eşti creştin trebuie să fii preocupat de a învăţa să citeşti bine, deoarece tu doreşti să ştii ce se găseşte în Cuvîntul lui Dumnezeu, Biblia. Tu vei constata, de asemenea, că este bine să poţi citi curgător dacă doreşti să explici altora planurile lui Dumnezeu. Da, dacă poţi să citeşti bine, vei putea să şi vorbeşti bine.

10 Nu te descuraja, dacă îţi cade greu să citeşti. Aceasta se întîmplă multora. Cititul este mai cu seamă o chestiune de exerciţiu; şi, natural, ar trebui să se ţină seama de felul cum se scriu cuvintele. Citeşte din cînd în cînd cu voce tare. Aceasta îţi va ajuta să înţelegi corect sensul, iar la citit să exprimi căldura corespunzătoare. Roagă şi pe alţii care citesc bine, ocazional să te asculte. Ei te pot face atent la greşeli sau la obiceiuri de citit incorecte.

11 Da, capacitatea de a citi uşor şi curgător nu se cîştigă fără efort, totuşi, acest efort va fi răsplătit mai tîrziu. El te va ajuta să ai succes în viaţă.

ALTE AVANTAJE

12–14. (a) Ce valoare practică au disciplinele pe care le înveţi în şcoală acum? (b) Cum îţi va folosi în viaţa de mai tîrziu dacă exerciţi acum autodisciplina?

12 Unele discipline didactice ar putea să nu-ţi apară deosebit de folositoare, dar ele îţi ajută oricum să-ţi lărgeşti orizontul de cunoştinţe şi pot să-ţi fie folositoare şi în altă privinţă. Discipline ca istoria şi geografia, ca şi limbile, îţi ajută să cunoşti popoare şi ţări. Mulţi susţin că matematica ar fi o disciplină grea, dar omul trebuie să poată calcula în multe profesii. Chiar şi gospodinele trebuie să calculeze pentru a găti după reţete şi pentru a putea ieşi la socoteală cu banii pentru gospodărie.

13 A învăţa sîrguincios la şcoală — chiar pentru discipline care poate să zicem aşa, nu îţi sînt prea apropiate — are încă un alt avantaj. Tu îţi întrebuinţezi raţiunea şi înveţi s-o foloseşti tot mai bine. Este cam aşa cum ar fi cu muşchii: Cu cît activează cineva mai mult, cu atît mai bine poate să-i întrebuinţeze. Tu vei constata că gîndirea îţi va fi mereu mai elastică şi că poţi, să lucrezi mai mult. Dar după cum muşchii se moleşesc dacă nu sînt întrebuinţaţi, tot aşa se „moleşeşte“ şi puterea de gîndire dacă nu o întrebuinţezi îndeajuns şi cine ar dori aceasta!

14 Are învăţătura sîrguincioasă în şcoală sau la practică şi alte avantaje deosebite? Da, tu poţi învăţa, prin aceasta, disciplina ta proprie. Aceasta ar putea să nu sune acum prea atrăgător. Dar după cum ştii, nu poţi face în viaţă întotdeauna ceea ce ţi-ar place să faci. Aşa ar putea fi atunci cînd ajungi la vîrsta la care vei prelua răspunderea mai mare, adică să-ţi cîştigi tu însuţi pîinea sau cînd va trebui să ai grijă de propria ta familie. Dacă, ca un sportiv antrenat, te obişnuieşti acum cu autodisciplina, atunci îţi va veni mai tîrziu mai uşor să faci faţă îndatoririlor tale ca adult. Tu vei obţine prin aceasta şi capacitatea de a te concentra. Mulţi oameni regretă că au neglijat în tinereţea lor să cîştige această calitate.

O OCROTIRE

15–18. (a) Cum poate învăţătura sîrguincioasă să fie un adăpost pentru tine? (Proverbe 13:20). (b) Pentru ce trebuie ca un tînăr care este creştin, să se străduiască în mod deosebit să dea un exemplu bun în şcoală şi la practică? (Tit 2:6, 7, 10). (c) Ce perspectivă, pe care o au creştinii, ar trebui să te entuziazmeze în mod deosebit să înveţi la şcoală sau la practică şi să cîştigi cunoştinţe practice? (1 Ioan 2:15–17; 2 Petru 3:13).

15 A fi un elev sau ucenic sîrguincios are pentru tine încă un alt avantaj care ar trebui amintit, mai ales aici. Învăţătura sîrguincioasă îţi poate fi o ocrotire. Cum aşa?

16 Foarte probabil că tu vezi printre colegii tăi de şcoală indiciul că ei au probleme morale. Imoralitatea şi folosirea drogurilor se înmulţesc excesiv şi conduc la rezultate triste. Printre mulţi adolescenţi domneşte chiar un spirit de răzvrătire.

17 S-ar putea să te deranjeze foarte mult faptul de a fi împreună cu oameni care nu au nici un respect faţă de normele morale bune ale Cuvîntului lui Dumnezeu. Tu nu poţi evita complet, contactul cu astfel de persoane, dar poţi evita de a fi inutil împreună cu ele, înafara orelor de şcoală. Dacă te dedici sîrguincios lecţiilor, o mare parte a timpului tău liber va fi ocupat cu aceasta şi automat nu vei avea timp deloc să fii în relaţii cu oamenii care nu au nici un fel de principii. Dacă persoane de acest fel văd că tu te străduieşti în învăţătură, cu timpul se vor retrage. Aceasta e pentru tine o ocrotire.

18 Dacă eşti cunoscut ca un creştin adevărat, poţi să dai şi tu un exemplu bun prin sîrguinţa ta la şcoală sau la practică. Prin aceasta îţi vei face cinste ţie însuţi, părinţilor tăi şi lui Dumnezeu căruia i te închini. Ca tînăr creştin, următorul fapt te va încuraja şi îndemna: Multele capacităţi şi cunoştinţe pe care ţi le însuşeşti prin sîrguinţă, vor fi în folosul tău nu numai în sistemul de lucruri prezent. De ce? Deoarece Biblia arată că întreg sistemul acesta de lucruri merge spre sfîrşitul său. În curînd, el va fi înlocuit prin sistemul nou şi drept al lui Dumnezeu, în care oamenii loiali vor putea să trăiască veşnic. În acest sistem nou se va împlini promisiunea lui Dumnezeu: „Aleşii mei vor folosi lucrul mîinilor lor“ (Isaia 65:22). Aşadar, ceea ce înveţi şi realizezi prin muncă, astăzi, ca adolescent, prin sîrguinţa ta, îţi poate deveni pentru totdeauna un izvor de mulţumire şi bucurie.

[Întrebări de studiu]

[Ilustraţia de la pagina 80]

O instruire practică poate să te pregătească pentru viaţa de mai tîrziu