Salt la conţinut

Salt la cuprins

Destin (soartă)

Destin (soartă)

Definiţie: Deznodământ inevitabil şi adesea funest. Fatalismul este credinţa conform căreia toate evenimentele sunt hotărâte de voinţa divină sau de o forţă care îl depăşeşte pe om şi orice eveniment trebuie să aibă loc într-un anumit fel, întrucât este predeterminat. Învăţătură nebiblică.

Oare fiecărui om îi este hotărât dinainte „un timp pentru a muri“?

Această credinţă era foarte răspândită la greci şi la romani. Conform mitologiei păgâne greceşti, Ursitoarele (Parcele) erau trei zeiţe care depănau firul vieţii, îi stabileau lungimea şi îl tăiau.

În Eclesiastul 3:1, 2 se vorbeşte despre „un timp pentru a muri“. Însă, pentru a arăta că acesta nu este un moment precis, prestabilit, în Eclesiastul 7:17 se dă următorul sfat: „Nu fi exagerat de rău şi nu fi nebun. De ce să mori înainte de vreme?“ În Proverbele 10:27 se spune: „Anii celor răi vor fi scurtaţi“, iar Psalmul 55:23 adaugă: „Oamenii vinovaţi de sânge şi înşelători nu vor ajunge nici la jumătatea zilelor lor“. Care este deci sensul cuvintelor din Eclesiastul 3:1, 2? Ele pur şi simplu descriu ciclul continuu al vieţii şi al morţii în acest sistem imperfect. Există un timp când te naşti şi un timp când mori, de obicei în jurul vârstei de 70, 80 de ani. Uneori însă moartea survine mai repede, alteori mai târziu. — Ps. 90:10; vezi şi Eclesiastul 9:11.

Dacă momentul şi împrejurările morţii ar fi stabilite deja de la naştere sau mai înainte, nu ar mai fi nevoie să evităm situaţiile periculoase sau să fim preocupaţi de propria sănătate, iar măsurile de siguranţă nu ar reduce rata mortalităţii. Dar credeţi că, în timp de război, un câmp de luptă ar oferi tot atâta siguranţă ca propria casă aflată departe de zona de conflict? Vă interesează propria sănătate? Vă duceţi copiii la medic? De ce fumătorii mor în medie cu trei sau patru ani mai devreme decât nefumătorii? De ce sunt mai puţine accidente mortale când se foloseşte centura de siguranţă şi se respectă regulile de circulaţie? Este evident că astfel de măsuri de siguranţă sunt utile.

Tot ce se întâmplă este „voinţa lui Dumnezeu“?

2 Pet. 3:9: „Iehova ... este răbdător cu voi, fiindcă nu doreşte ca vreunul să fie distrus, ci doreşte ca toţi să ajungă la căinţă“. (Dar nu toţi reacţionează pozitiv la răbdarea sa. Evident, nu este „voinţa lui Dumnezeu“ ca unii să nu se căiască. Compară cu Revelaţia 9:20, 21.)

Ier. 7:23–26: „Iată cuvântul pe care li l-am dat ca poruncă [lui Israel]: «Ascultaţi de glasul meu şi eu voi fi Dumnezeul vostru, iar voi veţi fi poporul meu. Umblaţi pe toată calea pe care v-o poruncesc, ca să vă meargă bine». Dar ei n-au ascultat ... I-am trimis de repetate ori la voi pe toţi slujitorii mei profeţi, da, m-am sculat devreme în fiecare zi şi i-am trimis. Dar ei nu m-au ascultat şi nu şi-au plecat urechea, ci şi-au înţepenit gâtul“. (Evident, lucrurile rele care se întâmplau în Israel nu constituiau „voinţa lui Dumnezeu“.)

Mar. 3:35: „Cine face voinţa lui Dumnezeu, acela îmi este frate, soră şi mamă“. (Dacă tot ce au făcut oamenii ar fi fost „voinţa lui Dumnezeu“, atunci toţi ar fi avut cu Isus relaţia de care vorbea el. Totuşi, Isus le-a zis unora dintre contemporanii săi: „Voi sunteţi de la tatăl vostru Diavolul“. — Ioan 8:44.)

Cum se explică multe întâmplări aparent stranii?

Ecl. 9:11: „Timpul şi evenimentele [împrejurările, BC] neprevăzute îi ajung pe toţi“. (Astfel, cineva poate fi victima unor împrejurări nefavorabile nu din cauza predestinării cursului vieţii sale, ci din cauza împrejurărilor neprevăzute.)

Sunt oamenii răspunzători de majoritatea problemelor cu care se confruntă?

Rom. 5:12: „Printr-un singur om [Adam] a intrat păcatul în lume şi prin păcat moartea, şi astfel moartea s-a extins la toţi oamenii, fiindcă toţi au păcătuit“. (Toţi am moştenit de la Adam imperfecţiunea, inclusiv tendinţa de a face ce este greşit.)

Ecl. 8:9: „Un om stăpâneşte peste alt om spre paguba lui“.

Prov. 13:1: „Un fiu este înţelept dacă acceptă disciplinarea tatălui său“. (Ceea ce fac părinţii influenţează considerabil viaţa copiilor lor.)

Gal. 6:7: „Nu vă lăsaţi induşi în eroare: Dumnezeu nu se lasă batjocorit! Fiindcă ce seamănă omul, aceea va şi secera!“ (Vezi şi Proverbele 11:17; 23:29, 30; 29:15; 1 Corinteni 6:18.)

Există forţe supraomeneşti care pot cauza nenorociri omenirii?

Rev. 12:12: „Vai de voi, pământ şi mare, pentru că Diavolul a coborât la voi cuprins de o mânie mare, ştiind că nu mai are decât puţin timp!“ (Vezi şi Faptele 10:38.)

Oare Dumnezeu cunoaşte şi hotărăşte dinainte orice lucru?

Is. 46:9, 10: „Eu sunt Cel Divin şi ... nu există alt Dumnezeu, nici altcineva ca mine, Cel ce spune de la început sfârşitul şi din timpuri străvechi lucrurile care n-au fost încă făcute, Cel ce spune: «Hotărârea mea va rămâne în picioare şi voi face tot ce-mi place»“. (El îşi face cunoscut scopul, stabileşte dinainte modul în care îl va realiza şi, fiind atotputernic, face ca acesta să se împlinească.)

Is. 11:1–3: „Un lăstar va ieşi din buturuga lui Iese şi un vlăstar din rădăcinile lui va da rod [Isus s-a născut ca descendent al lui Iese]. Peste el se va aşeza spiritul lui Iehova, ... iar desfătarea lui va fi în teama de Iehova“. (Iehova putea prezice lucrul acesta despre Fiul său deoarece încă de la începutul creaţiei a observat modul în care gândea şi acţiona în cer.) (Referitor la existenţa preumană a lui Isus, vezi pagina 176, la subiectul „Isus Cristos“.)

Deut. 31:20, 21: „Îi voi duce [pe membrii naţiunii Israel] pe pământul despre care le-am jurat strămoşilor lor, pământ unde curge lapte şi miere, şi vor mânca, se vor sătura, se vor îngrăşa, se vor întoarce spre alţi dumnezei şi le vor sluji, mă vor dispreţui şi vor încălca legământul meu. Când vor veni peste ei multe nenorociri şi necazuri, cântarea aceasta [care arată cum au acţionat ei fiindcă n-au apreciat favoarea lui Dumnezeu] să răspundă înaintea lor ca martor, ... căci le cunosc bine înclinaţia pe care o manifestă astăzi, înainte de a-i duce în ţara despre care le-am făcut jurământ“. (Capacitatea lui Dumnezeu de a discerne rezultatul conduitei lor nu înseamnă că el era răspunzător de acesta sau că dorea să li se întâmple lucrul respectiv, ci, pe baza a ceea ce făceau ei, putea să prevadă sfârşitul. La fel, un meteorolog poate prevedea timpul cu o precizie remarcabilă pe baza celor observate, dar nu el îl determină, nici nu se poate spune că aşa îi place lui să fie.)

Capacitatea lui Dumnezeu de a cunoaşte şi de a hotărî dinainte evenimentele este oare o dovadă că el face aceasta cu privire la toate acţiunile creaturilor sale?

Rev. 22:17: „Oricine aude să zică: «Vino!» Şi oricui îi este sete să vină şi oricine vrea, să ia apa vieţii fără plată“. (Alegerea nu este predeterminată; este lăsată la latitudinea persoanei.)

Rom. 2:4, 5: „Sau dispreţuieşti oare bogăţia bunătăţii, a îngăduinţei şi a îndelungii sale răbdări pentru că nu ştii că bunătatea lui Dumnezeu caută să te ducă la căinţă? Dar cu împietrirea ta şi cu inima ta lipsită de căinţă îţi strângi mânie pentru ziua mâniei şi a revelării judecăţii drepte a lui Dumnezeu“. (Nimeni nu este constrâns să urmeze o conduită prestabilită. Dar fiecare este răspunzător de ceea ce face.)

Ţef. 2:3: „Căutaţi-l pe Iehova, voi, toţi cei smeriţi de pe pământ ... Căutaţi dreptatea, căutaţi smerenia. Poate că veţi fi ascunşi în ziua mâniei lui Iehova“. (Oare un Dumnezeu drept şi iubitor i-ar îndemna pe oameni să facă ce este drept, oferindu-le speranţa unei recompense, dacă ar şti că aceştia au fost predestinaţi eşecului?)

Ilustrare: Posesorul unui aparat de radio poate asculta ştirile transmise din diferite părţi ale lumii. Dar faptul că poate asculta un anumit post nu înseamnă că şi face lucrul acesta. Mai întâi trebuie să deschidă aparatul şi apoi să aleagă postul. La fel, Iehova are capacitatea de a cunoaşte dinainte evenimentele, dar Biblia arată că Dumnezeu se foloseşte de această capacitate în mod selectiv şi aşa cum consideră necesar, cu o cuvenită consideraţie faţă de liberul arbitru cu care şi-a înzestrat creaturile umane. — Compară cu Geneza 22:12; 18:20, 21.

Când Dumnezeu l-a creat pe Adam, a ştiut că acesta va păcătui?

Iată perspectiva pe care le-a oferit-o Dumnezeu lui Adam şi Evei: „Fiţi roditori, înmulţiţi-vă şi umpleţi pământul, supuneţi-l şi stăpâniţi peste peştii mării, peste creaturile zburătoare ale cerurilor şi peste orice creatură vie care se mişcă pe pământ“. „Şi Iehova Dumnezeu i-a dat omului următoarea poruncă: «Din orice pom din grădină poţi să mănânci pe săturate. Dar din pomul cunoaşterii binelui şi răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, în mod sigur vei muri»“ (Gen. 1:28; 2:16, 17). Ţi-ai îndemna copiii să se angajeze într-o acţiune care pare să le asigure un viitor minunat, când ştii de la început că aceasta este sortită eşecului? Le-ai atrage atenţia asupra unui dezastru, când ştii că ai programat totul ca să nu scape de el? Este raţional atunci să se pună astfel de lucruri pe seama lui Dumnezeu?

Mat. 7:11: „Dacă voi, deşi sunteţi răi, ştiţi să le daţi daruri bune copiilor voştri, cu cât mai mult Tatăl vostru care este în ceruri va da daruri bune celor ce i le cer!“

Dacă Dumnezeu ar fi ştiut şi ar fi hotărât dinainte păcatul lui Adam şi toate consecinţele acestuia, ar însemna că, prin crearea lui Adam, el ar fi introdus în mod deliberat răutatea care a întunecat istoria omenirii. El s-ar face atunci răspunzător de toate războaiele, precum şi de delincvenţă, de imoralitate, de asuprire, de minciună, de ipocrizie şi de boli. Dar Biblia spune clar: „Căci tu nu eşti un Dumnezeu căruia să-i placă răutatea“ (Ps. 5:4). „Sufletul Său îl urăşte negreşit pe cel ce iubeşte violenţa“ (Ps. 11:5). „Dumnezeu ... nu poate să mintă“ (Tit 1:2). Cel desemnat de Dumnezeu ca Rege mesianic „le va elibera sufletul de asuprire şi de violenţă şi sângele lor va fi preţios în ochii săi“ (Ps. 72:14). „Dumnezeu este iubire“ (1 Ioan 4:8). „El iubeşte dreptatea şi justiţia.“ — Ps. 33:5.

I-a predestinat Dumnezeu pe Iacob şi pe Esau?

Gen. 25:23: „Iehova i-a zis [Rebecăi]: «Două naţiuni sunt în pântecele tău şi două popoare vor ieşi dinăuntrul tău; un popor va fi mai puternic decât celălalt popor, iar cel mai mare [Esau] îi va sluji celui mai mic [Iacob]»“. (Iehova avea capacitatea de a citi codul genetic al celor doi gemeni nenăscuţi. El a ţinut, fără îndoială, cont de acesta când a descris dinainte trăsăturile de caracter ale celor doi băieţi şi a anunţat ce avea să se întâmple [Ps. 139:16]. Dar nimic nu indică aici că le-ar fi stabilit destinul pentru eternitate şi nici că ar fi hotărât dinainte cum avea să se sfârşească fiecare eveniment din viaţa lor.)

A fost Iuda Iscariot predestinat să-l trădeze pe Isus?

Ps. 41:9: „Chiar omul care era în pace cu mine, în care aveam încredere şi care mânca pâinea mea şi-a ridicat călcâiul împotriva mea“. (Observaţi că profeţia nu arată care tovarăş apropiat al lui Isus avea să facă lucrul acesta. Iehova ştia că Diavolul l-a determinat pe Ahitofel, sfătuitorul lui David, să-l trădeze pe acesta şi s-a îngrijit ca acest lucru să fie consemnat pentru a arăta cum a acţionat Diavolul şi ce avea să facă în viitor. Nu Dumnezeu, ci ‘Diavolul i-a pus în inimă lui Iuda Iscariot, fiul lui Simon, să-l trădeze’ pe Isus [Ioan 13:2]. În loc să se împotrivească, Iuda a cedat acelei influenţe satanice.)

Ioan 6:64: „Isus ştia de la început ... cine era cel care avea să-l trădeze“. (Nu de la începutul creării şi nici din momentul naşterii lui Iuda, ci ‘de la începutul’ comportamentului său înşelător. Compară cu Geneza 1:1; Luca 1:2 şi 1 Ioan 2:7, 13, unde, în fiecare caz, termenul „început“ este folosit în sens relativ. Vezi şi Ioan 12:4–6.)

Nu spune apostolul Pavel despre creştini că au fost „predestinaţi“?

Rom. 8:28, 29: „Noi ştim că Dumnezeu face ca toate lucrările sale să conlucreze spre binele celor care îl iubesc pe Dumnezeu, al celor care sunt chemaţi potrivit scopului său, fiindcă pe cei cărora le-a acordat mai întâi atenţie, pe aceia i-a şi ales dinainte [i-a predestinat, BC, nota de subsol] să fie modelaţi după chipul Fiului său, pentru ca el să fie întâiul născut între mulţi fraţi“ (vezi şi Efeseni 1:5, 11). Tot despre aceştia, în 2 Petru 1:10 se spune: „Faceţi tot posibilul să vă asiguraţi chemarea şi alergarea, căci, făcând neîncetat aceste lucruri, nu veţi eşua niciodată“. (Dacă aceşti creştini ar fi fost predestinaţi să fie salvaţi, ei nu ar fi putut să dea greş indiferent ce-ar fi făcut. Întrucât din partea fiecăruia se cer eforturi, înseamnă că numai clasa din care fac parte aceştia este aleasă dinainte. Scopul lui Dumnezeu este ca întreaga clasă să se conformeze modelului stabilit de Isus Cristos, însă cei aleşi de Dumnezeu pentru a face parte din această clasă trebuie să se dovedească fideli dacă vor să obţină răsplata care le este pusă înainte.)

Ef. 1:4, 5: El „ne-a ales în unitate cu el [cu Isus Cristos] înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără pată înaintea lui, în iubire. Căci el ne-a ales dinainte să ne adopte ca fii prin Isus Cristos, după buna sa plăcere şi după voinţa sa“. (Este demn de reţinut că, în Luca 11:50, 51, Isus face o paralelă între „întemeierea lumii“ şi timpul lui Abel. Abel a fost primul om care s-a bucurat de favoarea divină pe tot parcursul vieţii sale. Aşadar, scopul lui Dumnezeu de a aduce în existenţă o ‘sămânţă’ prin care să fie eliberată omenirea a fost stabilit după răzvrătirea din Eden, dar înainte de conceperea lui Abel [Gen. 3:15]. Dumnezeu şi-a fixat drept scop ca, împreună cu Sămânţa principală, Isus Cristos, să fie un grup de discipoli fideli care să facă parte cu el din noul guvern al pământului, Regatul mesianic.)

Au stelele şi planetele vreo influenţă asupra evenimentelor din viaţa noastră sau ne pot ele oferi semne prevestitoare de care ar trebui să ţinem cont când luăm decizii?

Care este originea astrologiei?

„Astrologia occidentală are la bază teoriile şi practicile caldeene şi babiloniene din mileniul al treilea înainte de Cristos.“ — The Encyclopedia Americana (1977), vol. II, p. 557.

„Astrologia se baza pe două concepţii babilonice: zodiacul şi divinitatea corpurilor cereşti. ... Babilonienii considerau că planetele exercitau o anumită influenţă, iar unii o puneau pe seama divinităţilor corespunzătoare acestora.“ — Great Cities of the Ancient World, de L. Sprague de Camp (New York, 1972), p. 150.

„Atât în Babilonia, cât şi în Asiria, ca urmare a influenţei exercitate în mod direct de cultura babiloniană, ... astrologia făcea parte din cultul oficial, fiind unul dintre cele două mijloace principale folosite de preoţi ... pentru a cunoaşte voinţa şi intenţia zeilor; al doilea mijloc îl constituia examinarea ficatului animalelor jertfite. ... Mişcarea soarelui, a lunii şi a cinci planete reprezenta activitatea celor cinci divinităţi corespunzătoare, precum şi a zeului-lună Sin şi a zeului-soare Shamash în pregătirea evenimentelor de pe pământ.“ — Encyclopædia Britannica (1911), vol. II, p. 796.

Cum priveşte Creatorul omului aceste practici?

Deut. 18:10–12: „Să nu se găsească la tine nimeni care ... ghiceşte, nimeni care practică magia, nimeni care caută semne prevestitoare ... Fiindcă Iehova detestă pe oricine face aceste lucruri“.

Babilonienilor le-a spus: „Să se scoale dar şi să te scape cei care interpretează cerul, care observă stelele, care prezic după lunile noi ce va veni peste tine. Iată-i, au ajuns ca miriştea pe care o arde focul ... Aşa vor fi pentru tine cei cu care te oboseai. Şi cei cu care ai făcut negoţ din tinereţea ta se vor risipi fiecare în partea lui; şi nu va fi nimeni care să te scape“. — Is. 47:13–15BC.