Arată Biblia că toţi cei ce primeau spiritul lui Dumnezeu ‘aveau să vorbească în limbi’?

1 Cor. 12:13, 30: „Într-adevăr, ... toţi am fost botezaţi printr-un singur spirit într-un singur corp ... Toţi au darul de a vindeca? Toţi vorbesc în limbi? Toţi sunt traducători?“ (Vezi şi 1 Corinteni 14:26.)

1 Cor. 14:5: „Eu însă aş vrea ca toţi să vorbiţi în limbi, dar mai ales să profeţiţi. Într-adevăr, cine profeţeşte este mai mare decât cine vorbeşte în limbi, afară numai dacă şi traduce, aşa încât congregaţia să fie zidită“.

Dacă cineva cade în extaz şi începe să vorbească într-o limbă pe care n-a învăţat-o, este aceasta o dovadă că are spiritul sfânt?

Capacitatea de ‘a vorbi în limbi’ poate proveni oare şi din altă sursă decât de la Dumnezeul adevărat?

1 Ioan 4:1: „Iubiţii mei fraţi, să nu credeţi orice declaraţie inspirată [orice duh, BC], ci verificaţi declaraţiile  inspirate ca să vedeţi dacă provin de la Dumnezeu“ (vezi şi Matei 7:21–23; 2 Corinteni 11:14, 15).

Printre cei care „vorbesc în limbi“ în prezent se numără penticostali, baptişti, catolici, episcopalieni, metodişti, luterani şi prezbiterieni. Isus a declarat că spiritul sfânt urma ‘să-i călăuzească pe discipoli în tot adevărul’ (Ioan 16:13). Cred membrii fiecăreia dintre aceste religii că şi ceilalţi care „vorbesc în limbi“ au fost călăuziţi „în tot adevărul“? Cum ar fi posibil lucrul acesta, de vreme ce nu sunt toţi de comun acord? Ce spirit îi face capabili ‘să vorbească în limbi’?

Într-o declaraţie comună, Fountain Trust şi Consiliul Evanghelic al Bisericii din Anglia au recunoscut: „Suntem conştienţi, de asemenea, că un fenomen similar poate avea loc sub influenţa unor puteri oculte sau demonice“ (Gospel and Spirit, aprilie 1977, publicată de Fountain Trust şi de Consiliul Evanghelic al Bisericii din Anglia, p. 12). O altă lucrare afirmă că în Haiti ‘vorbirea în limbi’ este o caracteristică atât a penticostalilor, cât şi a membrilor religiei voodoo. — Religious Movements in Contemporary America (Princeton, New Jersey, 1974), de Irving I. Zaretsky şi Mark P. Leone (citat din L. P. Gerlach), p. 693; vezi şi 2 Tesaloniceni 2:9, 10.

Se practică astăzi ‘vorbirea în limbi’ aşa cum o practicau creştinii din secolul I?

În secolul I, darurile miraculoase ale spiritului, inclusiv capacitatea de ‘a vorbi în limbi’, au demonstrat că Dumnezeu îşi retrăsese favoarea de la sistemul de închinare iudaic şi o acordase congregaţiei creştine nou instituite (Evr. 2:2–4). Întrucât acest obiectiv a fost atins în secolul I, mai este necesar să se demonstreze acelaşi lucru şi astăzi?

În secolul I, capacitatea de ‘a vorbi în limbi’ a impulsionat lucrarea internaţională de mărturie pe care Isus le-o încredinţase continuatorilor săi (Fap. 1:8; 2:1–11; Mat. 28:19). Cei care astăzi „vorbesc în limbi“ îşi folosesc această capacitate în acelaşi scop?

În secolul I, când creştinii ‘vorbeau în limbi’, ceea ce spuneau ei avea sens pentru cei ce cunoşteau acele limbi  (Fap. 2:4, 8). Dar astăzi ‘vorbirea în limbi’ se reduce de obicei la o înşiruire de sunete neinteligibile, rostite într-o stare de extaz, nu-i aşa?

După cum arată Biblia, congregaţiile din secolul I trebuiau să limiteze numărul celor ce ‘vorbeau în limbi’ la doi sau trei creştini cu ocazia fiecărei întruniri; aceştia trebuiau să ia cuvântul „pe rând“, iar dacă nu era prezent niciun interpret, trebuiau să tacă (1 Cor. 14:27, 28, BG). Aşa se petrec lucrurile astăzi?

Vezi şi paginile 358, 359, la subiectul „Spirit“.

Ar putea spiritul sfânt să-i îndemne pe charismatici să facă lucruri care trec peste ce este scris în Scripturi?

2 Tim. 3:16, 17: „Toată Scriptura este inspirată de Dumnezeu şi de folos ca să înveţe, să mustre, să îndrepte lucrurile, să disciplineze în dreptate, pentru ca omul lui Dumnezeu să fie pe deplin competent, complet pregătit pentru orice lucrare bună“. (Dacă cineva afirmă că are un mesaj inspirat, dar acesta este în contradicţie cu revelaţiile date de spiritul lui Dumnezeu prin Isus şi apostoli, ar putea fi acel mesaj din aceeaşi sursă?)

Gal. 1:8: „Chiar dacă vreunul dintre noi sau un înger din cer v-ar anunţa o altă veste bună decât aceea pe care v-am anunţat-o noi, să fie blestemat!“

Membrii organizaţiilor care acordă importanţă ‘vorbirii în limbi’ demonstrează oare prin modul lor de viaţă că au spiritul lui Dumnezeu?

Ca grup, manifestă ei în mod evident roadele spiritului, cum ar fi blândeţea şi stăpânirea de sine? Pot remarca imediat aceste calităţi cei ce asistă la întrunirile lor religioase? — Gal. 5:22, 23.

Se poate spune într-adevăr că ei „nu fac parte din lume“? Sunt ei complet devotaţi Regatului lui Dumnezeu sau se amestecă în afacerile politice ale lumii? Se menţin ei nepătaţi de vina de sânge în timp de război? Ca grup, se bucură ei de o bună reputaţie în ce priveşte evitarea conduitei imorale a lumii? — Ioan 17:16; Is. 2:4; 1 Tes. 4:3–8.

 Este ‘vorbirea în limbi’ un semn de identificare a adevăraţilor creştini de azi?

Ioan 13:35: „Prin aceasta vor şti toţi că sunteţi discipolii mei: dacă aveţi iubire între voi“.

1 Cor. 13:1, 8: „Dacă aş vorbi în limbi omeneşti şi îngereşti, dar n-aş avea iubire, aş fi o bucată de alamă sunătoare sau un cimbal zăngănitor. Iubirea nu se termină niciodată. Dar, dacă sunt daruri de profeţire, vor fi înlăturate, dacă sunt limbi, vor înceta“.

Isus a spus că spiritul sfânt va coborî peste continuatorii săi şi că aceştia îi vor fi martori până în cea mai îndepărtată parte a pământului (Fap. 1:8). El le-a poruncit să ‘facă discipoli din oamenii tuturor naţiunilor’ (Mat. 28:19). El a prezis, de asemenea, că „această veste bună despre regat va fi predicată pe tot pământul locuit ca mărturie pentru toate naţiunile“ (Mat. 24:14). Cine sunt cei care fac astăzi această lucrare, atât ca grup, cât şi individual? Potrivit cuvintelor lui Isus, nu aceasta ar trebui să fie dovada că un grup are spiritul sfânt?

Trebuie să continue ‘vorbirea în limbi’ până când „va veni ce este desăvârşit“?

În 1 Corinteni 13:8 este vorba despre mai multe daruri miraculoase: darul profeţirii, al limbilor şi al cunoştinţei. Versetul 9 menţionează din nou două dintre aceste daruri, cunoştinţa şi profeţirea, spunând: „Căci cunoaştem parţial [în parte, BC] şi profeţim parţial [în parte, BC]“. Apoi, în versetul 10 se afirmă: „Dar când va veni ce este desăvârşit, acest «în parte» se va sfârşi“ (BC). Cuvântul „desăvârşit“ este traducerea termenului grecesc téleion, care redă ideea de ceva pe deplin dezvoltat, complet sau perfect. NW redă acest termen prin „complet“. Să reţinem că nu despre darul limbilor se spune că este „în parte“, sau parţial, ci despre „profeţire“ şi despre „cunoştinţă“. Cu alte cuvinte, chiar dacă posedau aceste daruri miraculoase, primii creştini nu aveau decât o înţelegere parţială a scopului lui Dumnezeu. „Ce este desăvârşit“, sau complet, urma să vină odată cu împlinirea profeţiilor, când scopul lui Dumnezeu avea să fie realizat. Este limpede, aşadar, că Pavel nu spune aici cât timp avea să continue ‘darul limbilor’.

 Totuşi, Biblia arată cât timp urmau să aibă creştinii ‘darul limbilor’. Potrivit cu ceea ce este scris, acest dar al spiritului, ca şi celelalte, era întotdeauna transmis prin punerea mâinilor apostolilor lui Isus Cristos sau în prezenţa lor (Fap. 2:4, 14, 17; 10:44–46; 19:6; vezi şi Faptele 8:14–18). Aşadar, după moartea lor şi a celor care au primit darurile spiritului în felul acesta, darurile miraculoase primite prin acţiunea spiritului lui Dumnezeu au luat sfârşit. Faptul acesta este în armonie cu scopul acelor daruri, după cum se spune în Evrei 2:2–4.

Referindu-se la capacitatea de ‘a vorbi limbi noi’, indică Marcu 16:17, 18 (BC) că aceasta urma să fie un semn de identificare a celor credincioşi?

Să reţinem că aceste versete nu menţionează doar faptul de ‘a vorbi limbi noi’, ci şi de a lua în mână şerpi şi de a bea otrăvuri ucigătoare. Promovează toţi cei ce „vorbesc în limbi“ şi aceste practici?

Referitor la motivele pentru care aceste versete nu sunt acceptate de toţi bibliştii, vezi paginile 421–423, la subiectul „Vindecări“.

„Credeţi în darul limbilor?“

Aţi putea răspunde: „Martorii lui Iehova vorbesc multe limbi, dar ei nu vorbesc într-o stare de extaz nişte «limbi necunoscute». Dumneavoastră ce credeţi: Se practică astăzi «vorbirea în limbi» aşa cum o practicau creştinii din secolul I?“ Apoi aţi putea adăuga: „Iată câteva aspecte foarte interesante pe care le putem compara“. (Puteţi folosi unele informaţii de la paginile 196, 197.)

Sau aţi putea spune: „Noi credem că în secolul I creştinii «vorbeau în limbi» şi că acest lucru avea un rol precis în acel timp. Ştiţi care era acest rol?“ Apoi aţi putea adăuga: 1) „Acesta era un semn că Dumnezeu îşi retrăsese favoarea de la sistemul iudaic, acordând-o congregaţiei creştine nou-formate (Evr. 2:2–4)“. 2) „Acesta era un mijloc practic de a răspândi vestea bună la scară internaţională într-un timp scurt (Fap. 1:8).“