Capitolul 11

Nu este permis ca supravieţuitorii să fie o „parte a lumii“

1, 2. (a) Ce a poruncit Isus ucenicilor săi cu privire la relaţia lor faţă de lume? (b) Ce nu înseamnă aceasta şi pentru ce?

NOI oamenii sîntem cu toţii „în lume“, aceasta înseamnă că trăim în mijlocul oamenilor. Totuşi Isus Cristos, a poruncit urmaşilor săi, să nu fie „o parte a lumii.“ (Ioan 17:11, 14) Ce a înţeles cu aceasta. Dacă nadăjduim de a fi între aceia care o să trăiască în orînduirea nouă a lui Dumnezeu, este necesar să înţelegem aceasta.

² Lăsaţi–ne să examinăm prima dată, ce nu înseamnă această expresie: „a nu fi o parte a lumii.“ Aceasta nu înseamnă să ne despărţim de oameni, nu înseamnă nici aceea să stăm ca un pustnic într–o peşteră sau să ne retragem într–o mănăstire, sau alt undeva într–un loc dosnic. Dimpotrivă, în noaptea înaintea morţii sale, s–a rugat Isus la Tatăl său ceresc, pentru ucenicii lui, încît a zis: „Nu te rog să-i scoţi din lume, ci să-i păzeşti de cel rău. Ei nu sînt din lume, după cum nici eu nu sînt din lume.“ — Ioan 17:15, 16.

3, 4. (a) La care activitate ajung creştinii în mod necesar în contact cu oamenii lumii? (b) Dar ce trebuie să evite?

³ In loc să se ascundă ucenicii lui Isus Cristos dinaintea oamenilor, au fost „trimişi în lume“ să facă de cunoscut adevărul. (Ioan 17:18) Ei trebuieau să servească ca „lumina lumii,“ aceasta înseamnă de a lăsa să lumineze lumina adevărului înaintea oamenilor, ca  să poată vedea aceştia cum influienţează adevărul lui Dumnezeu viaţa omului spre bine. — Matei 5:14–16.

⁴ Pe cînd lucrează creştinii să se întreţină însuşi şi apartenenţii lor şi pe cînd vestesc oamenilor vestea bună despre Impărăţia lui Dumnezeu, ajung în mod necesar cu mulţi oameni în contact. După cum arată aceasta apostolul Pavel, nu se aşteaptă de la ei să iasă afară din lume într–un înţeles literal. Ei nu pot să înceteze de tot să aibe „relaţii“ cu oamenii lumii. Dar ei pot şi trebuie să se ferească însuşi şi comunitatea creştină de aceea să se molipsească de lucrurile false pe care le practică majoritatea oamenilor. — 1 Cor. 5:9–11.

5. Cum este ilustrată despărţirea necesară de lume, în cazul lui Noe şi familia sa?

⁵ Adică ei trebuie să fie ca Noe şi familia lui. În zilele lui Noe, „au condus oamenii pe pămînt o viaţă stricată.“ (Gen. 6:12 The New English Bible) Dar Noe şi ai lui, au fost altfel. Incît au refuzat să se ataşeze restului omenirii în cursul lor necredincios şi încît Noe a propovăduit dreptatea, „a condamnat lumea“ şi a arătat că este de nescuzat şi nu a fost în concordanţă cu voia lui Dumnezeu. (Evrei 11:7; 2 Petru 2:5) De aceea a supravieţuit el şi familia lui potopul, cînd a pus acesta capăt oamenilor fără prihană. Ei au fost „în lume“ dar totodată nu au fost o parte a lumii.“ — Gen. 6:9–13; 7:1; Matei 24:38, 39.

ÎN CE CONSTĂ DRAGOSTEA ADEVĂRATĂ FAŢĂ DE OAMENII LUMEŞTI

6. Este corect de a arăta oamenilor din lume dragoste cumva?

⁶ Dacă nu mai eşti o „parte a lumii,“ înseamnă aceasta că ai să fi un „urîtor de oameni“? Nu, de loc! In locul acesteia să urmezi pe Iehova Dumnezeu. Isus Cristos ne spune, cum a fost însemnat în Ioan 3:16: „Aşa de mult a iubit Dumnezeu oamenii încît a dat pe singurul Său fiu . . . ca fiecare care crede în El, să  nu moară, ci să aibe viaţă veşnică.“ Bunătatea şi îndurarea lui Dumnezeu cu oamenii din toate naţiunile, ne dă exemplul pe care trebuie să-l urmăm. — Matei 5:44–48.

7, 8. (a) Ce zice apostolul Ioan, despre dragostea faţă de lume? (b) Ce înseamnă aceasta şi cum arată aceasta cuvintele lui Ioan pe mai departe?

⁷ Dar nu ne spune apostolul Ioan: „Nu iubiţi lumea nici lucrurile din ea; Dacă iubeşte cineva lumea, atunci dragostea Tatălui nu este în el?“ Dacă a iubit Dumnezeu lumea, pentru ce zice apostolul aceasta? — 1 Ioan 2:15.

⁸ Biblia arată că Dumnezeu a iubit lumea umană simplă ca oameni, ca persoane imperfecte şi muribunde, care au avut nevoie de ajutor în deznădăjduire, dacă au recunoscut aceasta sau nu. Dar El nu a iubit calităţile neevlavioase pe care le–au avut, care s–au manifestat în poftele lor nedrepte. El nu a iubit faptele neevlavioase pe care le–au făcut. Apostolul Ioan avertizează de aceea de a iubi faptele şi poftele rele a oamenilor, încît a explicat: „Căci tot ce este în lume, pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii nu este de la Tatăl, ci din lume. Lumea şi pofta ei trece, dar cine face voia lui Dumnezeu, rămîne în veac.“ — 1 Ioan 2:15–17.

9, 10. (a) Cum de se poate spune, că poftele acestea se trag din lume? (b) Ce efect au avut poftele acestea asupra omenirii?

⁹ Da, aceste pofte a firii pămînteşti, a ochilor şi dorinţa după înălţare de sine, se trag din lume; ele au luat naştere în strămoşii omului şi i–au momit la o cale a rebeliunii. (Gen. 3:1–6, 17) Pofta nedreaptă i–a îndemnat la străduinţă să fie independenţi de Dumnezeu, aşa încît să poată observa interesele egoiste care nu sînt în conformitate cu voia Sa. Incît a cedat acestor pofte egoiste, au fost îndemnaţi să violeze legea lui Dumnezeu.

¹⁰ Fi atent la ce vezi în prezent în jurul tău. Nu îndeplinesc astăzi majoritatea oamenilor pofta firii pămînteşti, pofta ochilor şi lăudăroşenia vieţii, încît le  fac ca punctul central a vieţii lor? Nu sînt acestea lucruri care formează nădejdiile şi interesele masei mari a oamenilor, prin care se lasă conduşi unii de alţii în modul lor de procedare şi comportare? Sigur că da, şi i–a condus la aceea să violeze legile lui Dumnezeu. De aceea este istoria lumii un raport lung, despre neînţelegere şi război, imoralitate şi criminalitate, dorinţa după cîştig şi asuprire, ambiţie mîndră şi străduinţa după laudă şi putere.

11. Deci cum nu stă în contrast dragostea lui Dumnezeu faţă de omenire, cu aceea ce condamnă apostolul Ioan?

¹¹ Deci noi putem să vedem deosebirea între iubirea de lume pe care a dovedit–o Dumnezeu şi iubirea faţă de poftele şi obiceiurile ei false, pe care le condamnă apostolul. Iubirea lui Dumnezeu faţă de omenire, s–a exprimat tocmai în scopul acesta, să-i deschidă calea pe care se pot elibera de aceste pofte păcătoase, de urmările rele ale acestora, da chiar şi de moarte. Pe el l–a costat mult să exprime această dragoste, încît a dat pe singurul său fiu, ca preţ de răscumpărare pentru salvarea neamului omenesc. Dar dacă refuză cineva această jertfă şi zace cu voia în neascultare, zice Biblia: ‘mînia lui Dumnezeu rămîne asupra lui.’ — Ioan 3:16, 36; Rom. 5:6–8.

12. Cum putem noi examina, dacă este dragostea pe care o avem faţă de oameni în lume, plăcută lui Dumnezeu sau nu?

¹² Ce se poate zice despre noi? Iubim noi oameni în lume, fiindcă ne interesăm în mod sincer pentru ei ca semenii noştrii care necesită ajutor pentru a găsi calea spre o viaţă în favoarea lui Dumnezeu? Sau iubim cumva lucrurile, care îi reţin de aceea să devină servi a lui Dumnezeu, pentru a mulţumii interesele lor egoiste a cărnii şi cît sînt de îngrijoraţi de importanţa şi cinstea lor proprie, în locul aceleia a lui Dumnezeu. Dacă ne simţim din cauza acestei calităţi rele la anumiţi oameni şi sîntem cu plăcere la ei, atunci iubim lumea în felul de care ne–a avertizat apostolul.

13. Cum ar putea să reţină dragostea faţă de lume, o persoană de la serviciul lui Dumnezeu?

 ¹³ Fiindcă pe timpul lui Isus, au iubit mulţi oameni căile rele ale lumii, au evitat să se recunoască curajoşi ca ucenicii lui Isus. Ei nu au vrut să piardă popularitatea şi poziţia lor între oameni în cercurile lor sociale şi religioase. Ei au iubit mai mult lauda oamenilor, decît aprobarea lui Dumnezeu. (Ioan 12:42, 43) Unii au făcut fapte de binefacere şi afară de aceasta proceduri religioase, dar acestea înainte de toate fiindcă au dorit ca oamenii — da lumea oamenilor — să–şi ridice privirea asupra lor. (Matei 6:1–6; 23:5–7; Marcu 12:38–40) Nu vezi şi tu oameni, chiar un număr mare a apartenenţilor creştinătăţii, care dovedesc aceiaşi iubire la cursul invers a lumii de astăzi? Totuşi Biblia arată că acest curs nu conduce la supravieţuire.

A RĂMÎNEA LIBER DE PUTEREA „STĂPÎNITORULUI ACESTEI LUMI“

14. De cine a fost ispitit Isus, cînd a fost pe pămînt şi cu ce rezultat?

¹⁴ Propriul fiu a lui Dumnezeu a fost în acelaşi mod supus ispitei. Sau depus eforturi, pentru a trezi în el pofta egoistă a cărnii şi a ochilor şi să-l îndemne la lăudăroşenia vieţii, prin care ar fi impresionat poporul — să devină asemenea lumii. I s–a oferit chiar şi stăpînirea peste împărăţiile lumii şi măreţia acestora. El a refuzat horărît această ofertă. El a ştiut cum a putut să dovedească dragoste faţă de oameni în conformitate cu voinţa Tatălui său. Dar de la cine a venit oferta aceasta care a apelat la egoism? De la acela care a provocat ca primul suveranitatea lui Iehova Dumnezeu, de la Satan Diavolul, care a momit strămoşii noştri să se dovedească necredincioşi faţă de Creatorul lor. (Luca 4:5–8) Acesta este un punct foarte important pe care trebuie să-l cunoaştem. Pentru ce?

15. Dovedeşte conform Bibliei tale, cine este „stăpînitorul acestei lumi.“

 ¹⁵ Fiindcă aceasta arată, că lumea omenirii în general, împărăţiile lor lumeşti şi alte forme de guvernare incluse, au ca domnitorul lor invizibil, împotrivitorul lui Dumnezeu. Isus a vorbit însuşi, despre acest împotrivitor principal a lui Dumnezeu ca „stăpînitorul acestei lumi.“ (Ioan 12:31; 14:30; 2 Corint. 4:4) Pavel s–a referit de asemenea la „duhurile răutăcioase,“ sau demoni, care stau sub puterea lui Satan, ca stăpîniri nevăzute, puteri şi stăpîntorii întunericului acestui veac, dinaintea cărora trebuie să se ferească cerştinii printr–o înarmare spirituală. — Efes. 6:10–13.

16. In care măsură a fost condusă lumea în eroare de Satan şi stă în puterea sa?

¹⁶ A fost mereu o minoritate care a rămas liberă de puterea acestui stăpînitor nevăzut şi a puterilor sale luptătoare. Dar „lumea,“ aceasta înseamnă, masa omenirii în general, este „în puterea celui rău.“ Prin influenţa demonilor, duce în eroare tot pămîntul locuit, şi stăpînitorii pămînteşti, el îi cîrmuieşte la o ciocnire împotriva lui Dumnezeu şi împărăţia lui guvernată prin Cristos Isus. — 1 Ioan 5:19; Apoc. 12:9; 16:13, 14; 19:11–18.

17. (a) Ce dovedeşte „spiritul“ care este manifestat de lume, cu privire la acela care conduce omenirea? (b) I–ar place Creatorului, dacă dovedim un astfel de spirit?

¹⁷ Pare aceasta abia de crezut? Dar nu manifestă clar majoritatea oamenilor acestei lumi „spiritul“ şi poziţia predominată, faptele şi puterea îndemnătoare, care caracterizează împotrivitorul lui Dumnezeu? Peste tot în lume găsim minciună, înşelăciune, ură, violenţă şi crime, despre care zice Biblia, acestea caracterizează persoanele, care se trag de la Diavolul; aceasta înseamnă, că este „tatăl“ lor spiritual. (Efes. 2:2, 3; Ioan 8:44; 1 Ioan 3:8–12) Desigur că acest spirit a lumii nu se trage de la un Creator iubitor.

18. Cum arătăm noi prin comportarea noastră cu privire la domnie dacă sîntem liberi de puterea „stăpînitorului acestei lumi“?

 ¹⁸ Nu vedem noi şi aceea, cum se încrede majoritatea omenirii pe planuri şi proiecte omeneşti, care trebuie să le aducă pace şi siguranţă pe pămînt? Cîte persoane cunoşti tu, care îşi ridică privirea într–adevăr spre Dumnezeu şi Impărăţia fiului Său, în nădejdea că o să rezolve problemele pămîntului, în locul sistemelor politice omeneşti? Totuşi Isus a zis: „Impărăţia mea nu este o parte a lumii acesteia.“ Impărăţia lui nu-şi are „originea“ în această lume, fiindcă nu oamenii îi dau puterea, nici n–o ridică, dar nici n–o ţin în putere. Aceasta este îngrijirea proprie a lui Dumnezeu. (Ioan 18:36; Isaia 9:6, 7) Adică pentru a fi între aceia, care nădăjduiesc să rămînă în viaţă, cînd porneşte această Impărăţie împotriva tuturor împotrivitorilor Săi, trebuie să recunoaştem realitatea aspră, că această lume şi sistemele lor sînt stăpînite de Satan. Noi trebuie să rămînem liberi de ea, încît preluăm statornic atitudinea pentru guvernul drept a lui Iehova, care este exercitat prin Cristos Isus. — Matei 6:10, 24, 31–33.

19. In ce mod au arătat primii creştini că nu au fost „o parte a lumii“ după cum dovedeşte aceasta istoria?

¹⁹ Istoria arată, cu toate că primii creştini erau cetăţeni plin de respect, credincioşi legii, au fost hotărîţi să nu fie „o parte a lumii“, chiar dacă au adus prin aceasta persecuţie grea asupra lor. Noi citim rapoarte ca următoarele:

„Stăpînirile lumii păgîne au fost puţin înţelegători faţă de creştini, şi nu au avut o concepţie favorabilă faţă de ei . . . Creştinii au refuzat să îndeplinească anumite datorii, care erau datoria cetăţenilor romani . . . Ei au refuzat să primească un servici politic.“ — On the Road to Civilization, A World History, de Heckel şi Sigman, s. 237, 238.

„Ei au refuzat să ieie parte activ la administrarea  civilă sau apărarea ţării militară . . . a fost imposibil, ca creştinii să poată prelua poziţia de la soldaţi, magistraţi sau voievozi, fără să renunţe la o însărcinare sfîntă.“ — History of Christianity, Edward Gibbon, pag. 162, 163.

„Origenes [care a trăit în secolul al doilea şi al treilea, era noastră] . . . a observat, că Biserica creştină nu poate să se amestece într–un război împotriva unei naţiuni oarecare. Ea a învăţat de la conducăturul ei, că membrii ei sînt copii ai păcii. In acest interval de timp, au suferit mulţi creştini un martirium, fiindcă au refuzat serviciul militar. In 12 martie 295 a fost solicitat Maximilian, fiul unui veteran proeminent roman, la serviciul militar în oştirea romană, el a refuzat aceasta, încît a zis simplu: „Eu sînt un creştin“. — H. Ingli James, citat din Treasury of the Christian World, editat de A. Gordon Nasby, pag. 369.

20. La care lucrare cauzatoare de dezbinare a lumii, renunţă servii lui Iehova, pentru a rămînea liberi de puterea „stăpînitorului acestei lumi“?

²⁰ Incît servii lui Iehova rămîn liberi de vreo amestecare în chestiunile lumii, nu contribuie la lupta naţionalismului dezbinat, a raselor, sau conflicte sociale ale lumii. Comportarea lor condusă de Dumnezeu contribuie, la pace şi siguranţă între oamenii de toate felurile. (Fapte 10:34, 35) Supravieţuitorii „necazului cel mare“ viitor, se vor trage într–adevăr „din toate naţiunile, triburi, popoare şi limbi. — Apoc. 7:9, 14.

PRIETENII LUMII SAU PRIETENII LUI DUMNEZEU?

21. Pentru ce nu poate aştepta o persoană, care urmează Biblia, să fie iubită şi de lume?

²¹ Isus a zis ucenicilor săi: „Dacă aţi fi o parte a lumii atunci v–ar iubi lumea. Dar fiindcă nu sînteţi o parte a lumii, ci eu v–am ales din lume, de aceea vă urăşte lumea . . . dacă m–au prigonit pe mine o să vă prigonească şi pe voi.“ (Ioan 15:19, 20) Adevărul simplu este, că prietenia lumii se poate menţine numai atunci, dacă  devine cineva asemenea cu ea şi ia parte la dorinţele, prejudecăţile şi străduinţa ei ambiţioasă, dacă se admiră filozofiile şi modul lor de gîndire şi se urmăreşte practica şi căile lor. Totuşi sprijinitorilor lumii nu le place, să li se descopere greşelile, sau să fie avertizaţi de primejdiile, pe care le aduce calea lor. De aceea, dacă cineva urmează Biblia, vorbeşte în favoarea ei şi îi apreciază profund învăţăturile, prin comportarea şi modul de viaţă, nu poate să scape simplu, de ura lumii. — Ioan 17:14; 2 Tim. 3:12.

22. Inaintea cărei alegeri stă fiecare dintre noi cu privire la prietenie?

²² Astfel arată Biblia că stăm înaintea unei alegeri clare. In Iacov 4:4 citim: „Nu ştiţi că prietenia lumii este vrăjmăşie cu Dumnezeu? De aceea cine vrea să fie prieten cu lumea, se dovedeşte ca un duşman al lui Dumnezeu.“ Dumnezeu are de asemenea riglele Sale de măsură cu privire la prietenie şi acestea nu corespund cu aceea a lumii, a oamenilor păcătoşi. — Psalmi 15:1–5 [14:1–5, Al].

23. (a) Ce va arăta, că cineva este un prieten a lumii? (b) Cum putem arăta noi că sîntem prietenii lui Dumnezeu?

²³ De a putea practica prietenia cu Dumnezeu, care conduce la supravieţuire în orînduirea Sa nouă, depinde de mult mai mult, decît să aparţinem de anumite organizaţii ale acestei lumi, sau nu. Dacă manifestăm spiritul lumii, dacă luăm parte la părerile lor lumeşti despre viaţă, atunci ne facem de cunoscut ca prietenii lumii şi nu ca prietenii lui Dumnezeu. Spiritul lumii produce „faptele cărnii,“ aceasta însemnă curvie, necurăţie, preacurvia, desfrînarea, închinarea la idoli, vrăjitoria, vrăjbile, certurile, zavistiile, mîniile, neînţelegerile, dezbinările, certurile de partide, pizmele, uciderile, beţiile, îmbuibările şi alte lucruri asemănătoare.“ Biblia zice clar că aceia care fac astfel de lucruri nu vor moşteni Impărăţia lui Dumnezeu. Tocmai în contrast cu acestea,  dacă sîntem prietenii lui Dumnezeu o să avem spiritul Său cît şi vom produce roadele acestuia, adică dragostea, bucuria, pacea, îndelunga răbdare, bunătatea, credincioşia, blîndeţea, înfrînarea poftelor. — Galat. 5:19–23.

24. (a) Pentru ce este neînţelept de a deveni urmaşi de persoane pe care îi copleşeşte lumea cu cinste? (b) Cum poate arăta poziţia noastră faţă de avuţii materiale, după a cui prietenie ne străduim într–adevăr?

²⁴ Oare al cui spirit reoglindim noi? De a cunoşte aceasta ne va ajuta să constatăm a cui prieteni sîntem într–adevăr. Deoarece trăim în lumea rea prezentă şi sîntem supuşi influenţei ei, nu trebuie să ne surprindă de a constata că trebuie să întreprindem schimbări în viaţa noastră pentru a fi plăcuţi lui Dumnezeu. Oamenii cu concepţii lumeşti, de exemplu copleşesc persoane cu cinste a căror străduinţă ambiţioasă îi conduce la bogăţie mare, la putere şi glorie. Ei iau exemplul astor fel de eroi şi idoli lumeşti şi îi urmează în vorbirea lor, comportare, prezentare şi îmbrăcăminte. Ai vrea să fi privit tu ca cineva, care admiră astfel de oameni? Faptele lor stau în contrastul direct cu acel ţel, la ajungerea căreia sîntem îndemnaţi prin cuvîntul lui Dumnezeu. Biblia ne arată calea spre bogăţia spirituală şi puterea spirituală cît şi la cinstea de a servi pe pămînt ca reprezentanţi şi purtători de cuvînt a lui Dumnezeu. (1 Tim. 6:17–19; 2 Tim. 1:7, 8; Ier. 9:23, 24) Propaganda comercială a lumii îndreaptă omenirea pe calea materialismului. Ei se gîndesc în sfîrşit că fericirea lor depinde pe deplin de avuţii materiale, ei atribuie acestora o împortanţă cu mult mai mare decît cuvîntului lui Dumnezeu sau lucrurilor de valoare spirituală. Lucrurile materiale pot să–ţi asigure prietenia lumii, dar te vor despărţii de prietenia lui Dumnezeu. Ce înseamnă mai mult pentru tine? Ce va conduce la o fericire mai mare şi mai durabilă?

25. (a) Ce trebuie să aşteptăm noi de la lume dacă lăsăm în urma noastră căile ei? (b) Ce ne va face capabili de a înoi într–adevăr mintea noastră, pentru a vedea lucrurile aşa cum le vede Dumnezeu?

 ²⁵ A urma modelul lumii, este ceva uşor. Sprijinitorii lumii acesteia, n–o să vadă cu plăcere din cauza spiritului rău că mergi pe o altă cale. (1 Petru 4:3, 4) O să exercite asupra ta o presiune să te acomodezi lumii ca să te formeze societatea umană lumească după asemănarea ei. Înţelepciunea lumii, filozofiile ei cu privire la aceea ce aduce rezultate în viaţă se va întrebuinţa la încercarea de a stăpîni gîndurile tale, astfel se cere într–adevăr străduinţă şi credinţă pentru înoirea minţii, pentru a vedea lucrurile din punctul de vedere a lui Dumnezeu, pentru a recunoaşte, pentru ce este înţelepciunea lumii acesteia, o nebunie în ochii lui. (1 Cor. 1:18–20; 2:14–16; 3:18–20) Printr–un studiu sîrguincios a Cuvîntului lui Dumnezeu putem să recunoaştem ca atare, înţelepciunea falsă a lumii şi putem să vedem rezultatele rele pe care le produce deja cît şi sfîrşitul plin de nenorocire la care va conduce. Atunci putem să şi recunoaştem pe deplin înţelepciunea căilor lui Dumnezeu şi binecuvîntările sigure pe care le garantează.

A DEDICA VIAŢA ŞI ENERGIA UNEI LUMI TRECĂTOARE, ESTE ZADARNIC

26. Ar fi înţelept de a lua parte la oragnizaţiile umanitare a lumii, cu intenţia de a îmbunătăţii stările?

²⁶ Obiecţiunea poate să fie ridicată: „Dar nu fac binele multe organizaţii a lumii spre ocrotire pentru sănătate, instruirea şi libertatea poporului?“ Intr–adevăr înlătură anumite organizaţii trecător, unele greutăţi sub care suferă poporul. Totuşi toate aceste organizaţii aparţin la lumea îndepărtată de Dumnezeu şi îndeamnă oamenii să–şi îndrepte atenţia, existenţa pe mai departe a sistemului prezent a lucrurilor. Nici una din organizaţiile acestea nu recomandă domnia lui Dumnezeu peste  pămînt, împărăţia guvernată prin Fiul Său. De altfel poate că cresc copii, chiar anumiţi criminali care se ocupă cu o activitate dăunătoare şi dispreţuită, trebuie să se îngrijească de ei şi să facă chiar fapte bune pentru interesele comune. Dar ar justifica aceste lucruri să sprijinim într–un mod oarecare organizaţii criminale? — Compară 2 Cor. 6:14–16.

27. Care este singura cale prin care putem ajuta oamenilor în această lume, ca să poată cîştiga viaţa în orînduirea nouă a lui Dumnezeu?

²⁷ Putem să dovedim noi, oamenilor într–adevăr dragostea adevărată încît recunoaştem într–un mod oarecare conceperea lumii şi întrebuinţăm timp şi energie să ajungă aceasta la succes? Dacă ai vrea să ajuţi persoanelor care sînt grav bolnave şi suferinde, te ocupi într–un aşa mod cu el, încît atragi asupra ta aceleaşi suferinţe şi boli? Sau nu le–ai fi de un ajutor cu mult mai mare, dacă ai rămînea sănătos şi ai încerca să îi ajuţi să găsească calea spre sănătate? Societatea umană prezentă este bolnavă în spirit şi este suferindă. Nici unul dintre noi nu poate salva societatea lumii, fiindcă cuvîntul lui Dumnezeu arată că boala ei o conduce la moarte. (Compară Isaia 1:4–9) Totuşi noi am putea să arătăm persoanelor unici din lume calea spre sănătatea spirituală şi supravieţuire într–o orînduire dreaptă — presupunînd că ne ţinem însuşi despărţiţi de lume. (2 Cor. 6:17) Procedează deci înţelept încît te ţii departe de concepţiile lumii şi te străduieşti să nu te laşi molipsit prin spiritul lumii încît urmezi căile lor nedrepte. Nu uita niciodată: „Lumea trece şi toate poftele ei, dar cine face voia lui Dumnezeu rămîne în veac.“ — 1 Ioan 2:17.

[Întrebări de studiu]