Atenţia faţă de autorităţi este de nelipsit pentru o viaţă paşnică
Capitolul 12
Atenţia faţă de autorităţi este de nelipsit pentru o viaţă paşnică
1–3. (a) Ce a contribuit la refuzarea autorităţilor în timpul nostru? (b) In care forme diferite este exprimată această atitudine? (c) Unde se simt efectele acesteia?
UN SPIRIT de independenţă, stăpîneşte lumea în zilele noastre. In deosebi între aceia, care s–au născut după cel de al doilea război mondial, s–a dezvoltat o refuzare a autorităţii în general. Pentru ce? Pentru că părinţii lor au observat şi au simţit o asuprire într–o măsură cum n–a fost niciodată, dar şi tactica coruptă cît şi cea arbitrară a acelora care au fost la putere. Aceasta a condus la aceea că au privit autoritatea cu îndoială. In urma acestora mulţi dintre ei, cînd au devenit părinţi nu au insuflat copiilor lor respect înaintea autorităţilor. Nici fărădelegile pe care le–au ajuns copiii nu au îmbunătăţit starea. Ca rezultat a devenit răscoala împotriva autorităţilor ceva obişnuit.
2 Această atitudine rebelă este exprimată în diferite feluri. Cîte odată este exprimată printr–o purtare anumită a îmbrăcămintei, care arată că „riglele de măsură recunoscute“ sînt refuzate, chiar prin răscoală în public faţă de poliţie, da chiar prin violenţe şi vărsare de sînge. Totuşi nu este restrîns la aceasta. Cîţi există între persoane care nu-şi exprimă aşa deschis atitudinea lor, care ocolesc legile sau alte hotărîri pe mai departe, sau nu le dă atenţie dacă nu sînt de acord cu acestea, sau dacă găsesc incomod să le îndeplinească?
3 Această stare a influenţat foarte mult atmosfera în familie, la şcoli şi locurile de muncă şi a avut efect şi în relaţiile cu funcţionarii guvernului. Tot mai mulţi oameni nu doresc simplu, ca altcineva să le zică ce au de făcut. Ei caută să ajungă ceva, de unde aşteaptă libertate mai mare. Ce vrei tu să faci, avînd în vedere această situaţie?
4. Cu privire la care chestiune de discuţie arătăm noi poziţia noastră, prin aceea ce facem în chestiunea aceasta?
4 Calea pe care ai să mergi va indica fără echivoc, unde stai cu privire la chestiunea de discuţie a legalităţii suveranităţii universale a lui Iehova. Priveşti tu într–adevăr spre Iehova, ca izvorul păcii şi siguranţei adevărate? Vrei tu să cercetezi ce zice cuvîntul Său şi să-l aplici în viaţa ta? Sau te ataşezi de oamenii care cred — conduşi în eroare de Satan — ei însuşi trebuie să decidă asupra acesteia, ce este bine şi ce este rău? — Gen. 3:1–5; Apoc. 12:9.
5. (a) Ce este de multe ori urmarea dacă se urmează oameniilor „care promit libertate“? (b) Cum devine liberă persoana care face voia lui Dumnezeu?
5 Cine permite ca aceea ce este „popular“ să stăpînească gîndurile sale va fi condus uşor în eroare. (Ier. 8:6) Dar o cunoştinţă exactă a Bibliei este o ocrotire. Ea te poate păstra şi de aceea, ca să ajungi simplu dintr–o stare rea în cealaltă, prin aceea că asculţi de persoane, care ‘pe cînd îţi promit ţie libertate, sînt ei însuşi robi ai stricăciunii.’ Prin aceea că urmezi conducerea astorfel de persoane, ai ajunge numai în aceiaşi stare înrobită. (2 Petru 2:18, 19) Adevărata libertate se poate găsi numai prin aceea că cineva învaţă voia lui Dumnezeu şi o face. Legea lui este „legea desăvîrşită care aparţine de libertate.“ (Iacov 1:25) Iehova nu ne restrînge în mod inutil încît ne–ar restrînge prin prescrieri, care nu servesc un scop util. El se îngrijeşte cu mult mai mult pentru felul unei conduceri, prin care se poate bucura cineva de pace şi siguranţă, aşa încît are o relaţie bună cu Dumnezeu şi aproapele său. Nu este aceasta aceea ce-ţi doreşti?
6, 7. (a) Cine este cel mai bine în situaţie să facă ceva cu privire la abuzarea autorităţilor în acest sistem de lucruri? (b) Cum a arătat Isus, ce se întîmplă cu persoanele care caută să ieie însăşi legea în mînă?
6 Dumnezeu cunoaşte mai bine decît oricine proporţia corupţiei şi a abuzului autorităţii în acest sistem vechi a lucrurilor. El şi–a dat cuvîntul, că va trage la răspundere pe aceia care cauzează asuprire, neluînd în seamă ce poziţie mare ocupă ei. (Romani 14:12) La timpul hotărît de Dumnezeu vor fi nimiciţi cei răi cu desăvîrşire de pe pămînt şi „aceea ce priveşte necredincioşii vor fi smulşi din ea.“ (Prov. 2:22) Totuşi nu va fi spre binele nostru veşnic, dacă devenim nerăbdători şi luăm însuşi legea în mînă. — Romani 12:17–19.
7 In noaptea cînd a fost Isus Cristos vîndut şi prins în grădina Ghetsimani, a accentuat aceasta înaintea apostolilor săi. Din cauza împrejurărilor care au stăpînt în ţară şi fiindcă au existat şi animale sălbatice, au purtat evreii deseori arme la ei şi cu acea ocazie au avut apostolii lui Isus, două săbii. (Luca 22:38) Ce s–a întîmplat? Cînd au văzut violarea legii — îndrăzneala de a prinde pe Isus fără motive drepte şi sub ocrotirea întunericului — şi–a scos apostolul Petru agresiv sabia şi a tăiat unuia dintre oameni urechea. Dar Isus a pus înapoi urechea tăiată şi a zis lui Petru: „Pune-ţi sabia la locul ei căci toţi cei ce scot sabia, de sabie vor pieri.“ (Matei 26:52) Chiar şi în zilele noastre ar fi putut să rămînă mulţi oameni păstraţi de o moarte timpurie, dacă ar fi urmat acest sfat. — Prov. 24:21, 22.
PĂREREA CORECTĂ DESPRE AUTORITATEA LUMEASCĂ — STĂPÎNIRILE
8. (a) Cum trebuie să privească creştinii, stăpînitorii lumeşti conform Romani 13:1, 2? (b) Ce se înţelege prin explicaţia că stau în „poziţiile lor relative“ ca orînduite de Dumnezeu?
8 Cînd a scris apostolul Pavel creştinilor de la Roma, a fost inspirat de Dumnezeu să dezbată cum trebuie să se comporte cu privire la autorităţi sau stăpînirile lumeşti. El a zis: „Oricine să fie supus stăpînirilor celor mai înalte, căci nu este stăpînire (autoritate) care să nu vină de la Dumnezeu şi stăpînirile care sînt au fost rînduite de Dumnezeu. De aceea cine se împotriveşte stăpînirii (autorităţii) se împotriveşte rînduielii puse de Dumnezeu şi cei ce se împotrivesc îşi vor lua osînda.“ (Romani 13:1, 2) Înseamnă aceasta că Dumnezeu a ajutat acestor domnitori lumeşti să ajungă la putere? Biblia răspunde hotărît cu nu! (Luca 4:5, 6; Apoc. 13:1, 2) Dar ei sînt în existenţă în urma unei permisiuni şi „poziţia relativă“ pe care au ocupat–o în decursul istoriei omeniri, a fost stabilită de Dumnezeu. Care este această poziţie?
9. Incît putem respecta funcţionarii guvernului, cînd iau parte la practicări nedrepte?
9 Cuvîntul scrierii tocmai indicate zice, aceasta este o poziţie „autoritară.“ Astfel nu este permis ca funcţionarii guvernului să fie trataţi fără respect. Nu este permis ca legile puse în vigoare de ei să fie desconsiderate. Aceasta nu înseamnă în mod necesar, că admirăm persoane unici, sau să aprobăm o corupţie oarecare la care ar putea să ieie parte. Dar din cauza funcţiei pe care o ocupă li se plăteşte cu respect. — Tit 3:1, 2.
10. Cum trebuie să fie privită plătirea impozitelor şi pentru ce?
10 Legile lumeşti au în mare măsură un efect spre binele oamenilor. El ajută să se menţină ordinea şi asigură persoanei şi proprietăţii ei o anumită apărare. (Romani 13:3, 4) Pe mai departe se îngrijeşte guvernul de obicei de drumuri, igienă socială, apărare de foc şi educaţia socială, cît şi alte îndepliniri ale serviciului care sînt de folos populaţiei. Să fie plătită pentru aceste servicii? Oare să plătim impozite? Aceasta este o întrebare care este pusă de multe ori, accentuat de simţuri din cauza statutului, a impozitelor mari şi abuzarea deasă a banilor publici. In timpul serviciului pămîntesc a lui Isus, a jucat de asemenea cumpănirea politică un rol în această întrebare. Da, Isus nu a fost de părere că împrejurarea existentă ar împuternici la o refuzare de a plăti. El s–a referit la banul pe care a fost chipul cezarului şi a zis: „daţi cezarului ce este a cezarului şi lui Dumnezeu ce este a lui Dumnezeu.“ (Matei 22:17–21; Romani 13:6, 7.) Deoarece Isus a ştiut care ar putea să fie uşor urmarea, nu a sprijint gîndul că fiecare are voie să fie dătător de o lege a lui proprie.
11, 12. (a) Cum arată textele scripturale, care sînt examinate aici, că o altă autoritate pe mai departe este de luat în considerare? (b) Ce ai face tu, dacă ar emite domnitorii lumeşti legi, care sînt în contradicţie cu pretenţia lui Dumnezeu şi pentru ce?
11 Totuşi este de observat, conform răspunsului lui Isus, nu este statul unica autoritate care trebuie luată în seamă. Stăpînirile înalte nu stau peste Dumnezeu, dar nici nu sînt asemenea Lui. Dimpotrivă „ele stau în poziţiile lor relative ca rînduite de Dumnezeu.“ (Rom. 13:1) Autoritatea lor este mărginită, nu absolută. De aceea s–au pus creştinii de multe ori înaintea unei hotărîri critice, o hotărîre pe care trebuie s–o faci şi tu, cînd stăpînitorii cer pentru ei aceea ce este a lui Dumnezeu, ce o să faci tu atunci? Cînd interzic ei aceea ce porunceşte Dumnezeu, de cine o să asculţi tu atunci?
12 Apostolii lui Isus Cristos care şi–au ales, să înalţe Suveranitatea lui Iehova, au explicat punctul lor de vedere plin de respect, dar în mod hotărît, membrilor tribunalului suprem în Ierusalim: „Dacă este drept în ochii lui Dumnezeu, să ascultăm mai mult de voi decît de Dumnezeu, judecaţi voi însuşi. Dar noi nu putem înceta să vorbim despre lucrurile pe care le–am văzut . . . Noi trebuie să ascultăm mai mult de Domnul Dumnezeu decît de oameni.“ (Fapte 4:19, 20; 5:29) Poate că guvernele politice o să restrîngă numărul oamenilor care se pot aduna, ei pot interzice şi o anumită activitate în public. Dar Cuvîntul lui Dumnezeu nu cere ca o mulţime mare a poporului Său să se adune pentru închinare. El nu a zis nici aceea că nu există decît numai o singură cale corectă de a intra în contact cu alţi oameni şi a vorbii cu ei despre voia lui Dumnezeu. Pe de altă parte, dacă ar face imposibilă o acomodare a restrîngerilor autorităţilor de a îndeplinii datoria impusă de Dumnezeu, ce am face atunci? Cine poate nega, că ar fi un mod de procedare drept de a asculta mai mult de „Dumnezeu, stăpînitorul“ decît de oameni?
13, 14. Cît de prudenţi trebuie să fim, să nu devenim numai din motive personale neascultători faţă de legile lumeşti?
13 Aceasta este cu totul altceva, decît a face ceva în mod independent, aceea ce serveşte intereselor egoiste, în loc de a îndeplinii aceea ce cere legea. Este adevărat că anumite legi privind din punct de vedere personal, pot părea inutile sau necorespunzătoare, restrînse. Dar justifică aceasta situaţia ca cineva să treacă cu vederea legea? Ce urmare ar avea dacă fiecare ar vrea să urmeze numai acele legi pe care le priveşte ca utile pentru el? Aceasta ar conduce la anarhie.
14 Cineva se expune unei primejdii serioase, dacă trece cu vederea intenţionat autorităţile şi face numai aceea ce–i place, numai fiindcă aceasta nu conduce imediat în mod posibil la o pedeapsă. Pe cînd aşa o desconsiderare a legii, poate să se refere prima dată la lucruri relativ neînsemnate, ar putea să ducă o persoană care nu a fost pedepsită să–şi ia îndrăzneala să comită o nelegiuire şi mai mare, pînă cînd stăruie în sfîrşit pe calea ei rea. Referitor la aceasta este scris în Ecles. 8:11: „Pentru că nu se duce repede la îndeplinire hotărîrea dată împotriva faptelor rele, de aceea este plină inima fiilor oamenilor de dorinţa să facă rău.“ Care este motivul adevărat pentru aceea că se ascultă de lege? Să se întîmple numai din teamă dinaintea pedepsei pentru neascultare? Cauza unui creştin trebuie să fie ceva cu mult mai tare, apostolul Pavel a numit aceasta „îndemnul cugetului“ aceasta este dorinţa de a avea o conştiinţă curată. (Romani 13:5) Dacă este şcolată conştiinţa unei persoane în conformitate cu Sfînta Scriptură, atunci ştie respectivul, dacă se împotriveşte rînduielii lui Dumnezeu, că a păşit pe o cale a nelegiuirii. Neluînd în seamă, dacă ştiu alţi oameni ce facem, totuşi ştie Dumnezeu şi priveliştea noastră la viaţa viitoare depinde de aceasta. — 1 Petru 2:12–17.
15. (a) De ce să se lase cineva condus în atitudiinea sa faţă de un învăţător sau un dătător de lucru? (b) In felul acesta, de care duh o să evităm de a fi influenţaţi?
15 Acelaşi lucru valabil cu privire la atitudinea unui tînăr faţă de profesorul lui şi atitudinea unui adult faţă de dătătorul lui de lucru lumesc. Realitatea că mulţi alţi oameni din jurul nostru fac lucruri nedrepte, nu trebuie să fie factorul hotărîtor. Nu este nici o deosebire în aceea, dacă un învăţător sau un dătător de lucru ştie ce facem. Întrebarea este, ce este drept? Ce este plăcut lui Dumnezeu? Învăţătorii şcolilor sînt în general reprezentanţii autorităţilor lumeşti, uneltele stăpînirilor mai înalte. Şi aceea ce priveşte dătătorul de lucru lumesc, dă Biblia sfatul să le fie pe plac . . . să dea o dovadă de o desăvîrşită credincioşie, ca să facă în totul cinste învăţăturii lui Dumnezeu, mîntuitorul nostru. (Tit 2:9, 10) Dacă procedăm aşa arătăm, că nu am cedat influenţei lui Satan a cărui „duh activează în fii neascultării.“ In locul acesteia contribuim într–adevăr la aceea ca să avem relaţii paşnice faţă de aproapele nostru. — Efes. 2:2, 3.
AUTORITATE ÎN INTERIORUL FAMILIEI
16. Care cerinţă este explicată la 1 Cor. 11:3 pentru o viaţă familiară armonioasă?
16 Un ţinut pe mai departe pe care este deosebit de demn de dorit în relaţia paşnică, este cercul familiar. Foarte deseori lipseşte aşa o relaţie sănătoasă aşa încît relaţiile membrilor familiei sînt stingherite între ei şi în multe cazuri se ruinează chiar comunitatea familiară. Ce se poate face pentru îmbunătăţirea situaţiei? O cerinţă de bază este respectul înaintea rînduielii lui Iehova a conducerii printr–un cap. Aceasta este descris la 1 Cor. 11:3: „Capul fiecărui bărbat este Cristos, dar capul femeii este bărbatul, dar capul lui Cristos este Dumnezeu.“
17. (a) Ce este poziţia bărbatului cu privire la principiul conducerii printr–un cap? (b) Ce exemplu proeminent a dat Isus Cristos cu privire la poziţia bărbatului conjugal, ca cap?
17 Să se ia în seamă, că explicaţia începe cu poziţia bărbatului, dar ca primul lucru, nu este arătat spre poziţia lui, ca cap, ci cu mult mai mult se atrage atenţia la realitatea, că după rînduiala lui Iehova a lucrurilor, spre cine trebuie să–şi ridice bărbatul ochii cu privire la conducere, cineva, a cărui exemplu trebuie să urmeze. Cristos, este capul bărbatului, în procedură cu adunarea sa, care este asemănată cu o mireasă, a arătat Cristos calea cum poate să–şi ocupe poziţia sa cu succes un soţ conjugal. Exemplul său proeminent cauzează, ca ucenicii lui să urmeze aceasta cu plăcere. In loc să fie un şef, care a fost faţă de ei aspru şi pretenţios, a fost Isus „smerit şi umilit din inimă,“ aşa încît urmaşii lui au găsit mîngîiere pentru sufletele lor. (Matei 11:28–30) A dovedit el dispreţuire faţă de ei din cauza insuficienţelor lor? Dimpotrivă el a depus viaţa sa, ca să-i cureţe de păcat. (Efes. 5:25–30) Ce binecuvîntare este, dacă este în familie un bărbat, care se străduieşte în mod sincer să urmeze acest exemplu!
18. (a) In care mod poate arăta o femeie, că respectă autoritatea bărbatului ei? (b) Cum trebuie să dovedească copiii respect faţă de părinţi, şi pentru ce?
18 Dacă există într–o familie aşa un cap de familie conducător, nu–i cade greu femeii, să–şi ridice ochii spre bărbatul ei, şi copiii ascultă de părinţii lor cu plăcere. Totuşi poate să contribuie femeia şi copiii de asemenea mult, la fericirea familiei. Incît se străduieşte o femeie cu hărnicie în gospodărie, primeşte hotărîrile bărbatului ei şi contribuie la reuşita acestora, arată, că are într–adevăr „un respect profund înaintea bărbatului ei.“ Se referă aceasta şi la familia voastră? (Efes. 5:33; Prov. 31:10–15, 27, 28) Dacă ascultă copiii cu plăcere de tata cît şi de mama, aceasta arată că–şi respectă părinţii, aceasta este aceea ce cere Dumnezeu. (Efes. 6:1–4) Nu te gîndeşti şi tu că într–o astfel de familie există cu mult mai multă pace şi stăpîneşte un simţ de siguranţă personală cu mult mai puternică, decît într–o casă, în care lipseşte respectul înaintea autorităţii?
19. Ce se întîmplă, dacă eşti tu singurul în familie, care s–ar lăsa condus de Cuvîntul lui Dumnezeu?
19 Tu poţi participa, de a face căminul tău un astfel de loc. Dacă alţi membrii a familiei se hotăresc pentru aceea, să respecte căile lui Iehova sau nu, dar tu poţi să faci totuşi aceasta. Pe urmă s–ar putea, ca alţi membri a familiei să urmeze exemplul tău proeminent. (1 Cor. 7:16; Tit 2:6–8) Dar chiar dacă n–o fac, aceea ce faci va fi o dovadă a credinţei tale, în exactitatea căilor lui Dumnezeu, aceasta nu este de o valoare inferioară. — 1 Petru 3:16, 17.
20, 21. (a) Cum arată Biblia, că autoritatea unui bărbat şi aceea a părinţilor nu este absolută? (b) Inaintea cărei hotărîri pot fi puşi copiii credincioşi sau o femeie creştină căsătorită şi ce trebuie să fie cauza lor?
20 Ţine în minte, că tot cadrul, în care este exercitată autoritatea în familie, se trage de la Dumnezeu. Astfel nu este permis să trecem cu vederea pe Dumnezeu. De aceea sînt indicate femeile să fie supuse bărbaţilor lor „cum se cuvine în domnul,“ şi copiii sînt sfătuiţi să asculte de părinţii lor „fiindcă aceasta este plăcut Domnului.“ (Colos. 3:18, 20) Aceasta înseamnă că autoritatea unui bărbat asupra nevestei lui şi a părinţilor asupra copiilor lor este relativă. Dacă este bărbatul sau părinţii necredincioşi, poate să le displacă prima dată gîndul acesta. Totuşi aceasta are într–adevăr un efect spre binele lor, deoarece aceasta va contribui la aceea ca credinciosul să devină mai de încredere şi plin de respect.
21 Natural, dacă ar cere un om de la soţia lui să facă ceva ce nu se „cuvine în domnul,“ va dovedi ea prin aceea ce face, dacă se teme într–adevăr de adevăratul Dumnezeu sau nu! (Ecles. 12:13) De asemenea trebuie să hotărească şi copiii însuşi dacă sînt destul de mari să înţeleagă şi să asculte de cuvîntul lui Dumnezeu Chiar dacă părinţii lor nu au aceiaşi dorinţă ca ei să servească pe Iehova Dumnezeu dacă doresc să–şi dovedească loialitatea lor faţă de Iehova Dumnezeu, sau să ieie parte la soarta părinţilor, care nu fac aceasta. Perspectiva lor cu privire la viaţă veşnică este în joc. (Matei 10:37–39) Pe lîngă prima îndatorire a lor pe care o au faţă de Dumnezeu, neluînd în seamă aceasta, ar trebui să fie supuşi „în toate“ astfel de copii, chiar dacă ar însemna că ar trebui să facă ceva ce nu le place. (Colos. 3:20) Dacă procedează aşa, ar trebui să fie capabili să deie ajutor şi părinţilor lor, să primească pregătirea de mîntuire a lui Iehova. Dacă cauza cuiva nu este neascultarea, care provine dintr–un spirit independent, ci loialitatea faţă de Iehova şi căile Sale drepte, atunci este aceasta într–adevăr „plăcut în Domnul.“
ÎN ADUNAREA CREŞTINĂ
22, 23. (a) Ce fac supraveghetorii creştini în favoarea membrilor adunării? (b) Deci cum trebuie să ne comportăm noi faţă de ei pe baza acelora ce este spus în Evrei 13:17.
22 Acelaşi spirit a loialităţii faţă de Iehova, trebuie să se reoglindească în comportarea noastră faţă de adunarea Lui creştină şi faţă de aceia care iau în seamă interesele lor. Iehova s–a îngrijit de supraveghetori, care trebuiau să păstorească „turma.“ Ei nu primesc salar pentru lucrul lor, ci în locul acestuia, se dăruiesc însuşi în urma îngrijirii lor adevărate pentru binele fraţilor şi surorilor lor creştini. (1 Tes. 2:8, 9) Ei ajută adunării să îndeplinească lucrarea deosebită care le–a fost încredinţată, aceasta înseamnă propovăduirea vestei bune despre Impărăţia lui Dumnezeu. Ei se îngrijesc şi pentru binele membrilor unici ai adunării şi le ajută să înţeleagă cum pot întrebuinţa principiile Bibliei în viaţa lor zilnică. Pe mai departe, dacă stăruie un membru oarecare al adunării cu voia într–o facere de rău grea, cu toate că ştie ce cere Dumnezeu, atunci se îngrijesc supraveghetorii răspunzători să fie exclus, astfel o să fie feriţi restul membrilor adunării de influienţa lui rea. — 1 Cor. 5:12, 13.
23 Fiindcă apreciem această pregătire plină de dragoste a lui Iehova, prin care este garantată între poporul Său un spirit de pace, ar trebui să luăm la inimă îndemnarea care se poate găsi în Evrei 13:17 şi sună: „Ascultaţi de mai marii voştri şi fiţi–le supuşi, căci ei priveghează asupra sufletelor voastre, ca unii care au să dea socoteală de ele; Pentru ca să poată face lucrul acesta cu bucurie nu suspinînd, căci aşa ceva nu v–ar fi de nici un folos.“
24, 25. (a) Aceea ce învaţă bătrînii, cum trebuie să influenţeze modul şi felul nostru şi cum îi privim? (b) Cînd şi unde să întrebuinţăm aceea ce am învăţat din Biblie şi pentru ce?
24 „De a asculta de aceia care preiau conducerea“ nu înseamnă de a deveni numai plăcut oamenilor. Biblia accentuează că un motiv principal pentru care merită supraveghetorii sau bătrînii aceştia respectul, constă în aceea că ceea ce învaţă ei, este „Cuvîntul lui Dumnezeu.“ (Evrei 13:7; 1 Tim. 5:17) Cu privire la cuvîntul acesta, este scris în Evrei 4:12, 13: „căci cuvîntul lui Dumnezeu este viu şi lucrător, mai tăietor decît orice sabie cu două tăişuri, pătrunde pînă acolo că desparte sufletul şi duhul, încheieturile şi măduva, judecă simţurile şi gîndurile inimii. Nici o făptură nu este ascunsă de El, ci totul este gol şi descoperit înaintea ochilor aceluia cu care avem de a face.“
25 Acest „Cuvînt a lui Dumnezeu“ descoperă într–adevăr ce este o persoană înlăuntrul ei. Aceasta descoperă deosebirea între aceea ce pare a fi cineva şi atitudinea care–l stăpîneşte, care–l îndeamnă să procedeze şi să vorbească într–un anumit fel. Dacă crede într–adevăr în Dumnezeu şi se lasă condus de dorinţa sinceră de a fi plăcut Creatorului lui, atunci nu va decădea în facerea nedreptăţii, dacă este în afara zonei vizibile a „bătrînilor adunării.“ Nici nu se va deda unei comportări nebiblice, numai fiindcă nu este vorba de o nelegiuire grea, pentru care ar fi exclus cineva din adunare. Dorinţa lui este de a nu păcătui şi a reoglindii în mod corect „slava lui Iehova,“ (Rom. 3:23) Pe de altă parte, dacă este cineva înclinat de a lua uşor sfatul care se poate găsi în Cuvîntul lui Dumnezeu, trebuie să examineze cu grijă ce atitudine are într–adevăr faţă de Dumnezeu. Devine el asemenea persoanei, despre care este scris în Ps. 14:1 [13:1, Al]: „Nebunul a zis în inima lui, nu există Iehova“?
26, 27. (a) Pentru ce este important de a lua în serios „fiecare cuvînt“ a lui Iehova? (b) Cum atinge aceasta viaţa noastră, dacă dovedim în felul acesta respect înaintea autorităţii?
26 Cînd a fost ispitit Isus Cristos de Diavol, a explicat statornic: „Omul poate să trăiască din orice cuvînt care iese din gura lui Iehova.“ (Matei 4:4) Eşti şi tu aşa de ferm convins de aceasta? Crezi tu că orice cuvînt a lui Iehova este important şi nu este permis să fie trecut cu vederea? De a asculta de unele pretenţii a lui Iehova, pe cînd le tratează alţii ca neimportante, nu este suficient exprimat simplu. Ori sprijinim legalitatea suveranităţii lui Iehova, sau ne punem în chestiunea de discuţie de partea lui Satan, încît ne stabilim însuşi rigla de măsură pentru aceea ce este bine sau rău. Fericiţi sînt aceia care dovedesc că iubesc legea lui Dumnezeu într–adevăr! — Ps. 119:165 [118:165, Al].
27 Astfel de persoane nu se lasă duşi în robie prin spiritul dezbinător a lumii. Ei nu se străduiesc nici după aceea să aibe parte la comportarea ruşinoasă a acelora care nu respectă restrîngerea în privinţa morală. Un respect profund înaintea lui Iehova şi căile Sale drepte, dă tărie vieţii lor.
[Întrebări de studiu]
