Sărbători şi aniversări

Probabil că unii profesori se vor mira cînd vor auzi că Martorii lui Iehova nu participă la sărbători sau la alte aniversări. Sperăm că ceea ce vom arăta în continuare va ajuta la înţelegerea motivelor pentru care noi privim cu atîta seriozitate aceste probleme.

Multe „sărbători“ şi tradiţii asociate acestora au o origine religioasă necreştină, şi aceasta într-o măsură cu mult mai mare decît vă daţi, poate, seama. Tocmai această origine necreştină face ca ele să fie refuzate de Martorii lui Iehova. Noi ne străduim să urmăm principiul formulat de apostolul creştin Pavel:

„Ce asociere există între dreptate şi nelegiuire? Sau ce participare are lumina cu întunericul? Pe lîngă aceasta, ce armonie există între Cristos şi Belial [un dumnezeu fals]? Sau ce parte are un credincios cu un necredincios? (. . .) «De aceea ieşiţi din mijlocul lor şi separaţi-vă», zice Iehova.“ — 2 Corinteni 6:14–17.

Astfel, dacă o sărbătoare sau o aniversare este în legătură cu alţi (dumne)zei sau zeiţe, sau dacă sărbătorirea este contrară înţelegerii pe care o avem despre principiile Bibliei, atunci noi nu participăm la ea.

Ziua de naştere: A te bucura la un ospăţ sau la o petrecere, sau faptul că îţi place să oferi cu generozitate daruri celor dragi, nu reprezintă, desigur, ceva rău (Luca 15:22–25 ; Fapte 20:35). Martorilor lui Iehova le place să ofere daruri şi să petreacă momente plăcute împreună cu alţii pe parcursul unui an de zile. Dar în Biblie nu se menţionează decît două aniversări ale zilei de naştere şi acestea sînt în legătură cu nişte persoane care nu au fost credincioşi adevăraţi. Aceste persoane au fost un faraon al Egiptului şi conducătorul roman Irod Antipa, iar la ambele aniversări s-au comis crime (Geneza 40:18–22 ; Marcu 6:21–28). Nu este deci surprinzător să găsim următoarele referinţe istorice cu privire la atitudinea primilor creştini faţă de aniversarea zilei de naştere:

„Noţiunea de serbare a zilei de naştere era în general străină de ideile creştinilor din această perioadă.“ — Allgemeine Geschichte  der christlichen Religion und Kirche (Istoria religiei creştine şi a bisericii), 1842, de August Neander‚ vol. 1‚ pagină 518.

„Dintre toţi sfinţii din Scripturi, nu se relatează despre nici unul că ar fi sărbătorit sau ar fi organizat un mare banchet cu ocazia zilei sale de naştere. Numai păcătoşii (ca faraon şi Irod) erau cei care făceau o ocazie de mare bucurie cu privire la ziua în care s-au născut în această lume de pe pămînt.“ — The Catholic Encyclopedia, New York, 1911, vol. X, pagină 709 (îl citează pe Origen Adamantius din secolul al treilea).

Mai mult decît atît, aniversările zilei de naştere au tendinţa de a acorda o importanţă excesivă unei persoane, acesta fiind fără îndoială unul dintre motivele pentru care primii creştini le-au evitat (Ecleziast 7:1). Veţi constata astfel că Martorii lui Iehova nu iau parte la sărbătorirea zilelor de naştere (petreceri, muzică, oferirea cadourilor şi aşa mai departe).

Crăciunul: După cum ştiţi probabil, data de 25 decembrie nu reprezintă ziua naşterii lui Isus Cristos. Poate consideraţi că aceasta nu are importanţă şi că lucrul important este evenimentul în sine. Dar modul cum s-a ajuns la sărbătoarea Crăciunului dovedeşte că aici nu este vorba doar de evenimentul în sine. Iată ce explicaţii ne oferă următoarele enciclopedii:

„Sărbătoarea Crăciunului nu este o poruncă divină şi nu-şi are originea nici în N[oul] T[estament]. Ziua naşterii lui Cristos nu poate fi dedusă nici din N[oul] T[estament], nici din vreo altă sursă. Părinţii [Bisericii] din primele trei secole nu vorbesc despre nici o sărbătorire specială a naşterii Domnului.“ — Cyclopedia of Biblical, Theological‚ and Ecclesiastical Literature (retipărită în 1981 de Grand Rapids, Michigan), de John McClintock şi James Strong, vol. II, pagină 276.

„Multe dintre obiceiurile Crăciunului care predomină în Europa sau sînt relatate din timpurile trecute nu sînt nişte obiceiuri creştine autentice, ci obiceiuri păgîne care au fost adoptate sau tolerate de Biserică (. . .) Saturnaliile romane au constituit modelul pentru majoritatea obiceiurilor distractive din perioada Crăciunului.“ — Encyclopœdia of Religion and Ethics, Edinburgh, 1911, editată de James Hastings, vol. III, pagină 608, 609.

Este îndeobeşte cunoscut faptul că iniţial sărbătoarea Crăciunului nu a reprezentat aniversarea naşterii lui Cristos. U.S. Catholic din decembrie 1981, pagină 32, nota: „Este imposibil să separi Crăciunul de originile sale păgîne.“ Revista explica:

„Sărbătoarea favorită a romanilor era Saturnaliile, care începeau la 17 decembrie şi se încheiau cu ’naşterea soarelui învingător‘ (Natalis solis invicti) la 25 decembrie. Începînd  aproximativ din al doilea sfert al secolului al patrulea, înţelepţii oficiali ai Bisericii din Roma au decis că 25 decembrie ar constitui ziua potrivită pentru a aniversa ziua de naştere a ’soarelui dreptăţii‘. Aşa s-a născut Crăciunul.“

Cum au reacţionat unele persoane cînd au aflat despre aceste adevăruri în legătură cu Crăciunul? The World Book Encyclopedia (1982) remarca următoarele în articolul despre „Crăciun“: „În cursul secolului al XVI-lea (. . .) Crăciunul a fost scos în afara legii în Anglia şi în unele colonii engleze din America.“ Întrucît în trecut au existat oameni care au refuzat să celebreze Crăciunul din cauza originii sale păgîne, ar trebui să fie de înţeles de ce nici Martorii lui Iehova nu-l celebrează în zilele noastre. Noi nu luăm parte la petrecerile, jocurile, cîntecele şi la schimburile reciproce de daruri care au loc în perioada Crăciunului sau la orice alte activităţi de acest fel care sînt asociate cu Crăciunul.

Martorii lui Iehova adoptă aceeaşi poziţie de totală neparticipare şi cu ocazia altor sărbători religioase sau semireligioase care au loc pe parcursul unui an şcolar. Motivul este că aceste sărbători sînt şi ele legate de închinarea necreştină; de fapt, anumite aspecte ale acestui fel de închinare domină deseori la diferite sărbători. Să examinăm următoarele exemple:

Paştele: (engl. Easter) Deşi se presupune că această sărbătoare comemorează învierea lui Cristos, să reţinem ce spun în această privinţă unele autorităţi laice:

„Paştele. [Easter] Iniţial era sărbătoarea primăverii în cinstea zeiţei teutonice a luminii şi a primăverii, zeiţă cunoscută în ţările Anglo-saxone cu numele Eastre. În jurul secolului al 8-lea numele ei a fost transferat de anglo-saxoni în cadrul unei sărbători creştine desemnată să celebreze învierea lui Cristos.“ — The Westminster Dictionary of the Bible (Philadelphia, 1944) de John D. Davis, pagină 145.

„Pretutindeni se caută ouăle multicolore de Paşte, aduse de iepuroaica Paştelui [Easter]. Acesta nu este doar un joc de copii, ci vestigiul unui ritual al fertilităţii, deoarece atît ouăle cît şi iepuroaica sînt simboluri ale fertilităţii.“ — Funk & Wagnalls Standard Dictionary of Folklore Mythology and Legend (New York, 1949), vol. I, pagină 335.

31 octombrie (Ajunul zilei tuturor sfinţilor): Deşi este celebrată ca o sărbătoare creştină, ea îşi are originea în serbările pre-creştine care propagau ideea falsă a vieţii după moarte. Este interesant să citim următoarele: „După Reformă, protestanţii au respins  această sărbătoare împreună cu alte sărbători importante cum ar fi Crăciunul şi Paştele. Totuşi obiceiurile populare de origină păgînă legate de această sărbătoare s-au dezvoltat.“ — Encyclopœdia Britannica (1959), vol. 11, pagină 107.

Ziua tuturor sfinţilor: „Nu este nici o îndoială că Biserica creştină a căutat să elimine sau să înlocuiască sărbătoarea morţilor de la druizi, întroducînd în locul ei sărbătoarea zilei tuturor sfinţilor la 1 noiembrie. Această sărbătoare a fost stabilită pentru a-i onora pe toţi sfinţii cunoscuţi sau necunoscuţi, dar nu a reuşit să înlocuiască sărbătoarea păgînă a lui Samhain.“ — Encyclopœdia Britannica (1959)‚ vol. 11, pagină 107.

Anul nou: În Roma antică, prima zi a anului era dedicată onorării lui Ianus, zeul porţilor şi al uşilor, al începuturilor şi al sfîrşiturilor (. . .) Ziua de Anul Nou a devenit în Biserica creştină o zi sfîntă în anul 487 e.n.“ — The World Book Encyclopedia (1982), vol. 14, pagină 237.

Ziua Sf. Valentin: „Ziua Sf. Valentin provine din sărbătoarea a doi martiri diferiţi cu numele Valentin. Dar obiceiurile legate de această zi (. . .) derivă probabil dintr-o veche sărbătoare romană numită Lupercalia‚ care avea loc în fiecare an la 15 februarie. Sărbătoarea avea loc în onoarea Junonei, zeiţa romană a femeilor şi a căsătoriei, şi a lui Pan, zeul naturii.“ — The World Book Encyclopedia (1973)‚ vol. 20, pagină 204.

Ziua de 1 mai: * „Această sărbătoare derivă probabil din ritualurile practicate în cinstea zeiţei romane Maia, care reprezenta izvorul fertilităţii umane şi naturale. Stîlpul de Mai [Arminden], împodibit cu flori, este considerat de majoritatea erudiţilor că ar fi o relicvă a simbolului falic utilizat odinioară în ritualurile de primăvară ale zeiţei Maia.“ — The New Funk & Wagnalls Encyclopedia (1952)‚ pagină 8294.

Ziua Mamei: „O sărbătoare care derivă din obiceiul de a aduce închinare mamei, obicei practicat în Grecia antică. Această închinare oficială adusă mamei, cu ceremonii pentru Cybele sau Rhea, Marea Mamă a Zeilor, se celebra la Idele [sau mijlocul] lunii martie, în toată Asia Mică.“ — Encyclopœdia Britannica (1959)‚ vol. 15, pagină 849.

 Acestea sînt numai cîteva exemple de sărbători care sînt celebrate în mod obişnuit şi cu ocazia cărora se pretinde deseori elevilor să participe la anumite activităţi. Însă Martorii lui Iehova, din motive de conştiinţă, nu iau parte în nici un fel la activităţile legate de aceste sărbători — fie că este vorba de interpretarea unor cîntece vocale sau instrumentale, fie că este vorba de interpretarea vreunui rol în anumite piese de teatru, defilare, pictarea unor tablouri, participare la petreceri, mîncare şi băutură, etc. Desigur, în acelaşi timp, noi nu obiectăm ca alţii să-şi celebreze aceste sărbători, nici nu încercăm să-i împiedicăm să facă astfel. Avem o deosebită apreciere atunci cînd profesorii îi scuză cu bunăvoinţă pe copiii noştri pentru că nu participă la toate aceste activităţi care celebrează în vreun fel sau altul aceste sărbători.

Sărbătorile naţionale

Alte sărbători sînt de natură deosebită de cele menţionate mai sus. Ele nu sînt celebrate într-un mod aşa de răspîndit, dar pot fi caracteristice unei anumite ţări. Aşa ar fi de exemplu, Ziua naţională a recunoştinţei (sărbătoare oficiată în S.U.A. în amintirea primilor colonişti din Massachusetts). În unele locuri mai există o anumită zi dedicată comemorării membrilor naţiunii care au murit în război sau zile care aniversează naşterea unei ţări sau a unui preşedinte, conducător sau erou naţional de renume.

Matorii lui Iehova se abţin într-un mod plin de respect şi de la participarea la asemenea sărbători naţionale. Deşi noi respectăm autorităţile din oricare ţară în care locuim, din motive de conştiinţă, nu le putem acorda ceea ce considerăm că reprezintă onoruri ca semn de închinare. Noi ne menţinem neutri faţă de asemenea sărbătoriri. Atitudinea noastră este în conformitate cu ceea ce a spus Isus cu referire la discipolii săi: „Ei nu fac parte din lume, după cum nici eu nu fac parte din lume.“— Ioan 17:16.

[Notă de subsol]

[Text generic pe pagina 19]

„Crăciunul a fost scos în afara legii în Anglia şi în unele colonii engleze din America“

[Text generic pe pagina 21]

Din motive de conştiinţă Martorii lui Iehova nu iau parte la activităţile legate de sărbători

[Legenda ilustraţiei de la pagina 17]

Primii creştini nu îşi aniversau ziua de naştere

[Legenda ilustraţiei de la pagina 19]

„Acesta nu este doar un joc de copii, ci vestigiul unui ritual al fertilităţii, deoarece atît ouăle cît şi iepuroaica sînt simboluri ale fertilităţii“