Capitolul 15

Pentru ce să fim îngrijoraţi pentru aceea, ce se întîmplă cu alţi oameni?

1. (a) Ce i–a determinat pe mulţi oameni ca să aibe grije numai de ei înşişi şi prea puţin de alţii? (b) Care a fost urmarea?

PREOCUPAREA dezinteresată de binele altora, a devenit astăzi rară. Este adevărat, că noi cu toţii, sîntem născuţi cu capacitatea de a iubi, dar dacă cineva vede că altul caută să-l înşele pe nedrept, sau dacă propriile sale străduinţe de a dovedi iubire, sînt greşit interpretate, va trage concluzia că este mai bine să aibe grijă numai de sine însuşi. Alţii, care văd că adesea le merge bine din punct de vedere material, acelora, care exploatează pe tovarăşii lor de dragul avantajelor egoiste, au convingerea că aceasta ar fi calea spre succes. Ca urmare, cei mai mulţi oameni au foarte puţină bucurie adevărată, dacă au vreuna. Domneşte un spirit de neîncredere şi de băniuală. Cine este vinovat de această stare nenorocită?

2. (a) Cum caracterizează Biblia miezul problemei? (b) Ce înseamnă a–l cunoaşte pe Dumnezeu?

² Ceea ce lipseşte este dragostea, dragostea care se interesează de binele durabil al altora. Şi de ce lipseşte ea? Biblia atacă direct miezul problemei cînd explică: „Cine nu iubeşte nu l–a cunoscut pe Dumnezeu pentru că Dumnezeu este dragoste.“ (1 Ioan 4:8) Oh, da, aceasta se potriveşte pentru că sînt persoane egoiste care declară, că cred în Dumnezeu şi cercetează chiar biserica, dar ei nu–l cunosc cu adevărat pe Dumnezeu. A „cunoaşte“ pe  Dumnezeu înseamnă să-i fi foarte apropiat în raporturi intime cu personalitatea Lui, să-i recunoşti autoritatea şi să te comporţi în armonie cu aceasta. (Ier. 22:16; Tit 1:16) Pentru a avea deci o adevărată bucurie de viaţă, trebuie să-l cunoaştem bine pe Dumnezeu şi să practicăm ceea ce învăţăm. Aceasta este posibil numai dacă exteriorizăm dragoste din plin şi o şi primim.

3. Cum a făcut cunoscut Dumnezeu într–un mod proeminent dragostea Sa faţă de omenire?

³ „. . . dragostea lui Dumnezeu faţă de noi s–a arătat prin faptul că Dumnezeu a trimis în lume pe singurul Său Fiu, ca noi să trăim prin el.“ Apostolul Ioan scria: „Şi dragostea stă nu în faptul că noi am iubit pe Dumnezeu ci în faptul că El ne–a iubit pe noi şi ne–a trimis pe fiul Său ca jertfă de ispăşire pentru păcatele noastre. Prea iubiţilor, dacă astfel ne–a iubit Dumnezeu pe noi, trebuie să ne iubim şi noi unii pe alţii.“ (1 Ioan 4:9–11) Dumnezeu nu se abţine să dea dovadă despre dragoste faţă de oameni şi nici nu a admis, ca comportarea fără dragoste a oamenilor să înfrîneze dragostea Sa. Astfel se spune la Romani 5:28: „Dar Dumnezeu îşi arată dragostea faţă de noi prin faptul că pe cînd eram noi încă păcătoşi, Cristos a murit pentru noi.“

4. Ce simţămînt trezeşte aceasta în tine personal, faţă de Dumnezeu?

⁴ Cît de mulţi oameni sînt, pe care îi iubeşti aşa de mult încît ai fi gata să-ţi depui viaţa ta pentru ei, oameni care n–au făcut niciodată nimic pentru tine? Dacă eşti un tată sau o mamă şi predispoziţia naturală te determină să ocroteşti viaţa copilului tău prin preţul vieţii tale proprie, pentru cine ai fi tu atunci gata să laşi pe copilul tău să moară? Acest fel al dragostei ne–a dovedit–o Dumnezeu. (Ioan 3:16) Ce simţămînt trezeşte aceasta în tine faţă de Dumnezeu? Dacă într–adevăr apreciem aceea ce a făcut El vom afla că nu este nici o povară să ascultăm de poruncile Sale. — 1 Ioan 5:3.

5. (a) Cum sună „porunca nouă“ pe care a dat–o Isus ucenicilor săi? (b) Cum este legată predarea noastră faţă de Dumnezeu, ca stăpînitor? (c) Ce trebuia deci să facem pentru aceia care servesc cu noi lui Dumnezeu?

 ⁵ In noaptea dinaintea morţii sale, Isus a dat ucenicilor săi una din acele porunci. Aceasta urma să caracterizeze pe ei ca persoane, care s–ar deosebi de ceilalţi oameni ai lumii. El spunea: „Vă dau o nouă poruncă, să vă iubiţi unii pe alţii.“ Porunca era „nouă“ în sensul că lor li s–a spus de a iubi pe alţii nu numai ca pe tine însuţi, ci cum a spus Isus, „aşa cum v–am iubit eu pe voi.“ Aceasta ar însemna că ei ar fi chiar gata să–şi dea viaţa lor unul pentru celălalt. (Ioan 13:34, 35; 1 Ioan 3:16) Prin aceea că manifestăm o astfel de dragoste arătăm şi predarea noastră faţă de Dumnezeu. Cum adică? In timp ce dovedim că Diavolul este un mincinos, care a afirmat în mod fals că n–ar exista nici un om care să asculte neîncetat de Dumnezeu, dacă viaţa lui proprie, sufletul lui ar fi în pericol. (Iov 2:1–10) Evident că ascultarea de această „poruncă nouă“ cere un profund interes, unul pentru celălalt. Aceasta înseamnă că nu ne temem de nici o oboseală, nici măcar dacă ne costă viaţa proprie, pentru a oferi ajutor spiritual şi material celorlalţi servi a lui Dumnezeu, dacă aceasta este necesar. — Iacov 1:27; 2:15, 16; 1 Tesal. 2:8.

6. Cui trebuie dovedită încă dragostea şi de ce?

⁶ Faptele pline de dragoste nu trebuiesc însă să fie limitate numai între aceia de aceiaşi credinţă. Cristos a murit pentru întreaga omenire, nu numai pentru acei care au devenit ucenicii săi în timpul serviciului lui de pe pămînt. De aceea ne îndeamnă Sfînta Scriptură „Aşadar cît avem prilej să facem bine la toţi şi mai ales fraţilor în credinţă.“ (Galenteni 6:10) Sînt multe ocazii să facem aceasta zilnic în viaţa noastră. Dacă nu sîntem meschin în dovedirea dragostei faţă de ceilalţi, ci darnici şi mărinimoşi, atunci dovedim că sîntem într–adevăr fiii tatălui nostru din ceruri, care îngăduie  să răsară soarele lui şi peste cei răi şi peste cei buni şi care aduce ploaie peste cei drepţi şi peste cei nedrepţi. — Matei 5:43–48.

RESPECT FAŢĂ DE CEILALŢI ŞI FAŢĂ DE AVUTUL LOR

7. Ce poate influenţa uşor felul cum tratăm pe ceilalţi şi avutul lor?

⁷ Noi trăim în mijlocul unei lumi fără dragoste. Poate tu recunoşti că nu ai fost întotdeauna destul de atent faţă de alţii, cum ai fi putut să fi. Chiar şi acei care ştiu ce este drept se molipsesc repede de obiceiurile rele ale persoanelor cu care sînt în legătură. (1 Cor. 15:33) Aşadar dacă cineva vrea să-i servească lui Dumnezeu este necesar, ca el să se străduiască conştient ca „să–şi înoiască mintea lui.“ (Rom. 12:1, 2) El trebuie să–şi schimbe atitudinea faţă de alţii si faţă de avutul lor.

8. (a) Ce arată desconsiderarea răspîndită faţă de avutul altora? (b) Ce cuvinte din Biblie ar reţine o persoană de a face aceste lucruri dacă o să fie practicate?

⁸ In unele locuri se dispreţuieşte în mod revoltător avutul altor oameni. Numai din cauza excitării nervilor tinerii distrug atît avutul particular cît şi cel public, sau schimonosesc intenţionat obiecte, pentru procurarea cărora alţii au lucrat greu. Alţii care pot să fie consternaţi de un asemenea vandalism, contribuie la acest lucru în timp ce ei aruncă deşeuri în parcuri, pe străzi, sau în clădirile publice sau ori unde ar fi. Este plină de dragoste o astfel de procedare? Este în armonie cu învăţăturile lui Isus: „de aceea tot ce voiţi să vă facă vouă oamenii faceţi–le şi voi la fel.“ (Matei 7:12) Arătaţi o astfel de comportare ca cineva să fie în completă armonie cu scopurile lui Dumnezeu referitoare la acest pămînt, care urmează a deveni un paradis?

9. (a) Cum afectează furtul, viaţa fiecăruia? (b) De ce este furtul nedrept în ochii lui Dumnezeu?

⁹ Grija de viaţă şi de avere obligă în multe locuri să  se ţină uşile închise sau să zăbrelească ferestrele sau să aibă un cîine de pază. In magazine preţurile trebuie mărite ca să se obţină compensaţie pentru lucrurile furate. Furtul a devenit un lucru obişnuit, însă nu are nici un loc în viaţa acelora care se pregătesc la o viaţă în orînduirea nouă a lui Dumnezeu. Ei trebuie să înveţe să se comporte într–un fel nou, care contribuie la siguranţa semenilor săi. Biblia arată, că aceasta este dar de la Dumnezeu, că un om ar trebui să fie în măsură să vadă binele în toată munca sa grea. Deci este greşit să încerci să răpeşti omului venitul muncii sale. (Ecles. 3:13; 5:18) Există mulţi oameni, care în trecut erau necinstiţi, care însă s–au schimbat. Nu numai că nu mai fură, dar au şi cunoscut bucuria să dea ceva altora. (Fapte 20:35) Deoarece ei doresc să-i placă lui Dumnezeu, au pus la inimă ceea ce stă scris la Efes. 4:28: „Cine fură să nu mai fure, ci mai degrabă să lucreze cu mîinile lui la ceva bun, ca să aibe ce să dea celui lipsit.“

10. (a) Cum putem arăta prin felul cum vorbim cu alţii că ţinem seamă de ei? (b) Ce va fi în ajutorul unuia să înveţe cum poate să manifeste dragoste în felul acesta?

¹⁰ Adeseori alţii nu necesită lucruri materiale, ci pur şi simplu numai o dovedire personală a unei amabilităţi, special cînd nu le reuşeşte ceva. Se întîmplă totuşi mai deseori, dacă greşelile sau trecerea cu vederea a erorilor cuiva ies la iveală. Nu este ceva extraordinar să auzi izbucniri de furie, strigăte, înjurături, sau observaţii tăioase. Chiar, însuşi persoane, care recunosc că acesta este un lucru greşit, neglijează să stăpînească limba lor. Ce poate ajuta pe cineva să te dezobişnuiască de astfel de obiceiuri? In principiu, lipseşte dragostea şi aceasta arată că este necesar să-l cunoaştem pe Dumnezeu. Dacă cineva înţelege într–adevăr în ce măsură este Dumnezeu milostiv cu el, nu va găsi atît de dificil să ierte altora. Luînd ca exemplu pe Dumnezeu, El va  începe chiar să caute ocazii cum poate da un ajutor plin de dragoste celui răufăcator în privinţa unei îmbunătăţiri. — Matei 18:21–35; Efes. 4:31 pînă la 5:2.

11. De ce n–ar trebui să întrebuinţăm înjurături chiar dacă alţii sînt cu noi neprietenoşi?

¹¹ Este adevărat că alţi oameni în relaţiile lor cu noi nu întrebuinţează acest sfat admirabil din cuvîntul lui Dumnezeu. In ciuda motivelor noastre sincere putem afla din cînd în cînd, că noi sîntem ţinta maltratărilor îngrozitoare. Ce vom face atunci? „Nu te lăsa învins de cel rău, ci învinge răul prin bine“ ne sfătuieşte Biblia. (Rom. 12:17–21; 1 Petru 2:21–23) Amabilitatea neaşteptată din partea noastră poate de fapt potoli dispoziţia lor şi să-i îndemne la manifestarea însuşirilor lor bune. Ori care ar fi reacţia lor, putem să fim siguri că, dacă noi ne comportăm conform îndrumărilor lui Dumnezeu dovedim că sîntem de acord cu modul său de a stăpîni, ceea ce este bazat pe dragoste.

A ÎNFRÎNGE PREJUDECĂŢILE RASIALE, NAŢIONALE ŞI SOCIALE

12, 13. Cum ajută Biblia pe o persoană să alunge prejudecăţile rasiale, naţionale sau sociale?

¹² Cineva care are dragoste adevărată faţă de oameni nu se lasă influenţat de rasă, culoarea pielii, naţionalitate sau starea socială. De ce nu? Fiindcă el înţelege adevărul Biblic că Dumnezeu a făcut dintr–un singur om fiecare naţiune a oamenilor. (Fapte 17:26) Toţi oamenii sînt de aceea, înrudiţi. Nici o rasă nu este superioară celeilalte prin naştere.

¹³ Nimeni nu are vreun motiv să se laude din cauza descendenţei rasei, culorii pielii, naţionalităţii sale sau din cauza poziţiei sale în viaţă. „Căci toţi au păcătuit şi sînt lipsiţi de slava lui Dumnezeu.“ (Rom. 3:23) Pentru a dobîndi dreptate toţi trebuie să se încreadă pe jertfa  de răscumpărare a lui Cristos. Şi Biblia arată că acei care fac aceasta, vor fi ocrotiţi în „necazul cel mare“ care vine, sînt aleşi din „toate naţiunile, neamuri, popoare şi limbi.“ — Apoc. 7:9, 14–17.

14. Pentru ce nu este o bază temeinică o experienţă rea, pe care a făcut–o cineva personal, pentru a fi aspru împotriva oamenilor unei anumite naţionalităţi sau rase?

¹⁴ La încercarea de a-şi justifica prejudecata poate un om să–şi aducă aminte de o experienţă proastă, pe care el a făcut–o cu cineva dintr–o anumită rasă sau naţionalitate. Dar este bine de a–şi aduce aminte că nu fiecare om din această naţionalitate sau rasă, a fost încurcat în comiterea nedreptăţii. Afară de aceasta şi persoane din rasa proprie s–au făcut deja vinovaţi fără îndoială de aceleaşi lucruri. Dacă nădăjduim să trăim în orînduirea nouă şi paşnică a lui Dumnezeu trebuie să curăţim inima noastră de orice mîndrie, care ne–ar înstrăina de alţi oameni.

15. Dacă observaţiile cuiva ar conduce la cădere un membru a unei naţionalităţi sau rase, cum ar mişca aceasta starea lui proprie înaintea lui Dumnezeu şi Cristos?

¹⁵ Aceea ce este în inima noastră se va arăta mai curînd sau mai tîrziu în cuvintele noastre. Aşa zice Cristos Isus: „Din prisosul inimii . . . vorbeşte gura.“ (Luca 6:45) Ce se întîmplă dacă aduc la decădere pe cineva, care a arătat interes faţă de îngrijirea lui Dumnezeu, cuvintele care reoglindesc o prejudecată faţă de oamenii unei alte rase sau naţionalităţi? Aceasta poate să conducă la urmări seriose pentru acela, care s–a exprimat fără dragoste. Cristos Isus a avertizat: „Dar dacă va face cineva să păcătuiască pe unul din aceşti micuţi care cred în mine, să i se lege de gît o piatră mare de moară şi să fie aruncat în mare.“ — Marcu 9:42.

16. Cum a dat Isus de înţeles în care mod nepărtinitor să arătăm că sîntem îngrijoraţi de alţii?

¹⁶ Un creştin are obligaţia să se intereseze pentru alţii  fără să ieie în consideraţie naţionalitatea sau poziţia în viaţă. (Iacov 2:1–9) Isus s–a exprimat asupra acestui punct potrivit cînd a zis: „Dacă faci un ospăţ invită pe cei săraci, schilozi, şchiopi şi orbi, fiindcă aceştia nu au ce să–ţi răsplătească.“ (Luca 14:13, 14) Dacă arătăm în felul acesta că sîntem foarte îngrijoraţi de alţii dovedim că reoglindim într–adevăr calităţile lui Dumnezeu.

UN INTERES IUBITOR SPRE BINELE VEŞNIC A ALTORA

17. (a) Care este lucrul cel mai de valoare pe care–l putem împărţi cu alţii? (b) Pentru ce să ne simţim îndemnaţi la aceasta?

¹⁷ Natural că interesul nostru faţă de alţii nu trebuie să se restrîngă la necesităţile lor corporale prezente. Dragostea noastră nu ar fi deplină, dacă am fi simplu numai prietenoşi în relaţiile noastre cu oamenii din toate rasele, limbile şi naţionalităţile. Ca să aibe viaţa acestor fel de oameni un înţeles într–adevăr, au nevoie de cunoştinţă despre Iehova Dumnezeu şi scopul Său. In rugăciunea către tatăl Său, Isus Cristos a zis: „viaţă veşnică este aceasta să Te cunoască pe Tine singurul Dumnezeu şi pe Isus Cristos pe care l–ai trimis Tu.“ (Ioan 17:3) Dacă ai citit această carte de la început, atunci ştii cum poţi să apuci acest preţ. Tu ai văzut ce zice Biblia, Sfînta Scriptură despre „necazul cel mare“ prezis şi semnele exterioare care dovedesc apropierea acesteia. Tu ştii că Impărăţia lui Dumnezeu este singura nădejde a omenirii. Şi alţi oameni necesită această cunoştinţă vitală. Te îndeamnă dragostea faţă de Iehova şi faţă de semenii tăi la aceea să împarţi această cunoştinţă cu ei?

18. (a) Care lucrare a prezis–o Isus în Matei 24:14 pentru zilele noastre? (b) Cum trebuie să privim noi împărtăşirea la aceasta?

¹⁸ Cînd a vorbit Isus despre „încheierea sistemului de lucruri“ a prezis dinainte: „această veste bună a împărăţiei  va fi propovăduită pe întreg pămîntul să slujească de mărturie tuturor naţiunilor şi pe urmă va veni sfîrşitul.“ (Matei 24:14) Ce privilegiu de a reprezenta însuşi pe Iehova, Stăpînitorul Suveran al universului, ca unul dintre martorii Săi! Se mai oferă şi ocazia pentru a lua parte la această lucrare deosebită, pe care a prezis–o fiul lui Dumnezeu, dar nu prea mult încă.

19. Pentru ce să nu permitem ca un simţ oarecare personal a incapabilităţii să ne reţină de a lua parte în această lucrare?

¹⁹ Dacă medităm asupra priveliştei de a lua parte la această lucrare, ca unul dintre martorii creştini a lui Iehova este bine să recunoaştem că nu talentul de vorbire personal a cuiva deschide inima acelora care ascultă cu bunăvoinţă, ci Dumnezeu face aceasta. (Fapte 16:14) Dacă eşti îndemnat cu o inimă de bună voie, atunci te poate întrebuinţa Iehova să îndeplineşti voia Lui. Vestea vine de la El, şi El determină să fie realizate rezultate prin ea. (1 Cor. 3:6) Obsearvă ce a zis apostolul Pavel cu privire la cazul său propriu: „Avem încrederea aceasta tare în Dumnezeu prin Cristos, nu noi, prin noi înşine sîntem în stare să gîndim ceva ca venind de la noi. Destoinicia noastră dimpotrivă vine de la Dumnezeu. — 2 Cor. 3:4–6.

20. (a) Va reacţiona fiecare om favorabil la vestea bună? (b) Incît facem binele, dacă propovăduim oamenilor, care sînt indiferenţi sau chiar se împotrivesc?

²⁰ Natural noi nu trebuie să aşteptăm ca fiecare om să reacţioneze în mod favorabil asupra vestei bune. Mulţi o să fie indiferenţi, unii se vor împotrivi, însă ei se pot schimba. Saul din Tars, care a fost odinioară un prigonitor a creştinilor a devenit un apostol zelos a lui Isus Cristos. (1 Tim. 1:12, 13) Dacă alţii ştiu sau nu, totuşi au nevoie de vestea împărăţiei. Deci noi trebuie s–o prezentăm cu zel. Noi trebuie să avem un interes adînc la binele semenilor noştri, adică nu numai la al nostru personal. Acest interes cere o străduinţă din  toată inima în favoarea lor, a fi gata de a face totul pentru binele lor veşnic. (1 Tesal. 2:7, 8) Chiar dacă nu doresc să primească vestea împărăţiei, se face binele, mărturia se depune; Numele lui Iehova se înalţă, o „despărţire“ a oamenilor urmează. — Matei 25:31–33.

A FI ÎNGRIJORAT DE SOARTA PROPRIEI FAMILII

21. Ce răspundere are un cap de familie cu privire la bunăstarea spirituală a familiei sale proprie?

²¹ Străduinţa pe care o faci, de a ajuta altora să tragă folos din pregătirea iubitoare a lui Iehova nu este valabilă însă numai pentru persoanele din afara familiei tale proprie. De exemplu, un cap de familie are răspunderea prima dată faţă de familia sa proprie. Creşterea lor spirituală depinde de aceea cum se îngrijeşte respectivul, ca familia să discute şi că studieze în comun şi în mod regulat Cuvîntul lui Dumnezeu. Dacă dovedeşte rugăciunea tatălui pentru familie un devotament profund şi mulţumire, atunci poate forma aceasta atitudinea familiei întregi.

22. Pentru ce este important ca un tată să–şi mustre copiii şi cu care ocazie să facă el aceasta?

²² Răspunderea sa cuprinde şi mustrarea. Dacă se ivesc probleme poate că se pare mai uşor să se lase neluate în seamă. Dar dacă mustră tatăl numai atunci cînd este în stare agitată sau se discută problemele numai atunci, cînd au devenit foarte serioase, atunci lipseşte ceva. In Prov. 13:24 este scris: „Cine cruţă nuiaua urăşte pe fiul său dar cine–l iubeşte îl pedepseşte îndată.“ Acela este într–adevăr un tată iubitor care întrebuinţează mustrarea consecvent, chiar dacă se simte obosit la sfîrşitul zilei. Este o dovadă pe mai departe a dragostei, dacă explică copiilor lui ceva cu răbdare şi dacă ia în considerare, capacitatea lor spirituală, simţurile şi puterea lor corporală. (Efes. 6:4; Colos. 3:21) Dacă  eşti tată, ai tu o astfel de dragoste faţă de copiii tăi? A fi gata de a purta această răspundere, arată că cineva nu-şi îndreaptă numai atenţia la binele prezent a familiei sale, ci şi asupra celei viitoare. — Prov. 23:13, 14; 29:17.

23. Cum poate să dovedească o mamă că are un interes profund spre binele spiritual al familiei ei?

²³ Deoarece soţia conjugală colaborează cu soţul ei în îngrijirea pentru starea spirituală a familiei, acordă şi ea o contribuţie esenţială spre binele acesteia. Dacă se interesează de copii din inimă şi îşi întrebuinţează bine timpul pentru a forma viaţa acestora într–un mod să fie plăcut lui Dumnezeu, atunci se reoglindeşte aceasta de obicei în comportarea şi atitudinea lor faţă de mamă. (Prov. 29:15) Chiar şi în cazurile, în care nu este în familie un tată, aduce rezultate bune, o instruire cu grije din Biblie în legătură cu un exemplu proeminent.

24. (a) Care chestiune de discuţie trebuie să ţină înaintea ochilor partea credincioasă, dacă i se împotriveşte partenerul de căsnicie? (b) Sub astfel de împrejurări cum s–ar putea dovedi iubire într–adevăr partenerului conjugal necredincios?

²⁴ Dar ce se întîmplă, dacă într–o familie tatăl nu primeşte cuvîntul lui Dumnezeu? Poate că–şi expune soţia lui chiar şi la persecuţi. Ce să facă ea? Dacă iubeşte ea pe Iehova, desigur că nu va întoarce spatele lui Dumnezeu. Satan este acela care a afirmat, că oamenii o să părăsească pe Dumnezeu dacă o să fie supuşi personal greutăţilor, desigur că ea nu doreşte să procedeze după afirmaţia lui Satan. (Iov 2:1–5; Prov. 27:11) Tot odată o îndeamnă Biblia să iubescă pe bărbatul ei în interesul binelui său veşnic. Dacă va renunţa ea la aceasta despre care ştie, că este adevărul nu va dovedi o astfel de dragoste. Fără îndoială rezultatul ar fi pentru amîndoi pierderea vieţii veşnice. Dar dacă rămîne ea tare în credinţă poate să-l ajute să ajungă la mîntuire (1 Cor.  7:10–16; 1 Petru 3:1, 2) Dacă continuă ea pe mai departe să–şi îndeplinească legămîntul ei conjugal chiar şi sub greutăţi, prin aceasta dovedeşte respectul ei profund înaintea autorului de căsătorie, înaintea lui Iehova Dumnezeu.

25. Cum atinge hotărîrea unei părţi de părinte, priveliştea vieţii copiilor?

²⁵ Mai există un motiv întemeiat pe mai departe pentru partea părintelui credincios de a păstra credincioşia faţă de Dumnezeu avînd în vedere împotrivirea, din cauza copiilor. Dumnezeu priveşte cu bunăvoinţă pe copiii servilor săi predaţi Lui şi dă siguranţă că copii aceştia dacă sînt asculători o să fie păstraţi prin „necazul cel mare“ viitor. Chiar dacă este numai o parte a părinţilor un serv a lui Iehova priveşte Dumnezeu astfel de copii plin de atenţie ca „sfinţi.“ (1 Cor. 7:14) Dar ce se întîmplă dacă partea părintească respectivă se sustrage de la obligaţia de a face voia lui Dumnezeu? Un astfel de tată sau mamă ar renunţa prin aceasta la o atitudine aprobată înaintea lui Dumnezeu, nu numai pentru ea însăşi ci şi pentru copii. (Evrei 12:25) Ce pierdere tragică ar fi aceasta!

26. Ce este necesar să putem proceda aşa ca să avem parte noi însuşi de binecuvîntare, şi alţii?

²⁶ Indiferent din care parte privim viaţa, totuşi este evident că noi nu trebuie să ne gîndim numai la noi însuşi, ci şi la alţii. Noi înşine o să primim dragoste dacă ne facem de obicei să fim îngrijoraţi pentru alţii în mod neegoist. (Luca 6:38) Dar ca să dovedim dragostea adevărată şi să nu fim duşi în eroare prin rezonabilitatea umană, mioapă, trebuie să recunoaştem pe Iehova Dumnezeu şi să stăm într–o relaţie bună faţă de El. Totuşi aceasta cuprinde încă o alegere pe care trebuie s–o facem personal.

[Întrebări de studiu]