Ce spune Cuvântul lui Dumnezeu despre confecţionarea unor chipuri care să fie folosite ca obiecte de închinare?

Ex. 20:4, 5, SS 1874: „Să nu-ţi faci ţie chip cioplit, nici  altă asemănare de cele ce sunt în cer sus, sau jos pe pământ, sau în apă sub pământ: Să nu te prosterni înaintea lor, nici să te închini lor; căci Eu sunt Iehova Dumnezeul tău, Dumnezeu gelos“ (sublinierea noastră). (Să observăm că interdicţia se referea atât la confecţionarea chipurilor, cât şi la închinarea înaintea lor.)

Lev. 26:1, BC: „Să nu vă faceţi idoli, să nu vă ridicaţi nici chip cioplit, nici stâlp de aducere aminte [coloană sacră, NW]; să nu puneţi în ţara voastră nicio piatră împodobită cu chipuri, ca să vă închinaţi înaintea ei; căci Eu sunt DOMNUL, Dumnezeul vostru“. (Nu trebuia să fie înălţat niciun chip în faţa căruia să se închine poporul.)

2 Cor. 6:16, BC: „Ce înţelegere are templul lui Dumnezeu cu idolii? Căci noi suntem templul Dumnezeului Celui viu“.

1 Ioan 5:21, BC: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!“

Pot fi folosite chipurile ca ajutoare în închinarea adusă adevăratului Dumnezeu?

Ioan 4:23, 24, SS 1874: „Însă vine timpul, şi acum este, când închinătorii cei adevăraţi se vor închina Părintelui în spirit şi în adevăr; că Părintele caută pre unii ca aceştia să i se închine. Dumnezeu este spirit; şi cel ce i se închină, trebuie să se închine în spirit şi în adevăr“. (Cei ce folosesc chipuri sau icoane ca ajutoare în închinare nu i se închină lui Dumnezeu „în spirit“, deoarece ei depind de ceea ce văd cu ochii fizici.)

2 Cor. 5:7, BC: „Umblăm prin credinţă, nu prin vedere“.

Is. 40:18, BC: „Cu cine voiţi să asemănaţi pe Dumnezeu? Şi cu ce asemănare Îl veţi compara?“

Fap. 17:29, BC: „Astfel dar, fiind vlăstari ai lui Dumnezeu, nu trebuie să gândim că Dumnezeirea este asemenea aurului sau argintului sau pietrei cioplite potrivit artei şi imaginaţiei omului“.

Is. 42:8, SS 1874: „Eu sunt Iehova; acesta este numele meu; şi nu voi da mărirea mea altuia, nici lauda mea chipurilor cioplite“.

 Este corect să-i venerăm pe „sfinţi“ ca mijlocitori înaintea lui Dumnezeu, folosind chipurile lor ca ajutoare în închinare?

Fap. 10:25, 26, BC: „Când era să intre Petru, Corneliu, ieşindu-i înainte, s-a aruncat la picioarele lui şi i s-a închinat. Dar Petru l-a ridicat, zicând: «Scoală-te! Şi eu sunt om»“. (Dacă Petru n-a acceptat să i se aducă închinare când a fost prezent personal, ne-ar îndemna el să îngenunchem în faţa unui chip care îl reprezintă pe el? Vezi şi Revelaţia 19:10.)

Ioan 14:6, 14, BC: „Isus i-a zis: «Eu sunt calea şi adevărul şi viaţa; nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine. Dacă veţi cere ceva în Numele Meu, voi face»“. (Aici Isus arată clar că numai prin el ne putem apropia de Tatăl şi că cererile noastre trebuie adresate în numele lui Isus.)

1 Tim. 2:5, BC: „Este un singur Dumnezeu şi un singur Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Hristos Isus“. (De aici reiese că nicio altă persoană nu poate servi ca mijlocitor pentru membrii congregaţiei lui Cristos.)

Vezi şi paginile 353, 354, la subiectul „Sfinţi“.

Au închinătorii în minte în primul rând persoana reprezentată de chip sau consideră unele chipuri superioare altora?

Atitudinea închinătorilor constituie un factor important care trebuie luat în considerare. De ce? Deoarece deosebirea principală dintre un „chip“ şi un „idol“ constă în utilizarea care i se dă chipului respectiv.

În faţa a două reprezentări ale aceleiaşi persoane, atribuie închinătorul o importanţă mai mare uneia decât celeilalte? Dacă da, închinătorul dovedeşte că apreciază mai mult chipul decât persoana. De ce merg unii oameni în pelerinaj, uneori la mare distanţă, pentru a se închina în anumite locuri sfinte? Oare nu chipului respectiv îi sunt atribuite puteri miraculoase? De exemplu, iată ce afirmă canonicul Yves Delaporte în cartea sa Les Trois Notre-Dame de la Cathédrale de Chartres cu privire la chipul Mariei din catedrala din Chartres, Franţa: „Aceste chipuri, adică sculpturi, picturi sau vitralii, nu se bucură de aceeaşi faimă. ... Numai trei dintre ele sunt cu adevărat obiecte de închinare. Doamna  Noastră din Criptă, Doamna Noastră de pe Coloană şi Doamna noastră de pe «Belle Verriere»“. Dar, dacă închinătorii s-ar gândi în primul rând la persoană, nu la chip, atunci oricare dintre chipuri ar trebui să fie la fel de bun ca celelalte, nu-i aşa?

Cum consideră Dumnezeu chipurile folosite ca obiecte de închinare?

Ier. 10:14, 15, BC: „Orice argintar rămâne de ruşine cu chipul lui cioplit; căci idolii lui nu sunt decât minciună şi nu este nicio suflare în ei; sunt un lucru de nimic, o lucrare înşelătoare“.

Is. 44:13–19, BC: „Lemnarul întinde sfoara, face o trăsătură cu creta roşie; lucrează cu unelte ascuţite şi-i înseamnă mărimea cu compasul; face un chip de om, un frumos chip omenesc, ca să locuiască în casă. Îşi taie cedri, goruni şi stejari, pe care şi-i alege dintre copacii din pădure. Sădeşte brazi şi ploaia îi face să crească. Copacii aceştia servesc omului pentru ars, el îi ia şi se încălzeşte cu ei. Îi pune pe foc, ca să coacă pâine, şi tot din ei face şi un dumnezeu căruia i se închină, îşi face din ei un idol sculptat şi îngenunchează înaintea lui! O parte o arde în foc, cu o parte fierbe carne, pregăteşte o friptură şi se satură; se şi încălzeşte şi zice: «Ha! ha! m-am încălzit, simt focul!» Cu ce mai rămâne însă, face un dumnezeu, idolul lui sculptat. Îngenunchează înaintea lui, i se închină, îl cheamă şi strigă: «Mântuieşte-mă, căci tu eşti dumnezeul meu!» Ei n-au cunoştinţă şi nu înţeleg, căci le-a lipit ochii ca să nu vadă, şi inima ca să nu înţeleagă. Niciunul nu intră în sine însuşi şi n-are nici cunoştinţă, nici pricepere să-şi zică: «Am ars o parte din el în foc, am copt pâine pe cărbuni, am fript carne şi am mâncat-o: şi să fac din cealaltă parte o urâciune? Să mă închin înaintea unei bucăţi de lemn?»“

Ezec. 14:6, SS 1874: „Aşa zice Iehova, Domnul: Căiţi-vă, şi întoarceţi-vă de la idolii voştri [de baligă, NW], şi întoarceţi-vă feţele voastre de la toate urâciunile voastre“.

Ezec. 7:20, BC: „Se mândreau cu podoaba lor măreaţă şi cu ea au făcut chipurile urâciunilor lor, ale lucrurilor lor dezgustătoare. De aceea le-o voi preface în necurăţie pentru ei“.

 Cum ar trebui să considerăm chipurile înaintea cărora ne-am închinat odinioară?

Deut. 7:25, 26, BC: „Chipurile cioplite ale dumnezeilor lor să fie arse în foc. Să nu pofteşti şi să nu iei pentru tine argintul şi aurul de pe ele, ca nu cumva aceste lucruri să ajungă pentru tine o cursă; căci ele sunt o urâciune înaintea DOMNULUI, Dumnezeul tău. Să nu aduci nicio urâciune în casa ta, ca să nu fii şi tu blestemat ca şi ea; să ai cea mai mare groază de ea şi s-o urăşti“. (Astăzi, slujitorii lui Iehova nu sunt autorizaţi să distrugă chipurile sau icoanele altor persoane, dar această poruncă dată Israelului arată cum ar trebui să considere ei chipurile înaintea cărora poate că s-au închinat cândva. Compară cu Faptele 19:19.)

1 Ioan 5:21, BC: „Copilaşilor, păziţi-vă de idoli!“

Ezec. 37:23, BC: „Nu se vor mai necurăţi, prin idolii lor . . .; ei vor fi poporul Meu şi Eu voi fi Dumnezeul lor“.

Ce efect ar putea avea asupra viitorului nostru folosirea chipurilor în închinare?

Deut. 4:25, 26, BC: „Dacă vă veţi corupe, dacă vă veţi face chipuri [idoli, BG] cioplite, asemănarea vreunui lucru, dacă veţi face ce este rău înaintea DOMNULUI Dumnezeului vostru, ca să-L provocaţi la mânie, iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul, că ... veţi fi distruşi în întregime“. (Dumnezeu nu şi-a schimbat punctul de vedere. Vezi Maleahi 3:5, 6.)

1 Cor. 10:14, 20, BG: „Astfel, iubiţii mei, fugiţi de slujba idolilor. ... Cele ce jertfesc păgânii, jertfesc demonilor şi nu lui Dumnezeu. Şi nu voiesc ca voi să fiţi părtaşi cu demonii“.

Apoc. [Rev.] 21:8, BC: „Dar cât despre fricoşi, necredincioşi, urâcioşi, ucigaşi, desfrânaţi, vrăjitori, închinători la idoli şi toţi mincinoşii, partea lor este în iazul care arde cu foc şi cu pucioasă, adică moartea a doua“.

Ps. 115:4–8, BC: „Idolii lor sunt argint şi aur, lucrarea mâinilor omului. Au gură, dar nu vorbesc; au ochi, dar nu văd; au urechi, dar n-aud; au nas, dar nu miros; au mâini, dar nu pipăie; au picioare, dar nu merg; nu scot niciun sunet din gâtlejul lor. Ca ei sunt cei ce-i fac, toţi cei ce se încred în ei“.