Este într-adevăr important ca o căsătorie să se facă în conformitate cu cerinţele legale?

Tit 3:1: „Aminteşte-le mereu să fie supuşi şi să asculte de guverne şi de autorităţi“. (Când urmează aceste instrucţiuni, bărbatul şi femeia care îşi unesc vieţile nu-şi dezonorează numele. Iar dacă li se vor naşte copii, aceştia vor fi scutiţi de ruşinea pe care o simt copiii părinţilor necăsătoriţi. În plus, înregistrarea legală a căsătoriei protejează dreptul de proprietate al membrilor familiei în cazul decesului unuia dintre soţi.)

Evr. 13:4: „Căsătoria să fie onorabilă la toţi şi patul conjugal să fie nepângărit, pentru că Dumnezeu îi va judeca pe  fornicatori şi pe cei adulteri“. (Ca să fie „onorabilă“, căsătoria trebuie înregistrată legal. Pentru a înţelege ce înseamnă „fornicaţia“ şi „adulterul“, trebuie să ţinem cont de cele spuse în Tit 3:1, citat mai înainte.)

1 Pet. 2:12–15: „Să aveţi o purtare excelentă printre naţiuni, pentru ca, în ceea ce vorbesc despre voi ca despre nişte răufăcători, ele, datorită lucrărilor voastre bune la care sunt martore, să-l glorifice pe Dumnezeu în ziua inspecţiei sale. De dragul Domnului, supuneţi-vă oricărei creaţii omeneşti: fie regelui ca superior, fie guvernatorilor ca trimişi ai lui pentru a-i pedepsi pe răufăcători, dar pentru a-i lăuda pe cei ce fac binele. Căci voinţa lui Dumnezeu este aceasta: ca, făcând binele, să reduceţi la tăcere vorbirea ignorantă a oamenilor fără minte“.

S-a îndeplinit vreo „formalitate legală“ când Adam şi Eva au început să convieţuiască?

Gen. 2:22–24: „Din coasta pe care a luat-o din om [Adam], Iehova Dumnezeu a făcut o femeie şi a adus-o la om. Atunci omul a zis: «Aceasta este, în sfârşit, os din oasele mele şi carne din carnea mea! Ea se va numi Femeie, pentru că a fost luată din bărbat». Iată de ce va lăsa bărbatul pe tatăl său şi pe mama sa şi se va alipi de soţia sa şi vor deveni o singură carne“. (Observaţi că Acela care i-a unit pe Adam şi Eva a fost însuşi Iehova Dumnezeu, Suveranul universului. Situaţia lor nu a fost aceea a unui bărbat şi a unei femei care decid să convieţuiască fără să ţină cont de autoritatea legală. Remarcaţi, de asemenea, că Dumnezeu a subliniat caracterul permanent al unirii lor.)

Gen. 1:28: „Dumnezeu i-a binecuvântat [pe Adam şi Eva] şi Dumnezeu le-a zis: «Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul, supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor şi peste orice creatură vie care se mişcă pe pământ»“. (Această unire a fost binecuvântată de cea mai înaltă Autoritate legală, care i-a autorizat să aibă relaţii sexuale şi le-a încredinţat o misiune care avea să dea sens vieţii lor.)

Poate un creştin să fie poligam dacă legea locală permite lucrul acesta?

1 Tim. 3:2, 12: „De aceea, supraveghetorul trebuie să fie  ireproşabil, soţul unei singure soţii ... Slujitorii auxiliari să fie soţi ai unei singure soţii“. (Aceşti bărbaţi nu numai că au primit o responsabilitate, dar erau şi exemple pe care ceilalţi membri ai congregaţiei trebuiau să le imite.)

1 Cor. 7:2: „Din cauza fornicaţiei atât de răspândite, fiecare bărbat să-şi aibă soţia lui şi fiecare femeie să-şi aibă soţul ei“. (Textul acesta nu-i permite nici bărbatului, nici femeii să aibă mai mulţi parteneri.)

De ce le-a permis Dumnezeu lui Avraam, lui Iacob şi lui Solomon să aibă mai multe soţii?

Nu Iehova a instituit poligamia. El i-a dat lui Adam o singură soţie. Mai târziu, Lameh, un descendent al lui Cain, şi-a luat două soţii (Gen. 4:19). Cu timpul, exemplul său a fost imitat şi de alţii, iar unii şi-au luat sclavele şi le-au făcut concubine. Dumnezeu a tolerat această practică, iar sub Legea mozaică a luat chiar unele măsuri pentru ca aceste femei să fie bine tratate. El a permis lucrul acesta până la instituirea congregaţiei creştine, când le-a cerut slujitorilor săi să revină la norma pe care o stabilise el însuşi în Eden.

Avraam a luat-o de soţie pe Sarai (Sara). Când a ajuns la vârsta de 75 de ani, gândindu-se că niciodată nu va putea naşte un copil, Sarai i-a cerut soţului ei să aibă relaţii cu servitoarea ei, ca să poată avea un fiu legitim prin aceasta. Avraam a fost de acord, însă lucrul acesta a cauzat probleme grave în familia sa (Gen. 16:1–4). Mai târziu, Iehova a făcut ca Sara să rămână însărcinată în mod miraculos, îndeplinindu-şi astfel promisiunea pe care i-o făcuse lui Avraam cu privire la o „sămânţă“ (Gen. 18:9–14). Avraam şi-a luat altă soţie numai după moartea Sarei. — Gen. 23:2; 25:1.

Iacob a devenit poligam fiindcă a fost înşelat de socrul său. Însă el n-a avut această intenţie când s-a dus să-şi caute o soţie în Padan-Aram. Relatarea biblică vorbeşte pe larg despre rivalitatea dintre soţiile sale, care le-a cauzat multă nefericire. — Gen. 29:18—30:24.

Este un lucru bine cunoscut că Solomon a avut multe soţii şi concubine. Dar nu toţi ştiu că prin aceasta el a încălcat porunca foarte clară a lui Iehova, conform căreia regele trebuia „să nu-şi înmulţească soţiile, ca să nu i se abată inima“ (Deut. 17:17). De asemenea, să remarcăm că, din cauza  influenţei soţiilor străine, Solomon s-a întors spre închinarea la dumnezei falşi şi „a început să facă ce este rău în ochii lui Iehova şi ... Iehova s-a mâniat pe Solomon“. — 1 Re. 11:1–9.

Când cei doi soţi nu reuşesc să convieţuiască în pace, se pot separa?

1 Cor. 7:10–16: „Celor căsătoriţi le dau instrucţiuni, însă nu eu, ci Domnul, ca soţia să nu se separe de soţul ei. Dacă totuşi se separă, să rămână necăsătorită sau să se împace cu soţul ei, iar soţul să nu-şi părăsească soţia. Celorlalţi le spun eu, nu Domnul [dar, după cum se arată în versetul 40, Pavel a fost îndrumat de spiritul sfânt]: Dacă un frate are soţie necredincioasă şi ea consimte să locuiască cu el, să n-o părăsească, iar femeia care are soţ necredincios şi el consimte să locuiască cu ea, să nu-şi părăsească soţul. Căci soţul necredincios este sfinţit datorită legăturii cu soţia lui, şi soţia necredincioasă este sfinţită datorită legăturii cu fratele, altminteri copiii voştri ar fi necuraţi, dar acum sunt sfinţi. Însă dacă cel necredincios se separă, să se separe: în astfel de împrejurări fratele sau sora nu mai este legat, ci Dumnezeu v-a chemat la pace. Căci de unde ştii tu, soţie, că nu-ţi vei salva soţul? Sau de unde ştii tu, soţule, că nu-ţi vei salva soţia?“ (De ce ar trebui cel credincios să se străduiască să depăşească dificultăţile şi să depună eforturi serioase pentru a-şi păstra căsnicia? Din respect faţă de originea divină a căsătoriei şi având speranţa că şi cel necredincios ar putea fi ajutat cu timpul să devină un slujitor al adevăratului Dumnezeu.)

Care este punctul de vedere al Bibliei cu privire la divorţ şi recăsătorire?

Mal. 2:15, 16: „«Păziţi-vă spiritul şi nimeni să nu se poarte ca un trădător faţă de soţia tinereţii sale! Căci Dumnezeu urăşte divorţul», spune Iehova, Dumnezeul lui Israel“.

Mat. 19:8, 9: „[Isus] le-a zis: «Din cauza împietririi inimii voastre a îngăduit Moise să divorţaţi de soţiile voastre, dar n-a fost aşa de la început. Eu vă spun că cine divorţează de soţia lui din alt motiv decât fornicaţia [relaţiile sexuale extraconjugale] şi se căsătoreşte cu alta comite adulter»“.  (În cazul acesta, partenerul nevinovat are dreptul, dar nu şi obligaţia, de a divorţa de partenerul care a comis ‘fornicaţie’.)

Rom. 7:2, 3: „O femeie căsătorită este legată prin lege de soţul ei cât timp el este în viaţă, dar, dacă îi moare soţul, ea este eliberată de sub legea soţului ei. Astfel deci, dacă ea ar ajunge să fie a altui bărbat cât timp îi trăieşte soţul, ar fi numită adulteră. Dar, dacă îi moare soţul, ea este liberă de legea lui şi nu este adulteră dacă ajunge să fie a altui bărbat“.

1 Cor. 6:9–11: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare. Nici fornicatorii, nici idolatrii, nici cei adulteri, nici bărbaţii folosiţi pentru scopuri nenaturale, nici bărbaţii care se culcă cu bărbaţi ... nu vor moşteni regatul lui Dumnezeu. Şi totuşi aşa eraţi unii dintre voi. Dar aţi fost spălaţi, aţi fost sfinţiţi, aţi fost declaraţi drepţi în numele Domnului nostru Isus Cristos şi cu spiritul Dumnezeului nostru“. (Aceste cuvinte subliniază seriozitatea problemei. Persoanele adultere care nu se căiesc nu vor intra în Regatul lui Dumnezeu. Dar aceia care au comis adulter în trecut, probabil recăsătorindu-se fără să aibă dreptul, pot fi iertaţi de Dumnezeu şi se pot bucura de o bună reputaţie înaintea lui dacă se căiesc sincer şi manifestă credinţă în valoarea ispăşitoare a jertfei lui Isus.)

De ce a permis Dumnezeu în trecut căsătoria între fraţi şi surori?

Potrivit relatării biblice, Cain s-a căsătorit cu una dintre surorile sale (Gen. 4:17; 5:4) sau, probabil, cu o nepoată, iar Avram s-a căsătorit cu sora sa vitregă (Gen. 20:12). Dar mai târziu, în Legea dată prin Moise, căsătoriile de acest fel au fost interzise (Lev. 18:9, 11). Ele nu le sunt permise nici creştinilor de astăzi. Cei care se căsătoresc cu o rudă apropiată riscă să le transmită copiilor lor defecte ereditare.

De ce la începutul istoriei umane căsătoria dintre un frate şi o soră nu era interzisă? Dumnezeu i-a creat pe Adam şi pe Eva perfecţi, iar scopul său era ca din ei să descindă tot neamul omenesc (Gen. 1:28; 3:20). Evident, mai ales în primele generaţii, căsătoriile aveau să se încheie între rude foarte apropiate. Chiar şi după apariţia păcatului, pericolul  moştenirii unor malformaţii grave la primele generaţii era relativ neglijabil, deoarece neamul omenesc era foarte aproape de perfecţiunea de care se bucuraseră Adam şi Eva. O dovadă în acest sens este longevitatea oamenilor din acele timpuri (vezi Geneza 5:3–8; 25:7). Dar, după aproximativ 2.500 de ani de la păcatul lui Adam, Dumnezeu a interzis căsătoriile incestuoase. Lucrul acesta a slujit la ocrotirea copiilor şi a înălţat moralitatea sexuală a slujitorilor lui Iehova mai presus de cea a popoarelor din jur, care se dedau la tot felul de practici depravate. — Vezi Leviticul 18:2–18.

Ce poate contribui la îmbunătăţirea unei căsnicii?

1) Studierea cu regularitate a Cuvântului lui Dumnezeu şi rugăciunile prin care i se cere ajutor lui Dumnezeu pentru rezolvarea problemelor. — 2 Tim. 3:16, 17; Prov. 3:5, 6; Filip. 4:6, 7.

2) Recunoaşterea principiului autorităţii. Astfel, soţului îi revine o mare responsabilitate (1 Cor. 11:3; Ef. 5:25–33; Col. 3:19). Se cer eforturi sincere şi din partea soţiei. — Ef. 5:22–24, 33; Col. 3:18; 1 Pet. 3:1–6.

3) Interesul sexual să se limiteze la partenerul conjugal (Prov. 5:15–21; Evr. 13:4). Preocuparea plină de iubire faţă de necesităţile partenerului îl ajută pe acesta să se opună eventualelor tentaţii de a face ce este rău. — 1 Cor. 7:2–5.

4) Discuţiile pline de amabilitate şi înţelegere; evitarea acceselor de mânie, a bombănelilor şi a observaţiilor critice tăioase. — Ef. 4:31, 32; Prov. 15:1; 20:3; 21:9; 31:26, 28.

5) Îngrijirea cu sârguinţă şi seriozitate de necesităţile familiei în ce priveşte locuinţa şi îmbrăcămintea, precum şi pregătirea unor mâncăruri sănătoase. — Tit 2:4, 5; Prov. 31:10–31.

6) Aplicarea cu umilinţă a principiilor Bibliei, indiferent că celălalt o face sau nu. — Rom. 14:12; 1 Pet. 3:1, 2.

7) Străduinţa personală de a cultiva calităţi spirituale. — 1 Pet. 3:3–6; Col. 3:12–14; Gal. 5:22, 23.

8) Dacă într-o familie sunt copii, trebuie să li se acorde iubirea, instruirea şi disciplinarea de care au nevoie. — Tit 2:4; Ef. 6:4; Prov. 13:24; 29:15.