Ce a făcut Dumnezeu pînă astăzi?
Capitolul 6
Ce a făcut Dumnezeu pînă astăzi?
1. (a) Ce părere are lumea cînd spune; „Dumnezeu este mort“? (b) Eşti de acord cu ei?
IN ANII mai recenţi, anumiţi oameni — mai ales conducători religioşi — spun: „Dumnezeu este mort“. Presupun ei prin aceasta că Dumnezeu nu ar exista? De cele mai multe ori, nu. De obicei ei exprimă prin aceasta că ei nu cred, pur şi simplu, că Dumnezeu ar fi activ interesat de pămînt, sau ar întreprinde ceva privitor la problemele care neliniştesc omenirea. Dar în adevăr, Dumnezeu trăieşte realmente şi se îngrijeşte de fapt de pămînt, deşi s–ar părea că El nu a făcut ceea ce oamenii se aşteptau din partea Lui. Insă aceasta nu însemnă că El nu a făcut nimic, în realitate El a fost activ în favoarea omului de la începutul istoriei omenirii şi pînă în zilele noastre.
2. Cum afectează scurta durată a vieţii omului, gîndurile sale in această privinţă?
2 Un motiv pentru care anumite persoane au simţul că: „Dumnezeu este mort“ este durata scurtă a vieţii omeneşti. Aceasta face pe om nerăbdător, dorind ca în timpul scurt oferit vieţii sale, să ajungă la ceva. Eforturile Sale se dovedesc pînă acum a fi premature şi scopul visat nu e atins. Totuşi dorinţa de a vedea rezultatele încă în timpul vieţii Sale, îi stăpîneşte găndurile. Pe baza unei experienţe atît de mărginite umane, înclină el din eroare să-l critice pe Dumnezeu în mod corespunzător.
3. Cum afectează veşnicia vieţii lui Iehova, capacitatea Sa de a stăpîni anumite situaţii în timpul cel mai potrivit?
3 Pe de altă parte Iehova trăieşte în continu. (Psalmul 102:24; Isaia 44:6) El nu are de ce să devină nerăbdător. El poate cuprinde cu privirea situaţia, văzînd exact cum în scurgerea timpului, acţiunile Sale influenţează înspre mai bine pe fiecare din cei loviţi de nedumerire, şi cum dezvoltarea proiectelor Sale va conduce la rezultate din cele mai bune. Exact aceasta a şi făcut Dumnezeu. — Isaia 40:22; 2 Petru 3:8, 9.
CUM S–A DESCOPERIT DUMNEZEU?
4. Care este deci intenţia declarată a lui Iehova şi ce noţiune a procurat el omului?
4 Intenţia declarată a lui Iehova, constă în întocmirea unei orînduiri drepte pentru toată creaţinuea, o administraţie care va pune omul — în situaţia să trăiască în pace şi unitate şi să se bucure de o deplină siguranţă. (Efeseni 1:9, 10; Proverbe 1:33) Dumnezeu nu obligă pe nimeni să-i servească pentru aceasta. El adună doar sub administraţia Sa, pe aceia, care sînt gata să recunoască poziţia Sa şi care preţuiesc guvernarea Sa. In scopul de a pune o temelie întregii omeniri care va trăi în acord cu pretenţiile Sale, Dumnezeu aduce la cunoştinţa omenirii, regulile şi principiile administraţiei Sale drepte, lăsîndu–i să cunoscă cum funcţionează ea. In acelaşi timp dă posibilitate omului să dobîndească noţiuni de vitală împortanţă despre Dumnezeu însuşi şi însuşirile Sale. — Ioan 17:3.
5. Ce putem învăţa despre Dumnezeu din opera creaţiunii Sale?
5 Deoarece Iehova este spirit, natural că este invizibil omului. Cum le va da să înţeleagă deci oamenilor din sînge şi carne, aceste lucruri? Putem face cunoştinţă cu multe însuşiri ale Creatorului din creaţiunea Sa. (Romani 1:20) Admirabila corelaţie a proceselor vieţii de pe pămînt, adeveresc înţelepciunea Sa. Enorma putere care se manifestă în oceane, vremea şi mişcarea dirijată a corpurilor cereşti, vestesc puterea Sa universală. (Iov 38:8–11, 22–33; 40:2) Si diversitatea alimentelor pe care le produce pămîntul, împreună cu frumuseţea florilor, a păsărilor, răsăritul şi apusul soarelui, caraghiosul jucăuşi al animalelor: toate vorbesc despre iubirea creatorului pentru oameni, şi de dorinţa Sa să ne bucurăm de viaţă. Cu toate acestea revelaţia lui Dumnezeu nu încetează prin aceste lucruri.
6. (a) Prin ce a dat Dumnezeu revelaţii deosebite despre voia Sa? (b) Prin ce alte mijloace a descoperit Dumnezeu oamenilor, principiile şi însuşirile sale?
6 În diferite ocazi, El a vorbit chiar din cer, în unele cazuri personal, în altele prin îngeri. Astfel a familiarizat treptat oamenilor, regulile Sale drepte şi voinţa Sa. Aceasta a făcut El pe muntele Sinai din peninsula Arabă, unde într–un chip provocator de sfială a dat milioanelor de izraeliţi, adunaţi acolo, legea Sa. (Exod 19:16–19; 20:22) Mai mult în timpul unei perioade de mai multe secole, El ia legătură cu oamenii prin profeţii săi şi lasă ca descoperirile voinţei Sale, să fie consemnate. (2 Petru 1:21) În afară de aceasta Dumnezeu a decis să–şi manifeste principiile şi însuşirile Sale prin felul purtării Sale cu poporul Său şi prin experienţele umane înduioşătoare, adăugate cuvîntului său inspirat. Cu cît este mai bogat mai convingător şi mai mişcător totuşi să auzim şi să citim nu numai lămuririle lui Dumnezeu despre planul Său, dar să fim şi în stare să găsim în darea de seamă istorică de neşters, exemple care să ne ajute să înţelegem voia lui în legătură cu noi. (1 Corinteni 10:11) Ce conţine acest raport?
7. (a) Cum a arătat Dumnezeu că nu tolerează pentru totdeauna nedreptatea? (b) Ce să facem dacă aflăm cum priveşte el astfel de purtări?
7 El a dat o dovadă oamenilor că: „Dumnezeu nu tolerează pentru totdeauna nedreptatea“. Fireşte el ingăduie urmaşilor lui Adam să meargă pe drumul ales de ei, şi prin aceasta să dovedească faptul inevitabil că omul nu este destoinic, să se conducă singur cu succes. Dar Dumnezeu nu lasă pe oameni fără dovadă că va osîndi căile lor nedrepte, astfel a adus El un potop în zilele lui Noe, pentru că pămîntul a fost plin de violenţă. (Genesa 6:11–13) A nimicit oraşele Sodoma şi Gomora, ai căror locuitori au fost sexual degeneraţi. (Genesa 19:24; Iuda 7) El a lăsat naţiunea Izrael, care mărturisea că serveşte lui, să plece în exil, pentru că se deprinseseră cu falsitatea. (Ieremia 13:19, 25) Dacă aflăm cum priveşte Dumnezeu aceste purtări, avem ocazia să ne schimbăm viaţa şi să ne arătăm dragostea faţă de adevăr. Dorim noi să facem aceasta?
8. Au existat supravieţuitori cînd Dumnezeu a provocat nimicirea? Ilustrează prin exemple.
8 Un alt punct de extremă importanţă, pe care îl descoperă scriptura omului, constă în faptul că Dumnezeu nu-i înlătură pe cei drepţi împreună cu cei răi. În potopul atotcuprinzător, Dumnezeu nu l–a nimicit pe Noe, vestitorul dreptăţii, ci l–a cruţat pe el şi alte şapte persoane. (2 Petru 2:5) Şi înainte ca focul şi pucioasa să cadă din cer, lui Lot cel drept şi tovarăşilor săi de casă, le–a fost dată posibilitatea de ieşire. — Genesa 19:15–17; 2 Petru 2:7.
9, 10. (a) Cum te atinge felul cum a procedat Iehova cu poporul Izrael, avînd în vedere împrejurarea că El i–a avertizat tot mereu de a se abate de la calea cea rea? (b) Ce ne mai învaţă aceste exemple în afară de faptul că Dumnezeu a dat dovadă de atîta răbdare?
9 Ce a făcut Dumnezeu cînd izraeliţii, care erau în legămînt cu El, sau dovedit a fi necredincioşi faţă de El? El nu s–a lepădat de ei pe loc. Prin profetul său Ieremia, spunea: „V–am trimis pe toţi slujitorii mei, prorocii, i–am trimis în fiecare zi de dimineaţă“. Dar ei nu i–au dat ascultare. (Ieremia 7:25, 26) Chair şi în timpul cînd ocuparea şi distrugerea propriuzisă a Ierusalimului se apropia, Iehova a rostit prin profetul Său Ezechiel, cuvintele: „Doresc eu moartea păcătosului?“ sînt spusele suveranului a Domnului Iehova, „şi nu doresc eu mai de grabă ca el să se întoarcă de pe căile lui şi să trăiască? . . . Intoarceţi–vă doar la Dumnezeu şi veţi trăi.“ — Ezechiel 18:23, 32.
10 Ce vedem aşadar? Vedem că Iehova a vestit marea Lui răbdare faţă de omenire într–un mod care pe mulţi oameni de bună credinţă i–a impresionat adînc. In acelaşi timp prin procedeul Său bine conturat ne întipăreşte dragostea Sa faţă de dreptate şi importanţa de a trăi în concordanţă cu cerinţele Sale.
11. (a) Ce explicaţii privitoare scopului Său, a dat Iehova în grădina Edenului? (b) Ce a întreprins Dumnezeu de atunci?
11 Si altceva de mare însemnătate este scos în evidenţă. Putem vedea de la bun început, că Dumnezeu a urmărit în toate acţiunile Sale un anumit scop de la care nu s–a abătut niciodată, chiar dacă realizarea acestuia necesită anumite măsuri în etape. Scopul său fundamental a fost expus încă din Eden, chiar dacă acestea a fost exprimat simbolic. Cu pronunţarea sentinţei lui Satan, Iehova a prezis că acesta va avea îngăduinţa să aducă la viaţă o „sămînţă“ formată din persoane, care îi va reprezenta însuşirile Sale şi vor îndeplinii voia Sa. Dumnezeu a mai prezis că va apare o altă „sămînţă“, un eliberator drept. Aceasta va elibera omenirea de asupritoarea stăpînire a acestuia. (Genesa 3:15; Apoc. 12:9) După expunerea scopului Său, Iehova a recurs la anumite pregătiri în vederea administrării definitive a problemelor globului pămîntesc sub conducerea „seminţei“ promise. Această lucrare pregătitoare necesită timp, după cum vom mai vedea.
DE CE A PROCEDAT ÎN MOD SPECIAL CU IZRAEL?
12, 13. (a) De ce şi–a ales Dumnezeu poporul Izrael şi a dat legile Sale numai acestei naţiuni? (b) Ce putem învăţa aşadar din istoria izraelului şi din acelorlalte naţiuni?
12 Cu mult înainte de apariţia naţiunilor de astăzi, Dumnezeu şi–a ales un popor, care trebuia să fie poporul său ales pentru sute de ani. Pentru ce? Pentru ilustrare vie, a efectelor principilor Sale drepte. Această naţiune era formată din urmaşii lui Abraham, a unui om, care manifesta o mare credinţă fată de creator. Lui i se adresează Iehova: „Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare, s–a alipit Domnul de voi şi v–a ales, căci voi sînteţi cel mai mic dintre toate popoarele. Ci pentru că Domnul vă iubeşte, pentru că a vrut să ţină jurămîntul pe care l–a făcut părinţilor voştri.“ — Deuteronom 7:7, 8; 2 Regi 13:23.
13 După ce Iehova a eliberat pe izraeliţi din robia Egiptului i–a adunat pe muntele Sinai, făcîndu–le oferta de a încheia un legămînt cu El. Ei i–au răspuns: „Vom face tot ce a zis Domnul Iehova.“ (Exod 19:8) Apoi Iehova le–a dat hotărîrile şi deciziile judecătoreşti. Astfel ei s–au deosebit de toate celelalte naţiuni, obţinînd explicaţii detailate asupra măsurilor drepte, proprii lui Dumnezeu, pentru omenire. (Deuteronom 4:5–8) Istoria izraeliţilor ne furnizează astfel o dare de seamă despre ceea ce se întîmplă atunci cînd dai ascultate, sau ignorezi legile înţelepte şi drepte ale lui Dumnezeu. In acelaş timp istoria altor naţiuni stă într–un contrast pronunţat dezvăluind deznodămîntul acelora care trăiesc fără legea lui Dumnezeu.
14. (a) A neîndreptăţit Dumnezeu naţiunile neizraelite, neamestecîndu–se în problemele lor? (b) Cum au tras însă foloase din bunătatea nemeritată a lui Dumnezeu?
14 Ce ar fi de spus despre celelalte naţiuni? Ele şi–au ales căi proprii precum şi forme de guvernare proprii. Oamenii acestor naţiuni nu au dus lipsă în totul de bune însuşiri. Ei mai aveau încă o conştiinţă şi aceasta îi determina să acţioneze uneori din interes umanitar, în favoarea tovarăşilor lor. (Romani 2:14; Fapte 28:1, 2) Dar păcatul lor moştenit şi faptul că sau lăpădat de conducerea divină, i–a determinat să urmeze în principiu o cale egoistă. Aceasta a dus la războaie cumplite şi la obiceiuri degenerate, prin care îşi satisfăceau slăbiciunile şi pasiunile egoiste. (Efeseni 4:17–19) Dumnezeu nu era răspunzător pentru necazurile şi durerile pe care şi le provocau. Ei singuri sau decis pentru calea pe care au urmat–o în viaţă. Dumnezeu nu a intervenit doar în cazul cînd procedeul lor intra în conflict cu realizarea scopului Său. Insă în bunătatea nemeritată a Sa, de care a dat dovadă faţă de omenire, a permis acesteia să se bucure de razele de soare, de ploaie şi de minunăţia creaţiei Sale şi să aibe parte de roadele pămîntului. — Fapte 14:16, 17.
15. Ce măsuri a luat Dumnezeu pentru binecuvîntarea oamenilor acestor naţiuni?
15 Iehova nu a exclus aceste naţiuni ca ele să nu se numere printre acelea care vor primi în sfîrşit binecuvîntarea prin sămînţa făgăduită. Lui Abraham i s–a spus că sămînţa se va ridica din neamul său. Iar despre urmările acestui lucru Iehova spune: „Toate neamurile pămîntului vor fi binecuvîntate în sămînţa ta, pentru că ai ascultat de porunca Mea!“ (Genesa 22:18) Vedem astfel că Iehova acţionează în exclusivitate cu Izrael dar cu toate acestea, scopul său de a binecuvînta mai tîrziu toate celelalte naţiuni, l–a realizat nepărtinitor, chair dacă aceştia nu ştiau nimic. — Fapte 10:34, 35.
16. (a) Ce a făcut Dumnezeu în decursul acestui timp, privind promisiunea sămînţei? (b) Cine a fost sămînţa promisiunii?
16 In timp ce Iehova umbla cu Izraelul natural a dat naţiunii în vileag numeroase profeţii, care corespundeau unor cerinţe vitale. Aceştia făceau pe oamenii de credinţă capabili să recunoască sămînţa promisă, unsul lui Iehova, cînd acesta venea în sfîrşit. Descendenţa lui din neamul lui Iuda şi casa lui David, a fost descrisă cu exactitate, (Genesa 49:10; Psalmul 89:35, 36) Locul naşterii sale, Beetleem, a fost arătat cu numele (Mica 5:2) Cu secole înainte a fost indicat exact timpul în care ca om matur urma să fie uns şi să devină astfel Mesia. (Daniel 9:24–27) Serviciile sale preoţeşti pentru omenire au fost preumbrite ca şi jertfa lui proprie, pe care avea să o prezinte, pentru a deschide calea tuturor oamenilor naţiunilor, calea care le oferă posibilitatea dobîndirii vieţii veşnice, cînd ziua judecăţii lui Dumnezeu ar veni. (Evrei 9:23–28) Aşadar, cînd a venit timpul stabilit, fără îndoială totul arăta spre Isus Cristos, ca spre acela pe care Iehova l–a trimis drept sămînţa promisiunii, ca cel prin care, omenirea va fi în sfîrşit binecuvîntată. — Galat. 3:16, 24; 2 Corint. 1:19, 20.
PREGĂTIREA REGENŢILOR PENTRU OMENIRE
17. Ce intenţiona să aducă Dumnezeu prin Isus şi cum a fost aceasta evidenţiat pe vremea naşterii sale?
17 El era cel prin care Dumnezeu urma să dea omenirii pacea. Înaintea naşterii sale, Maria mama sa a fost înştiinţată de către un înger a lui Dumnezeu, că fiul ei va primi o împărăţie veşnică. Păstorii în aproprierea Betleemului au fost înştiinţaţi de naşterea lui şi au auzit apoi o mulţime a oastei cereşti lăudînd pe Dumnezeu şi spunînd: „Slavă lui Dumnezeu în locurile preaînalte, şi pace pe pămînt între oamenii plăcuţi lui“. — Luca 1:31–33; 2:10–14.
18. (a) In ce măsură l–au pregătit pe Isus experienţele sale pămînteşti pentru funcţia de rege şi mare preot? (b) Ce efect a avut moartea sa asupra realizării păcii?
18 Ţine seamă de binefacerile care au rezultat din faptul că acest viitor rege ceresc a trăit pe pămînt. Ca om a învăţat să recunoască şi să înţelegă problemele omenirii. El a trăit şi a muncit cu oamenii. Le–a împărtăşit personal truda şi mîhnirea. Sub apăsarea celor mai grele încercări, el şi–a dovedit loialitatea faţă de Iehova şi dragostea pentru dreptate. Toate acestea aparţineau de felul şi modul de cum îl pregătea Dumnezeu pentru funcţia de rege a cerului şi a pămîntului şi de mare preot, pentru ca prin el să lase să parvine omenirii binefacerile dătătoare de viaţă. (Evrei 1:9; 4:15; 5:8–10) Apoi Isus Cristos a pregătit drumul ca omenirea să ajungă din nou într–un raport paşnic cu Dumnezeu prin jertfa propriei sale vieţi. — 1 Petru 3:18.
19. (a) De unde constatăm noi că Isus a înviat şi s–a ridicat la cer? (b) Ce a făcut el în legătură cu puterea sa regală după ce s–a întors în cer?
19 După moartea lui, Dumnezeu l–a înviat din nou la viaţă şi s–a îngrijit ca peste 500 de oameni să fie prezenţi pentru a fi martori că aceasta s–a întîmplat cu adevărat. (1 Cor. 15:3–8) S–a ridicat la cer cu 40 de zile mai tîrziu, dispărînd de sub privirea ucenicilor săi. (Fapte 1:9) Incepînd de atunci îşi exercită el puterea sa regală din cer, asupra propriilor săi urmaşi credincioşi şi binefacerile domniei sale îi deosebesc clar de ceilalţi oameni. Sosise însă timpul hotărît ca să primească puterea regală asupra naţiunilor? Nu. Deoarece alte lucruri, conform marelui program a lui Iehova solicita atenţia sa. — Evrei 10:12, 13.
20. Ce lucrare nouă a început Isus pe care ucenicii săi trebuia să o facă pe pămînt?
20 O mare lucrare trebuia să se înfăptuiască după ce s–a întors în cer. Înaintea morţii şi învierii lui Isus nici un Israelit nu a fost ales ca predicator pentru convertirea altor naţiuni pe întreg globul pămîntesc, cu toate că mereu a existat persoane care doreau să se închine lui Iehova şi să primească binecuvîntările făgăduite Israelului. (1 Regi 8:41–43) Odată cu începerea creştinismului, a început aşadar o nouă lucrare. Isus Cristos însuşi a dat exemplu în această privinţă. Atunci, înaintea înălţării sale la cer pe cînd se afla cu ucenicii săi le–a spus: „Şi–mi veţi fi martori în Ierusalim, în toată Iudeea în Samaria şi pînă la marginile pămîntului“. — Fapte 1:8.
21. Ce a realizat Dumnezeu prin această mărturie în locul convertirii totale?
21 Se urmărea o convertire totală? Nu. Ceea ce trebuie să se realizeze pînă la „sfîrşitul acestui sistem de lucruri“ era mai mult decît o lucrare de adunare a „fiilor Impărăţiei“ aşa cum ilustrase Isus într–o comparaţie despre „împărăţia cerurilor.“ Cu adevărat ceilalti viitori membrii ai guvernării regale trebuiau să fie aleşi. (Matei 13:24–30, 36–43) Oricine care citeşte scrierile greceşti, poate să–şi dea seama fără îndoială, că începînd cu Rusaliile anului 33 e.n. credincioşilor le–a fost dăruită speranţa, de a lua parte împreună cu Isus Cristos la domnia sa regală din ceruri. — 2 Timotei 2:12; Evrei 3:1; 1 Petru 1:3, 4.
22. (a) Ce fel de instruire trebuie să aibă aceşti presupuşi moştenitori ai Impărăţiei cereşti, conform cerinţelor lui Dumnezeu? (b) A fost deci alegerea făcută în grabă?
22 Alegerea acestor viitori coregenţi ai omenirii ar solicita mult timp. De ce? Deoarece această speranţă, mai preţioasă decît cea mai frumoasă nestemată, trebuie să fie oferită tuturor oamenilor a naţiunilor. In timp ce mulţi pretindeau că o vor primii, numai cîţiva s–au dovedit cu adevărat ca urmaşi loiali ai fiului lui Dumnezeu. (Matei 13:45, 46; 22:14) Ei trebuiau să corespundă unei mari cerinţe. Creştinii nu au trăit în asemănare cu Israelul natural, ca un popor unitar, izolaţi de ceilalţi oameni. Drept urmare credinţa şi rezistenţa lor le–a fost greu încercată. Ei trăiau ca străini în lume, deoarece preferau un alt mod de viaţă, un mod care era în concordanţă cu principiile drepte ale lui Dumnezeu. (1 Petru 2:11, 12) Pentru a fi aprobaţii ca atare, trebuiau să se păstreze curaţi de obiceiurile imorale şi corupte ale lumii înconjurătoare. (1 Cor. 6:9, 10) Dacă sînt cu adevărat „fii a lui Dumnezeu“, trebuie să dovedească că sînt „paşnici,“ că nu participă la războaiele naţiunilor şi nu ripostează acum cînd sînt urmăriţi din cauza credinţei lor. (Matei 5:9; 26:52; Rom. 12:18, 19) Se cere din partea lor să dovedească o loialitate nesdruncinată faţă de Dumnezeu şi să nu se evidenţieze ca exponenţi ai guvernelor politice din lume, pe care Biblia le denumeşte ca fiară“. (Apoc. 20:4, 6) Din această cauză şi pentru că s–au ţinut atunci legat de numele lui Isus Cristos ca rege uns a lui Dumnezeu, au devenit un obiect al urei tuturor naţiunilor. (Matei 24:9) Astfel dar, aceia care împreună cu Cristos vor fi regenţi cereşti ai oamenilor nu vor fi aleşi în grabă.
23. (a) Cîţi trebuie să fie uniţi cu Cristos în această corporaţiune cerească? (b) De unde sînt ei aleşi şi de ce?
23 Nu pentru că numărul celor aleşi trebuie să fie mare, necesită aceasta atîta timp. Conform Sfintelor Scripturi, Dumnezeu a limitat numărul acelora care formau aleasa sa corporaţiune de administrare de sub conducerea lui Isus, la 144 000 de persoane. (Apoc. 14:1–3) Dumnezeu i–a ales cu mare grijă, din fiecare neam, din fiecare limbă, fiecare popor şi naţiune. (Apoc. 5:9, 10) Printe ei se găsesc oameni din toate straturile sociale, bărbaţi şi femei, persoane care au trecut de asemenea prin diferitele probleme ale omenirii. In timp ce ei au îmbrăcat o nouă personalitate creştină, nu a mai existat nici o problemă care să fi stat înaintea unora dintre ei, şi să nu le fi putut învinge. (Efeseni 4:22–24; 1 Corinteni 10:13) Ce fericiţi putem fi, că regii şi preoţii şi aceasta ne înarmează, vor fi oameni milostivi, capabili să înlesnească un sprijin de orice fel, bărbaţilor şi femeilor, prin aceea că stau alături de ei, să-i sprijine în dobîndirea vieţii veşnice.
24. Ce este de spus despre milioanele de oameni, care au trăit şi au murit în acest timp, fără ca mulţi dintre ei să fi cunoscut Biblia?
24 Ce putem spune despre oamenii care stau în afara acestei adunări creştine? In decursul tuturor acestor timpuri, Dumnezeu nu a intervenit în problemele de guvernare ale lumii. El a lăsat omenirea să–şi urmeze drumul pe care şi–a ales. Bine înţeles că milioane de oameni au venit şi au trecut, mulţi dintre ei fără să fi auzit vre-odată ceva despre Biblie sau despre Impărăţia lui Dumnezeu. Dar Dumnezeu nu i–a uitat. El a luat măsuri pentru timpul despre care apostolul Pavel adresîndu–se unui guvernator al zilelor sale, i–a spus: „Am în Dumnezeu nădejdea aceasta . . . că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.“ (Fapte 24:15) Atunci vor obţine ei în condiţiile prielnice din noua orînduire a lui Dumnezeu posibilitatea să-l cunoască şi să se decidă asupra căilor lui Iehova, cît şi a atitudinei pe care o vor alege personal, referitor la chestiunea de discuţie a suveranităţii Sale universale. Dacă ei se dovedesc ca iubitori ai dreptăţii, vor putea trăi veşnic.
ÎN TIMP CE SE APROPIE „SFÎRŞITUL“
25, 26. (a) Ce altă putere i se va da lui Cristos la timpul potrivit şi împotriva cui va lua el măsuri? (b) In ce fel va afecta aceasta starea lucrurilor de pe pămînt?
25 Înaintea venirii acestei noi orînduiri, urmează să aibă loc evenimente zguduitoare. Biblia a prezis o schimbare gravă în situaţia lumii. Isus Cristos va fi întronat ca rege, nu numai pentru a domni peste ucenicii săi, ci pentru a lua cu autoritate măsuri pentru întreaga lume. In acest timp va avea loc problemaţia din cer: „Impărăţia lumii a trecut în mîinile Dumnezeului nostru şi ale Cristosului său, şi el va împărăţii ca rege în vecii vecilor.“ (Apoc. 11:15) Imputernicit de Dumnezeu, ei vor acţiona împotriva duşmanilor săi şi anume în primul rînd, chiar împotriva însuşi a domnitorului lumii, împotriva Satanei, a Diavolului şi demonilor săi. (Ioan 14:30) Aceste puteri ale răului vor fi aruncate din ceruri şi sfera lor de acţiune se va restrînge în preajma pămîntului. Care va fi urmarea?
26 Descrierea profetică a acestor evenimente, aşa cum o găsim în Apocalips, relatează că o voce din ceruri spune: „De aceea bucuraţi–vă ceruri şi voi care locuiţi în ceruri! Dar vai de voi pămînt şi mare, căci Diavolul s–a pogorît la voi, cuprins de o mînie mare, fiindcă ştie că are puţină vreme.“ (Apoc. 12:12) Se va produce un tumult, un haos ne mai întîlnit pînă atunci printre naţiuni, dar sfîrşitul nu va venii imediat după aceasta.
27. (a) Ce mare lucrare de decidere va avea loc în timpul sfîrşitului apropiat şi în ce fel? (b) Cît de mare va fi nimicirea prezisă a lumii?
27 Acesta va fi timpul unei mari lucrări de decidere. Sub conducerea lui Isus Cristos, care stă pe tronul său ceresc, urmaşii săi loiali, vor propovădui şi vor înainta cu această „veste bună a Impărăţiei“ pe întreg pămîntul locuit, ca să fie de mărturie tuturor neamurilor. (Matei 24:14; 25:31–33) Pretutindeni oamenilor li se oferă prilejul să–şi manifeste hotărîrea lor faţă de Stăpînirea Divină. Cînd aceasta va fi înfăptuită, atunci „va veni sfîrşitul“ aşa cum a mărturisit Isus. „Va fi un necaz aşa de mare cum n–a fost niciodată de la începutul lumii pînă acum, şi nici nu va mai fi.“ (Matei 24:21) Niciodată oamenii nu se vor mai întreba: „Ce a făcut Dumnezeu pînă acum?“ Singurii supravieţuitori, vor fi aceia care au făcut să afle ce a făcut Dumnezeu şi care au încercat să pună viaţa lor în armonie cu cerinţele Sale înainte de a fii venit nimicirea lumii.
28. (a) Cînd va prelua Isus tronul regesc şi cînd va avea loc deciderea tuturor oamenilor naţiunilor? (b) Ce se arată aşadar a fi o urgentă necesitate pentru fiecare dintre noi?
28 Cînd urmează să se întîmple aceste lucruri? Cînd i se va acorda lui Cristos puterea să domnească ca rege şi să îndeplinească lucrarea de decidere printre oamenii tuturor naţiunilor? Evenimentele arată că Dumnezeu a făcut aceasta în secolul 20. Isus Cristos şi–a preluat deja tronul ceresc iar lucrarea de decidere se apropie de încheiere. Timpul care a mai rămas în care poţi arăta că în această chestiune de discuţie eşti şi tu de partea lui Iehova, a Suveranului Universal, este foarte scurt. „Marele necaz“ s–a apropiat foarte mult. O examinare atentă a profeţiilor Biblice în lumina celei mai tinere istorii, ne dovedeşte, că aşa se va întîmpla. Te îndeamnă să o examinezi şi tu cu atenţie.
[Întrebări de studiu]
