Capitolul 5

O chestiune de discuţie care te interesează şi pe tine

1. De ce li s–a părut oamenilor greu să înţeleagă motivul pentru care Dumnezeu a admis  răul printre ei?

CU TOATĂ dorinţa generală de pace şi siguranţă, istoria omenirii a fost aproape de la început sumbră, prin vărsări de sînge şi alte fapte rele. De ce nu a pus Dumnezeu capăt acestor condiţii încă înaintea erei noastre, din moment ce Biblia arată că El le urăşte? Desigur că motivul nu poate fi dintr–o lipsă de interes. Biblia, cît şi frumuseţea creaţiunii pămînteşti a lui Dumnezeu, ne furnizează o plenitudine de dovezi a interesului său plin de iubire faţă de omenire. (1 Ioan 4:8) Şi cea ce este şi mai important, însăşi onoarea numelui lui Dumnezeu este legată cu aceasta, căci aceste condiţii au îndreptăţit oamenii să-l batjocorească. Care ar putea fi motivul pentru care El a tolerat mii de ani, neliniştea şi violenţa?

2. (a) Unde putem găsi în Biblie motivul pentru care Dumnezeu a admis  atîta vreme stările rele? (b) Ce ne arată dar, că darea de seamă Biblică despre Adam şi Eva se bazează pe o realitate istorică?

² Răspunsul îl găsim în prima carte a Bibliei, în darea de seamă despre Adam şi Eva. Această dare de seamă nu este o alegorie, ea se bazează pe realităţi istorice. Biblia furnizează un documentat şi complect registru genealogic, care se întinde de la primul om, pînă la primul secol al erei noastre. (Luca 3:23–38; Gen. 5:1–32; 11:10–32) Adam, ca părinte al nostru, a avut influenţe asupra noastră şi ceea ce Biblia ne spune despre el, ne ajută să înţelegem împrejurările care afectează viaţa noastră de astăzi.

3. Ce fel de măsuri a luat Dumnezeu la început pentru oameni?

 ³ Biblia ne destăinuie că toate măsurile luate de Dumnezeu pentru primii doi oameni au fost foarte bune. Ei au avut tot ce le era necesar pentru o viaţă fericită; o locuinţă asemănătoare unei grădini în ţinutul numit Eden, o felurită şi bogată alimentaţie, o muncă plină de satisfacţii, perspective de a vedea familia lor înmulţindu–se, crescînd şi populînd pămîntul la care se mai adaugă şi binecuvîntarea Creatorului lor. (Gen. 1:28, 29; 2:8, 9, 15) Cine ar fi putut în mod rezonabil să ceară mai mult.

4. (a) In ce măsură se deosebea omul de la creerea sa, de celălalte vieţuitoare de pe pămînt? (b) In ce fel s–a îngrijit Dumnezeu de conducedea folositoare a lui Adam?

⁴ Inspirata dare de seamă din prima carte a lui Moise ne destăinuie că omul a ocupat o poziţie unică pe pămînt. Numai el a fost creat după „chipul lui Dumnezeu.“ (Gen. 1:27) Spre deosebire de animale el a fost înzestrat cu o inimă cu simţuri morale şi a avut darul voinţei libere. De aceea a fost amenajat cu puterea înţelepciunii şi judecăţii. Pentru conducerea omului Dumnezeu a plantat în Adam capacitatea conştiinţei, aşa încît în mod normal, fiind creat ca om perfect după chipul Creatorului său, el s–ar fi îndreptat spre bine (Romani 2:15) In afară de acestea Dumnezeu a vorbit cu fiul său pămîntesc. I–a spus pentru ce trăieşte, ce trebuie să facă şi cine a pregătit toate lucrurile minunate din prejma sa. (Geneza 1:28–30) Cum ne explicăm deci condiţiile rele care există astăzi?

5. (a) Ce poruncă elementară a pus Dumnezeu în faţa omului şi din ce motiv? (b) De ce au fost atinse pe dreptperspectivele vieţi viitoare a omului de aceasta?

⁵ Darea de seamă Biblică arată că s–a ivit o chestiune de discuţie — o chestiune de discuţie, care afectează astăzi pe fiecare dintre noi. Ea a luat naştere în împrejurările care s–au dezvoltat la scurt timp după creerea primei perechi de oameni. Dumnezeu a dat omului ocazia să arate  Creatorului său, dragoste şi preţuire, dînd ascultare unei simple porunci. Această poruncă nu era ceva, ce ar fi lăsat să se întrevadă că omul ar avea înclinaţii spre nepăsare, sau chiar spre corupţie morală, şi care ar fi trebuit ţinute în frîu. In loc de aceasta, porunca se referea la ceva firesc, şi corect; consumarea hranei. Dumnezeu a spus omului: „poţi să mănînci după plăcere, în voie din orice pom din grădină, dar în ceea ce priveşte pomul cunoştinţei binelui şi răului, să nu mănînci, căci în ziua în care vei mînca din el, vei muri negreşit.“ (Genesa 2:16, 17) Această poruncă nu i–a răpit omului ceva, ce i–ar fi fost necesar vieţii, fiindu–i îngăduit sa mînînce din toţi ceilalţi pomi ai grădini. Totuşi perspectivele vieţii sale „viitoare“, erau cu siguranţă legate de aceasta, şi pe bună dreptate. De ce? Deoarece cel care rostise această poruncă era izvorul propriuzis  al vieţii omului şi susţinătorul ei.

6, 7. (a) Acţionînd în conformitate cu care adevăr de bază referitoare la stăpînire, ar fi putut trăi în totdeauna strămoşii noştri? (b) De ce ar fi trebuit Adam să se simtă îndemnat să dea ascultare lui Dumnezeu?

⁶ Conform voinţei lui Dumnezeu, omul n–ar fi trebuit să moară. Faţă de Adam, moartea nu a fost amintită, decît ca pedeapsă pentru neascultarea sa. Strămoşii noştri au avut minunata perspectivă a vieţii fără sfîrşit în căminul lor paşnic, asemănător unui parc. Ce li s–a cerut pentru a ajunge la aceasta? Ei trebuiau doar să recunoască că pămîntul pe care trăiau aparţine lui Dumnezeu, şi anume a aceluia care l–a creat de fapt, şi că Dumnezeu ca Creator, este stăpînitorul îndreptăţit a creaţiunii Sale. (Psalmul 24:1, 10) Cu siguranţă acest unul, de la care a primit omul tot ceea ce el poseda, chiar şi viaţa, merita ascultare plină de mulţumiri pentru orice cerinţă pusă înaintea omului. Această ascultare nu constituia o constrîngere. Cauza pentru aceasta trebuia să pornească din dragoste. — 1 Ioan 5:3.

 ⁷ Adam a greşit nemanifestînd această dragoste. În ce măsură?

ORIGINEA REZISTENŢEI ÎMPOTRIVA STAPÎNIRII DIVINE

8. (a) De unde începe, aşa cum ne arată Biblia, rezistenţa impotriva stăpînirii lui Dumnezeu? (b) De ce este rezonabilă credinţa intr–un domeniu spiritual?

⁸ Biblia arată că rezistenţa împotriva stăpînirii lui Dumnezeu nu a început pe pămînt prima oară, ci în domeniul spiritual, într–un domeniu pentru ochiul omenesc invizibil. Să ne îndoim, ca mulţi alţii, de existenţa acestui domeniu, numai pentru că nu îl putem vedea? Nu; aceasta ar fi nerezonabil. Forţa de gravitaţie şi vîntul de asemenea nu se pot vedea, cu toate acestea efectele lor sînt vizibile. In mod asemănător se pot observa influenţele domeniului spiritual: „Dumnezeu este un spirit“ şi lucrarea creaţiunii lui este vizibilă peste tot, în jurul nostru. Dacă credem în El sîntem obligaţi să credem şi într–un domeniu spiritual. (Ioan 4:24; Romani 1:20) Dar cine mai ocupă încă acest domeniu?

9. Ce fel de făpturi sînt îngerii?

⁹ Milioane de creaturi spirituale, îngerii, au fost aduşi în existenţă înaintea omului. Psalmul 103:20. Toţi aceştia au fost creaţi ca făpturi desăvîrşite, nici unul nu poseda înclinaţii rele. Totuşi le–a fost acordată ca şi omului, creaţiunea lui Dumnezeu de mai tîrziu, voinţă liberă. Puteau alege astfel o cale de credinţă sau de infidelitate faţă de Dumnezeu.

10, 11. (a) Cum este-posibil ca o creatură spirituală desăvîrşită să se simtă atrasă să comite nedreptatea? (b) Cum ajunge astfel unul din îngeri, Satan?

¹⁰ Mulţi oameni îşi pun totuşi întrebarea; Cum au putut unii dintre aceştia, ca creaturi desăvîrşite să se simtă atraşi spre nedreptate. Stim din propria noastră viaţă că se pot ivi împrejurări în care să ni se pară că am avea mai multe posibilităţi de ales, anume  binele sau răul. Faptul că avem raţiunea de a recunoaşte posibilităţile de a face răul, nu ne obligă neapărat să fim răi, sau? De fapt întrebarea este: Pe care drum dorim să ne îndreptăm mintea şi inima noastră? Dacă ceva rău se opreşte în gîndul nostru, acesta va hrăni o poftă nedreaptă în inima noastră şi această poftă nedreaptă ne va îndemna în cele din urmă să comitem o răutate. Astfel ne explică Iacov scriitorul Biblic în felul şi chipul în care se naşte păcatul. „Căci fiecare este ispitit, cînd este atras de pofta lui însuşi şi momit. Apoi pofta cînd a zămislit, dă naştere păcatului; şi păcatul odată făptuit, aduce moartea.“ — Iacov 1:14, 15.

¹¹ Sfînta Scriptură ne descoperă că unul din fiii spirituali a lui Dumnezeu a lăsat să se dezvolte în el o poftă nedreaptă. El a văzut posibilitatea că creaţiunea omenească a lui Dumnezeu ar putea să i se supună lui, în locul lui Dumnezeu şi în mod deschis  începe să simtă dorinţa să aibă măcar o parte a închinării care va fi aduse lui Dumnezeu. (Luca 4:5–8) Acţionînd în conformitate cu pofta sa, a ajuns ca cineva care îşi permise să se împotrivească lui Dumnezeu. Din această cauză este însemnat el în Biblie ca Satan, care înseamnă împotrivitor. — Iov 1:6.

12. Ce motive temeinice avem ca să credem că Satan există într–adevăr?

¹² Desigur că în secolul nostru materialist al 20–lea este credinţa într–o asemenea persoană spirituală, cum este Satan, nepopulară. Dar nici odată popularitatea nu a fost un călăuzitor sigur spre adevăr. Printre aceea care studiază medicina, era inpropriu odată să creadă că trebuie să ia în consideraţie bacili invizibili, ca agenţii patogeni ai bolii; astăzi însă influenţa lor este general recunoscută cu siguranţă această lume ar fi arătat altfel, decît este ea astăzi dacă ceea ce este popular ar fi fost mereu un îndrumător de încredere după care  ai fi putut să–ţi organizezi viaţa. Isus Cristos însă-şi care a venit din domeniul ceresc, putea să vorbească cu autoritate despre viaţa de acolo. El se referă fără echivoc la Satan, ca la o persoană spirituală, a cărui influenţă ar putea cauza o grea încercare în viaţa oamenilor. (Ioan 8:23; Luca 13:16; 22:31) Numai dacă luăm în consideraţie existenţa acestui potrivnic spiritual, putem înţelege de ce pe acest pămînt sînt asemenea stări rele.

13. Cum s–a comportat Satan cu femeia, cu Eva şi de ce în felul acesta?

¹³ Inspirata dare de seamă din prima carte a lui Moise, cap. 3, descrie cum a procedat el în străduinţa sa de a-şi satisface această poftă nedreaptă. În grădina Edenului, el s–a apropiat de femeia Eva, făcînd însă în mod înşelător, ca să ascundă că în realitate era el. Fiind invizibil ochilor ei şi deoarece nu avea încă o unealtă omenească prin care să–şi exercite influenţa, s–a folosit, cum arată relatarea, de un animal — de şarpe, pe care oamenii erau obişnuiţi să-l vadă. Aparent recurge la ceva ce noi am numi drept artă de ventriloci şi lasă să pară că acestea ar veni din partea acestei creaturi prin al cărui fel, natural prevăzător, a putut trezi impresia pe care a urmărit–o. — Genesa 3:1; Apocalips 12:9.

14. Ce a spus Satan Evei, şi cu ce vădită intenţie?

¹⁴ În loc să se străduiască ca femeia să privească la el ca la stăpînitorul ei, Satan a căutat în primul rînd să zămislească îndoială în mintea ei, punîndu–i întrebarea: „Să fi spus Domnul cu adevărat; Nu este voie să mîncaţi din orice pom al grădinii?“ El se referea de fapt: „Ce păcat că Dumnezeu a spus că n–aveţi voie să mîncaţi din toţi pomii grădinii!“ Prin aceasta el s–a referit că Dumnezeu le–a reţinut probabil, pe nedrept ceva bun. Eva a răspuns, amintind de interdicţia lui Dumnezeu care se referea numai la un singur pom, ca şi pedeapsa  cu moartea pe care aducea cu sine neascultarea. In felul acesta Satan a căutat să submineze respectul faţă de legea lui Dumnezeu, spunînd: „Cu siguranţă nu veţi muri, dar Dumnezeu ştie că în ziua în care veţi mînca din el, în aceeaşi zi, vi se vor deschide cu siguranţă ochii şi veţi, fi negreşit ca Dumnezeu, deosebind binele şi răul.“ (Gen. 3:1–5) Cum ai fi reacţionat tu în faţa unei situaţii asemănătoare?

15. (a) Ce a cauzat Evei aceasta? (b) Ce a făcut Adam?

¹⁵ Darea de seamă Biblică arată că Eva s–a lăsat cuprinsă de o poftă egoistă mîncînd din ceea ce Dumnezeu îi interzisese. La insistenţele ei a mîncat apoi şi Adam, soţul ei alegînd să împartă soarta cu ea, în loc să urmeze Creatorului său. Care a fost urmarea? — Gen. 3:6; 1 Tim. 2:14.

16. Deci ce este de vină la criminalitate, violenţă, boli şi moarte prin care este caracterizată existenţa omului din timpul lui Adam?

¹⁶ Întreaga familie umană a căzut în păcat şi imperfecţiune. Adam nu a putut transmite urmaşilor săi perfecţiunea, deoarece el nu o mai avea. Este întocmai ca şi cum ai intenţiona să faci după un anumit obiect care însuşi este defect imitaţie, prin mijlocirea unei anumite forme sau a unui model. Toate copiile vor avea acelaşi defect. La fel şi urmaşii lui Adam s–au născut în păcat moştenind şi înclinaţia spre egoism. (Gen. 8:21) Această înclinaţie nestăpînită a dus la furt, violenţă, crimă şi tot răul care a răpit de la oameni pacea şi siguranţa. Tot odată această moştenire păcătoasă a adus la moarte şi boli. — Romani 5:12.

CHESTIUNEA DE DISCUŢIE RIDICATĂ

17, 18. (a) Pentru a înţelege de ce a îngăduit Dumnezeu atîta timp aceste situaţii, care chestiune de discuţie importantă trebuie să înţelegem mai întîi? (b) In ce constă propriu–zis  această chestiune ridicată?

¹⁷ In lumina acestor lucruri ne întoarcem cu gîndul  la întrebarea de mai înainte: De ce a tolerat Dumnezeu şi a îngăduit ca această situaţie să se dezvolte în asemenea măsură, cum a fost de fapt cazul? Aceasta s–a întîmplat din cauza chestiunii de discuţie ridicată şi din cauza efectelor ei asupra întregului univers. Cum se poate înţelege aceasta?

¹⁸ Prin argumentarea lui Satan, că legea pe care Dumnezeu ia dat–o lui Adam nu este bună omului ca şi prin contestarea afirmaţiei lui Dumnezeu despre urmările neascultării, a pus la îndoială stăpînirea lui Dumnezeu. El nu a tras la îndoială că Dumnezeu este stăpînitorul; chestiunea de discuţie pe care a ridicat–o Satan a fost asupra legalităţii stăpînirii lui Iehova şi a dreptăţii căilor Sale. În mod mincinos Satan a argumentat că omului i–ar merge mai bine dacă ar acţiona independent, hotărînd singur asupra soartei sale, în loc să se supună conducerii lui Dumnezeu. (Gen. 3:4, 5) Acţionînd astfel, omul dădea ascultare conducerii potrivnicului lui Dumnezeu în realitate.

19. (a) Ce mai era legat de chestiunea de discuţie şi unde este aceasta arătată în Biblie? (b) Cum de ne afectează şi pe noi această controversă?

¹⁹ De aceasta mai era legat şi altceva. Fiindcă aceste creaturi ale lui Dumnezeu din Eden, s–au ridicat împotriva Lui, se ivea acum întrebarea, ce vor face ceilalţi? Mai tîrziu în zilele lui Iov, Satan acuza adesea în mod vădit pe servii lui Iehova, susţinînd că aceştia nu ar acţiona din iubire faţă de Dumnezeu şi stăpînirea Lui, ci din egoism, fiindcă Dumnezeu le înlesnea de toate. Prin aceasta Satan a dat să se înţeleagă că nimeni nu s–ar dovedi un susţinător loial al suveranităţii lui Iehova, dacă ar fi supuşi unei încercări apăsătoare. Loialitatea şi sinceritatea deplină a fiecărei creaturi, din cer şi de pe pămînt, înzestrate cu înţelepciune, au fost puse la îndoială. Aşadar chestiunea de discuţie ne afectează şi pe noi. — Iov 1:8–12; 2:4, 5.

20, 21. Ce fel de ocazie a oferit Iehova creaturilor Sale, atît îngerilor cît şi oamenilor, prin amînarea nimicirii rebelilor?

 ²⁰ Ce va face Iehova în faţa unei asemenea provocări? El ar fi putut să nimicească cu uşurinţă şi pe bună dreptate pe Satan, cît şi pe Adam şi Eva, în timpul rebeliunii din Eden şi prin aceasta să demonstreze puterea Sa suverană. Ar fi răspuns însă aceasta întrebărilor care au luat naştere în mintea tuturor creaturilor lui Dumnezeu, care au observat această evoluţie a lucrurilor? Pacea veşnică şi siguranţa universală cereau, ca aceste întrebări să fie clarificate în întregime, odată pentru totdeauna. În afară de aceasta, a fost pusă la îndoială neprihănirea şi loialitatea tuturor creaturilor înţelepte ale lui Dumnezeu. Dacă ei îl iubeau cu adevărat, doreau să răspundă singuri la această, acuză mincinoasă. De aceea s–a decis  Iehova să le dea prilej să facă aceasta, ca să–şi descopere adevărata stare a inimi faţă de stăpînirea Sa suverană. Dumnezeu a admis  în continuare ca Adam si Eva să producă urmaşi — chiar dacă aceştia nu erau perfecţi — deoarece nu dorea să împiedice stingerea familiei umane, nenăscute încă, a familiei care ne include şi pe noi, care trăim astăzi. Aceasta le–ar fi oferit urmaşilor prilejul de a alege singuri dacă vor să asculte de stăpînirea divină. În faţa acestei alegeri stai tu acum!

²¹ În loc de a executa imediat pedeapsa cu moartea, Dumnezeu îi lasă deci un timp în viaţă pe aceşti rebeli. Adam şi Eva au fost goniţi din Eden şi au trebuit să moară înainte de a fi împlinit 1 000 de ani (Genesa 5:5; compară Gen. 2:17 cu 2 Petru 3:8) La vremea hotărîtă va fi Satan nimicit, asemenea unui şarpe al cărui cap va fi zrobit. — Genesa 3:15; Romani 16:20.

CE A DEZVĂLUIT TIMPUL CARE A TRECUT

22, 23. (a) Ce a făcut Satan şi omenirea în ceea ce priveşte stăpînirea în timpul care le–a fost îngăduit de Dumnezeu? (b) Ce arată istoria celor şase mii de ani trecuţi ai omenirii, cu privire la domnia care căuta să-l treacă cu vederea pe Dumnezeu?

²² Ce urmare a avut faptul că Dumnezeu a acceptat  provocarea privind legalitatea suveranităţii Sale? A folosit ceva omului că a dat ascultare adversarului lui Dumnezeu, încercînd să–şi rezolve singur problemele? A fost îngăduit ca Satan să formeze „putere a duhurilor răutăţii“ pe care i–a organizat pentru „conducere, silnicie, şi stăpînire mondială.“ (Efeseni 6:11, 12) Omenirea a primit îngăduinţa să încerce orice sistem de orînduire imaginabilă. Iehova nu a lăsat să se perinde doar una sau cîteva generaţii, pentru ca apoi să pună capăt încercărilor oamenilor, înainte de s–ar fi văzut rezultatele în circumferinţă, în ansamblu. Chiar şi acum o sută de ani, ar fi fost prea de vreme, omul abia intra în „secolul tehnicităţii“ şi începea tocmai să lanseze presupuneri despre ceea ce în sfîrşit va reuşi să realizeze.

²³ Mai este acum necesar încă un secol pentru a vedea încotro va duce cursul independent al omenirii faţă de Dumnezeu? Insă-şi conducătorii de state şi oamenii de ştiinţă, recunosc că pămîntul şi viaţa de pe el judecînd după tendinţa actuală, stau în faţa realei primejdii de a fi distrus. Fără îndoială Dumnezeu nu are nevoie să lase să se ajungă la o distrugere totală, pentru a demonstra deplina ineficacitate a stăpînirii independente a omului. În lumina celor 6 000 de ani, care pun mărturie pentru rezultatele acestei domnii care a căutat să-l treacă cu vederea pe Dumnezeu, nici oamenii — sau rebeli spirituali — nu pot spune vre odată că nu au avut timp suficent pentru a-şi demonstra afirmaţiile provocatoare. Faptele arată că nu există nici o singură guvernare care să acţioneze independent de Dumnezeu şi care să reuşească să aducă omenirii, pacea şi siguranţa adevărată.

24. Ce trebuie să se întîmple în curînd, pentru a deschide calea stăpînirii drepte, exercitată de fiul lui Dumnezeu pe pămînt?

²⁴ După cum vom vedea mai tîrziu, Iehova Dumnezeu, a însemnat cu mult timp înainte generaţia de astăzi, ca pe aceea în a cărui viaţă va curăţii El universul de toate  împotrivirile faţă de stăpînirea sa divină. Pentru aceasta, în înţelepciunea sa desăvîrşită, Dumnezeu a stabilit un anumit timp. Nu numai oamenii răi vor fi nimiciţi pentru totdeauna, ci şi Satan cu demonii săi, vor fi de asemenea închişi în abis,  de unde nu vor mai putea exercita nici o influenţă asupra activităţii oamenilor sau a îngerilor. Aceasta va elibera calea pentru stăpînirea dreaptă a fiului lui Dumnezeu pe pămînt. În timpul unei perioade de o mie ani, această guvernare va înlătura toate neajunsurile care au rezultat din stăpînirea egoistă a oamenilor, în cursul miilor de ani. Ea va îmbrăca pămîntul într–o frumuseţe paradisiacă şi va readuce oamenilor perfecţiunea de care sau bucurat în Eden. — Apoc. 20:1, 2; cap. 21:1–5; 1 Corinteni 15:25, 26.

25. (a) De ce trebuiesc dezlegaţi Satan şi demonii lui la sfîrşitul miei de ani? (b) Care va fi deznodămîntul?

²⁵ După cum explică Biblia, potrivnicul lui Dumnezeu, împreună cu demonii lui, vor fi eliberaţi pentru scurtă vreme din abisul încătuşării lor. De ce? Pentru că atunci toţi cei vii, să primească prilejul şi dreptul să dea un răspuns categoric chestiunii de discuţie ridicată în mod atît de provocator şi prin care să arate că sînt loiali şi cu toate inima pentru stăpînirea suverană a lui Iehova Dumnezeu. O mulţime nenumărată de oameni vor apărea prin înviere şi pentru mulţi dintre ei aceasta va fi prima ocazie de a dovedi printr–o încercare devotamentul lor făţă de Iehova Dumnezeu dătătorul vieţii, ca şi dragostea lor faţă de El. Si aceea, care în trecut în stare imperfectă şi în condiţiile grele ale sistemului actual al lucrurilor, au rezistat încercărilor apăsătoare, vor fi atunci capabili să facă aceasta în perfecţiune omenească şi într–o împrejurare asemănătoare celei din Eden. Chestiunea de discuţie va fi aceiaşi ca şi aceea ridicată odinioară în Eden; dacă ei vor socoti suveranitatea lui Iehova ca unică, prin ascultare credincioasă şi  neprihănirea nevătămată făţă de voinţa Lui declarată. Iehova Dumnezeu numai astfel de persoane doreşte ca supuşi, care au dragoste, care acţionează pentru o asemenea supunere. Acele persoane care ar dori să stea de partea adversarului lui Dumnezeu şi a demonilor lui, în orice încercare zadarnică întreprinsă de aceştia din urmă pentru a stînjeni din nou pacea Universului lui Iehova Dumnezeu, vor avea această libertate de alegere. Deoarece refuză cu dispreţ stăpînirea exercitată de Dumnezeu, vor merita nimicirea, care de data aceasta va veni cu repeziciune, ca la căderea unui foc mistuitor din cer. Toţi rebelii, creaturile spirituale şi oamenii, vor fi atunci pentru totdeauna nimiciţi. — Apocalips 20:7–10.

26, 27. Felul în care a tratat Iehova lucrurile, a fost într–adevăr spre folosul fiecăruia dintre noi?

²⁶ Pe bună dreptate omenirea a suferit de multă trudă în decursul miilor de ani, totuşi aceasta a fost urmarea alegerii pe care a făcut–o primul om şi nu Dumnezeu. In decursul tuturor acestor timpuri, Dumnezeu a tolerat ocara şi a suportat lucruri care au fost o urîciune pentru El. Dumnezeu, în faţa căruia o mie de ani sînt ca o zi, este în stare totuşi să privească din sferele sale înalte la lucrurile care sînt spre binele creaturilor Sale. Apostolul inspirat scrie despre aceasta: „Domnul nu întîrzie în împlinirea făgăduinţei lui, cum cred unii, ci are o îndelungă răbdare, pentru voi şi doreşte ca nici unul să nu piară, ci toţi să vină la pocăinţă.“ (2 Petru 3:9) Ce fel de posibilitate de salvare ar fi avut vreunul din noi, dacă Dumnezeu nu ar fi fost răbdător şi îngăduitor?

²⁷ Nu trebuie să deducem însă, că în cele şase mii de ani care au trecut, Dumnezeu ar fi avut un rol pasiv, tolerînd doar răutatea care s–a dezvoltat, fără ca El să întreprindă ceva împotriva ei. După cum vom vedea, faptele demonstrează tocmai contrariul.

[Întrebări de studiu]