Le înjoseşte Biblia pe femei? Le consideră fiinţe inferioare?

Gen. 2:18: „Iehova Dumnezeu a mai zis: «Nu este bine ca omul să rămână singur. Am să-i fac un ajutor care să i se potriveasc㻓. (Dumnezeu nu-l consideră pe bărbat o fiinţă superioară femeii. Prin aceste cuvinte, el arată mai degrabă că femeia avea să fie înzestrată cu calităţi care, în cadrul pe care-l prevăzuse el, aveau să se potrivească cu ale bărbatului. Se spune că două lucruri se potrivesc unul cu altul când se armonizează, completându-se reciproc. Astfel, femeile, considerate ca grup, se disting prin anumite calităţi şi aptitudini, iar bărbaţii prin altele. Compară cu 1 Corinteni 11:11, 12.)

Gen. 3:16: „Femeii [Dumnezeu] i-a zis: «. . . dorinţa ta se va ţine după soţul tău, iar el va stăpâni peste tine»“. (Această declaraţie a fost făcută după ce Adam şi Eva au păcătuit. Ea nu arăta ce ar trebui să facă bărbaţii, ci, mai degrabă, că Iehova a prevăzut ce aveau să facă ei odată ce în viaţa omului intrase egoismul. Relatarea biblică descrie apoi multe situaţii nefericite care au apărut fiindcă bărbaţii şi-au exercitat autoritatea cu egoism. Dar Biblia nu spune că  Dumnezeu a aprobat o astfel de conduită sau că aceasta ar fi un model de imitat.)

Este o umilire pentru femeie faptul că autoritatea i-a fost încredinţată bărbatului?

Supunerea faţă de autoritate nu este umilitoare în sine. Exercitarea autorităţii contribuie la menţinerea ordinii, iar Iehova „nu este un Dumnezeu al dezordinii, ci al păcii“ (1 Cor. 14:33). Isus Cristos se supune autorităţii lui Iehova Dumnezeu şi găseşte o mare satisfacţie în aceste relaţii cu el. — Ioan 5:19, 20; 8:29; 1 Cor. 15:27, 28.

O autoritate relativă i-a fost încredinţată şi bărbatului, mai ales în familie şi în congregaţia creştină. Dumnezeu nu i-a acordat bărbatului putere absolută asupra femeii. Bărbatul trebuie să răspundă atât înaintea capului său, Isus Cristos, cât şi înaintea lui Dumnezeu de modul în care îşi exercită autoritatea (1 Cor. 11:3). Pe lângă aceasta, soţilor li se porunceşte „să-şi iubească soţiile ca pe corpul lor“ şi ‘să le dea onoare’ (Ef. 5:28; 1 Petru 3:7). Dumnezeu nu a prevăzut ca, în cadrul căsătoriei, necesităţile sexuale ale soţului să aibă mai multă importanţă decât ale femeii (1 Cor. 7:3, 4). Biblia arată că soţia capabilă are un rol foarte important atât în familie, cât şi în societate. Ea menţionează numeroase domenii în care soţia poate avea iniţiativă, arătând în acelaşi timp apreciere faţă de autoritatea soţului ei (Prov. 31:10–31). Biblia le porunceşte copiilor să-şi onoreze nu numai tatăl, ci şi mama (Ef. 6:1–3). Ea acordă, de asemenea, o atenţie specială nevoilor văduvelor (Iac. 1:27). De aceea, în rândurile adevăraţilor creştini, femeile se pot bucura de mare siguranţă, de o reală apreciere pentru ceea ce sunt şi de satisfacţie personală în activităţile lor.

Demnitatea rolului femeii în cadrul măsurilor prevăzute de Dumnezeu se observă şi din faptul că Iehova compară organizaţia sa alcătuită din creaturi spirituale loiale cu o femeie, numind-o soţia sa şi mama fiilor săi (Rev. 12:1; Gal. 4:26). De asemenea, despre congregaţia creştinilor unşi cu spirit se spune că este mireasa lui Isus Cristos (Rev. 19:7; 21:2, 9). În plus, din punct de vedere spiritual nu este nicio diferenţă între bărbat şi femeie în ceea ce îi priveşte pe cei chemaţi să facă parte cu Cristos din Regatul ceresc. — Gal. 3:26–28.

 Pot fi femeile slujitori ai lui Dumnezeu?

Potrivit Bibliei, cei cărora le-a fost încredinţată supravegherea congregaţiilor au fost bărbaţi. Cei doisprezece apostoli ai lui Isus Cristos au fost cu toţii bărbaţi şi la fel au fost cei numiţi mai târziu supraveghetori şi slujitori auxiliari în congregaţiile creştine (Mat. 10:1–4; 1 Tim. 3:2, 12). Femeile sunt sfătuite „să înveţe în tăcere, cu supunere deplină“ la întrunirile congregaţiei, ceea ce înseamnă că nu le este permis să pună întrebări cu scopul de a contesta autoritatea bărbaţilor în congregaţie. Femeilor „nu le este permis să vorbească“ la aceste întruniri dacă, prin ceea ce ar spune, ar dovedi lipsă de supunere (1 Tim. 2:11, 12; 1 Cor. 14:33, 34). Astfel, chiar dacă femeile au o preţioasă contribuţie la activităţile congregaţiei, nu este prevăzut ca ele să prezideze sau să ia conducerea în instruirea congregaţiei când sunt prezenţi bărbaţi calificaţi.

Pot femeile să fie predicatori, proclamatori sau slujitori ai veştii bune când nu este vorba de întrunirile congregaţiei? La Penticosta din 33 e.n., spiritul sfânt a fost turnat atât peste bărbaţi, cât şi peste femei. Apostolul Petru a explicat evenimentul, citând Ioel 2:28, 29: „«În zilele din urmă, spune Dumnezeu, voi turna din spiritul meu peste orice fel de carne, iar fiii şi fiicele voastre vor profeţi, tinerii voştri vor avea viziuni şi bătrânii voştri vor avea vise. Şi chiar şi peste sclavii mei şi peste sclavele mele voi turna din spiritul meu în zilele acelea şi ei vor profeţi»“ (Fap. 2:17, 18). În acelaşi fel, şi astăzi femeile iau parte la serviciul creştin, predicând din casă în casă şi conducând studii biblice la domiciliu. — Vezi şi Psalmul 68:11; Filipeni 4:2, 3.

De ce femeile creştine îşi acoperă capul în anumite împrejurări?

1 Cor. 11:3–10: „Capul oricărui bărbat este Cristos, capul femeii este bărbatul şi capul lui Cristos este Dumnezeu. ... Orice femeie care se roagă sau profeţeşte cu capul descoperit îi aduce ruşine capului ei ... Fiindcă bărbatul nu trebuie să aibă capul acoperit, deoarece el este chipul şi gloria lui Dumnezeu, dar femeia este gloria bărbatului. Căci nu bărbatul este din femeie, ci femeia din bărbat şi, mai mult decât atât, nu bărbatul a fost creat pentru femeie, ci femeia pentru  bărbat. Din această cauză şi din cauza îngerilor, femeia trebuie să aibă pe cap un semn al autorităţii asupra ei“. (O femeie creştină care îşi acoperă capul când împrejurările o cer dovedeşte respect faţă de principiul autorităţii stabilit de Dumnezeu. Cristos respectă autoritatea teocratică; bărbatul şi femeia au obligaţia să facă la fel. Adam, primul bărbat, nu a fost născut de o femeie, ci a fost creat de Dumnezeu. Apoi, folosind o coastă luată din Adam, Dumnezeu a format-o pe Eva şi a declarat că ea va fi un ajutor pentru Adam. Astfel, bărbatului, care a fost creat primul, i s-a încredinţat poziţia de cap. Bărbatul nu îşi acoperă capul când „se roagă sau profeţeşte“, fiindcă, în ce priveşte autoritatea, el este ‘chipul lui Dumnezeu’, adică nu are un superior pământesc în chestiunile legate de familia sa. Dar o femeie care ‘s-ar ruga sau ar profeţi’ fără să-şi acopere capul ar dovedi lipsă de respect faţă de poziţia acordată de Dumnezeu bărbatului şi i-ar aduce ruşine capului ei. Chiar îngerii, care sunt membri ai organizaţiei cereşti a lui Iehova comparată cu o femeie, observă ‘semnul autorităţii’ pe care îl poartă femeile creştine fidele şi îşi amintesc de propria lor supunere faţă de Iehova.)

Când trebuie o femeie să-şi acopere capul?

Când „se roagă sau profeţeşte“, după cum se arată în 1 Corinteni 11:5. Aceasta nu înseamnă că ar trebui să-şi acopere capul când se roagă singură sau când discută cu alţii despre profeţiile biblice. Totuşi, ea trebuie să poarte pe cap o învelitoare, ca semn exterior al respectului pe care-l are faţă de autoritatea bărbatului, atunci când îndeplineşte unele responsabilităţi legate de închinare care i-ar reveni în mod normal soţului ei sau altui creştin. Când se roagă cu voce tare pentru sine şi pentru alte persoane sau conduce un studiu biblic, învăţându-i astfel pe alţii, în prezenţa soţului ei, ea va trebui să-şi acopere capul, chiar dacă el este necredincios. Însă, dacă soţul ei nu este prezent, nu este necesar să-şi acopere capul când se roagă sau studiază cu copiii ei nededicaţi, deoarece Dumnezeu i-a încredinţat autoritatea de a-şi instrui copiii. Dacă, într-o anumită împrejurare, este prezent şi un frate botezat sau dacă este însoţită de un supraveghetor itinerant, ea va trebui să-şi acopere capul în timp ce conduce un studiu biblic stabilit dinainte, dar rugăciunea o va face fratele.

 Este potrivit ca femeile să folosească produse cosmetice sau să poarte bijuterii?

1 Pet. 3:3, 4: „Podoaba voastră să nu fie cea de afară, care constă în împletirea părului, în folosirea de bijuterii de aur sau în purtarea de mantii, ci să fie persoana ascunsă a inimii în veşmântul nepieritor al unui spirit blând şi liniştit, care este de mare valoare în ochii lui Dumnezeu“. (Înseamnă aceasta că femeile nu trebuie să poarte podoabe? Evident că nu, aşa cum, bineînţeles, nu înseamnă că nu trebuie să poarte „mantii“. Ele sunt îndemnate, mai degrabă, să aibă o atitudine echilibrată în ce priveşte aspectul exterior şi îmbrăcămintea şi să se preocupe în primul rând de podoabele spirituale.)

1 Tim. 2:9, 10: „Vreau ca femeile să se împodobească cu haine bine aranjate, cu modestie şi judecată sănătoasă, nu cu împletituri de păr neobişnuite şi cu aur, cu perle sau cu haine foarte scumpe, ci aşa cum se cuvine unor femei care susţin că îl venerează pe Dumnezeu, adică prin lucrări bune“. (Ce contează cu adevărat înaintea lui Dumnezeu: aspectul exterior sau starea inimii? Îi va fi plăcută lui Dumnezeu o femeie care nu foloseşte produse cosmetice şi nu poartă bijuterii, dar care duce o viaţă imorală? Oare nu va aproba el femeile care dovedesc modestie şi judecată sănătoasă în folosirea produselor cosmetice şi în purtarea bijuteriilor şi care se împodobesc în primul rând cu calităţi divine şi cu o conduită creştină frumoasă? Iehova spune: „Dumnezeu nu vede aşa cum vede omul. Omul vede ce izbeşte ochiul, însă Iehova vede inima“. — 1 Sam. 16:7.)

Prov. 31:30: „Farmecul poate fi înşelător şi frumuseţea poate fi deşartă, dar femeia care se teme de Iehova îşi atrage laude“.